Să te mişti pe repede înainte alergând pe loc

Baal HaSulam, „Mergând pe Calea Adevărului”, Scrisoarea 17: …astfel, pentru tine, tinta sa fie între dreapta şi stânga. Asta pentru că cel ce merge este mai rău decât cel ce stă degeaba. El este cel care se abate de la drum deoarece calea adevărului este o linie foarte subţire…

În primul rând, trebuie să ne asigurăm că ştim direcţia corectă ca să putem face acţiuni care se îndreaptă în direcţia corectă, exactă şi clară. Dacă nu sunt sigur de ceea ce trebuie să fac,  înseamnă că nu ştiu care este direcţia corectă. Dacă ştiu ce trebuie să fac, tot trebuie să verific dacă este direcţia bună.

Se dovedeşte că o persoană se mişcă nu păşind, ci clarificând direcţia paşilor. Nu există paşi înainte în timp ce cineva merge, ci doar clarificarea direcţiei corecte. Asta înseamnă că avansez.

Dacă mă aflu la un anumit punct de la care clarific direcţia spre Creator, mă unesc cu Creatorul în acel punct. Se doveşte că fac pasul potrivit înainte fără să mă mişc din acel loc. Apoi, chiar la acel punct, noi condiţii sunt revelate, pe care trebuie să le clarific din nou ca de exemplu spre care drum să mă îndrept, cum să folosesc toate condiţiile pentru a mă uni şi unde trebuie să ajung. Dacă hotărăsc cum să fac o astfel de acţiune, înseamă că am descoperit unitatea în acel punct şi nu trebuie să mă mai mişc.

Paşii prin care avansez nu reprezintă mişcarea, ci determinarea permanentă a punctului unei atitudini mai corecte, a unei perspective, a unei tendinţe, a punctului dobândirii unităţii şi conexiunii, acesta este de fapt o împlinire pe calea spirituală.

Din prima parte a Lecţiei Zilnice de Cabala, 24.07.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed