Un pas spre ușa deschisă

Acum avem oportunități speciale pentru progres spiritual. Ușa se deschide; s-ar putea spune chiar că este aproape deschisa și tot ce rămâne este ca toată lumea să intre în lumea spirituală.

Începem deja să înțelegem încetul cu încetul cum funcționează lumea spirituală. Nu am trecut încă acest prag, dar suntem chiar în fața ușii deschise către spiritualitate. A existat deja o mare descoperire de la începutul pandemiei.

Trebuie să ne concentrăm asupra gândurilor, intențiilor, senzațiilor noastre și nu asupra acțiunilor mecanice. Astfel diferă Cabala de religie; vorbește despre intenția unei persoane, pe care ar trebui să o primească de la forța superioară prin grupul său și să lucreze cu ea. Iar religia vorbește doar despre acțiuni fizice, despre cuvinte.

Fiecare persoană care dorește să-l atingă pe Creator are ocazia să facă acest lucru fără nicio distincție între rasă, sex sau culoarea pielii. Cabala este destinată tuturor; singura diferență constă în dorințele noastre, deoarece venim dintr-un singur suflet al lui Adam HaRishon. Inițial, era o singură persoană, in general, apoi a fost împărțita într-un bărbat și o femeie.

Trebuie să ne întoarcem la această unitate într-o singură persoană care este toată în intenția de a dărui pentru toate dorințele sale. Prin urmare, sfârșitul corectării este același pentru toată lumea, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Și corecția generală este că toate dorințele din lume – neînsuflețite, vegetative și animale – primesc intenția de dăruire de la noi, oamenii. Și atunci întreaga lume se va ridica la nivelul de dăruire și unitate.

Prin urmare, toate religiile se vor opune metodei de conxiune dintre toti, deoarece fiecare dintre ele încearcă să separe oamenii și să-și dovedească corectitudinea. Fiecare religie se consideră singura adevărată și mai bună decât altele. Dar știința Cabala vine din partea naturii integrale și explică faptul că toți aparținem unui singur sistem. De aceea, Baal HaSulam spune că o persoană poate rămâne în propria religie, în obiceiurile și tradițiile sale familiale obișnuite, dar nu în detrimentul conexiunii și unității universale.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala, 23.11.2020, „Munca cu credința deasupra rațiunii”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: