Noul meu articol pe Linkedin “Nimic nu sperie mai mult decât pierderea onoarei ”

Dintre toate fricile noastre, probabil cea care este cea mai intensă este frica de a ne pierde onoarea, de a fi rușinaţi. Pentru cei mai mulți dintre noi, respectul de sine înseamnă mai mult decât orice altceva. Dacă îl pierdem, de multe ori preferăm să murim. Nicio altă specie nu îl are în afară de oameni. Animalele se gândesc doar la a-și duce viața cât mai confortabil din punct de vedere fizic. Dacă întâlnesc un animal mai puternic se retrag fără să se gândească și cu siguranță fără jenă. Noi pe de altă parte, am putea alege să-i înfruntăm pe cei care sunt considerați mai puternici decât noi, în speranța că asta ne va câștiga respect sau pentru că ne este jenă să mărturisim că suntem mai slabi decât alţii. Complicațiile care rezultă din acest comportament bazat pe respect sunt enorme.

Cu toate acestea, cu toate necazurile pe care le provoacă urmărirea onoarei, ea este și motorul dezvoltării umane. Dacă nu ar fi dorința de a-i înlocui pe ceilalți, nu am dezvolta civilizația și am fi totuși la fel de sălbatici ca strămoșii noștri care trăiau în peșteri sau dormeau în copaci de teamă să nu fie mâncați de animale.

Să luăm, de exemplu, băiețelul de 8 ani care tocmai a urcat pe El Capitan împreună cu tatăl său. Stânca, un monolit de granit falnic de aproximativ 3.000 de picioare (914 m) înălțime în Parcul Național Yosemite, California, este una dintre provocările finale ale lumii pentru alpiniști. Ce l-a determinat pe tatăl său să-l supună unui asemenea risc? Dorința de faimă, căutarea onoarei, așa cum a spus însuși tatăl: „Ce săptămână uimitoare! Sunt atât de mândru de Sam [numele băiatului]”.

Pentru mulți oameni, respectul înseamnă mai mult decât viața lor fizică. Evident, în unele cazuri înseamnă mai mult decât viața copiilor lor.

Cu cât ne îndepărtăm mai mult de nivelul animal către nivelul uman, cu atât prețuim mai mult respectul și cu atât ne deranjează mai puțin existența noastră fizică. Invidiem pe oricine și pe toți cei care au realizat ceva pe care îl considerăm demn de laudă, pentru că vrem lauda. Unii oameni chiar invidiază oameni celebri de acum multe generații, precum mari conducători sau cuceritori. Alții doresc să fie cei mai mari din toate timpurile în domeniul lor și speră că realizările lor vor supraviețui vieții fizice mult timp după plecarea lor.

Cu toate acestea, dorința de respect nu este în mod inerent negativă. Există un scop bun pentru orice, inclusiv urmărirea respectului. Urmărindu-l, această urmărire ne face să lustruim și să ne îmbunătățim valorile și obiectivele. Ne ridică de la dorințele fizice la cele spirituale și în cele din urmă, ne determină să renunțăm la natura noastră, deoarece egocentrismul ei ni se pare dezonorant.

Când se întâmplă asta, iar propria noastră căutare egoistă a respectului ne determină să dorim să devenim altruişti, ne dăm seama că dacă nu ar fi fost căutarea onoarei nu am fi ajuns la un obiectiv atât de sublim şi nobil. Pe măsură ce ne ajustăm și reluăm valorile, ajungem să realizăm că transcenderea dorinței de respect și concentrarea asupra celorlalți mai degrabă decât asupra noastră este cel mai onorabil, admirabil și demn obiectiv. O persoană care a ajuns la asta nu va mai urmări respectul și va evita complicațiile care însoțesc această poftă.

Mai mult, o astfel de persoană va fi bună cu ceilalți și nu pentru a le câștiga respectul, ci pentru că bunătatea în sine este calitatea cea mai demnă de respect.

Societatea „plantează” în mintea noastră tot felul de idei despre ceea ce este de respectat și ce nu. Adesea, aceste idei sunt dăunătoare nouă sau altora. Cel care s-a ridicat deasupra dependenței de respectul societății nu va fi influențat de idei trecătoare și negative despre ceea ce este de respectat. Acea persoană va simți că supunerea față de propriul ego este cea mai dezonorantă stare care există, iar grija față de ceilalți este cea mai admirabilă. Când a face lucrul admirabil devine motivația oamenilor pentru acțiune, lumea va fi un loc minunat în care să trăiești.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate | Add Comment →