Stări care duc la nașterea spirituală

537Întrebare: Ce sunt cele trei componente: Nefesh, Ruach, Neshama?

Răspuns: Acestea sunt trei etape ale dezvoltării spirituale atunci când urcăm din lumea noastră, din starea noastră actuală de căutare, întuneric, neînțelegere, confuzie, detașare și goliciune pe care umanitatea o experimentează astăzi. Acum aproape toată lumea trece prin stări care ne conduc la nașterea spirituală.

Este un sentiment de final, un sentiment de limitare, o lipsă de perspectivă, o dorință de a dezvolta ceva pentru că suntem dezamăgiți de dezvoltarea noastră, din moment ce ne aduce doar dezamăgiri continue și un gol și mai mare.

Toate aceste stări sunt foarte utile și reprezintă exact acele forțe prin care ne ridicăm din lumea noastră în prima lume spirituală, lumea Assiya, și intrăm în adevărata dezvoltare intrauterină și începem să simțim într-o oarecare măsură prezența superioară.

Începem să simțim că suntem într-o natură globală, care este un singur organism ce afectează întreaga umanitate, întreaga lume și chiar ceva mai mult—un fel de gând, plan, început, sfârșit, scop, și procesul în cadrul căruia existăm.

Atingerea acestui obiectiv este atingerea nivelului Nefesh și a lumii Assiya.

Din „Puterea cărții Zohar” de la KabTV # 19

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed