Tag Archives: Arvut

Doctoria pentru viaţa eternă

Se spune că generalul şi particularul sunt egali şi de aceea fiecare grup şi fiecare individ trebuie să se întrebe: Au ajuns ei la cel mai înalt scop din viaţa, acela de a se ridica de la nivelul de animal la cel de om, Adam, similar cu Creatorul, asta este, să obţină proprietatea de dăruire în care vor simţii viaţa în dăruire, o viaţă superioară?

La început, o persoană aspiră la spiritualitate pentru că nu vrea să moară. Îşi imaginează viaţa spirituală ca cea materială, doar un pic mai bună şi, cel mai important, fără moarte. Asta este maximum în care ne putem imagina viaţa spirituală.

În alte cuvinte, studiez şi mă gândesc că primesc o anumită doctorie, care mă va duce la o viaţă eternă, împlinită şi perfectă, fără niciuna dintre problemele pe care le experimentez acum. De aceea continuă o persoană. Într-adevăr, aceasta este singura modalitate în care ne imaginăm o viaţă care este superioară faţă de lumea noastră.

Dar chiar şi dacă o persoană începe să avanseze în această formă, ea decide că trebuie să folosească mijloacele pe care le are la dispoziţie. Asta este, se întoarce către învăţător care explică cum trebuie implementate recomadările lui, în grup şi cu ajutorul cărţilor.

Învăţătorul doar îi arată ce trebuie să facă, iar persoana trebuie să acţioneze pentru că nu are nimic altceva pe ce să se bazeze. Întreaga realizare are loc prin grup şi prin studiu. Astfel, o persoană descoperă gradual aspiraţia către proprietatea dăruirii, care devine scopul său, exprimat ca unitate, conexiune şi garanţie reciprocă, ca fiind un singur om cu o singură inimă.

Asta înseamnă să obţii credinţă, aşa cum este scris: Cei virtuoşi trăiesc prin credinţă, adică revelaţia proprietăţii dăruirii în inima omului, în toate dorinţele lui.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 7/18/2011, Shamati 122

Cum Produc Celulele Altruiste Un Egoist?

Intrebare: Corpul meu este compus din multe celule care sunt programate sa se „gandeasca” constant la intreg organismul in loc sa se gandeasca la ele. Fiecare celula munceste ca si cum este cert ca mai tarziu va primi ce are nevoie, la fel ca in garantiareciproca.

Cum se intampla ca aceasta masa de celule produc „sinele” meu care este complet opus lor si doreste sa primeasca pentru simpla sa multumire? Unde are loc aceasta schimbare?

Raspuns: Cu alte cuvinte, exista un sistem care include gradele mineral, vegetal, animal, si animat guvernate de natura de Sus si care ramane in armonie si garantie reciproca. Ce se intampla cu gradul vorbitor? Pare ca daca poti face orice vrei fara consecinte, fara a da socoteala nimanui, ca totul depinde de tine.

Astazi, in lumea noastra, incepem sa intelegem si sa devenim constienti de faptul ca nivelul vorbitor necesita corectie asemeni tuturor nivelurilor care il preceda, prin care natura actioneaza in mod corect. Gradele mineral, vegetal, animal, si animat care se afla in noi si natura care ne inconjoara exista cu adevarat in garantia reciproca. Nu trebuie sa corectam nimic altceva la gradul vorbitor  in afara de intentie.

Intrebare: Asta inseamna ca prin urmare  corpul meu este spiritual in timp ce „sinele” meu este corporal?

Raspuns: Corpul vostru este spiritual si nu trebuie sa il corectati. La acest nivel, el actioneaza ca unul spiritual. In faza unu, doi si trei a expansiunii Luminii Directe, nu este inca un vas. Nu exista dorinta; prin urmare, nu exista separare de spiritualitate.

Poate fi comparat cu gradele corpului nostru pentru care corectia nu este necesara.  Ei au defecte pe care le proiectam asupra lor de la nivelul patru, cel vorbitor si astfel le stricam. Insa, asta nu inseamna ca nu sunt corectate.

Am vatamat natura, si realizam asta dupa ca am facut deja acest lucru. Totusi, noi am facut asta! Cat priveste natura, ea va fi oricand in echilibru. Privim cum un animal il devoreaza pe altul, iar in mintea noastra asta este ceva rau. Insa, nu este. Daca ne-am acorda timp sa studiem, am constata ca asta este modalitatea lor de a avea grija unele de altele, de a curata natura, iar in final sa traiasca in pace din moment ce totul rezulta din echilibrul fortelor.

Astfel, doar faza patru, uman in uman, are nevoie de corectie. Aceste trei grade sunt corectate in El, si daca faza patru devine reformata, vom vedea lumea ca fiind perfecta, inclusiv corpul uman si tot ceea ce exista.

Din partea 4 Lectia Zilnica de Cabala 6/20/2011, “Prefata la Intelepciunea Cabalei”

Legea simplă a garantiei reciproce

În scopul de a accelera dezvoltarea noastra, ne sunt date tot felul de obstacole, respingeri, precum şi confuzii în gândire, cum că nu este necesar sa facem eforturi şi putem aştepta până când pur şi simplu totul se schimba de la sine. Sau începem să credem că am depus deja destule eforturi, dar nu am găsit încă revelaţia spirituală. Poate Creatorul si-a parasit creaturile Sale, sau poate nu ar trebui să fie pentru noi acum şi ar trebui să aşteptăm o altă ocazie, eventual în viaţa viitoare. O persoană găseşte diferite pretexte doar pentru a elimina obligaţia de a depune efort.

Cu toate acestea, se spune: „Legea este dată şi nu poate fi încălcata.” Lumina superioară rămâne în repaus absolut, iar noi suntem în interiorul acesteia. Dorintele noastre pot fi dezvoltate doar prin eforturile noastre. Măsură corecţiei dorinţei noastre şi, în consecinţă, Lumina dezvăluita în ea, depinde de măsura efortului nostru. Este o lege simplă.

Noi nu trebuie să uităm de această lege şi ar trebui să ne reamintim constant să respectam acest principiu în grup, fără a lăsa loc de îndoială şi de dezbatere, fricţiuni diferite, sau intrebari: „De ce nu am primit nimic? Unde este plata pentru munca mea, unde este revelaţia, unde este recompensa dorita? ”

Eşti întrebat: „Unde este”? Aici este, chiar in fata ta! Ia-o! Şi dacă tu nu vezi, n-o poti lua, aceasta înseamnă că nu esti gata încă. Deci, continua să actionezi. Ce se poate face dacă nu vezi ceea ce este chiar alaturi de tine?

Astfel, nu ar trebui să gândesti ca ar fi posibil să obţii spiritualitatea prin unele mijloace speciale, magice, secrete. Nimic nu te va ajuta cu excepţia muncii. Lipsa sensibilitatii este ceea ce ascunde Creatorul şi Lumina superioara. Sensibilitatea poate fi îmbunătăţită numai prin urcari si coborari, numai prin efort şi căutare.

Este, de asemenea, interzis sa asculti pe cineva vorbind despre dezamăgire şi oboseala. Odată, cineva a oftat puternic în timpul lecţiei lui Baal HaSulam, iar Baal HaSulam a devenit furios pe acea persoană, spunând că el nu  vrea să audă asa ceva. O persoană poate deveni obosita fizic, dar ea nu poate fi obosita de munca spirituala, de eforturile interioare! Este inacceptabil să arate o astfel de dispozitie in exterior.

Este de înţeles că oamenii experimenteaza stari diferite, deoarece nu le stăpânesc. Cu toate acestea, o persoană nu ar trebui să îşi expună aceste stări oamenilor din jur. Dimpotrivă, indiferent de modul în care se simte în interior, ea trebuie să se arate mereu inspirată şi dispusa să pună efort in tot. Aceasta este cerinţa garanţiei noastre comune.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 5/18/2011, Scrisoarea lui Baal HaSulam 56

Ar trebui să căutăm răul în noi?

Întrebare: Revlarea înclinației rele este cel mai important lucru?

Răspuns: Nu ar trebui să încercăm să ne descoperim înclinația rea și nu este important ce stări experimentăm. Cea mai importantă și singura acțiune posibilă pe care o putem face este să atragem Lumina Superioară.

Lumina mă va conduce prin toate etapele care acum îmi sunt necunoscute: voi descoperi înclinația mea rea, o voi corecta și apoi o voi satisface. Numai Lumina mă poate ajuta de-a lungul acestui drum. Trebuie să aspir către Lumina Superioară, care va acționa asupra mea. Ordinea și forma acestor acțiuni nu este treaba mea.

Nu ar trebui să mă gândesc la Lumina care îmi revelează înclinația mea rea, pentru că nu știu ce ar trebui să reveleze. Și chiar dacă este scris în cărți despre asta, eu încă nu înțeleg ce înseamnă cu adevărat înclinația rea. Nu merită să vă concetrați și să vă abateți atenția de la esență: atragerea Luminii.

Altfel, vom  începe să căutăm această înclinație rea în noi și să începem să ne gândim la faputl că fiecare calitate negativă pe care o avem reprezintă înclinația rea. Dar credeți-mă, încă nu am descoperit-o.

Înclinația rea este un înger. Asta este, atunci când o descoperim, îl descoperim pe Creator ascuns în ea și că această înclinație rea vine de la El. Și, pentru a-L revela pe Creator noi trebuie să ne gândim la unitate în loc de ură! Și atunci când eu aspir la unitate, descopăr faptul că înclinația rea este cea care stă în drum.

Aspir în mod continuu la unitate, în timp ce Lumina Superioară acționează asupra mea și în final îmi arată cine sunt. Trebuie să trec prin toate etapele: 0. 1. 2. 3 și în etapa 4 (Behina Dalet), simt întotdeauna că am completat o anumită etapă și am primit o nouă înțelegere. Și apoi din nou, trec prin toate etapele și iarăși în etapa a patra este revelată o nouă înțelegere.

Asta, totuși, nu îmi schimbă atitudinea față de trecut, prezent sau viitor. Aspir întotdeauna către unitate fără să mă gândesc la nimic altceva. ȘI nu contează dacă sunt într-o stare bună sau rea.

Sunt ok cu orice stare care îmi este revelată. Nimic nu mă poate opri de la a merge înainte: nici binele, nici răul, nici orice teorie filozofică care imi apare in cap, care numai mă face confuz, făcându-mă să cred că înțeleg ce se întâmplă. Toată atenție mea trebuie să fie îndreptată numai înspre unitate. Așa pot fi sigur că atrag Lumina Înconjurătoare.

Atunci când începeți să intelectualizați prea mult și decideți voi înșivă ce să faceți, pierdeți instantaneu Lumina Înconjurătoare. Trebuie să aspirați numai către Lumina care întreagă și absolută. Este scris că trebuie să fim gata să acceptăm garanția reciprocă ca un singur om cu o singură inimă. Ar trebui să ne gândim numai la asta.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 3/17/2011 asupra subiectului ”Am creat înclinația rea și Tora ca mirodenie”

Un foc minuscul care aprinde mii de lumanari

Trebuie sa mai stim ca in afara de ” punctul din inima ” – partea opusa a sufletului sfant, noi nu vom primi nimic in afara de asta de sus. Nici macar o dorinta spirituala aditionala nu se va trezi in mine.

Eu trebuie  sa primesc orice altceva de la mediu, care este  locul unde se afla  Kli-ul meu spiritual, insemnanad toate dorintele in care eu voi revela lumea superioara, Creatorul,Viata spirituala. Aceasta dorinta e numita “ maretia scopului”  pentru ca in acest fel este exprimata in senzatia mea.

Mie mi  se pare  ca importanta nu apartine scopului ci acel scop e cu totul altceva, dar de fapt, importanta insasi este Kli-ul spiritual. Nu este prin virtutea acestei importante ca eu voi realiza scopul, ca si cum ar fi fost o busola care ar fi determinat directia in care trebuia sa merg.Mai degraba, scopul e precis in interiorul acestei dorinte pe care o primesc de la  mediu.

Poti simti cum dorinta spirituala difera de cea materiala—se imprastie la oricine, ca aerul. Aceasta nu este satisfacere egosita pe care o persoana o primeste iar alta are o lipsa ca rezultat. Spiritualitatea nu descreste pentru  a fi divizata atunci cand o trec la altcineva. Este indeajuns pentru toti! Este in acelasi fel in care poti aprinde mii de lumanari de la o singura lumanare iar primul foc nu va deveni mai mic.

De aceea, odata ce imi incep avansarea spirituala doar cu punctul din inima, curand o sa ma trezesc la niste intersectii ale drumului si nu voi stii incotro sa merg. Eu nu voi mai gasi alte forte in interiorul meu sau aspiratia de a continua. La acel moment, de unde imi pot lua motivatia, stimulentul si directia ca  sa vin la grup si sa cer maretia scopului de la el?

Daca am avut acea dorinta interioara, apoi imediat o voi realiza intr-un fel. Dar ce pot face daca nu  o am? Oare trebuie ca grupul sa aiba grija asigurandu-se ca voi avea impresia maretiei scopului, daruirea, sau va trebui ca incontinuu sa caut personal  asta?

Aceasta este atunci cand venim la notiunea garantiei mutuale. In general noi trebuie sa avem grija de orice pentru a deveni un “ mediu spiritual” care trezeste fiecare persoana care intra in el. Ofera un exemplu si stimuleaza dorintele cuiva, aratand ca altii au ceva ce eu nu am. Aprinde invidia pentru atingerea spirituala la fel ca in lumea asta cand vad casele si masinile altor oameni si asta imi creste dorinta.

Societatea trebuie sa  aleaga forma corecta prin care va veni in relatie cu fiecare din memebri ei, asigurandu-se ca nu va avea un moment de odihna. Dar o persoana trebuie sa aiba un punct in inima propria sa trezire, pentru a fi precum samanta spirituala care e plantata in sol pentru a veni in contact cu solul pentru prima oara. Si acest “ sol “, mediul inconjurator,  trebuie sa fie pregatit sa ii ofere tot ce are nevoie in raport cu prima sa cerere.

In aceasta privinta, noi trebuie sa intelegem ca fiecare persoana  care lucreaza la elevarea scopului pentru altii nu ii ajuta facand asta, dar el construieste aceasta cladire a maretiei pt el insusi. El construieste mediul comun pentru toti. Mediul nu poate fi bun pentru o persoana si in acealasi timp sa fie rau pentru o alta si tot asa pentru o a treia parte. Este garantie mutuala pentru toata lumea. De aceea, ori suntem toti  impreuna intr-o singura barca si atingem toti scopul, sau, daca cineva esueaza putin  in a oferi  eforturi suficiente raportat la cat el ar fi putut,  pentru a asigura trezirea comuna, apoi nimeni nu va realiza succesul.

Aceasta este ca sa spunem, fiecare persoana nu ar trebui sa se ingrijoreze despre sine insusi sau cum poate fi el inspirat de mediu prin maretia scopului. Daca ma ingrijorez ca fiecare dintre prietenii mei vor avea senzatia maretiei scopului, in acest fel imi construiesc prorpiul Kli.

Nu pot avea grija de mine pentru ca asta se va dovedi a fi egoist.Dar daca am grija de ceilalti, atunci aceasta necesitate spirituala se intoarce la mine ca un Kli perfect gata pregatit.

Noi suntem toti conectati intr-un singur sistem unde  partea mea inferioara (AHP) se conecteaza cu partile superioare (Galgalta Eynaim) ale tuturor celorlalti.De aceea cand eu am grija de toti ceilalti cu AHP-ul meu, apoi in raspuns, primesc  de la ei senzatia a Galgalta Eynaim a lor—senzatia dorintei  sa daruiesc, care mie imi lipseste.

Din partea intai a Lectiei Zilnice de Kabbalah 3/16/11

Dăruieşte-te prietenilor fără a lăsa nimic afară

Scrieţi şi învăţaţi ce intenţie trebuie să fie în timpul lecţiei: de a va contopi unul cu celălălalt ca un singur om cu o singură inimă, înăuntrul sistemului interconexiunilor noastre numit garanţie reciprocă. Pe de o parte, fiecare persoană se simte pe ea însăşi, iar pe de alta, deasupra acestei senzaţii, ea simte o asa puternică conexiune cu ceilalţi încât nu mai este în stare să facă nici măcar o mişcare de una singură. Aşa de devotată grupului trebuie să ajungă să fie o persoană.

Este ca şi cum mă strecor pe o pânză de paianjen, prin care trec toate semnalele mele de intrare şi ieşire. Nu am nimic propriu în minte şi inimă. A rămas doar un punct, care tânjeşte în mod constant către această reţea, din toate puterile sale, dorind să se dăruiască ei.

Asta este auto-anulare. În măsura în care eu mă dăruiesc celorlalţi, Lumina Superioară mă influenţează şi face din mine o parte a reţelei comune. Apoi simt cum, pe de o parte sunt devotate ei şi pe de altă parte, toată reţeaua este a mea.

Este la fel cum o mamă se dăruieşte copilului ei şi amândoi simt că copilul este al ei. Unul nu există fără altul. Este spus despre asta în Cântarea Cântărilor, Dacă sunt pentru iubitul meu, iubitul meu este pentru mine. Aşa trebuie să lucrăm

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabal 12/9/10, Zoharul

Ce stă în puterea noastră să facem?

Întrebare: Cum întărim responsabilitatea fiecărui prieten privitor la garanţia reciprocă?

Răspuns: Dacă Lumina nu mă afectează într-o măsură suficientă şi nu mă duce într-o stare în care să încep să mă intereseze starea prietenului, mă voi gândi cu adevărat la el? Niciodată! Pe de altă parte, dacă primesc o trezire de la Lumină, deodată voi simţi o asemenea dorinţă. Fie o am, fie nu. Totuşi, trebuie să contribui pentru o avea.

De aceea, nu mă voi mânca pentru că nu iubesc prietenii. Nu îi iubesc, nu îmi pasă de ei şi nu mă gândesc la ei pentru că nu sunt conectat cu ei. Pentru a schimba această stare, îmi trebuie influenţa Luminii. Dacă ea mă afectează, mă voi gândi la ceilalţi; dacă nu, nu mă voi gândi la ei. Trebuie să determin exact unde şi cum pot face o schimbare.

În acest moment, nu te iubesc, dar Lumina vine şi, deodată, o fac. De ce? Nu ştiu; Lumina o face. Noi trebuie doar să facem sa apară influenţa ei şi tot restul este o consecinţă. Cât de multă dorinţă şi grijă imi dă El, este atâta cât voi avea.

Deci, cea mai importantă grijă este să trezim Lumina şi asta se întâmplă numai în procesul studiului reciproc. Aşteptăm acest fenomen exact de la studiu, deoarece nu există altă cale. În timpul studiului, ne gândim împreună, Când mă vă schimba în sfârşit Lumina şi ne va unii? Asta este intenţia.

Din Lecţia zilnică de Cabala din 11/26/10, Talmud Eser Sefirot

De ce le place oamenilor să se uite la nori

După Tzimtzum Bet (A doua restricţie), fiecare Partzuf superior îşi mută partea inferioară în Partzuf-ul inferior. Partea inferioară a Binei se scufundă în Zeir Anpin şi partea inferioară a lui Zeir Anpin se scufundă în Malchut. De aceea partea superioară a fiecărui Partzuf este vizibilă şi partea inferioară este ascunsă în interiorul Partzuf-ului inferior.

Aceasta este structura conform Tzimtzum Bet şi exact în acest fel suntem contectaţi unul cu celălalt. Fiecare persoană are o parte din ea inclusă în cealaltă persoană. Fiecare este înăuntrul fiecăruia.

Nu suntem capabili să vizualizăm o imagine holografică ca aceasta. Nu există persoană care să nu fie inclusă în toată lumea şi nu există persoană care să nu includă toată lumea, o parte din fiecare persoană. Această imagine integrală este similară cu un nor mare, fără început şi fără sfârşit sau părţi separate. Simplu, toată lumea este inclusă în toată lumea.

Asta ne face Tzimtzum Bet atunci când Bina se conectează cu Malchut. Din acest motiv, în ciuda a ceea ce vrem sau nu, avem o influenţă absolută unul asupra celuilalt. Odată ce înţelegem asta şi folosim consecinţele pentru a ne influenţa în mod corect gândurile şi dorinţele unul altuia, atunci vom obţine repede garanţia reciprocă şi Kli comun (vasul).

Sistemul este deja construit conform cu acest principiu. Întrebarea este numai dacă vrem ca sistemul să opereze conform cu el. Asta este toată diferenţa între lumea în care existăm şi lumea spirituală. Lumea noastră este ceea ce vrem să vedem în ea, în timp ce lumea spirituală corespunde complet cu dorinţa Creatorului.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 11/25/10,, Beit Shaar HaKavanot

Femeile, bărbații și garanția reciprocă

Întrebare: Garanția reciprocă se referă și la femei?

Răspuns: Și femeile și bărbații, indiferent de sex, trebuie să obțină starea de garanție reciprocă. Când spunem că barbații au stat la Muntele Sinai și femeile i-au înconjurat, asta reflectă proprietățile spirituale interioare ale fiecăruia dintre noi.

Femeia reprezintă dorința de a primi plăcere, în timp ce bărbatul este simbolul învingerii acestei dorințe. Bărbatul este Gever în Ebraică, care vine de la cuvântul Hitgabrut sau învingere. Este dorința de dăruire, care descoperă proprietatea opusă Muntelui Sinai, muntele urii din interiorul lui.

Dar unirea și garanția reciprocă aparțin tuturor. Femeile trebuie să încerce să se conecteze cu toată lumea intern, la fel ca și bărbații. Dar barbații trebuie să exprime asta și extern, în timp ce femeile o experimentează în interior.

Mai mult, femeile îi presează pe bărbați. Asta pentru că, conform naturii sale, bărbatul tinde să o asculte pe femeie, pe soția sa. Soția sa este mama pentru el; așa o percepe.

Prototipul bărbatului este Zeir Anpin, care este localizat între două femei, două Nukvas: Malchut și Bina. Mama sa este Bina și soția sa este Malchut. Primește dorințe de la Malchut și le întoarce către Bina pentru împlinirea lor.

În alte cuvinte, este incapabil să se întoarcă la Bina fără Malchut și, odată ce s-a întors către ea, este lăsat fără nicio altă alegere decât să treacă tot ce a primit de la Bina la Malchut. Ăsta este modul în care operează bărbatul. Și de asta, în subconștient, soția sa îi înlocuiește în multe feluri mama.

Din lecția zilnică de Cabala 11/12/10, Shamati 1

Zohar despre Arvut

Intrebare: Unde si cum Arvut (responsabilitatea sau garantia reciproca) este descris in Zohar?

Raspuns: Zohar descrie dupa cum urmeaza:

שהשפעת ו״ק דחכמה, הנוהגת בקו האמצעי, מכונה עדות, care se traduce ca: Expansiunea unei mici iluminari a Luminii Hochma care are loc in linia de mijloc care se numeste testament. Cu alte cuvinte, cand o persoana dezvolta caacitatea de a aranja cele trei linii, Lumina dinauntrul sau il tine in spiritualitate, daruire si asta este ceea ce garanteaza ca persoana nu va cadea in egoism din nou.