Întrebare: Omul s-a dezvoltat de-a lungul istoriei și, la un moment dat, a avut timp să se gândească la sensul vieţii. Dorința de a înțelege forțele ascunse ale naturii s-a trezit acum 3.800 de ani în locuitorii Babilonul antic.

Sursele primare spun că, înainte de aceasta, întreaga omenire era ca o singură familie, deși înțelegem că până la momentul în care au fost scrise, viața existase deja de zeci de mii de ani, iar oamenii se omorau reciproc. Nu este clar: ce înseamnă „ca o singură familie”?

Răspuns: Faptul este că relațiile de prietenie dintre babilonieni s-au datorat unei anumite dezvoltări istorice. În acele zile din Mesopotamia, între Tigru și Eufrat, condițiile externe au favorizat o viață pașnică. Abundența apei și inundarea râurilor au contribuit la o recoltă bună.

Oamenii mâncau pește, usturoi, pâine de orz copt și creşteau vaci și oi. Natura era atât de generoasă cu ei, încât nu erau nevoiți să-și câștige roadele unul de la altul. Prin urmare, au trăit în echilibru relativ unul cu celălalt.

Tora spune că „exista o singură limbă și un singur dialect pe întregul pământ”. Aceasta înseamnă că oamenii s-au înțeles. Nu este vorba despre limbă. Nu aveau nevoie de mai mult decât aveau.

Pe de o parte, natura i-a favorizat și, în schimbul unui mic efort din partea lor, le-a dat totul. Pe de altă parte, ei nu erau încă atât de egoiști încât să ia de la natură mai mult decât era necesar. A fost o existență corectă, frumoasă, naturală. În Cabala, această stare este numit nivelul zero al egoismului.

A existat o înțelegere completă între babilonieni, ca într-o familie normală. Apoi, brusc, s-a întȃmplat o creștere a egoismului și imediat au dorit să se împartă în clase: bogați, săraci, puternici și așa mai departe. Deci, printre ei au apărut tot felul de diferenţieri.

Din emisiunea de pe  KabTV “Stări spirituale” 13.05.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate | Add Comment →