Să devenim centrul binelui

Trebuie să descoprim un loc în inimă şi în minte de preocupare reală. Toate celelalte preocupări trebuie să devină obligatorii pentru mine. Trăiesc în această lume şi tind către noţiunile ei de necesitate, dar preocuparea mea adevărată şi sfântă este despre ceva ce este cu adevărat important. Până la urmă sunt om şi vreau să acumulez ceva. Ceva ce este preţios pentru viaţa mea, peste bani şi problemele zilnice. Acesta este un lucru la care trebuie să-i atribui de departe o importanţă mai mare decât la toate celelalte schimbări şi zvârcoliri ale vieţii.

Pot să muncesc, să fac cumpărături, să am evenimente plăcute şi neplăcute. Nu are importanţă ce fac, atâta timp cât în inima şi în mintea mea este un loc unde eu vreau să urc. Şi dacă există un astfel de loc, trebuie să mă conectez cu prietenii la această preocupare inevitabilă. Când ne gândim la ea şi ne susţinem unul pe celălalt, aceasta înseamnă un grup. Fiecare este preocupat ca ceilalţi să aibă aceleaşi gânduri, aceleaşi griji. Eu vreau ca ei să aibă grijă de cel mai important lucru şi atunci o să am şi eu grijă.

Grija noastră reciprocă este să construim un vas spiritual, dorinţa corectă de a ridica o rugăciune pentru corectare. Când se adună destulă intensitate cantitativ şi calitativ, atunci în această reţea care s-a strâns între noi, noi vom descoperi ceea ce vrem să obţinem – realitatea superioară – şi acumularea de putere, sănătate, securitate şi prosperitate…

Într-adevăr, azi naţiunea Israel se bazează mai mult pe un miracol decât pe o fundaţie fermă. Şi în tot acest timp avem un vas special, mulţumită căruia putem alunga greutăţile şi necazurile şi duşmanii. Noi şi numai noi avem cheia către succesul unei vieţi mai bune pentru toţi. Doar din acest motiv întreaga lume şi vecinii noştri nu ne lasă în pace.

Ne-a fost dată o oportunitate şi doar dacă noi obţinem garanţia reciprocă unitatea noastră va deveni un centru global al binelui. Aşa că haideţi să facem împreună să se întâmple având grijă cu bucurie unii de alţii.

Din Lecţia unu de la Convenţia de la Ahziv 9/1/2011

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed