În știri (Harvad Business Review) “Noi oamenii trebuie să facem un pas în evoluție. Suntem în probleme mult mai mari decât ne putem permite să recunoaștem.”

“Acum treizeci de ani, ecologistul Garrett Hardin a scris un articol în ziarul Știința intitulat “Tragedia Comunelor”. Teza lui a fost că indivizii, acționând în interesul rațional propriu, pot distruge o prețioasă și limitată resursă peste timp.”

“Pentru a ilustra, Hardin a folosit metafora unei pășuni deschise – “bunurile comune”- acolo unde păstorii î-și aduc vitele la păscut. Păstorii, care trăiesc un nivel de subzistență de înțeles, doresc să-și hrănească cât mai multe vite, să-și maximizeze venitul și să-și îmbunătățească nivelul de trăi. Deși cererea crește, cu toate acestea, efectele suprasaturării duc la o taxă progresivă pentru pășunat, încât, în final, aceasta este distrusă pentru toată lumea.”

“’In ea este tragedia, a scris Hardin. “Fiecare om este blocat într-un sistem care-l obligă să-și crească turma fără limite – într-o lume care are limite. Ruina este destinația către care toți oamenii se îndreaptă, fiecare urmărindu-și interesul într-o societate care crede în libertatea bunurilor comune.””

“Cât de diferiți suntem noi, restul, în oarba noastră presupunere că putem atrage resursele comune pentru noi înșine – gândiți-va la petrol, electricitate, apa, pentru început – fără să ne gândim la consecințele pe termen lung ?”

“Același adevăr este pentru resursa noastră internă – energia. Organizațiile continuă să ceară chiar mai mult, fără să recunoască că performanțele sustenabile necesită să ne reînnoim intermitent energia. Suntem cu toții prea dispuși să ne împingem, să ne fugărim mereu mai mult, mai rapid, dorind sa dovedim ca suntem mai buni.”

Tragedia este că, cu cât ne focalizăm miop pe mulțumirea imediată, cu atât mai mult grăbim moartea noastră colectivă. Cheltuirea fără completare duce în final către faliment – în lume și individual.

“Cum pot ființele raționale să permită întâmplarea acestui fapt ?”

“Răspunsul se află în felul în care funcționează creierul nostru. Mai mult decât am putea crede luăm decizii raționale folosind cortexul prefrontal, faptul este că suntem conduși de partea mai primitivă a creierului. Iar asta este concentrată în mare parte pentru supraviețuirea imediată.

Două instincte puternice de bază ne ghidează încă mult comportamentul : lupta sau fuga instinctivă de a evita durerea și plăcerea – condusă din foame pentru satisfacere imediată. Aceste instincte ne-au  ajutat să alertam prădătorul acum mii de ani și ne-a păstrat focalizarea pentru a găsi hrană și a rămas în genă noastră. Acestea ne servesc mai puțin în prezentul mult mai complex și vast al lumii moderne.

“Versiunea modernă a acestor instincte primitive sunt pornirile individuale de a adună mai mult și mai mult. Tânjim după bani, posesii și putere, sperând să ne facă mai fericiți și să fim mai în siguranță.”

“Adevărul este că suntem cu toții împreună în asta, iar deciziile noastre afectează bunurile comune. În măsura în care nu suntem o parte a soluției, inevitabil suntem parte a creșterii problemei.”

“Cum putem aspiră mai sus ? Saltul evolutiv pe care îl am în minte – pentru noi toți – este să ne mutăm focalizarea curentă din “eu” și “sine”, către un angajament mai larg și comun, către “noi” și “al nostru”.

“Ultimul punctaj nu este cât de multă valoare construim pentru noi înșine ci, mai degrabă, cât succes are marșul avantajelor pe care-l oferim și calitățile pe care le dezvoltăm să aducem plus valoare în lumea în care ne petrecem timpul.”

“Trezitul începe cu mai multă conștientizare și umilință. Este vorba despre capacitatea noastră de a împinge infinita noastră caracteristică de auto-înșelare. Este vorba despre prinderea noastră, când începem în mod automat să facem ceea ce ne face să ne simțim mai bine pentru moment. Este vorba de lărgirea lentilelor prin restrângerea auto-servirii, prin alegerea corectă a ceea ce este bun și servește bunurilor comune. Este vorba de a avea curajul să ne oprim și să ne întrebăm : “Cum aș putea să mă port aici cel mai bine ?”

“Ironia este că dorința de a face un sacrificiu personal și să îndurăm un anumit disconfort pe termen scurt, pentru a servi comunului pe termen lung, este în instanță o formă de iluminarea a interesului propriu. Este un vot pentru supraviețuirea sustenabilă – în mod special pentru copiii și nepoții noștri.”

“Asadar cum putem practic să evoluăm ? Este să o facem totul singuri, dată fiind forță impulsurilor primitive, forța obiceiurilor noastre și nesfârșitele tentații la care să facem față ? Avem nevoie de alții pentru a face acest angajament cu noi – să ne susțină, și să țină la răspundere? Avem  nevoie de practică pentru comunități.”

Comentariul meu: Este corect cu excepția soluției. Nu putem nici măcar să ne reducem nevoile și să ne gândim la urmașii  noștri în mod egoist. “După noi, va rămâne potopul, principiile de bază ale egoismului. Acesta se dezvoltă în noi fără încetare.

Scopul evoluției este să ghideze umanitatea către recunoașterea nevoii “înlocuirii egoismului cu altruismul”. Este posibil de implementat asta doar prin intervenția forței superioare, a Creatorului.

Aceasta este făcut de natură (sau de Creator ; sunt același lucru) intenționat, așa că trebuie să îl descoperim pe El până în măsura în care ne asemănăm Lui. Eventual, devenim similari Creatorului și intrăm în starea de Gan Eden (Paradis), eternitate și perfecțiune.

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →