Recompensa Spirituala vine intotdeauna cu un bonus

In spiritualitate, cand imi termin lucrarea la un anumit grad, primesc mai mult decat am castigat. Sa spunem ca mi-am corectat dorintele la nivelul neinsufletit; oare acest lucru este chiar suficient, pentru a face saltul calitativ la nivel vegetativ? Acesta este punctul in care gasim ceva in plus, un fel de „bonus”, de care avem nevoie ca sa avem taria sa inaintam.

Noi facem acelasi lucru in viata noastra de zi cu zi, “umpland” copilul dinainte cu diferite cunostinte si aptitudini, de care va avea nevoie ulterior. La fel, ne incepem dezvoltarea spirituala la gradul cel mai de jos, cel mai rau – si de aceea am dreptul la o tarie suplimentara, caci fara ea, n-as putea niciodata sa reusesc.

Aparent, o primesc “gratis”, iar mai tarziu imi platesc “datoria”, pe masura ce ma corectez. Creatorul a creat inclinatia rea, iar noi Ii cerem ajutorul, in corectarea noastra. Insa oare nu El este cel care ne-a pus in aceasta situatie? Si atunci, de ce trebuie sa Ii cerem lui asta?

Chestiunea este ca, cerand ajutorul, ne organizam si incepem sa intelegem genul de corectare de care avem nevoie, ce este o intentie de dragul daruirii si ce ne trebuie, ca sa ajungem la nivelul urmator. Astfel, suntem obligati sa apelam la Creator si, in acest fel, sa stabilim o legatura cu El.

“Ascult,” spune El. “Am nevoie sa corectez asta”, spui tu, “dar nu pot sa o fac singur”. Astfel, devii “supraveghetorul” propriei tale constructii si, prin aceasta, incepi sa intelegi actiunile, mintea, programul Creatorului si calitatea Sa, conform principiului, “Te voi cunoaste prin actiunile Tale”.

Pana la urma, apelul la Creator il formeaza pe viitorul “tu” – iar El va face tot restul.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: