“Este adevărat că încăpățânarea este o calitate caracteristică poporului evreu?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Este adevărat că încăpățânarea este o calitate caracteristică poporului evreu?

Max Nordau, unul dintre fondatorii mișcării sioniste, a fost citat că i-a spus lui Ze’ev Jabotinsky că „logica este o artă greacă și evreii nu o pot tolera. Evreul învață nu prin rațiune, ci din catastrofe. Nu va cumpăra o umbrelă doar pentru că vede nori pe cer. Așteaptă până se udă și face pneumonie.”

Este adevarat. Evreii în general, nu cred în semne ale evenimentelor viitoare, ci ne schimbăm după ce primim lovituri puternice. Tora scrie de asemenea, despre încăpățânarea evreilor, că suntem un „popor cu gâtul înțepenit” (Exodul 33:3; Deuteronom 9:13; Neemia 9:16; Fapte 7:51). Se datorează marelui ego care locuiește în noi. Nu putem face nimic în privința asta, deoarece este una dintre trăsăturile noastre inerente.

Deși are dezavantajele sale, chestiunea are și avantaje. Avantajele încăpățânării noastre și ale marelui nostru ego în general sunt că, dacă aplicăm metoda pe care am primit-o cândva pentru a ne ridica deasupra egoului nostru, atunci vom putea echilibra și gestiona împreună două mari forțe pozitive și negative, așa cum este scris, „Iubirea va acoperi toate crimele”. Vom avea „crimele” noastre, egoismul nostru dedesubt – minusul – iar deasupra, putem descoperi calitatea iubirii, dăruirii și conexiunii – plusul. Vom deveni atunci demni să arătăm omenirii un exemplu pozitiv despre cum să depășim ego-ul separator care sfâșie societatea umană și cum să acoperim acel ego cu o umbrelă de iubire, dăruire și conexiune pozitivă, ridicând efectiv conștiința umană la noi culmi ale armoniei și păcii.

Bazat pe videoclipul „Este încăpățânarea o calitate caracteristică evreilor?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed