Toti pacatosii si dreptii sunt in mine

Zohar, Capitolul VeYechi (Si Iacob a trait), paragraful 193: Privitor la restul pacatosilor lumii, nu spune, Si lucrul pe care l-a facut a fost rau in ochii Domnului, ci aici este scris, Si Er, primul nascut al lui Iudah, a fost pacatos. Ce a facut a fost rau in ochii Creatorului pentru ca este scris, Si l-a imprastiat pe pamant.

Scara gradelor spirituale prin care noi urcam din lumea noastra in Lumea Infinitului, consta din 125 de grade (stari), care, la randul lor sunt impartite intr-o multitudine de stari diferite. Fiecare stare consta dintr-un vas si din Lumina din el.

Deci, pe baza celor scrise in Torah, daca sunt la gradul Er, eu execut o actiune numita el l-a imprastiat pe pamant. Si daca sunt la gradul lui Iacob, atunci, conform cu acest grad, formez cele trei linii.

De aceea, cand citim Zohar-ul trebuie sa realizam ca intr-o stare data, o persoana adopta o imagine numita Moise sau Aron, Abraham sau Faraon, Bilam sau Balak, si executa actiuni inerente, in fiecare dintre acestea. Aceste imagini se refera la starile interioare ale unei persoane, stari pe care trebuie sa le sufere, primind o impresie de la inclinatia sa rea si de la Lumina care Reformeaza.  Suma totala a acestor imagini si formele obtinute sunt acumulate mai tarziu, intr-o imagine generala a similaritatii cu Creatorul.

Toti pacatosii si dreptii se unesc in ea cu toate vasele provenind de la starile pacatosilor si de la corectiile si umplerile cu daruire, de la starile dreptilor. Si de acolo o persoana se ridica in Infinit.

Din partea a doua a Lectiei zilnice de Cabala, 5.09.10, Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: