Aştept un răspuns de la Creator

Întrebare: Ce trebuie să facă un om dacă este într-o stare de prea multă bucurie?

Răspuns: Nu poate fi „prea multă” fiindcă trebuie să fie Ein Sof (infinită) în această stare. Nu poate fi vorba de timp fiindcă totul dispare, şi timpul şi distanţa.

Întrebare: Ce putem face că să nu rămânem doar în această stare, ci să tragem cel mai bun folos din ea? Înţeleg că trebuie să mă întorc spre Creator, dar durează atât de mult ca să primesc un răspuns!

Răspuns: Adevărul este că mulţi au această plângere: „dar nu este niciun răspuns!”.Lumea spirituală este pe de o parte, integrală, analogă, şi, pe de altă parte, este în impulsuri. Asta înseamnă că există un fel de dualism . Este un electron o particulă sau o undă? Este Lumina particulă, sau undă, sau amndouă? Noi nu înţelegem deocamdată asta. Fizicienii spun acest lucru, dar nu-l simt, ci doar le vine din studiile experimentale.

Pe de o parte, simţurile noastre sunt aparent constante, curg într-un curent şi nu în impulsuri. Pe de altă parte, ele pulsează, asta este, în cele zece Sfirot-uri, sau în cele cinci faze. Dacă tu ajungi un milimetru înainte de prima fază, simţi ca şi când nici nu ai fi început să munceşti şi încă nu ai avea niciun contact cu asta.

Dacă trebuie să fie 1000 de volţi, atunci sunt 1000 de volţi. Să presupunem că ai 1000 de euro. Plăteşti şi treci graniţa, ca atunci când te urci în avion. Dar, dacă lipseşte un penny, nu contează ce spui, nu vei fi în stare să treci.

Acestea sunt calităţile Lumii Superioare. Trebuie să ai un anume potenţial de dorinţă la întrebarea ta, aşa încât să fii răsplătit cu un răspuns. Dar, în acelaşi timp, nu ţi se dezvăluie. Eşti în marea de Lumină, dar, dacă vasul tău nu poate conţine Lumina (ceea ce înseamnă că nu-l poţi obţine prin suferinţele tale, nici în calitate nici în cantitate, pe măsura intensităţii întrebării, până când nu obţii un anume volum), atunci nu vei simţi răspunsul, fiindcă întrebarea ta nu s-a copt încă, şi tu o vezi din starea ta necoaptă.

Spui „Sunt deja undeva în Lumină, deci, ce urmează?”. Dacă ai ajuns la ultima trăire completă a stării tale curente, atunci, după asta, tu vei simţi nivelul următor sub forma unei noi dorinţe. Deci, continuă să simţi, dar încearcă să înţelegi mai mult cum şi pentru ce. Lipseşte clarificarea acestei stări.

Din Lecţia 3 de la Convenţia de la Novosibirsk 8/12/2012

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: