De la periferia Creaţiei înapoi în centrul ei

Cabaliştii, cei care au explorat realitatea superioară, ne explică cum că noi am început întreaga noastră evoluţie în Lumea Infinitului, Ein Sof, unde noi am fost cu toţii legaţi împreună ca un singur om într-un singur suflet, într-un singur punct – care arată cât de strânsă a fost legătura noastră. Această legătură a fost susţinută iniţial de forţa Luminii Superioare care ne controla şi ne umplea.

Mai târziu însă, am început să coborâm din această Lume a Infinitului până când, conexiunile noastre au început să se desfacă. Între noi s-a format o distanţă care a continuat să crească (Lumile lui Adam Kadmon, Azilut, Bria, Yetzira şi Asia, ca în desenul de mai jos), pâna când am căzut la nivelul existenţei noastre din prezent, cel mai de jos grad al Lumii de Asia.

Această coborâre semnifică faptul că sub impactul de Sus, noi am pierdut în mod gradat Lumina care umplea spaţiile dintre noi. În timp ce ăn Lumea Infinitului eram cu toţii legaţi, la momentul când am atins Lumea de Asia, am devenit separaţi unii de alţii la o mare distanţă. Acum noi înşine ne manifestăm ca două realităţi separate: a ta şi a mea. Egoul nostru, cel care ne conduce, este responsabil de golul care ne separă. În acest fel simţim fiecare din noi.

Acum sunt şapte miliarde de astfel de individualităţi egoiste, alienate, în lumea noastră. Dar este adevărat că în Lumea Infinitului am existat ca un singur om! Iar după simţul nostru, realitatea s-a schimbat la fel de bine de când o trăim ca pe o senzaţie în dorinţa noastră, în proprietăţile noastre.

Dar trebuie să înţelegem că avem de-a face cu două mari discrepanţe: realitatea pe care o simţim noi, şi realitatea în care, noi de fapt existăm. Noi le simţim foarte străine una de alta, departe de perfecţiune, eternitate şi împlinirea fără de sfârşit, undeva, la periferia întregii Creaţii, în această lume trecătoare. Şi totuşi, conexiunea dintre noi rămâne, şi este foarte puternică. Încă suntem legaţi prin garanţia mutuală, ca acelaşi om cu o singură inimă.

Noi pur şi simplu nu vrem să urmăm aceste condiţii, şi aceasta este singura problemă. Dar cu toate acestea, Natura ne-a mandatat să fim conectaţi. Numai că, această conexiune ne este dezvăluită la cel mai de jos nivel al Lumii Infinitului, şi în măsura în care noi ne-am separat de ea.

Cu alte cuvinte, în prezent, noi nu ne aşteptăm să îndeplinim toate condiţiile garanţiei ce guvernează Lumea Infinitului şi în care noi eram absolut conectaţi cu toate dorinţele noastre ca un singur tot, şi unde se afla un singur suflet, situat în centrul întregii Creaţii. Noi trebuie doar să înţelegem că am rămas legaţi împreună, tu şi cu mine, şi că este o conexiune între noi.

Aceste legături există între toate sufletele care în trecut erau împreuna, iar astăzi sunt separate. Însă toţi avem nevoie să ne întoarcem în centrul din care am venit.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/14/2011 despre Garantia Mutuala

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: