Spre o eră a prosperității

263Trebuie să dăm un exemplu întregii lumii prin ceea ce ce realizăm dacă folosim cunoștințele Cabalei pentru a uni, nici măcar masele, ci câteva zeci de mii de oameni.

Cât de bine, aerisiți și spirituali vor începe să se simtă. Ce interacțiuni bune se vor dezvolta între ei. Pe măsură ce va crește siguranța și curățenia în zonele în care locuiesc, vor exista mai puține boli și mai puține probleme cu copiii. Chiar și banii pe care îi au vor fi deodată suficienți pentru toate. Omul, fără a schimba nimic, nu va mai avea probleme.

Lumina superioară care se manifestă între noi va începe cumva să medieze totul și să liniștească. Și oamenii vor fi de acord cu asta și vor fi mulțumiți. Vor înceta să fie bolnavi, vor începe să zâmbească. Așa descrie Baal HaSulam viitoarea societate în articolul său „Ascunderea și dezvăluirea feței Creatorului”. Putem ajunge la asta.

Putem face oamenii fericiți? Aș da tot ce știu și înțeleg pentru asta.

Astăzi, pentru majoritatea țărilor, aceasta ar fi o metodă de salvare. Și mâine va fi la fel pentru întreaga lume.

KabTV „Am primit un apel. Două moduri de dezvoltare a umanității” 19.10.2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: