Adună toate scânteile de iubire

Baal HaSulam, Scrisoarea 13: Asta ți s-a întâmplat datorită neglijenței din cererea mea de a exercita iubirea de prieteni, așa cum ți-am explicat în orice mod posibil ca acest leac este suficient pentru a te recompensa pentru toate greșelile tale. Și dacă nu te poți ridica la cer, atunci ți-am dat mișcări pe pământ. Așa că, de ce nu ai adăugat nimic în acea muncă?

O persoană nu poate să fie direcționată constant spre Creator și să tânjească constant spre El ca fundație a tuturor sentimentelor și gândurilor omului. Cu toate acestea, prietenii te pot înălța la acest nivel și apoi tu nu va trebuie să faci eforturi mari și să ai tensiuni interioare excesive ca să nu fugi de Creator, deoarece grupul te va sprijini.

Cu toate acestea, întâi trebuie să încercăm să trecem noi, înșine, prin asta pentru ceva timp. Apoi persoana va realiza că, prin ajutorul grupului, cineva poate cu ușurință, chiar fără efort, să rezolve această problemă: grupul va lucra pentru tine și tu pentru grup. Asta este mult mai ușor.

Baal HaSulam, Scrisoarea 13: În afară de marele leac din el, pe care nu îl pot interpreta, tu ar trebui să știi că sunt multe scântei de sfințenie în fiecare din grup. Atunci când aduni toate scânteile de sfințenie într-un loc, ca frații, cu iubire și prietenie, tu cu siguranță vei avea un nivel foarte înalt de sfințenie pentru o vreme, de la lumina vieții, iar eu am elaborat deja asupra acestui lucru în toate scrisorile mele către prieteni.

Sanctitatea este dăruirea, iubirea și reciprocitatea care sunt manifestate între prieteni, deoarece este o calitate spirituală.

Din lecția de Cabala în limba rusă 2/11/19

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed