Cum ne putem schimba soarta?

In intelepciunea Cabalei, studiem lumile superioare, cum sunt facute creatiile si ce forte se extind in lumea noastra corporala. In lumea superioara, exista forte in timp ce in lumea fizica sunt obiecte de care sunt afectate si care sunt sunt produsele acestora.

Fortele superioare sunt numite “radacini” iar cele inferioare (cele care se manifesta in lumea noastra) sunt “ramuri”. Nu exista nimic sub lumea noastra si mai rau decat ea. Ceea ce este bine.

Tot ceea ce ni se intampla apare sub influenta fortelor care coboara la noi din lumea superioara, din radacini. Nu exista nimic in lumea noastra care sa nu vina de Sus. De aceea este fara sens sa acuzam pe cineva pentru ceva : intre noi, alte natiuni, guvernul sau natura intrucat totul este guvernat de Sus. Daca privim intregul tablou logic si realist, vom vedea ca totul vine de Sus.

Vedem ca orice problema intalnim, nu conteaza din ce cauza, poate fi rezolvata doar daca ne ridicam la nivelul acestor forte si incepem sa le influentam. Astfel, vom putea sa atragem o influenta diferita asupra noastra. In acest fel vom fi afectati nu de primele forte ci mai degraba de un derivat al lor si de efectul pe care il insuflam. Doar in acest fel putem sa provocam schimbari in lumea noastra, si nu prin alte mijloace.

Am incercat de-a lungul miilor de ani folosind tot felul de metode si practici sa ne influentam destinul. Si am vazut ca nu merita. Nu are nici un rost sa ii cerem Creatorului : El (cineva pe care ni-l imaginam ca si Creator) nu ne aude.Si nici una din actiunile noastre in aceasta lume nu produc nici un rezultat oricum. La sfarsit, totul ia cursul pe care trebuia sa-l ia.

Noi, cei care am trait in aceasta lume destul de mult, vedem toate acesea foarte clar; de aceea suntem de acord cu intelepcinea Cabalei care spune la nivelul lumii noastre, nu este solutie pentru nimic. Lumea noastra este efectul, si toate solutiile se afla la nivelul unde deciziile sunt luate : in lumea superioara.

Astfel, mai cu seama in timpul nostru, cand umanitatea a ajuns la criza globala, integrala, cand trebuie sa faca fata unei probleme serioase, si cand ceea ce ni se intampla  mai departe este parte a acestei imagini in intregime, doar atunci primim oportunitatea sa influentam aceste forte fiind impreuna.

In esenta, trebuie sa folosim o singura forta deoarece acolo este doar o singura forta superioara care se desparte in multiple sub-forte, fortele individuale care au efect asupra noastra.

Din  Lectia a 5a de la Conventia din Berlin 1/29/2011

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: