Tag Archives: Zohar

O lupă pentru Lumina Superioară

Întrebare: Ce înseamnă a încerca să te conectezi în timpul citirii Cărţii Zohar?

Răspuns: Citirea Zohar este momentul în care nu trebuie să folosiţi mintea, ci sufletul. Acum, trebuie să gândiţi la modul în care ar trebui să ne conectăm, pentru a fi ca o lupă cu care atragem razele soarelui pentru a ilumina ceva care este sub sticlă.

Cum ne putem concentra pe acest punct? Dacă o facem, vom simţi Lumina care ne influenţează trecând prin noi, iluminând dorinţa noastră de primire şi schimbând-o. Apoi, dorinţa se va limita, va dobândi un (ecran) Masach şi va începe să lucreze.

Întreaga noastră muncă este efectuată prin această lupă, care este din ce în ce mai puternică. Munca noastră este în concentrarea crescută a  grupului în cantitate şi calitate, atfel că, o Lumină puternică vine şi ne conduce la o legătură mai substanţială şi mai calitativă. Apoi, vom descoperi starea spirituală în conexiunea dintre noi. Ceea ce descoperim este numită lumea spirituală.

Întrebare: Eu construiesc această lupă prin eforturile mele sau este creată prin eforturile fiecăruia?

Răspuns: Prin toate eforturile noastre. Lupa în sine nu are importanţă. Ceea ce este important este punctul central al ei, în care toate razele luminii se conectează şi coboară prin ea.

Întrebare: Cum ştim că toate eforturile noastre au succes?

Răspuns: Conform rezultatului: Primiţi schimbarea dorită, aşa cum este spus:” am muncit şi am găsit”. Efortul este legătura dintre noi, a unei singure inimi şi în garanţie reciprocă şi rezultatul este atunci când descoperim între noi primul atribut de dăruire numit primul nivel spiritual.

Întrebare: Ce se va schimba în mine după această schimbare?

Răspuns: Nu doar doriţi să dăruiţi, ci chiar veţi fi în măsură să o faceţi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 08.12.2013, Cartea Zohar

Stiinta unui viitor de success

Multi oameni cred ca intelepciunea Cabalei vorbeste despre “ numarul de ingeri din cer si numele lor “, despre anumite notiuni vagi si indepartate care nu au nimic de-a face cu noi. Este nevoie de o perioada lunga de timp pentru o persoana care vine sa studieze Cabala sa scape de toate aceste stereotipuri. Noi nu invatam o noua abordare a realitatii, nu suntem crescuti in acest spirit.

Acum, pe masura ce criza se desfasoara treptat, vom simti o nevoie acuta de a descoperi cum sa ne stabilim in lume, in viata, intr-o noua conexiune intre oameni, de care trebuie sa devenim constienti daca vrem sa supravietuim in aceasta lume si astfel vom deveni familiarizati  cu aceasta intelepciune care ne invata sa cream o conexiune corecta intre noi. Trebuie sa facem asta pentru a ne controla viata de zi cu zi, sa iesim din criza in toate domeniile de invatamant, relatiile de familie, stiinta, economie si relatia noastra cu natura care continua sa ne aplice lovituri.

Din acest motiv noi trebuie sa identificam problema in scopul de a scapa de ea sau a o rezolva intr-un fel sau altul; altfel, vom suferi tot timpul. Dorinta noastra de a primi placere ne obliga sa gasim cauza tuturor suferintelor. Treptat, vom descoperi ca motivul sta in faptul ca oamenii sunt conectati intr-un mod incorect si rau, ca legaturile egoiste pe care le-am dezvoltat de-a lungul a mii de ani nu mai functioneaza si mai mult, ne ranesc.

Mai inati de toate, intotdeauna am crezut ca era mai bine sa fim egoisti, fiecare pe cont propriu; ca a trebuit sa construim o societate de consum; ca fiecare persoana s-ar putea bucura la maxim de capacitatea sa de a-i folosi si a-i insela pe ceilalti pentru folosul sau personal si atata timp cat urmam regulile si evitam inchisoarea sau pedeapsa putem face asta si trai bine.

Dar acum un nou sistem se descopera si ne spune: “ Nu! Aceeasi tendinta, aceasta abordare egoista, aceeasi atitudine nu va mai functiona. Trebuie sa existe o atitudine diferita. Sistemul anterior a fost individualist, iar noi nu am fost dependenti unul de celalalt. Acum, am ajuns la punctul final al dezvoltarii noastre personale, individuale.Ca vlastarii care ies din pamanat si noi am crescut si am atins plafonul; nu mai este spatiu pentru noi sa crestem.

Din moment ce ne-am atins “ plafonul “ nostru avem acum nevoie sa ne conectam unii cu altii. Este un sistem diferit de existenta. Vrei sa existi ? Atunci, trebuie sa fi mai conectat cu ceilalti.

Este dificil pentru noi sa ne imaginam un astfel de sistem. Noi doar observam ca suntem in imposibilitate de a realiza ceva. Prin suferinta noi dezvaluim treptat adevarata stare a lucrurilor. De aceea in cele din urma intelepciunea Cabala se dezvaluie.

Apoi, in loc de “ ingeri ceresti “ si diferite cuvinte ciudate si necunoscute , treptat si cu dificultate incepem sa  realizam ca intelepciunea Cabala ne spune despre structura conexiunii dintre noi, despre modul de a atinge aceasta conexiune corect si a deveni parte din ea. Ne explica masura in care atitudinea noastra fata de aceasta conexiune corecta ne determina viitorul atat de mult incat nu va trebui sa lucram ca inainte, in special din punct de vedere fizic, dar trebuie sa incepem sa lucram in mare masura in intentiile noastre.

Nu va trebui sa ne reinventam vietile sau lumea, sa utilizam mecanisme diferite, echipamente sau tehnologii; in schimb totul se va deplasa spre relatiile noastre si conexiunile dintre noi. Iar rezultatul va depinde de calitatea conexiunii noastre.

Odata, mii de oameni lucrau pe camp si milioane lucrau in fabrici, uzine si industrii dar astazi descoperim ca oamenii nu mai au unde sa lucreze; ei pot lucra doar pe consolidarea conectarii dintre ei, intre mod virtual, intern.

Acest lucru va determina in mod special succesul nostru in industrie, export, import, in tot ce avem nevoie de a asigura viata noastra corporala. Va continua sa schimbe punctul nostru de vedere si directia catre relatia noastra interioara deoarece acolo vom descoperi o lume cu adevarat perfecta si noua.

Pentru a atinge revelarea acestor stari treptat, pas cu pas, citim Zoharul. Aceasta este cea mai buna carte pentru deschiderea inimii noastre, a ochilor, a mintii si a urechilor astfel incat sa incepem sa simtim cat de mult depindem reteaua de conexiuni dintre noi.

Din a 2 a parte a Lectiei Zilnice de Cabala, 9/7/2011, Zohar.

Gimnastica ascensiunii spirituale

Noi nu descoperim toate lucrurile pe care vrem să le descoperim cu propria noastră putere în vasul nostru obişnuit de percepţie, însemnând dorinţa de a primi plăcere ci, mai degrabă, în calitatea dăruirii. Lumea corporală este revelată în calităţile de primire, în timp ce lumea spirituală este revelată în calităţile de dăruire.

Noi nu suntem capabili să vedem şi să simţim nimic în lumea spirituală pentru că nu avem proprietatea dăruirii. Noi percepem tot ceea ce trăim în dorinţa noastră de a primi plăcere direcţionată „faţă de sine”, în timp ce lumea spirituală este percepută în dorinţa de dăruire, când există dorinţa de a primi plăcerea „în afara sinelui”.

Cum ne putem apropia de acest lucru când aceste două forme de percepţie sunt opuse una alteia? Cabaliţtii spun următoarele: încearcă să joci dăruirea, să o practici făcând aceiaşi acţiune cu ceilalţi, când fiecare om, împreună cu oricare altul, încearcă „să iasă din el însuşi”, din egoul său faţă de ceilalţi. Imaginează-ţi această aspiraţie cât poţi de mult.

În această aspiraţie, când tu crezi că ieşi din tine raportat la ceilalţi, tu începi să obţii, să percepi, să înţelegi ce este lumea spirituală. Nu înţelegi nimic din ea şi nu eşti capabil să o analizezi sau să o testezi, sau să-ţi evaluezi acţiunile, dar aceste eforturi construiesc gradat pregătirea – „muşchii” din interiorul tău, pe care tu deja îi ai dar nu-i foloseşti.

Rezultă că fiecare om are un punct de ieşire din sine: aspiraţia comună. Însă şi ceilalţi care cred la fel despre ieşirea din ei înşişi, sunt aceia care, prin includerea lor în el, construiesc structura Parţuf-ului viitor în el (fiecare om face asta în toţi ceilalţi). Asta nu înseamnă că ei îi dau ceva din „muşchii” lor. Ei îi dau lui puterea dezvoltării genei informative (Reşimo) numită punctul lui din inimă, picătura de lichid seminal.

Rezultă deci că niciunul din noi nu este în stare să se dezvolte singur în vreo direcţie, în niciunul din „muşchii” celor 613 forţe numite dorinţe. Ne putem doar dezvolta prin includerea reciprocă a unuia în celălalt. Creatorul ne-a trimis prieteni, duşmani, conflicte, războaie, probleme şi presiune, toate aceste situaţii diferite, ca să ne provoace acest tip de incluziune reciprocă. Când noi lucrăm corect la baza acestor probleme, atunci, cu cât sunt mai acute şi mai dramatice senzaţiile acestor situaţii, cu atât devine mai înalt şi mai abrupt gradul de înălţare.

De aceea noi trebuie să adăugăm toate situaţiile diferite care se ridică în grup şi în viaţa fiecărei persoane ca şi dificultăţile în munca lor spirituală interioară, la studiul nostru şi să vedem cât de mult putem avansa tocmai prin aceste probleme şi complicaţii. Vedem asta în povestirile Torei din ce în ce mai multe probleme sunt revelate de fiecare dată şi fiecare nouă ascensiune apare peste ele. Şi se continuă aşa până când obţinem corectarea finală (Gmar Ticun).

Din acest motiv, când citim Zohar trebuie să ne concentrăm asupra faptului că toţi împreună dorim să ieşim afară din egoul nostru prin ceilalţi. În acest fel, fiecare din noi îşi măreşte vasul (dorinţa) – Parţuf-ul spiritual costruit anume din incluziunea reciprocă a tuturor.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 9/6/2011 „Zohar”

Un apel pentru corectarea lumii

Cartea Zohar, scrisă în secolul al doilea CE de către Rabi Shimon şi studenţii săi, este destinata pentru corectarea spirituală a umanităţii. În această carte, autorii au relevat un sistem de control al universului, dar au făcut acest lucru cu o mare precauţie.

Cartea este scrisă într-un anumit stil, aşa incat  ar putea fi înţeleasă numai de către cei care sunt în realizarea spirituală şi care pătrund  sensul interior al cuvintelor. Alţii percep Zohar-ul ca o carte despre diferite miracole sau ca o naraţiune istorică.

Revelaţia iniţială a Cartii Zohar, în secolul 10 CE, a determinat multe consecinte negative, care se fac simţite în această zi. Omenirea nu a înţeles această carte, deoarece nu era pregătita pentru apariţia acesteia. Oamenii au decis că acesta vorbeste despre miracole şi despre misticism, şi au început să o folosească pentru a produce amulete, otrăvuri, antidoturi, şi aşa mai departe.

Pe de altă parte, diseminarea Cartii Zohar a jucat un rol pozitiv prin accelerarea dezvoltării interne a umanităţii. Forţa ascunsa  în această carte a dat un impuls puternic pentru a incepe saltul dezvoltarii tehnologice şi sociale, în cele din urmă aducând generatia noasta la nevoia de a scăpa de egoism.

Astăzi, când interdependenţa globală se descoperă în lume, Cartea Zohar este destinata să ajute omenirea sa se adapteze la noul sistem şi să înţeleagă esenţa existenţei sale. Succesul acestui proces depinde de diseminarea inaltei înţelepciuni maselor.

Acţiunile actuale ale cabalistilor de a se uni au ” împins ” metoda corecţiei în lume. O lumină enormă este emanata din noi, chiar dacă noi nici macar nu simtim inca. Lumea a început sa vada, sa simta şi să înţeleagă in ce fel de stare este. Mulţi oameni de ştiinţă deja au scris despre necesitatea de a schimba natura umană, dar nu ştiu cum să facă acest lucru.

Prin urmare, sarcina noastră este de a disemina metoda de corecţie spirituala in  lume. Articolul lui Baal HaSulam, „Cornul lui Mesia” (adică, un apel la corecţie) vorbeşte despre această misiune. Fără a obţine cunoştinţe de bază despre scopul existenţei sale, omenirea va cădea în disperare şi la riscul de a face multe greşeli grave, chiar la punctul de a lasa un alt razboi mondial sa izbucneasca.

Diseminarea metodei de corecţie a maselor este numita „un corn” (Shofar), deoarece este similara cu sunetul unui corn de berbec, care se extinde la distante foarte mari. Studiul şi adaptarea corecta a Cabalei, modul corect de muncă cu prietenii din grup obtine o lumina speciala, numita „profetul Ilie.”.  Aceasta este o forţă care ne dezvăluie secretele universului .  Sub influenţa sa, lumea superioara începe să vină, să iasă din voalul ascunderii. Este scris: „Ilie va veni şi va rezolva toate întrebările şi problemele”, însemnând, această forţă va deschide ochii la adevărata imagine a existenţei.

Revelaţia Cabalei catre mase este o condiţie prealabilă şi necesară a ascensiunii totale de la nivelul egoist la nivelul de daruire si dragoste. Prin urmare, în vremurile noastre a apărut posibilitatea de a crea un comentariu deplin la Cartea Zoharului, cu ajutorul căruia atragem Lumina superioara şi realizam metoda corecţiei spirituale a omenirii.
Din Lecţia virtuala, din 7/31/11

Zoharul ne descoperă lumea superioară

Când citim cartea Zohar, mereu ne punem aceaşi întrebare: De ce avem nevoie de această carte? În definitiv, este total de neînţeles şi vorbeşte despre nişte lucruri şi acţiuni magice, nerealiste care par a fi legi pe care le-am învăţat din lumea asta, vorbeşte de oameni, animale sau peisaje precum râuri, dealuri sau munţi.

Trebuie să înţelegem: cartea Zohar trebuie să devină o revelare a lumii superioare pentru noi, iar lumea noastră este doar un imprimeu al celei de sus. Să presupunem că eu construiesc un turn dintr-o bucată de pământ, pun ghips în el, care se întăreşte luând forma turnului. Apoi, ridic această formă şi o să obţin un model şi o matrice, o stampila şi un imprimeu.

Forma superioară este lumea superioară, iar forma ce a rămas pe fond este lumea de jos. Aşadar lumile superioare şi inferioare corespund una cu alta. De aceea,  deşi vorbim despre lumea inferioară şi tot ceea ce se întâmplă în ea: dealurile, marea, rocile, animalele, oamenii, soarele şi luna, trebuie să ne amintim în mod constant că ele arată de fapt spre proiecţia lor: lumea spirituală.

Zoharul descrie lumea superioară, în timp ce lumea inferioară este imprimeul ei. Ceea ce în lumea noastră este considerat ca dorinţă de a primi plăcerea, în lumea superioară este dorinţa de a dărui. În timp ce căutăm să ne mărim dorinţa de a dărui şi să ajungem la spiritualitate, unificându-ne în timpul studiului nostru cu grupul, vom deveni, nu puncte individuale împrăştiate prin lume, ci o formă clară, chiar dacă materială, a lumii de jos. Acesta este grupul nostru în lumea de jos.

Dar, de fapt, există un astfel de grup în lumea superioară, iar noi suntem deja acolo, în dăruire reciprocă şi unitate, într-o stare complet corectată, deoarece starea initială (1) şi cea finală (3) există deja în infinit. Ar trebui să ne gândim numai la cum să atragem forţa, dorinţa şi mijloacele de la starea superioară, unde suntem corectaţi, pentru a o atinge cu adevărat, să o realizăm – să ne înălţăm la acea dimensiune superioară în senzaţiile noastre şi în înţelegere în viaţa noastră.

De aceea, aici în această lume, trebuie să ajungem să simţim unitatea noastră şi să vizualizăm existenţa noastră în grupul superior, fiind complet corectaţi, în unitate şi dăruire reciprocă, în starea noastră superioară. În afară de asta, în timp ce ne dorim asta, de la nivelul cel mai de sus, Lumina se va extinde până la noi, ne va afecta şi ne va trage în sus.

Aşadar, Zoharul vorbeşte despre stările superioare folosind cuvintele lumii acesteia, limbajul ramurilor. Iar eu, în timp ce îl citesc, ar trebui în mod constant să mă gândesc ca fiind în totală uniune cu grupul, în dăruire reciprocă, deoarece acolo găsesc lumea superioară.
Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala din 7/29/2011, Zohar

Deschide calea Luminii

Zohar, capitolul “Truma (Donatie)”, par.585: Cel ce se agata de Malchut, sub litere, este ridicat de ea, deoarece, de acolo, ea este  cladita pentru Zivug PBP (fata-n fata) cu ZA…caci ea este totul- inclusa in toate, de sus, de jos si de  la mijloc.

De aici, vedem ca nu avem nimic pentru care sa ne facem griji, in afara de modul in care sa ne conectam la Malchut. Fiindca inseram dorinte in Malchut, parti din Malchut se unesc unele cu altele si primele noua Sefirot incep sa o influenteze.

Malchut este  multimea punctelor de conexiune a sufletelor in reteaua comuna care le uneste pe toate.

Malchut reprezinta conexiunile dintre suflete. Daca inseram in aceste conexiuni dorintele noastre, pe care le primim unii de la alltii, atunci aceste dorinte se unesc intre ele in Malchut. Si, in masura in care dorintele noastre comune sunt prezente in ele,  calitatile primelor noua Sefirot, care sunt calitatile Creatorului, sau ZA, se manifesta in ele si Lumina este revelata in aceasta conexiune.

Asadar, nu trebuie san e facem griji cu privire la primele noua Sefirot, la Zeir Anpin si la alte calitati ale Creatorului, ci numai cu privire la dorintele noastre , ca sa le unim. Miscarea de care vorbim, cu cat suntem mai implicati in ea, cu cat mai mult auzim si  ne gandim la ea, cu atat mai mult aceasta noua dorinta pentru unitate incepe sa ia forma in interiorul nostru. Intelegem ca lumea de azi are nevoie de aceasta unitate si se misca in directia ei, atat in sens spiritual, cat si corporal.

Exact asta trebuie sa vedem in tot ceea ce ne inconjoara- tot ce ne lipseste este eceasta unitate. Si este singurul mijloc de corectare al tuturor deficientelor.

Din partea a doua a Lectiei zilnice de Cabala din 14.07.2011, Zohar

O demonstraţie evidenta a starii tale

Întrebare: În timpul citirii Zoharului, simt tulburări foarte puternice si cu greu simt textul propriu-zis. Cum pot depăşi acest obstacol?

Răspuns: Totul depinde de persistenţa în gândurile cuiva. În timpul vieţii mele, am vorbit cu mulţi oameni care au suferit de boli grave. Ei înţelegeau bolile lor în detalii mari şi erau familiarizaţi cu toţi termenii medicali cunoscuti doar de specialişti în acest domeniu. De ce? Vieţile lor depindeau de asta. Dorinţa de a supravieţui obliga oamenii să înveţe cauzele bolilor lor şi să caute remedii şi diverse metode de tratament.

Nu ne dam seama pe deplin că suntem dependenţi in intelegerea noastra de „boala”, in căutarea vindecarii sale. Eu nu ar trebui să ma bazez pe altcineva, trebuie să investesc toate eforturile mele în găsirea cauzei bolii mele, remediului adecvat pentru conditia mea, astfel încât în ​​cele din urmă acest remediu sa aiba efect.

Daca oamenii simt cu adevarat pericololul, aceasta îi obligă să înveţe cum să se salveze. Spui: „Cu greu simt ceva …” Adevărat, tu nu simti „boala”. Astfel, grupul trebuie să muncească mai mult asupra ta, iar tu trebuie să încerci să fii persistent în gândurile tale şi sa te rogi că iti va fi aratat de Sus că vorbim despre tine.

Abisul dintre lumea Infinitului si starea ta actuală poate fi vazut în această demonstraţie evidenta că Zoharul iti arata acum interiorul tau. Imagineaza-ti acest lucru: Dacă ai fi corectat acum, ai simti Lumea Infinitului, întregul Zohar ar fi descoperit în tine şi ai vedea totul. Pentru a simti asta, iti lipsesc doar vasele de percepţie, dorintele corectate. Cel puţin intelege ceea ce se întâmplă.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 5/24/2011, Zohar

Lasă Lumina să ne înveţe

Întrebare: Într-una din lecţii te-am auzit spunând că atunci când citeşti Zohar, un fel de flux se înalţă şi ne conectează. Cum ne alăturăm noi acestui flux, în ciuda diverselor tulburări care se trezesc în timpul lecţiei?

Răspuns: Aceasta se întâmplă gradat, tu trebuie să fii gata pentru el, să depui o mare cantitate de efort pentru a descoperi cum să te apropii de text, cum să-l conectezi la tine, la starea din grup, la lume, să înveţi unde eşti confuz şi unde nu.

Trebuie să uneşti pe tine şi Tora într-unul singur. Apoi, ca urmare a dorinţei tale de conectare cu Tora, care vorbeşte despre starea ta interioară, începi să primeşti Lumina Interioară conţinută în ea şi care te influenţează, permiţându-ţi să vezi în interiorul sistemului descris de ea.

Aceasta se întâmplă în procesul de studiu când Lumina (Creatorul) este cea care te învaţă. Dacă încerci să mergi direct către scop, pe cât poţi de mult, să foloseşti grupul şi să înveţi corect, dacă eşti gata să renunţi la aspiraţiile tale egoiste şi să intenţionezi cel puţin un pic, atunci Tora te învaţă, şi starea spirituală următoare îţi este dezvăluită.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 5/31/2011 Zohar

Nu exista greseli in spiritualitate

Intrebare: Cartea Zohar este plin de povesti si imagini pamantene. De ce sunt atat de importante daca tot ceea ce fac este sa aduca confuzie si sa ne tina departe de intentia corecta?

Raspuns: Tot ceea ce spune o persoana care exista in sanctitate (dorinta de a darui) provine din realizarea sa,  din senzatia si din existenta in vointa de a darui, si nu ii vine pur si simplu  in minte. Pentru ca dorinta sa de a primi devine “sanctificata”, adica a obtinut proprietatea de a darui si exista in ea, aceasta este calitatea pe care o simte.

De aceea percepe o anume expresie a Creatorului din el si se exprima intr-o astfel de forma. El nu produce singur aceste imagini, nici nu ii apar pur si simplu in minte. Mai degraba forma Creatorului care a fost revelata in el ii arata o anumita imagine, imaginea pe care ne-o descrie.

De aceea trebuie sa folosim aceste povestiri si sa ne conectam la ele. Si daca nu le intelegem inca,o vom face. Crede-ma pe cuvant. Mai mult, vei obtine acelasi grad , aceeasi poveste, imagine si expresie va aparea dintr-o data in interiorul tau.

De aceea Cabalistii se inteleg intre ei. Noi nu-i intelegem, dar cu cat ne vom conecta mai mult la ceea ce spun, cu atat mai mult ii vom intelege.

Nu este o coincidenta faptul ca in traditia Hasidica, daca scrierile unui Rabbi contin erori, trebuie sa le binecuvantezi, pentru ca daca a scris in felul acesta, pentru tine este un semn de sfintenie. Ti se pare ca a gresit pentru ca esti necorectat. Iar asta se numeste credinta deasupra ratiunii.

Din partea a 2a a Daily Kabbalah Lesson 5/30/2011, The Zohar

Omul care a venit sa ne indrume in ascensiune

Intreaga intelepciune Cabala a venit la noi din Cartea Zohar si lucrarile lui Ari. Daca nu l-am fi avut pe Baal HaSulam, nu am fi putut studia. Cartea Zohar este plina de alegorii si povestiri care pot fi intelese doar de o persoana care este la acelasi grad spiritual si poate deslusi aceste indicii.

In ceea ce il priveste pe Ari, el nu a scris niciodata ceva; el doar a vorbit. Toata munca sa este scrisa de discipolul sau, Chaim Vital, iar intreaga sa colectie care cuprinde multe volume de eseuri, se bazeaza pe ce a spus Ari in decursul unui an si jumatate. Grupul sau a existat doar pentru o scurta perioada de timp; el i-a invatat si apoi a murit.

Prin diferite cai, acest material a ajuns la diverse persoane care au alcatuit o  carte din el. O parte a inregistrarilor a fost pastrata intr-un loc secret; cealalta parte a fost ingropata in mormantul lui Chaim Vidal si regasita mai tarziu, cand mormantul a fost deschis. Partea a treia a fost daruita mai departe generatiilor si a trecut pe la mai multi oameni, si cine stie ce au facut acestia cu ea.

Ari a vorbit despre intregul sistem in general, iar daca persoana nu si-a completat munca si nu poate intelege materialul, nu-l poate compila correct. De aceea, cu toate ca aceste scrieri au fost adunate de Cabalisti, lipsesc multe parti, iar acuratetea succesiunilor nu a putut fi pastrata.

De aceea, Baal HaSulam a adaugat comentariile sale lucrarii lui Ari, astfel incat sa putem urma ordinea naturala de la simplu la complicat si, studiind in forma corecta, sa intelegem scrierile lui Ari. Nu am putea intelege nimic fara asta. In Cabala, acest lucru asta este foarte periculos pentru ca daca nu intelegi ce este descris, incepi sa iti imaginezi fel de fel de lucruri.

Deci, trebuie sa apreciem faptul ca marea lucrare a lui Baal HaSulam s-a realizat: Nu am fi reusit sa facem nimic fara ea. Unii oameni ma intreaba: “Daca sunt atat de multi alti mari Cabalisti, de ce nu le studiem lucrarile lor?” Dar nu avem de la cine altcineva sa invatam, pentru ca toti au scris de la gradul lor inalt, cum ar fi de exemplu Vilna Gaon sau Ramshal. Nu ne putem baza studiile pe lucrarile lor pentru ca Cabalistii nu le-au interpretat pentru oamenii normali ca noi, ca sa ii putem intelege, folosi si adapta noua.
Din partea a 3a a Daily Kabbalah Lesson 5/27/2011, “Introducere la  Panim Meirot uMasbirot