Întrebare: Ai spus că trebuie să ne întoarcem în mod constant la starea corectată şi să o ţinem în minte. Care este această stare?

Răspuns: Atunci când o persoană obţine o conexiune integrală cu alţi oameni din grup, grup care nu este atât de mare, îşi aminteşte asta, are o impresie numită Reshimot (reminescenţă). Această impresie este emoţională şi este depozitată ca memorie, dar nu este o memorie activă.

Asta înseamnă că, cu ajutorul oricărei stări care se aseamănă cu ea, putem umple întotdeauna Reshimo şi să începem cu adevărat să îl experimentăm din nou, să trăim în el şi să simţim lipsa restricţiilor, căldură, securitate şi ieşirea din orice criză.

Atunci când omul începe să iasă din el însuşi şi să se conecteze cu alţii, vede că toate problemele pe care le-a simţit înainte le-a simţit pentru că a avut o percepţie diferită a realităţii, „pentru el însuşi” şi nu „din el însuşi”.

Deci, principalul lucru este ca omul să îşi facă o impresie foarte precisă a cooperării reciproce cu lumea din jurul lui, cu mediul şi să înveţe obiceiurile şi cum să se întoarcă din diferite stări la această stare de bază. Apoi, ne vom întoarce la ea pe un nivel mai inalt, diferit, în ciuda posibilelor intreruperi, cu ajutorul diferitelor medii, în orice mediu.

Întrebare: Cât de des trebuie omul să se întoarcă la starea corectată în timpul zilei?

Răspuns: Ar trebui să fie în mod constant în ea. Încerc să schimb orice stare în care sunt cu cea corectată.

Întrebare: Cum poate fi intensificată, cum poate fi mai puternică?

Răspuns: Se poate intensifica prin rezistenţa pe care o simţim când ne întoarcem la ea. În final, atunci când depăşesc această rezistenţă pe care o simt, ea devine un coeficient de intensitate. Experienţele mele legate de cooperare, opoziţia stărilor „pentru mine” şi „de la mine” va fi mai clară, mai distantă şi mai puternică.

Întrebare: Când descrii acest fenomen îl văd ca pe un proces individual, dar noi întodeauna spunem că este un proces de grup.

Răspuns: Este un proces de grup, dar noi vorbim de un efort individual în cadrul procesului în grup. Mai târziu, atunci când procesul se stabilizează ca un proces în grup, toată lumea va începe să simtă o prietenie unificată. Aceasta este starea în care indivizii devin un întreg, la fel ca mai multe picături care se contopesc într-una singură, când nu se mai simte nicio divizare ci există sentimentul unei singure picătură mari, unificate.

Dar noi spunem că aceste stări se schimbă în mod constant – grupurile se sparg şi se reconectează. Nu vorbim despru un grup anume sau de faptul că umanitatea a devenit un asemenea grup. De aceea, componenta individuală a muncii mele cu toate mediile, devine principalul lucru aici.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 27.02.2012

Filed under: Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →