Noul meu articol pe Linkedin “Proprii nostri duşmani”

În urmă cu aproximativ o săptămână Amit Segal, comentator politic pentru News Channel Israel 12, l-a intervievat pe fostul ambasador israelian la Washington, Ron Dermer care a servit din 2013 până în 2021. Pentru mine, cel mai semnificativ punct pe care Dermer l-a subliniat a fost acela că scade sprijinul pentru Statul Israel printre evreii americani. Mai mult decât atât, Dermer a subliniat că unii dintre cei mai puternici și veninoși critici ai Israelului sunt evrei. Când mă uit la acei critici, mi se pare nu numai că ei urăsc Israelul, ci că se mândresc cu ura lor.

Până când noi evreii, nu depășim ura pe care o simțim unii pentru alții, nu va exista nici o vindecare pentru ura față de noi. De-a lungul secolelor, am fost urâți din toate motivele imaginabile, precum și din unele de neconceput. Ura nu are nevoie de niciun motiv sau raționament. Ura pentru statul Israel este doar cea mai recentă din serie, dar este aceeași ură evreiască care ne-a chinuit poporul de secole.

Într-adevăr, cei mai mari antisemiţi sunt evreii înșiși. În antichitate, evreul devenit antisemit, Tiberius Julius Alexander a sacrificat 50.000 de evrei în Alexandria, Egipt și a condus armata romană în Templu prin ușile de aur pe care le construise propriul tată. În Evul Mediu, cardinalul Juan de Torquemada, un descendent al evreilor, a inițiat și a supravegheat Inchiziția spaniolă care a dus la expulzarea evreilor din Spania. În timpurile moderne, evreii au acționat împotriva evreilor în nenumărate rânduri, dar poate unul dintre cei mai notorii dintre ei a fost rabinul Stephen Wise, liderul evreilor americani în timpul celui de-al doilea război mondial, care l-a ajutat pe președintele Roosevelt să împiedice imigrația evreilor din Germania și Austria către SUA, când încă puteau fi salvaţi de persecuția regimului nazist.

Pentru a înțelege cum este posibil ca evreii să-i urască pe evrei atât de vehement, trebuie să înțelegem că rădăcina poporului evreu este conexiunea. Am devenit o națiune la poalele Muntelui. Sinai, când am fost de acord să ne unim „ca un singur om cu o singură inimă” și ne-am pierdut națiunea împreună cu pământul nostru, când am cedat urii neîntemeiate. De atunci, și în ultimele două milenii, am fost exilați unul de celălalt, din principiul nostru cel mai de bază „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Statul Israel reprezintă o șansă care ni s-a dat de a ne restabili națiunea, și anume unitatea noastră. Evreii care se opun statului Israel se opun de fapt unității. Poate subconștient, nu vor să se unească „ca un singur om cu o singură inimă” și cu siguranță să nu-și iubească vecinii ca pe ei înșiși. Ei propovăduiesc dreptatea pentru alții, dar emană ură pentru ai lor. În numele echității pentru toți, ei promovează prejudecățile și discriminarea față de oamenii lor.

Nu va ajuta. Până când noi evreii, nu depășim ura pe care o simțim unii pentru alții, nu va exista nici o vindecare pentru ura față de noi. De-a lungul secolelor, am fost urâți din toate motivele imaginabile, precum și din unele de neconceput. Ura nu are nevoie de niciun motiv sau raționament. Ura pentru statul Israel este doar cea mai recentă din serie, dar este aceeași ură evreiască care ne-a chinuit poporul de secole.

Cu toate acestea, aici, în Israelul suveran, avem în sfârșit șansa de a ne restabili unitatea și de a ne recâștiga naționalitatea. Aceasta este datoria noastră față de noi înșine și sarcina noastră față de națiuni. Unitatea este singura modalitate prin care putem deveni „o lumină pentru națiuni”. Dacă vrem să câștigăm favoarea lumii, trebuie să ne concentrăm pe unitatea internă. Când manifestăm ură unul față de celălalt și simpatie față de ceilalți, aceștia o văd ca pe o linguşeală și nimănui nu îi place un linguşitor. Cred că este timpul să începem să ne uităm mai mult unul la celălalt și să ne construim o anumită forță interioară și să privim mai puțin la alții și la ce ar putea crede ei. Ei se vor gândi la noi aşa cum vom gândi noi unul despre celălalt.

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →