Importanta Luminii este realizata în întuneric

Trebuie să realizăm importanţa spiritualitatii din întuneric, din lipsa percepţiei acesteia. Numai ca răspuns la o astfel de modalitate de legătură cu ea, lumea spirituală apare din ceaţă şi se naşte din non-existenţă. Aceasta patrunde in constienta sentimentelor şi in înţelegerea mea; eu o deţin şi lucrez cu ea, dar numai în măsura importanţei sale pentru mine. Crescand aceasta realizare a importanţei, o „atrag” din ascundere catre lumină.

Toate acestea sunt pentru a asigura că abordarea mea este altruista. Altfel, nu pot dezvălui niciodata lumea spirituală, din moment ce voi continua întotdeauna sa aspir spre ea cu intenţia de a primi, ca faţă de tot în lumea noastră.

Deci, cum pot realiza importanţa a ceva ce nu văd? Cum abordez ascunderea cu intenţia de dragul de a darui? Pentru aceasta, ne spun cabalistii ca mediul este necesar, o societate de prieteni. Când ei înalţa importanţa a ceva, chiar dacă nici măcar un fir nu ma poate conecta la obiectul rugaciunii lor, în orice caz, încep să-l pretuiesc.

Este la fel şi în lumea noastră, ceea ce oamenii din jurul meu gândesc şi vorbesc, ceea ce este important pentru ei, devine important pentru mine. Acest lucru se întâmplă într-o asemenea măsură, incat încep brusc să preţuiesc ceea ce nu am mai văzut şi simţit. Şi acum încep să vorbesc despre cât de important şi minunat este. Uitandu-se la mine, multi se mira: „De unde provine un astfel de entuziasm?” Şi uneori mă las prins într-o bruscă reverenţă faţă de ceva ce am văzut la televizor şi am auzit de la altii … Acest lucru se întâmplă la toată lumea. De ce? Se datorează opiniei comune. Societatea consideră că ceva este important şi mi-l transfera mie.

De ce in acest mod trebuie să mergem în spiritual? De ce publicitatea a devenit atât de răspândită în secolul 20, chiar inainte de ascensiunea noastră spirituală comună? Este asa, astfel încât să ştim în ce măsură trebuie să ne folosim de mediu.

De zeci de ani am fost convinsi că mediul este de natură să ne influenţeze şi prin publicitate putem ridica în ochii noştri lucruri care nu au nici cea mai mică importanţă. Nu este nimic în ele, cu excepţia prestigiului social. Ce se roaga alţii va fi important pentru mine de asemenea. Suntem în mod constant manipulati în acest fel; ei fixeaza preţul a ceva, iar publicul este gata să plătească de trei ori preţul iniţial. Mass-media, sociologii  şi politologii fac acest job foarte bine şi au creat o intreaga industrie a importanţei artificiale.

Mai mult, nu credem că suntem, de asemenea, „calibrati” în toti parametrii nostri interni, in calităţile şi opiniile noastre. Am fost „ajustati” şi „configurati”, astfel incat sa ne uitam la fiecare lucru într-un anumit fel. În realitate, văd lumea cu ochi străini. Şi nu este nimic ce poate fi făcut aici, am fost deja „orbit”, nu mai pot ieşi din acest format. Aceiasi spalare de creier experimenteaza si copiii noştri.

Deci, de ce am trecut prin tot acest proces; pana la urma, nimic nu este intamplator?

Este în scopul de a înţelege că suntem complet dependenti de mediul înconjurător şi cu ajutorul lui putem ridica importanţa oricarui lucru. Astfel, ştim cum să ridicam importanţa lumii spirituale în ochii noştri, deşi nu vedem sau simţim acest lucru.

Publicitatea imi arată o sticlă mică de apă şi o descrie ca şi cum ar fi apa sfintita. Deci, dacă ar fi sa studiem acest mecanism, am putea face acelaşi lucru pentru dezvoltarea noastră spirituală. La urma urmei, nimeni nu stie ce este lumea spirituala, nimeni nu o vede, daca este importanta sau nu, cât de importanta este, cât de benefică este pentru noi. Noi ştim doar un singur lucru, dacă ii acordăm o importanţă, în cercul mediului nostru, atunci pentru toată lumea va fi elevata la cel mai înalt loc în scara noastră de priorităţi. Vom absorbi acest sentiment al importanţei lumii spirituale din „publicitatea socială” şi apoi va fi uşor pentru noi s-o simţim.

Din Convenţia de la Arava 24/02/12, Lecţia 5

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: