Cine este Moise?

Moise simbolizează dorinţa pentru adevărata muncă neegoistă – în măsura în care poate fi în Egipt – pentru Creator. Întâi Moise creşte în palatul lui Faraon ca un prinţ egiptean.

El este similar cu toţi oamenii, cu dorinţele lor şi chiar mai mai mult ca egiptenii, decât oricare dintre evrei, însă apoi vine timpul ca el să înceapă să conducă oamenii, să devină un lider, aşa că în el se trezeşte calitatea dăruirii.

Nu putem să o facem fără Moise. Până la urmă, omul trebuie să aibă trezită această proprietate de către Creator, care să-l scoată din starea animalică şi să-l facă un om, Adam, similar cu Creatorul. Moise este proprietatea Bina, care trebuie să stea la mijloc, între Malchut şi Keter.

Moise este proprietatea Creatorului, ”îmbrăcată” de Sus, într-o persoană, ca să se poată conecta cu această proprietate, aşa cum Malchut se conectează cu Moise de jos. Fără această proprietate, omul în general nu ar putea înţelege ce este dăruirea şi cum ar putea să se gândească la ceva mult mai înalt decât egoismul sau, Malchut al său. Fără proprietatea Moise, din fiecare dintre noi, noi nu am ajunge niciodată muncitorii Creatorului. Această proprietate este cea care face diferenţa dintre o fiinţă umană şi un animal.

Moise sunt eu, o calitate specială din mine, obţinută prin Lumina reformatoare și care îmi permite să lucrez cu sursa. Această proprietate de Bina este în interiorul unei persoane, iar acesta este mijlocul prin care cineva se corectează. Bina încă nu se uneşte cu Creatorul. Doar „îndulceşte”. Este Lumina Hassadim. Bina şi Malchut se alătură pentru a lucra împreună cu scopul de a ajunge la proprietatea Keter şi pentru a se uni cu Creatorul.

Condiţiile pentru a intra în Egipt sunt fie o bunăvoinţă să se unească, fie împotrivirea faţă de asta. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să fie pentru sau împotriva unificării, dar nu în indiferenţă faţă de asta. Egiptul îi include pe fiii lui Iacob, cei care au fost antrenaţi de străbuni.

Etapa străbunilor este completată la acest punct. Începe etapa fiilor, „copiii Israelului”, deoarece Iacob într-o formă mare este numit Israel. Aceasta este o stare nouă, o etapă nouă.

De ce Faraon nu-l ucide pe Moise? Nu poate să o facă, deoarece cineva poate să ucidă pe altcineva cu care este cumva conectat, iar Moise nu are nimic de a face cu Faraon. El evadează din palatul lui Faraon şi se reîntoarce la el ca o persoană complet diferită, fără nicio conexiune cu trecutul.

Este un miracol, pentru că Moise creşte în braţele lui Faraon. Este scris în Midrash că Moise a stat în poalele lui Faraon, s-a jucat cu barba lui şi i-a încercat coroana. Desigur, aici nu este vorba despre evenimente istorice, ci despre secretele Torei. Apoi, Moise s-a reîntors la Faraon, iar ei parcă nu se recunoşteau. Nu arată ca o întâlnire a bunicului cu nepotul său fugit.

Moise nu se mai vede în Faraon şi, prin urmare, Faraon nu poate face nimic: nici să-l ucidă, nici să-l sfărâme, nici să-l conducă. Moise a ieşit de sub puterea lui Faraon. Faraon este Malchut, Iar Moise este etapa Bina. Ei nu sunt conectaţi între ei. Iar Moise nu poate nici el să-i facă ceva lui Faraon. Numai Creatorul, controlându-i pe amândoi, poate să trezească forţele din ei.

Mai întâi, Faraon îl creşte pe Moise în palatul său, deoarece mulţumită poporului Israel, Egiptul se îmbogăţea. Dorinţa egoistă de a se bucura foloseşte calitatea dăruirii pentru el însuşi şi primeşte profituri uriaşe.

De îndată ce suntem într-un grup şi ne dorim să ne unim, însă nu o putem face, este un semn că suntem pe pragul de a intra în Egipt. Revelam împotrivirea faţă de unificare în noi înşine. Trebuie să avem grijă de conexiunea în grupul de zece, în măsura în care simţim cum Faraonul conduce relaţiile dintre noi.

Unitatea în grupul de zece este exprimată în dorinţa de a revela Creatorul.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/11/18 „Pregătirea pentru Pesach” partea 1

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: