Umblă cu toiagul și șarpele!

Când pentru mine scade importanța spiritualității, este ca și cum toiagul îmi cade din mâini și se transformă într-un șarpe. Dar aceste două stări sunt legate, fiindcă nu ne putem ridica fără să coborâm. „Dumnezeu a făcut pe unul opus celuilalt.” Toiagul mă ține sus și șarpele mă trage în jos.

Dacă spiritualitatea îmi scade în importanţă și o ridic, înseamnă că merg cu toiagul. Natura toiagului este de așa natură încât cade constant și de fiecare dată trebuie să îl ridic. Toiagul cade, îl ridic; cade din nou, îl ridic din nou, cu ajutorul grupului de zece și al luminii reformatoare. La început, studiem acest lucru doar teoretic, dar mai târziu se transformă în muncă practică. Încep să lucrez cu aceste forțe, simt cum grupul de zece îmi dă energie, dorință și sprijin prin atragerea luminii superioare și dezvăluirea Creatorului.

În interiorul grupului  apare o astfel de compresiune, puternică, încât forța dăruirii este revelată în el. Prin această presiune, stoarcem tot egoismul din noi, înșine, care curge în afară. Acolo rămâne un vas gol, deja fără dorințe egoiste, umplut cu lumina Hassadim. (Minutul 52:40)

Dacă cineva m-a umilit, pur și simplu m-a scuipat în fața tuturor, ce ar trebui să fac? Dacă acest lucru se întâmplă în viața obișnuită, cu oameni din afară, fără nicio legătură cu munca interioară, trebuie să reacționez așa cum este obișnuit în această lume, la fel ca toți ceilalți: mă apăr, mă plâng, adică acționați în funcție de situație. În lumea externă, trebuie să arăt ca toată lumea și să nu par un ciudat.

Cu toate acestea, dacă un astfel de conflict are loc cu un prieten și prietenul mă insultă brusc, atunci trebuie să accept totul. Nu este loc pentru calcule. Calculul aici este invers: tot ceea ce fac prietenii este în beneficiul meu.

Creatorul ne arată mai clar acțiunile Lui și trebuie să devenim mai delicaţi și mai sensibili, pentru a înțelege de unde vine totul. (Minutul 56:30)

Este scris: „Oricine este mândru, spune Creatorul:„El și eu nu putem să locuim sub același acoperiş”. Mândru înseamnă cel care crede că are propriile gânduri, propriile sale dorințe și acțiuni, că are cel puțin ceva care este al lui. A crede că am chiar un grăunte de ceva, care îmi aparține personal, este deja mândrie.

Toată munca noastră este în a ne anula complet pe noi, înșine, astfel încât să nu mai existe nimeni în afară de Creator. Din acest zero absolut, trebuie să ne coborâm și mai departe, până la negativul infinit, astfel că toată lucrarea care este necesară după anularea noastră completă va fi făcută nu de noi, ci de Creator, conform cererii noastre.

Se dovedește că de la plus 100% din egoism, coborâm la zero și apoi, mai departe, la minus 100% din egoism. În acest fel, dezvăluim dorința potrivită, vasul în care Creatorul se îmbracă și începe să acționeze. Aceasta se numește revelația Creatorului pentru ființele create în această lume.

Trebuie să lucrăm cu dorința noastră de a ne bucura de dragul dăruirii, adică de a folosi egoismul la maxim. Făcându-ne munca, ne creștem egoismul de 620 ori și atingem o dorință corectată, care este de 620 de ori mai mare decât cea inițială.

Ne coborâm egoismul tot timpul, acesta erupe iarăși și crește și mai mult, de fiecare dată. Lumina care ne cuprinde la gradul următor nu face decât să ne umfle ego-ul. Prin munca noastră, lumina infinitului intră în noi de dragul dăruirii, dar cădem imediat și vrem să primim această lumină pentru binele nostru. Astfel, lumina aruncă micul nostru egoism până la gradul de lumină, care ne va umple de dragul dăruirii și, eventual, va fi primită în mod egoist.

Următorul grad egoist vine din lumina pe care am atras-o de dragul dăruirii, dar apoi am căzut și am vrut să o am pentru mine. Aceasta este toiagul și șarpele: importanța dăruirii cade în ochii mei și trebuie să o ridic din ce in ce mai sus. Așa urcăm! Prin urmare, atingem de 620 de ori mai multă putere. De 620 de ori mai mare este gradul luminii, de la Malchut la Hochma.

Este ca și cum ne umflăm dorința de a ne bucura cu lumina superioară cu o pompă și se extinde de 620 de ori. Numai noi putem face acest lucru, pentru că ne aflăm în două stări opuse: pentru binele nostru și de dragul dăruirii. Creatorul nu ne poate da acest lucru deja pregătit, fiindcă acest lucru poate fi obținut numai lucrând la corectarea noastră, prin Tora și Porunci. Prin urmare, este scris: „Nu există un om neprihănit pe pământ, care să facă binele și nu va păcătui.” Cum altfel poate fi capabil să devină un și mai mare drept, dacă nu prin faptul că lumina superioară a intrat în dorința de dăruire și a transformat-o în primire egoistă? (Minutul 1:04:50)

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 8/17/19, Baal HaSulam, Shamati 59, „Despre toiag și șarpe”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: