În mijlocul câmpului de luptă, între forțele binelui și ale răului

Războiul dintre Hasmoneieni și Greci este un război intern într-o persoană care descoperă că ea conţine două forțe opuse, care trebuie să fie ținute în mod constant una împotriva celeilalte. Problema este că ne predăm forțelor negative, egoismului nostru, deoarece ne este mai convenabil să ne mulțumim, decât să luptăm cu ele tot timpul. Drept urmare, o persoană înțelege că nu există nicio cale de ieșire și că trebuie să apeleze la Creator să lupte pentru el, deoarece el însuși nu este în măsură să lupte cu înclinația sa malefică, care și aceasta vine de la Creator. O acțiune împotriva forțelor egoiste este apelul la Creator, în care o persoană, cu egoismul său, duce un război împotriva grecilor pentru o victorie completă.

Acest război nu se încheie până când o persoană nu câștigă și ajunge la lumină, chiar și dacă această lumină este mică în vasul Bina, dar acesta este deja începutul revelării sufletului.

În primul rând, trebuie să descoperim că suntem în pericol și nu putem scăpa de puterea egoismului nostru, care nu ne lasă să ne îndreptăm către Creator. Întregul război este doar pentru a ne îndrepta către Creator, căruia îi cerem puterea să ne unim. Succesul războiului se măsoară numai prin asta. Așa avansăm până câștigăm 1 (Minutul 3:40)

Egoismul nu ne lasă să ne îndreptăm către Creator prin grupul de zece, dar nu ne împiedică să ne îndreptăm către El, personal. Întreaga lume face apel la Creator, dar acesta este Klipa, care este opusă spiritualității. Creatorul poate fi dezvăluit doar prin grupul de zece, iar dacă apelul nu este prin intermediul grupului de zece, atunci nu este către Creator.

Puterea apelului către Creator este puterea Macabeilor, puterea grupului de zece. În primul rând, trebuie să ne unim și să creăm o forță comună, poate mică, dar una clară, care să ne aducă  succes.

Poți deveni un erou prin cantitate și calitate. Cei care sunt deconectați sunt puternici în număr. Iar cei care sunt uniți ca o singură persoană posedă puterea calității.

Principalul lucru este să găseşti o ocazie să te îndrepți către Creator, deoarece acest întreg război are ca scop revelarea celui care stă în fața noastră și obținerea asemănării cu El. Unitatea nu este obiectivul final, ci mijlocul de a descoperi puterea superioară care a creat odată această unitate și apoi a spart-o.2 (Minutul 6:10)

Cântecul de Hanukkah, „Puternica Stâncă a Mântuirii Mele”, ne spune că „Grecii ne-au atacat pe vremea hasmoneanilor și au spart peretele turnului…”, ceea ce înseamnă că trebuie să atingem un anumit nivel de conexiune, construind un zid împotriva egoismului. Și atunci vom simți cum „grecii” ne atacă, traversează zidurile cetății noastre, în sensul că atacurile de egoism încearcă să ne spargă gândurile, dorințele și să ne distrugă. 3 (Minutul 11:20)

Însă, dacă în grupul nostru de zece dorim ca măreția Creatorului să intre în întreaga noastră ființă, influenţându-ne ca și cum L-am vedea efectiv și L-am simți, atunci atragem lumina care se întoarce, care construiește acest sentiment în noi. Astfel, suntem deja în spatele zidului cetății. Și atunci grecii apar, dorind să treacă prin zidurile turnului nostru, care sunt tot felul de gânduri străine, din toate direcțiile, care încearcă să rupă credința noastră deasupra rațiunii.

Iar prin credința deasupra rațiunii, pentru că în rațiunea mea nu văd și nu simt nimic, primim o lumină de sus care mă ține în aer, aşa cum un magnet ține o bucată de metal. Și, datorită acestui lucru, mă aflu în turnul din spatele zidului. Acest turn și zidul au fost construite pentru mine de lumina superioară, deci, depind de ea.

Ca să mă facă și mai dependent de lumina superioară și să cer și mai puternic, Creatorul dezvăluie în mine greșeli numite „grecii”. Și trebuie să-L rog și să-I cer ca El să facă din nou o minune și să-mi dea putere să stau împotriva lor. Desigur, nu am puterea și dacă Creatorul nu va face o minune cu siguranță voi cădea. Prin urmare, nu am ce să sper, cu excepția Creatorului.

Totul funcționează conform unui singur sistem: Creatorul face ceva rău, Îl rog să corecteze acest rău și El face binele. Și așa se întâmplă la fiecare pas, de fiecare dată când apare aceeași poveste. În sfârșit, trebuie să înțelegem cum se întâmplă acest lucru și ce trebuie făcut astăzi: cum să ne îndreptăm către Creator, cerând puterea credinței deasupra rațiunii, pentru a avansa cu aceasta.

Creatorul construiește un zid și El îi trimite pe greci să-l distrugă. Creatorul operează pretutindeni și ne aflăm în mijlocul acestui câmp de luptă, între puterile binelui și răului, pentru a le combina pe amândouă, în interior. Atunci noi, ca ființe create de forța opusă Creatorului și primind o formă similară cu Creatorul, devenim una cu El.4 (Minutul 14:58)

Trebuie să cerem credința mai presus de rațiune, deoarece acesta este zidul în spatele căruia ne putem ascunde. Iar turnul este măreția Creatorului și este construit în interiorul zidului – credința deasupra rațiunii mai mare decât rațiunea și sentimentele noastre – doar datorită rugăciunilor către Creator și acțiunilor Sale. Trebuie doar să cerem împreună, fiindcă doar așa putem reuși.

Prin urmare, trebuie să punem laolaltă cunoștințele, rugăciunile, aspirațiile și dorințele noastre, pentru a înțelege exact ceea ce ne dorim. Fiecare ar trebui să se îndepărteze cât mai mult de propriul „Ego” și să aibă grijă de turn și de perete, adică de măreția Creatorului, care se află în interiorul credinței mai presus de rațiune. 5 (Minutul 23:20)

Din partea a treia a  Lecţiei zilnice de Cabala 12/24/19,, „Hanuka”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: