Garanţia reciprocă ca lege fără scăpări

Dacă suntem garanţi unul pentru celălalt, suntem garanţi în tot, în bucurie şi în tristeţe. Asta pentru că garanţia reciprocă nu înseamnă doar semnarea unui document. Ne legăm noi înşine astfel încât toate stările ajung la noi ca la un singur întreg. Aşa lucrează şi giranţii la bănci: dacă o persoană nu plăteşte, atunci tu plăteşti, fără nicio împotrivire.

Iar pentru noi, este chiar mai mult: Trebuie să îţi iubeşti prietenul mai mult decât pe tine însuţi. De fapt, porunca de a-ţi iubi aproapele îţi cere să îl pui pe celălat în locul preţiosului tău eu. Aceasta este garanţia reciprocă: un angajament de la care îţi este imposibil să dai înapoi.

Lumina superioară ştie cum să aranjeze unitatea, dar noi trebuie să ne pavăm drumul. La început am devenit parteneri şi ne-am conectat unul cu celălalt. Dar toate aste sunt încă „noi”: mai mulţi şi nu unul singur. Şi până la urma dorinţa noastre se va contopi într-una singură, iar acest întreg complet va fi deasupra noastră, ca un copil mic de care toţi îşi fac griji.

Este scris: Ochiul Creatorului este asupra acelora cărora le este frică de El, asupra celora care speră la bunătatea Lui iubitoare. (Psalmul 33). Îl privim în mod constant pe acest bebeluş şi îl sprijinim cu toată inima noastră, sperând că va creşte, că este sănătos, fericit şi că se simte bine.

În acest fel îl privim pe bebeluşul nostru care este deasupra noastră şi ne aparţine tuturor. Noi toţi, în mintea şi inima noastră, suntem acolo, într-o singură dorinţă. Vrem să descoperim acolo înăuntru spiritul vieţii: Creatorul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/14/2012

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: