Între două forțe
Baal HaSulam, Shamati #121, “Ea este aidoma vaselor comerciale” În versul, “Ea este aidoma vaselor comerciale; ea aduce pâinea să de departe.” Când cineva cere și insistă că ”Ea este toată a mea”, că toate dorințele vor fi dedicate Creatorului, atunci Sitra Achra se ridică împotrivă lui și pretinde, de asemenea, ”Ea este toată a mea”. Și atunci intervine tocmeală.
Când o persoană căpăta o trezire cu privire la Creatorul de deasupra, puterea Sitra Achra este de asemenea trezită în el ca să facă posibilă şi libertatea de alegere, așadar sunt activate simultan două forțe.
O tocmeală presupune că cineva vrea să cumpere un anumit obiect iar cumpărătorul și vanzătorul îi negociază valoarea, fiecare dintre ei pretinzând că are dreptate.
Persoană este sfâșiată între aceste două forțe, pentru că ambele trag de ea: “… adică fiecare dintre ele pretinde a avea dreptate.”
Aici corpul analizează pe care merită să o asculte: forță de primire sau forță de dăruire. Ambele susțin în mod clar, “Ea este a mea.”
O forță insistă asupra faptului că este de preferat să avansaze împreună cu lumea această și să ia tot ce este posibil de la viață, iar forță cealaltă îl trage către spiritualitate, susţinând că lumea materială nu merită nimic și că este construită în felul acesta doar cu scopul de a te ridica deasupra ei, iar persoană își distruge viață, sfîșiată fiind de cele două forțe când negociază între ele.
Și, deoarece omul își vede josnicia, faptul că și în el există scântei care nu sunt de acord să respecte Tora și Mitvot, nici măcar o iotă din ele, şi că întregul corp susține ”Ea este toată a mea”.
“Punctul de pe iod” este punctual, este începutul tuturor literelor. Totuși, omul nu este pregătit să realizez nici chiar acest mic punct de dragul dăruirii.
…atunci, ”ea aduce pâinea sa de departe”. Adică din cauza indepărtărilor, când omul vede cât de departe se află de Creator și regretă și cere de la Creator să fie adus mai aproape, atunci ”ea aduce pâinea să de departe”.
Pâinea inseamnă credința. În acea stare, omului îi este acordată credința permanentă, deoarece ”Dumnezeu a făcut astfel încât omul trebuie să se teamă de El”. Asta înseamnă că toate indepărtările pe care le simte cineva, i-au fost aduse de Creator, pentru a avea nevoie să-și asume teamă de Ceruri.
El ar avea nevoie să îl slujească pe Creator altfel nu ar fi în măsură să scape de mlaștina vieții.
Acesta este sensul afirmației ”omul nu trăieste doar cu pâine, ci cu tot ceea ce iese din gura Domnului”. Cu alte cuvinte, viață de Keduşa (Sfințenie) dintr-un om nu vine, în mod specific, din apropiere, din intrări, adică din admiteri în Keduşa, ci și din ieșiri, din indepărtări. Şi asta pentru că prin imbrăcarea Sitrei Achra în corpul ciuva și prin cererile ei justificate ”Ea este toată a mea”, persoană este recompensată cu credință permanentă atunci când biruiește aceste stări.
Această este calea noastră. Ne sunt date în mod constant diferite ispite fizice pentru a ne deruta și depinde doar de noi să le reducem valoarea, fără să le dăm curs. Ne este imposibil să ne abținem și să devenim asceți, deoarece trebuie să folosim tot ceea ce este în lumea noastră, dar în cadrul unei existenței rezonabile și normale. În ceea ce privește tot ceea ce merge dincolo de necesități, trebuie să ne întoarcem către spiritualitate. Ambele aspecte trebuie să fie în echilibru.
Metoda noastră nu este nici misticism nici religie. Este imposbil să te abții de la orice. Omul trebuie să utilizeze rezonabil toate mijloacele care sunt la dispoziția sa în această lume și să îndrepte toate dorințele sale în Sus, pentru a semăna cu Creatorul și pentru a se conecta cu El.
“Rezonabil” înseamnă ceva la care am putea renunța, dar nu o facem pentru că am decis că acest lucru este necesar pentru existența noastră normală. Într-un asemenea caz, spunem că este, “nici de lăudat, nici de condamnat.” În esența, în zilele noastre, întreagă lumea avansează către această stare.
Astăzi populația planetei crește, locurile de muncă sunt din ce ce în ce mai puține, sunt din ce în ce mai mulți șomeri, ajutoarele sociale au fost tăiate și așa mai departe. Potrivit statisticilor, 50% din toate bunurile de pe suprafața planetei sunt deținute de 1% din întreaga populație.
În cele din urmă, lucrurile acestea va forța lumea la războaie și revoluții, sau, prin conștientizare, să se ajungă la a se produce și consuma doar ceea ce este necesar pentru a supraviețui într-un mod rezonabil și cu demnitate.
În trecut există o condiție, “mănâncă pâine cu sare, bea puțină apa, dormi pe pamanat, du o viață simplă și trudește pentru Tora” pentru ca totul să fie bine. Dar cu câteva sute de ani înaintea erei noastre, Cabaliștii au făcut câteva corecții speciale pentru noi în sistemul de management, iar acum nu mai este nevoie că omul din lumea noastră să-și impună limitări fizice și corporale în scopul corecției. Omul poate consuma rezonabil și liniștit tot ceea ce este necesar sănătății sale, existenței sale, fără limitare. Așadar, dacă mintea mea este mereu ocupată cu avansarea spirituală, grupul, studiul și diseminarea atunci nu mai contează cât de mult beau sau mănânc cu prietenii. Nu există limitări.
Acum lumea se îndreaptă către atingerea consumului sustenabil. În orice caz, nu avem unde să ne ascundem. Ne obligă la asta schimbările atmosferice, mediul înconjurător și chiar starea economiei și a industriei. Prin urmare, omul va fi implicat numai în acoperirea necesităților corpului în mod rezonabill, iar în toate celelalte va urmări atingerea nivelului spiritual.
Cu toate acestea, acest articol spune că, chiar dacă omul se plasează pe linia de mijloc, cu toate acestea, va fi atras în mod constant către stânga sau dreaptă, către dreaptă sau stânga. Pentru a avansa, trebuie să fim între cele două linii de dezvoltare. Pe de o parte, se pare că suntem atrași de dezvoltarea spirituală, iar pe de altă parte suntem atrași de diferite perturbaţii, departe de latura liniei drepte.
Această insemana că omul trebuie să unească totul cu Creatorul – adică chiar și ieșirile provin din El – iar când este recompensat, acesta vede că atât intrările cât și ieșirile sunt toate de la Creator.
A fi modest înseamnă a fi pe linia de mijloc tot timpul, fiind fixat pe, “Nu există nimeni în afară de el”, cu ajutorul echilibrului celor două linii, când omul înțelege că cele două linii vin în mod egal de la Creator, și doar așa își poate dezvoltă liberul arbitru şi să avanseze.
Moise a tolerat smerenia, motiv pentru care a fost denumit smerit, întrucât condiția smerită îl făcea bucuros. În acest fel, în fiecare nivel, trebuie menținută smerenia, iar momentul în care se pierde smerenia, se pierd toate gradele lui Moise pe care deja le-a dobândit.
“Nulitatea” înseamnă că omul nu are propriile sale forțe, și toate forțele pentru avansare le primește de la Creator. Cu alte cuvinte, nu pot crea de unul singur putere, pentru că nu o am. Tot ceea ce am ete energie, inteligență, dorință, o stare internă, circumstanțele externe și faptul că ajung să conștientizez fiecare moment al vieții – toate surogatele Creatorului. Nu au existat accidente sau ceva care să depindă de mine.
Smerenia înseamnă că o persoană nu are propriile sale forțe, iar toate forțele pentru avansare le primește de la Creator. În alte cuvinte, nu pot creea putere de unul singur, pentru că eu nu am nici o putere. Tot ce am este energia, inteligență, dorință, starea interioară, circumstanțele externe și tot ceea ce am conștientizat în fiecare moment al vieții mele. Toate acestea vin de la Creator. Nu există accidente aici sau ceva ce depinde de mine. Singurul lucru care depinde de noi este să inţelegem ceea ce se întâmplă, să facem alegerile corecte și să aducem tot ce simțim în noi și în jurul nostru către o singură și unică sursă.
Acesta este înțelesul răbdării. Smerenia există în toată lumea, dar nu toată lumea consideră smerenia a fi bună. Nimeni nu vrea să sufere.
Omul începe să înțeleagă că nu el este principală sursă de informații, gânduri, acțiuni, decizii sau orice alt ceva. Toate acestea vin de la Creator. Acest lucru îl ajută să adere la Creator, iar dacă înțelege acest lucru din ce în ce mai profund, pur și simplu se contopește în el.
Așadar, muncă noastră este să atribuim tot ceea ce avem, în inimă, în minte, deciziile noastre, viziunea noastră, tot ceea ce simțim cu simțurile noastre, tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în noi, la unica și singura sursă. Acesta este pricipiul, “ Nu există nimeni lângă El”. Dacă atribuim tot ceea ce facem aceleiaşi origini, vom obţine adeziunea cu Creatorul.
Din lecţia de Cabala în limba rusă din 10.02.2014
Comentariu 
Creșterea umană în lumea spirituală este similară cu fazele lunii, renașterea constantă a lunii. Luna, simbolizează Malchut, care în șine este neagră și nu strălucește, dar atinge corecția prin Ohr Hozer (Lumina Reflectată). Corecția lunii este numită Kiddush (Sfințire), care este Kodesh (Sanctitate), ceea ce înseamnă că se ridica la nivelul Bina prin care este albită. Prin corecție, punctul negru se transformă în punct alb în fiecare luna.