Iubirea înfrumuseţează viaţă dar o şi alterează

Soţia mea este oglinda mea. De fapt, eu nu îmi văd niciodată partenerul; eu văd, în el sau în ea, reflexia calităţilor mele. De exemplu, nu înţeleg standardul de frumuseţe acceptat în China. Mă uit la o femeie care are o reputaţie de femeie cu adevărat frumoasă şi mă gândesc: Eu nu aş numi-o niciodată frumoasă. Pentru gustul meu, faţa ei este prea rotundă, ochii prea înguşti iar părul ei prea drept. Toate mi se par neatractive.

Dar odată, am citit un articol al unui jurnalist chinez legat de concursul internaţional „Miss Asia” care a spus că fata nu ar fi câştigat în China pentru că ochii ei sunt prea mari. Am rămas absolut uimit de cât de diferită este percepţia noastră pentru frumuseţe – era total opusă. De aceea nu ne putem înţelege unul cu celălalt.

Înseamnă că mă uit la fata din faţa mea şi proiectez asupra ei ideile mele legate de frumuseţe. Iar dacă nu mă urc deasupra lor, îmi vor afecta întreaga mea realaţie cu ea. Nu o voi percepe aşa cum este, cu adevăratele ei calităţi, ci voi vedea în ea reflexia propriilor proprietăţi, gusturile mele.

Când cineva se uită la o persoană într-un mod imparţial, îi este imposibil să determine dacă acea persoană este frumoasă sau nu. Întreabă orice mamă şi îţi va spune că nimeni nu arată mai bine în lume decât copilul ei. Aşa cum este spus, „iubirea acoperă toate păcatele”.

Şi, din contra, egoul nostru, ura, va desfigura toată frumuseţea. Aparenţa unei persoane pe care o urăsc va deveni, de asemenea, de nesuportat. Şi cu toate că, dacă aş fi obiectiv, sunt gata să admit că, conform criteriilor mele, acea persoană pare să aibă o faţă frumoasă, o urăsc din alte motive.

Numai oamenii arată o asemenea atitudine. Animalele nu se uită la frumuseţe; ele apreciază puterea, abilitatea de a procrea, să aibă urmaşi sănătoşi şi să îi crească până devin independenţi.

Pe de altă parte, omul, este alterat de noţiunea de frumuseţe. De fapt, nu este frumuseţe ci demonstraţia egoului meu: condiţii speciale pe care le prezint părţii opuse, care depăşesc minimul necesar al corpului fizic.

Dacă ne uităm unul la altul în mod raţional, natural, aş vedea în faţa mea o femeie sănătoasă, puternică, cu care sunt gata să mă însor. De fapt, văd faptul că ea îmi va ţine casa bine. În trecut, oamenii obişnuiau să se însoare pe baza unui principiu simplu, egoist. Sau se uitau la nivelul social, la avere. Oamenii nu acordau multă atenţie frumuseţii, ci obişnuiau să aleagă o soţie pe baza unor motive simple, pragmatice: ce este bun pentru viaţă.

Mai mult, chiar părinţii obişnuiau să aleagă pentru cupluri, nu cei tineri. Asta se obişnuia în multe culturi. Sau căutau sfatul unei persoane respectate, inteligente. În timpul nostru, am ajuns deodată la o asemenea distorsiune care ne obligă în mod particular să facem corecţia.

Astăzi considerăm numai dacă ne iubim sau nu. Toate filmele ne vorbesc despre o asemenea iubire. Nu mai este ca înainte. Nu înţelegem cum trăiau oamenii acum o sută sau două sute de ani. Iubirea sau atracţia reciprocă nu erau în câmpul de vedere al lor. Atracţia sexuală juca un rol, dar nu este ceea ce azi înţelegem prin conceptul de iubire. S-a dezvoltat doar recent şi a stricat întreaga noastră viaţă… Aşadar, dacă o folosim corect şi „acoperim toate păcatele cu iubirea noastră”, dacă luăm în calcul impulsurile noastre de a iubi sau a urî pe altul în acest mod particular, vom avea succes.

Din “Discuţie asupra educaţiei integrale” 7/31/2012

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed