Doar fii de acord — și îţi va fi dezvăluit!

530Nu contează din ce parte și din ce loc exact începem să citim Zoharul. Chiar dacă o persoană aude o lecție pentru prima dată, nu contează deloc. „Nu există timp în Tora “; vorbește despre stări spirituale și toate acestea se întâmplă în interiorul nostru, dar încă nu le simțim.

Dar nu contează. Este important pentru noi să trezim lumina care se află în Cartea Zohar, care este sursa cea mai înaltă, cea mai exactă și mai puternică. Nicio carte nu se poate compara cu Cartea Zohar în ceea ce privește efectul asupra sufletului.

A chema lumina asupra propriei persoane, astfel încât să ne influenţeze, este posibil doar devenind ca aceasta în calități. Prin urmare, citim împreună Cartea Zohar, adică, în primul rând înainte de a deschide această Carte, fiecare ar trebui să se pregătească pentru conexiunea cu ceilalți.

De asemenea, este scris despre darul Torei că, dacă ești de acord (este clar că nu poți, ci doar ești de acord!) să devii „ca o singură persoană cu o singură inimă” și să atingi iubirea frățească (în viitor), atunci vei primi Tora, adică metoda de corectare prin lumina care se întoarce la sursă, la Creator. Atunci această lumină te va afecta și te va întoarce la sursă, la bunătate, la echivalența cu Creatorul.

Prin urmare, în timp ce citim Cartea Zohar, trebuie să încercăm întotdeauna să îndeplinim această condiție: să fim gata să ne unim astfel încât lumina să ne influenţeze, să ne unească și în unitatea noastră, ca într-un singur suflet, vom dezvălui lumina, Creatorul. La urma urmei, un suflet individual poate simți doar realitatea noastră actuală, pe care o percepem acum.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 10/15/10Cartea Zohar, “VaYechi

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: