Medium a publicat noul meu articol “Singurătatea ucide”

În urmă cu câteva zile, un tânăr din Israel, profesor de școală, s-a sinucis. Avea studenți, avea un mandat, era sănătos, chipeș, elocvent și era singur. Într-o postare pe Facebook, el și-a scris ultima scrisoare: „Nu este bine ca omul să fie singur; singurătatea ucide. O altă zi, o altă săptămână, o altă lună, un alt an trece și sunt singur. La prânz, la serviciu, seara, la sfârșit de săptămână, în vacanțe și la zilele de naștere pe care nimeni nu şi le amintește. Cei câțiva prieteni s-au dus, au dispărut în timp; este timpul să plec.”

Deodată, când Covid-19 a venit și ne-a obligat să luăm o pauză din anihilarea reciprocă, am început să simțim golul pe care îl avem în interior.

Omul acela nu era unic în emoțiile sale. Cuvintele sale de pe social-media surprind blestemul timpului nostru: cu toții suntem conectați, totuși atât de singuri! Singurătatea a devenit atât de grea în aceste zile tocmai pentru că ar fi trebuit să fim mult mai conectați decât suntem.

Suntem atât de în urmă în dezvoltarea noastră! Până acum, ar fi trebuit să fim o umanitate conectată, care simte că suntem un singur sistem, ale cărui părți se completează reciproc una pe alta, de dragul omenirii și al întregii naturi. În schimb, până de curând, am fost cufundați până la gât în mlaştina distrugerii reciproce, pe care am numit-o cu mândrie (greșind) „economie capitalistă” și „progres”.

Deodată, când Covid-19 a venit și ne-a obligat să luăm o pauză din anihilarea reciprocă, am început să simțim golul pe care îl avem în interior. Dar ce altceva am putea avea în noi? Când toată lumea urăște și se teme de toți ceilalți, așa încât să încetezi să vorbești, și să comunici doar prin trimiterea de mesaje, și creezi în jurul tău pereți de falsă încredere și zâmbete false, pentru a-ți ascunde nesiguranța, când deodată ești singur, îți dai seama că nu ai habar cine ești tu, cum să fii cu tine însuți sau ce vrei cu adevărat, deoarece ai fost ocupat toată viața să ridici ziduri împotriva lumii ostile exterioare. Și nimeni nu sună pe celălalt, pentru că toți sunt în aceeași situație: Toți sunt singuri și se tem să nu fie răniți.

A fi singur înseamnă că ești ignorat, că oamenilor nu le pasă de tine, așa că unii preferă să-și încheie viața, atât timp cât la un moment dat, chiar dacă pentru ei este momentul final, cuiva îi va păsa.

De ce nu ne putem conecta

Umanitatea este diferită de toate celelalte părți ale naturii, prin faptul că trebuie să evoluăm în  conformitate cu propriul acord. Evoluția noastră este mult mai puțin fizică în comparație cu alte specii și mult mai emoțională, intelectuală și socială. În culmea evoluției noastre, suntem predestinați să experimentăm integralitatea sistemului, pe care îl numim „univers”.

În societatea umană, la fel ca un copil, trebuie să învățăm pas cu pas, cum să devenim ființe sociale și cum să construim o societate bună pentru noi înșine.

Natura îşi dezvoltă toate celelalte elemente prin instincte, în afară de umanitate. Oamenii sunt în mare parte lipsiți de ele. Când un animal se naște, știe imediat unde să găsească hrană, adesea poate merge în câteva ore și, în general, se comportă ca orice alt animal de felul lui. Oamenii, pe de altă parte, abia își pot mișca mâinile și picioarele atunci când se nasc, și rămân complet neputincioși ani de zile. Oamenii, spre deosebire de animale, trebuie să-și câștige singuri cunoștințele, prin muncă grea.

În societatea umană, la fel ca un prunc uman, trebuie să învățăm pas cu pas cum să devenim ființe sociale și cum să construim o societate bună pentru noi înșine. Evoluăm prin propria dorință de a ne îmbunătăți situația. Și nu evoluăm la întâmplare, ci într-o direcție clară: spre o coeziune mai mare, o mai mare grijă unul pentru celălalt, o mai mare responsabilitate reciprocă și, în cele din urmă, spre a ne iubi unul pe celălalt.

Când unui copil îi este foame, plânge pentru că un stomac gol se simte rău. Când o persoană este singură, el plânge pentru că o inimă goală se simte foarte, foarte rău. Durerea inimii doare mult mai mult decât stomacul gol.

Dar singurătatea pe care mulți o simt astăzi nu este sfârșitul. Este începutul. Este întunericul dinaintea zorilor. Acum începem să ne dăm seama că trebuie să transformăm totul și, în primul rând, relațiile noastre. Pentru a face o schimbare, trebuie să simțim că prezentul este insuportabil. Și nimic nu este mai insuportabil decât singurătatea.

Putem preveni astfel de tragedii ca sinuciderea din cauza singurătății, dacă încetăm să insistăm în a reveni la starea noastră anterioară, retrogradă, a economiei „libere”, care este guvernată de egoism și să începem să avansăm către starea de grijă reciprocă și empatie, în care ar fi trebuit să fim cu mult timp în urmă. Pe parcurs, vom descoperi că, nu numai că este mai bine să ne îngrijim unul de altul decât să ne temem unii de alții, ci este și modul în care funcționează întreaga realitate, numai noi nu, până când vom atinge și noi acea stare.

Filed under: Coronavirus, Spiritualitate | Add Comment →