Natura minerală, vegetală şi animată funcţionează aşa cum este de aşteptat. Nu există liber arbitru. Plantele şi animalele au limite în capacitatea lor de a distruge lumea şi nu au cerinţe excesive.

Nu au nevoie de zece ţinute, nu au nevoie de spaţiu de depozitare, şi nu au nevoie să-şi exercite puterea în pădure sau în junglă.

Orice animal are limitele sale naturale, teritoriul lui, propria familie. Dar brusc, o ”coadă mică” iese din animal la nivelul uman. O persoană este diferită de alte niveluri datorită dezvoltării forţelor negative gata să distrugă totul pentru ca această forţă să se simtă bine.

Nu există nici o forţă bună într-o persoană, şi nu are deloc impulsul spre unitate, totul este concentrat pe câştigul personal, succesul personal în detrimentul altora, chiar cu costul propriei vieţi.

În natură, speciile se mănâncă unele pe altele, ca hrană pentru a menţine viaţa. O persoană are nevoie de hrană spirituală; cineva este neliniştit, în timp ce alţii au ceva bun. O persoană vrea să fie singura care este în regulă.

Cineva este consumat de invidie, poftă, vanitate, ură, sete de putere, puterea negativă a forţei individualiste. Este negativă deoarece duce la confruntare reciprocă, care nu este din motive de subzistenţă, precum la animale.

Această forţă nu cunoaşte limite. Toată lumea ar dori să menţină un anumit număr de persoane şi să le transforme în roboţi, complet sub controlul lor: ”Altfel, de ce există dacă nu pentru mine? Să-i fac să se supună complet şi să mă servească, să trăiască numai pentru a mă lăuda şi a mă slăvi pe mine”.

Se pare că, la cel mai înalt nivel al naturii o creatură specială vine în existenţă, o persoană din această lume, cu o forţă negativă în creştere în interior. La nivelurile inferioare forţa pozitivă acţionează automat cu cea negativă. Restricţiile vitale în sine sunt pozitive. Pe de altă parte, din generaţie în generaţie, oamenii dobândesc un mai mare potenţial distructiv.

Negativitatea unei persoane este un alt tip de calitate: cineva vrea să domnească peste ceilalţi, doreşte excelenţa şi măreţia pentru sine, pentru secolele ce vor veni. ”Napoleon este încă evocat şi vreau să-l depăşesc, astfel că eu sunt cunoscut pentru mii de ani”.

Nu există limite la egoismul nostru. Egoismul este gata să înlăture pe toată lumea, să distrugă întreaga planetă şi pe sine împreună cu ea. Aceasta este forţa negativă a lipsei de conectare.

Pe de altă parte, dezvoltarea universului, pământul, natura indică faptul că ne lipseşte forţa pozitivă a conexiunii, dăruirea pentru ceilalţi şi echilibrul. Dar nu numai la nivelul schimbului material.

Înainte de toate, trebuie să ne corectăm atitudinea noastră, abordarea noastră, inima noastră care este complet otrăvită de egoism. Este necesar să adăugăm o parte bună, să corectăm modul de a gândi, criteriile noastre, modul în care privim lucrurile, tot ceea ce gândim, tot ceea ce ne conduce la a răspunde.

Dorinţa mea, mintea mea, şi simţurile mele au nevoie de corectare în plus, realizare şi echilibru. Această nebună ”cârmă la stânga” separare negativă, vreau să echilibreze ”cârma la dreapta” cu unitate pozitivă. Nu putem permite dezechilibrului să se producă într-un sens sau altul, echilibrul este necesar aici. La urma urmei, echilibrul acestor două forţe ne dau dezvoltarea vieţii.

Întrebare: Ce se va întâmpla cu dorinţa mea de a fi stăpânul lumii?

Răspuns: Vei simţi că întreaga lume este a ta. Întregul sistem se va face simţit, înţeles şi menit muncii tale. Şi acum, formezi întreaga lume, de fapt, toate lumile, universuri paralele şi mai mult.

Întrebare: Asta înseamnă că forţa pozitivă nu mă limitează?

Răspuns: Dimpotrivă, aceasta este adevărata forţă diseminată în lăţime, fără să obţin nimic în schimb. Ies din mine, limitele mele, apoi văd fenomene naturale care înainte nu au fost recunoscute.

La urma urmei, am simţit totul în egoismul meu şi, în timp ce iese cu ajutorul celei de a doua forţe, văd ceea ce se întâmplă cu adevărat în natură, dincolo de percepţia celor cinci simţuri, dincolo de gama limitată a instrumentelor de măsură. Simt natura aşa cum este.

Spre deosebire de animale, această forţă pozitivă nu ne limitează. În loc de asta, suntem limitaţi de forţa negativă care provoacă pe fiecare dintre noi să profite de toată lumea din jurul nostru. Sunt mereu încuiat cu privire la punctul de vedere al lumii, nu înţeleg nimic în afară, şi consider totul prin prisma câştigului personal.

Este posibil, în aceste condiţii, să se bucure de frumuseţe, a vedea ceva bun, a percepe ceva? Nu, este o grijă permanentă spre primirea care mă roade, nefericitul. Nu ştiu cum să privesc obiectiv lumea.

Totuşi, conform programului naturii trebuie să începem să găsim bunătatea, forţa pozitivă pentru echilibrul global. Şi, dacă suntem în întârziere, atunci plonjăm constant şi metodic în probleme, din cauza cărora vieţile noastre devin mai dezechilibrate.

Întrebare: Cum arată echilibrul necesar al celor două forţe în perfectă stare?

Răspuns: Folosesc forţa de primire într-o stare de echilibru luând tot ceea ce alţii îmi oferă, pe de altă parte, dau oamenilor tot ceea ce este cerut de la mine. Astfel, întreaga abundenţă care există în realitate trece prin mine, şi atunci trăiesc o viaţă eternă la stadiul unui om (Adam). Acum, exist cu toată lumea în aceste sisteme. Deşi corpul meu moare, eu nu mor, spiritul meu este viu, şi încă vede viaţă prin sistemul comun. Astfel viaţa veşnică este atinsă.

Întrebare: Poate fiecare să obţină o conştiinţă eternă?

Răspuns: Oricine doreşte. În cele din urmă, toţi vom realiza asta, dar în moduri diferite: unii intelectual şi cu bună ştiinţă şi alţii ”sub presiune”.

În concluzie, astăzi omul este mai rău decât toate animalele. Nu din întâmplare a fost creat ultimul. Trebuie să se umple şi să se compenseze pe sine. Acesta este modul în care o persoană atinge stadiul de ”coroana creaţiei”.

Din kab.tv, ”O viaţă Nouă”, 3.02.2014

Filed under: Antisemitism, Diseminare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Atunci când inocenţa şi corectitudinea lui Iov sunt testate de fiecare dată prin suferinţă, trei prieteni se apropie de el să-şi exprime regretul. Ei lasă să se înţeleagă că ar fi făcut ceva rău şi că nu se poate ca loviturile să vină din nimic.

Dar Iov nu acceptă acest lucru, continuând să insiste în inocenţa sa. Aceşti prieteni reprezintă întrebarea pe care ne-o adresăm adesea: Am făcut ceva rău, pentru care primesc pedeapsa ori este altceva?

Răspuns: Natura nu întreabă dacă am făcut sau nu ceva rău. Ne imaginăm soarta astfel că răul urmează binele şi binele urmează răul. Dar legea naturii nu funcţionează conform acestei formule. Dacă la început este spus că ”inima omului este rea din tinereţea sa”, automat se găseşte pe sine într-un cont negativ.

Întrebare: Se pare că sfaturile prietenilor de a căuta răul în sine sunt eronate?

Răspuns: El nu-l va găsi. Va veni doar cu diferite formule prin care ar trebui să se comporte, dar nu va explora natura însăşi. Nu ţine cont de faptul că legea ”iubeşte aproapele ca pe tine însuţi” se aplică la el.

De exemplu, în lumea noastră, există diferite legi de comportament şi cultură, precum modul de a se comporta în familie, în societate, în natură, etc. De unde provin aceste legi? Sunt bazate pe cunoaşterea naturi, a binelui, etc.? Nu. De obicei, oamenii vin cu ele, conform calculelor lor şi trebuie să le respectăm.

Se pare că formăm întâi relaţii între noi într-un mod deformat şi atunci nu ştim de unde vine ghinionul. Cum venim cu acest nonsens în care spunem că Creatorul a dat, Creatorul a luat, Creatorul este binecuvântat, şi eu nu am de-a face cu asta? Simt că sunt un sfânt. Accept această soartă că vine de sus şi nu văd participarea mea. Cum nu vor veni noi nenorociri pe calea mea?

Întrebare: Oamenii au tendinţa să creadă că, dacă răul apare la cineva, este evident că a făcut ceva rău individual. Şi descrieţi sistemul, adică nu priviţi la destinul individual, ci la destinul societăţii.

Răspuns: Este dificil să se considere destinul unui individ, pentru că viziunea noastră este limitată. Există păcătoşi notorii care se simt bine. Şi, dacă privesc cu ochii mei egoişti, văd oameni bucuroşi înşelându-i pe alţii şi furând întreaga lor viaţă. Ei au totul, sunt chiar respectaţi, iar după moarte sunt numiţi drepţi. Întrebarea este dacă servesc sau nu drept exemplu. Desigur că nu! O viaţă a unei singure persoane nu poate să fie un exemplu.

Întrebare: Dacă necazurile vin la o persoană unul după altul, la final, va blestema ziua în care s-a născut. Mulţi oameni cred că moartea este de preferat unei astfel de vieţi.

Răspuns: Aceasta este o evadare de responsabilitate, de la scop şi un refuz de a asculta. Este necesar să formăm opinia publică care va ajuta o persoană să audă că există un scop şi că este necesar să-şi organizeze viaţa.

Nu este nici soarta oarbă, nici destinul. Totul este în mâinile omului!

Din ”O viaţă Nouă”, kab.tv, 28.05.2014

Filed under: Antisemitism, Diseminare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Israel - Niciun comentariu→

Întrebare: Tora spune că Iacov a urmat sfaturile mamei sale şi a pretins că era fratele său Esau. Prin asta, în mod viclean, a primit binecuvântarea lui Isaac. Ce este această povestire?

Răspuns: Isaac reprezintă linia stângă. Esau şi Iacov reprezintă două linii care derivă din el. Nici unul nu poate exista fără celălalt.

Iacov a fost acela care era menit să primească binecuvântarea deoarece el a fost ales pentru a defini şi executa întregul proces de corectare. El este cel care a oferit totul pentru a realiza starea corectată la finalul procesului.

Totuşi, Isaac a dat naştere lui Esau, deoarece este absolut imposibil să avansezi fără linia sa. În esenţă, linia lui Esau este linia dorinţei, golul, o nevoie şi o cerere de împlinit. Cu alte cuvinte, Esau reprezintă o senzaţie de gol, de suferinţă, preocupare.

Acesta este motivul pentru care Esau a mers la câmp (domeniu, câmpul vieţii) care reprezintă fundamentul existenţei umane în calitatea sa de persoană relativ liberă. Fără această bază, viaţa umană nu ar avea sens. Fără calitatea numită Esau, nu putem trece la o stare numită Adam (om) şi astfel, rămânem la nivelul animal. Asta explică de ce Esau a fost primul născut al lui Isaac căruia trebuia să-i transfere tot ce avea.

În schimb, pentru soţia lui Isaac, Rivkah, nu a fost aşa, deoarece programul creaţiei a fost iniţial inerent în Iacov, nu în Esau. În esenţă, Iacov nu este descendentul lui Isaac, ci mai degrabă al lui Avraam. El este fiul lui Isaac, dar nu primul născut.

Acest aranjament demonstrează modul clar că programul creaţiei este un factor auxiliar, în timp ce substanţa creaţiei este chestiunea de bază. Acelaşi lucru se aplică în natură. Chiar şi Israel (”un cap pentru mine” – לי ראש) este capul omenirii, umanitatea este încă materialul de bază al voinţei care trebuie să conducă la unitate, la adeziunea cu Creatorul.

Întrebare: Putem spune că Esau (o dorinţă goală care necesită umplere) reprezintă lumea contemporană?

Răspuns: Forţele cele mai întunecate şi puternice trebuie să fie transformate în cele mai uşoare. Poporul evreu are obligaţia să conducă masele să fuzioneze cu Creatorul. Creatorul este în aşteptarea lui Esau, în timp ce Iacov este destinat să-şi împlinească rolul său.

Aceasta este o bătălie pentru supremaţie, pentru care dintre ei este mai importantă. Este vorba despre separarea funcţiilor şi identificarea cărui tip de conexiune cu Creatorul poartă fiecare dintre ei. Lupta continuă până la ultima stare, moment în care competiţia dintre ei se transformă în conexiune şi completare reciprocă. Egoismul nu poate realiza acest lucru pe cont propriu.

De fapt, Iacov nu a înţeles niciodată de ce a fost implicat în această dispută. El a fost fiul mamei; nu a avut dorinţe imense, nici nevoi fără sfârşit aşa cum a fost Esau. Pe de altă parte, Esau este enorm, puternic şi măreţ dar, în acelaşi timp, nefericit şi gol. Trebuie să înţelegem rolul său care nu este de invidiat. Dacă privim la tristeţea, nefericirea, suferinţa omenirii care câştigă miliarde de dolari fără cea mai mică idee despre ce să facă cu ele, este greu să-i invidiez. Esau reprezintă masele generale care trebuie să fie aduse la comandă.

Esau cere un răspuns de la Iacov. Unul din cei mai importanţi antisemiţi, cum ar fi Henry Ford, a înţeles acest fapt şi a scris despre asta. Totuşi, evreii doresc încă să scape în America şi să fie asimilaţi. Ei fac tot posibilul să nu fie identificaţi ca evrei.

Întrebare: Iacov a făcut, de asemenea, mici eforturi pentru a rezista misiunii sale, dar mama sa l-a forţat să continue. De fapt, cine este ”mama”? Cine împinge poporul evreu să acţioneze ca Iacov?

Răspuns: Mama este proprietatea Bina. Este o calitate de dăruire şi iubire care realizează în mod clar că altfel nu se va aplica niciodată pe scara întregii omenirii.

Această mamă specială are doi copii, ambii s-au născut din dragostea numită Bina. Ei sunt împărţiţi în scopul de a arăta omenirii modul de a uni proprietăţile Esau şi calităţile Iacov şi a demonstra omenirii cum se conduc corect aceste calităţi. Proprietatea numită Iacov trebuie să acopere calitatea Esau cu intenţie. Dacă asta se întâmplă, totul va funcţiona corect.

În general, nici unul din fraţi nu poate fi învinuit de ceva. Doar dobândind o reală libertate de voinţă putem implementa asta în viaţă. Aş spune că astăzi ne îndreptăm spre asta. Deşi nu este un curent în sine, mai degrabă a început de la Ari, în secolul al 16-lea.

Totuşi, suntem în întârziere. Priviţi ceea ce se întâmplă în lume! Trebuie să îndeplinim misiunea lui Iacov cât mai repede posibil. Altfel, Esau ne va presa tot mai puternic. Lucrul cel mai important este să realizăm că noi declanşăm presiunea nefăcând nimic.

Din kab.tv, ”Porţiunea săptămânală Tora”, 14.11.2014

Filed under: Antisemitism, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Israel - Niciun comentariu→