Monthly Archives: mai 2019

Harta destinului

În calendarul evreiesc există o corelație specială între date. Asta din cauză că Sistemul Spiritual are un instrument numit Zeir Anpin (ZA), care este îmbrăcat de Malhut și Lumina de Bina intră în el de Sus.

Zeir Anpin are anumite deschizături sau găuri, prin care luminează la Malhut. Când o anumită gaură corespunde unui receptor, pe Malhut, sufletul, atunci Lumina intră în el și asta se numește „Mazal” (noroc/destin/zodie) – destinul omului.

Există corelații speciale între zile și nopți și între anumite timpuri. De exemplu, ceva ce poate fi făcut într-o anumită zi, în timpul nopții, poate să fie făcut, de asemenea, într-o zi diferită, la o altă oră și rezultatele vor fi practic aceleași.

Vedem în ce măsură suntem afectați de Lumina de Bina. În funcție de Zeir Anpin și Malhut, de fiecare dată, ne punem într-o soartă nouă.

În iudaism, tabelele astronomice au fost puse împreună cu foarte mult timp înainte. Le-au folosit Columb, Newton și alți oameni de știință faimoși, precum și călătorii. Avraam, însuși, a fost un mare astrolog și astronom.

În timpul lui Avraam, astrologia nu era ce este azi. Era bazată pe o conexiune clară dintre plasarea stelelor, Lună, Pământ și Soare  în raport cu fiecare om, referitor la sufletul lor, luând în considerare când el sau ea au fost concepuți, născuți, etc.

Dacă știm toate astea, vom putea ști ce se va întâmpla cu fiecare om și cum vor acționa ei – destinul lor va fi știut. Și nu a fost nevoie de prevestirea sorții, fiindcă aceasta este harta destinului nostru.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 30/12/18

Sfaturi scurte din Cabala – 11/18/18

Întrebare: Creatorul este dezvăluit într-un câmp de sentimente bune sau Creatorul este sentimentul bun?

Răspuns: Creatorul este tot ceea ce există în toate lumile, în întreaga creație, în mine. El determină totul, cu excepția libertății voastre de alegere – un mic parametru pe care îl determinați pentru voi, înșivă.

Întrebare: Este calea suferinței o dorință a Creatorului?

Răspuns: Dorința Creatorului este ca noi să obținem o asemănare completă cu El, în linia de mijloc, pentru că starea Lui este starea perfectă.

Întrebare: Dacă o persoană încalcă legile sistemului spiritual, va experimenta în mod necesar suferință?

Răspuns: Este ca atunci când legile de comunicare între prietenii dintr-un grup sunt încălcate.

Întrebare: Când o persoană atinge eternitatea și împlinirea, este acesta punctul în care nu este necesar să simțim durerea și suferința?

Răspuns: Da.

Întrebare: Încerc constant să îmi imaginez că totul vine de la Creator, că El este bun cu mine și că ÎL simt ca pe o prezență iubitoare. Apoi mă simt recunoscător și particip cu bucurie la grup. Este dorința de a simți egoismul Creatorului?

Răspuns: Nu acestea sunt încercările corecte. O persoană ar trebui să se străduiască pentru sentimente bune.

Întrebare: Au existat relații bune în familia noastră, dar când soțul meu a făcut mai mulți bani, s-a schimbat imediat. Agresivitatea sa a fost transmisă familiei, copiilor. Vreau să continui calea bunătății, a dezvoltării personale, dar soțul meu nu mă mai ascultă. Trebuie să aștept cu răbdare sau în mod clar să mă mișc pe drumul meu?

Răspuns: Mi se pare că nu puteți face nimic aici. Trebuie să permiteți soțului dvs. să meargă pe calea pe care a ales-o. Principalul lucru este că el se va gândi la dumneavoastră și la copii, iar dvs. veți continua calea dezvoltării spirituale.

Întrebare: O persoană vrea doar să se bucure, chiar și într-un grup, aceasta este esența noastră. Dar aceasta nu este o corecție?

Răspuns: Nu, aceasta nu este o corecție. Aveți nevoie de un grup pentru a vă putea ridica deasupra dvs., pentru ca prin grija față de prieteni, prin conexiunea cu ei, să realizați o conexiune cu Creatorul.

Întrebare: Este fiecare persoană pregătită și capabilă să transforme amărăciunea în dulceață și să meargă pe calea rapidă și ușoară Achishena (calea accelerării)?

Răspuns: Da, în timpul nostru fiecare persoană poate transforma amărăciunea în dulceață și poate atinge scopul creației în această viață. Nu contează cât de bătrân este. Toată lumea va reuși dacă va încerca doar să facă mai puține greșeli, în direcția obiectivului.

Întrebare: Se amestecă lumea noastră cu lumea superioară sau ele rămân separate?

Răspuns: Nu, ele nu se amestecă.

Întrebare: Dacă o persoană din grup suferă, înseamnă că el nu merge pe calea Cabalei?

Răspuns: Aceasta înseamnă că, în prezent, nu este în măsură să-și stabilească suferința în mod corect, pentru a-l ajuta să urce spiritual.

Întrebare: Creatorul este visul nostru comun?

Răspuns: Creatorul este ceea ce reprezentăm între noi. Ce înseamnă acest lucru este faptul că ÎL realizăm, dezvăluindu-L ca sumă a tuturor impresiilor și dorințelor noastre.

Întrebare: Cum este posibil să înțeleg că am ales calea Cabalei și nu calea suferinței?

Răspuns: Aceasta depinde de cât de mult atragi grupul și prietenii împreună cu tine, pentru a te ridica din punct de vedere spiritual.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 11/18/18

Ieșirea din Egipt: de la două forțe, la una

Cu cât suntem mai mult în exilul din Egipt, cu atât vrem mai mult să ieșim din el. Dar, dacă am fost acolo pentru scurt timp, atunci dorința de a ieși este mai mică. Cele două forțe lucrează în paralel – recunoașterea răului și ieșirea la bine – cu cât una este mai mare, cu atât crește cealaltă. De aceea, exodul din Egipt este imposibil fără senzația că ești sub controlul egoismului. (Minutul 12:58)

Noi trebuie doar să luptăm pentru scop și fiecare va descoperi tot ceea ce este necesar, în funcție de rădăcina sufletului său. Acest lucru nu pleacă nicăieri, până la urmă, pășim pe Reșimot-urile noastre (gene spirituale) cu care este pavată calea către sfârșitul corecției. Nu există niciun dubiu unde va fi pasul meu următor: Reșimo (genă spirituală) la stânga, Reșimo la dreapta și, astfel, avansez pășind pe Reșimot (gene spirituale). Ele sunt deja întinse în fața mea, depinde de mine doar viteza de avansare și caracterul ei. (Minutul 1:13:05)

Toată Înțelepciunea Cabalei și toată muncă unui om sunt pentru a descoperi în practică unicitatea Creatorului, pentru a deveni parte a acestei unicități. Când determin că „nu e nimic în afară de El”, înseamnă că devin parte din El. Dacă devin ca un punct și matricea, ca un sigiliu și ștanța, se consideră că mi-am construit sufletul. (Minutul 1:14:00)

La început, îi percep pe Creator și pe Faraon ca pe două forțe complet opuse: bine și rău, ca și în această lume, primesc recompensă sau pedeapsă. Deodată, încep să reduc din ce în ce mai mult diferența dintre ele, până când descopăr că nu este nici rău și nici bine, ci numai conexiunea mea cu „nu e nimic în afară de El”. De aceea, nu contează pentru mine ce primesc de la El, cel mai important este că e de la El”! (Minutul 1:17:00)

Dacă Creatorul pune obstacole în fața mea, înseamnă că, în prealabil, El deja a aranjat tot ceea ce este nevoie pentru a depăși acest obstacol. După cum e scris: „Sfințenia este mărită, nu scăzută”. Creatorul dă totdeauna oportunitatea de a ne întări pe noi înșine, de a ne conecta, de a găsi o nouă forță și de a merge mai departe. El face întâi un pas mai departe și, apoi, de la noua stare ne trimite întărirea inimii pentru a ne atrage mai aproape de El. Noi facem un pas după Creator, fiindcă El conduce calea și noi Îl urmăm. (Minutul 1:41:50)

Cum putem să ne apropiem în totalitate de Pesah pentru a fi capabili de exodul din Egipt? Trebuie să ne unim mai mult. Avem destulă forță să ieșim, tot ceea ce ne mai trebuie este unitatea. Să sperăm că vom ajunge la o astfel de conexiune care să fie de ajuns pentru a ieși din Egipt. Adică, vom simți o nevoie acută de a ieși din iubirea egoistă și să ne unim astfel ca, în grupul de zece, toți să devină ca unul. Apoi, de la minus, de la separare, ajungem la un întreg și atunci vom începe să creștem, să mărim această unitate, în ciuda acestor perturbări.

Întâi ajungem de la două forțe opuse, bine și rău, la o singură forță, la punctul de ieșire din Egipt. Apoi, de la acest punct, cresc din nou două forțe: plus și minus.

Întâi conectăm forțele binelui și răului, determinând că totul vine de la același Creator. Atunci îl mărim pe Creator, ridicându-ne peste perturbări, peste forța răului. (Minutul 2:19:45)

Din Partea întâi a Lecției zilnice de cabala 17/04/19 (Pesah)

Practică iubirea pentru Creator

Întrebare: În ce fel practică cabaliștii iubirea față de Creator și cum se simte asta?

Răspuns: Să încercăm această practică împreună.

Încercați să vă păstrați mereu într-un gând că vreți să-L iubiți pe Creator, doriți să-I faceți bine, aspirați spre EL cu tot sufletul vostru și doriți să vă apropiați de El și să ÎL simțiți.

Încearcă și vezi dacă poți dezvolta un sentiment interior că îți lipsește această conexiune.

Cel mai bun lucru este să gândești în mod constant: „Mi-ar plăcea foarte mult să-I fac bine.” O astfel de dorință interioară va da repede anumite senzații în tine și atunci vei putea să spui: „Într-adevăr, există în mine, într-o anume măsură, o atitudine specială față de Creator. Pe baza asta, mă pot dezvolta în continuare.”

Repet asta și continui să mă gândesc: „Vreau să am o dorință constantă de a face bine Creatorului. Dar nu vreau ca, Creatorul să știe despre asta. Vreau doar să o fac singur.” Asta este tot. [244599]

Din lecţia de Kabbalah în limba rusă 12/23/18

O Lecţie din Holocaust

Ziua Memorială a Holocaustului este o zi specială, foarte tristă, în istoria poporului evreu și a întregii omeniri, deoarece suntem cu toții conectați unul cu celălalt. În această zi, trebuie să vorbim despre cauzele acestei tragedii și a lecțiilor ei, astfel încât „faptele părinților să devină un semn pentru fii” (Minutul 0:20)

Nu există nimic altceva în afara forței superioare, care este bună și face bine; ea ne guvernează tot timpul. Nu există nicio acțiune dincolo de această guvernare bună. Prin urmare, dacă în căutarea noastră nu ne ridicăm deasupra naturii noastre egoiste și în schimb începem să condamnăm pe Creator, să ne îndoim de buna Lui guvernare, vom greşi. În acest caz, întreaga noastră căutare nu va aduce nici un beneficiu și ne va conduce înapoi, la aceeași realitate amară, despre care trebuie astăzi să vorbim.

Creatorul simte ceea ce simțim noi. Dacă suntem uniți și fericiți din cauza asta, Creatorul se bucură. El nu are sentimente personale – El este în noi, ca o mamă care trăiește în copilul ei iubit. Prin conexiunea  noastră, creăm un loc pentru Creator, în care El poate exista. Dacă noi nu suntem conectați, atunci nu există loc pentru Creator și noi simțim acțiunile Sale în formă inversă, ca și cum nu ar veni de la El. Fiecare acțiune este experimentată în noi, în funcție de gradul de conectare sau deconectare (Minutul 4:40).

Creatorul trăiește în interiorul legăturii noastre unii cu alții. Această conexiune ar trebui să se dezvolte mereu, începând cu prima spargere cauzată de Creator, până la corecția finală, până la adeziunea completă. Atât timp cât nu rămânem în urmă în avansarea noastră prin etapele de corecție pe care trebuie să le parcurgem, suntem în regulă. Cu toate acestea, dacă rămânem în urmă, ne aflăm într-o stare proastă pe care noi înșine am provocat-o.

Dacă nu corectăm în fiecare moment conexiunea dintre noi, simțim diferența dintre stările dorite și cele reale. Să spunem că astăzi ar fi trebuit să fiu corectat cu 20% în conexiunea cu toată omenirea, dar am ajuns doar la 15% din ea. Prin urmare, -5% mi se dezvăluie sub forma presiunii și a problemelor.  De fapt, acestea sunt forțe care sunt menite să accelereze progresul meu, pentru a compensa întârzierea, pentru a stinge diferența dintre starea dorită și cea reală.

Aceste forțe nu indică bunătatea sau răutatea Creatorului, ci sunt pur și simplu o consecință firească a funcționării sistemului, așa cum este scris: „Legea este dată și nu poate fi încălcată”. Aceasta înseamnă că nu ar trebui să evaluăm cât de multă durere sau plăcere simțim, ci cât de mult aceste forțe care ni se revelează ca fiind bune sau rele ne ajută să progresăm corect.

Creatorul nu ne dorește răul, dar există o lege a naturii, prin împlinirea ei, simțim conexiunea noastră, și prin încălcarea ei, simțim durere, iar astăzi este în asemenea măsură încât trebuie să ne amintim de Holocaust – cel mai trist eveniment din istoria poporului evreu. Bineînțeles, nu a fost cauzată de Creator, ci de oamenii care trebuiau să corecteze conexiunea dintre ei dar nu au făcut-o. Întârzierea în corectare a fost atât de mare, încât a dus la o suferință teribilă.

Ce lecții putem învăța din asta? De la Babilonul vechi până în prezent, au existat multe astfel de evenimente triste și toate pentru un singur motiv. Deoarece Creatorul este legea generală a naturii, sistemul ne arată nevoia de conexiune. Dar noi nu îl ascultăm și nu ne grăbim să eliminăm întârzierea și primim consecințele corespunzătoare. De fapt, noi înșine le provocăm și nu putem da vina pe Creator.

Există condiții care ne sunt cunoscute, dar noi nu le îndeplinim și, făcând acest lucru, atragem forțe care ne împing spre obiectiv mai ferm și cu hotărâre. De-a lungul istoriei, am fost afectați de presiuni și probleme: exilul, sclavia egipteană, deșertul, distrugerea Templului. Cu toate acestea, Holocaustul este o stare foarte diferită. Poporul Israel, în dezvoltarea sa istorică a ajuns deja la necesitatea celui de-al patrulea grad de conexiune în sufletul lui Adam HaRishon, dar nu l-au pus în aplicare. Astăzi, de asemenea, nu îndeplinim acest obiectiv, deci, la ce ne putem aștepta? Putem aștepta doar stări mai rele decât înainte. Trebuie să învățăm din istorie, astfel încât să nu repetăm aceleași stări.

După Babilon și Egipt, am fost afectați de lovitură după lovitură, în fiecare moment în care nu am stabilit o conexiune reciprocă, în măsura necesară. Pedeapsa va fi colectivă pentru toți oamenii din Israel. Astăzi suntem responsabili nu numai pentru noi înșine, ci pentru întreaga lume. Odată, a fost posibilă o corecție într-un grup limitat: evreimea europeană. Naziștii înșiși au vrut să-i ajute pe evrei să reconstruiască statul Israel. La început, ei au acționat ca forțe care ajută la corectare. Cu toate acestea, dacă nu folosim șansa care ne-a fost dată, aceste forțe se transformă în forţe negative.

Și astăzi, dacă nu folosim forțele de trezire care acționează deja în mod negativ, ele se vor transforma într-un mod mult mai îngrozitor decât înainte. Holocaustul de astăzi va avea o scară diferită: nu numai în Europa, ci în întreaga lume. Prin urmare, merită să înțelegeți acest lucru și să vă grăbiți cu corectarea, înainte de a fi prea târziu.

Dacă ne conectăm, forța superioară trece prin noi către toate națiunile lumii, către toată realitatea și, treptat, întreaga lume atinge unitatea. Apoi, totul se calmează și Creatorul începe să se reveleze ființelor create, iar lumea atinge corectarea dorită.

Cu toate acestea, dacă noi, poporul Israel, nu ne conectăm între noi, cel puțin în Israel, unde avem cele mai bune condiții de conexiune, dacă nu devenim un om cu o singură inimă, nu iubim aproapele nostru ca pe noi înșine, nu devenim lumina pentru națiunile lumii, arătându-le un exemplu de unitate, atunci vom trece prin astfel de stări oribile, care vor face ca Holocaustul să pălească în comparație cu ele.( Minutul 27:28)

Meritele se transformă în datorii și datoriile în merite. De aceea, trebuie să credem că acum avem oportunitatea, timpul, locul și toate mijloacele de a nu repeta greșeala făcută de evrei cu aproape o sută de ani în urmă. Nu trebuie să pierdem ocazia de a ne conecta între noi pentru a intra în contact cu forța superioară, care este bună și face bine și ca prin noi, această forță care vrea să apară tuturor locuitorilor acestei lumii, va fi capabilă să se dezvăluie. Trebui e să ajutăm la împlinirea acestui lucru și să devenim o conducta între el și omenire.

Să nu repetăm greșelile din trecut. Înțelepciunea Cabala vorbește despre legile naturii care nu depind de faptul că sunt plăcute sau neplăcute pentru noi și nu țin cont de interesele politice sau economice ale cuiva. Nu există nici o îndoială că dacă evreii s-ar fi comportat diferit atunci, lumea de azi ar arăta complet diferită.

Totul este în mâinile noastre și determinăm soarta nostră și soarta întregii omeniri. Legea naturii este o lege imuabilă care trebuie împlinită. Creatorului nu Ȋi este milă de noi sau ne pedepsește, ci împlinește legea generală. Creatorul este natura și, potrivit programului naturii, trebuie să ne conectăm într-o singură dorință, într-o singură intenție, în conformitate cu formula unică de dăruire reciprocă. Trebuie să aducem această conexiune cu lumea; aceasta este misiunea noastră.

Să nu repetăm greșelile amare și să încercăm în această zi tristă să ne asumăm responsabilitatea de a aduce lumea la unitate. (Minutul 1:44:50)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/2/19, – Ziua Memorialului Holocaustului

Sfaturi scurte de Cabala

Întrebare: Există un interval de timp între consultarea sistemului și primirea unui răspuns sau cabaliștii primesc răspunsul pe loc?

Răspuns: Primești răspunsul imediat. Întrebarea este dacă înțelegi acest răspuns.

Întrebare: Poți spune că a înțelege și a te auto-convinge este unul și același lucru?

Răspuns: A te auto-convinge nu este suficient; a înțelege este o mare problemă. Dar prin ambele mijloace puteți aborda Creatorul, sistemul superior. Sistemul suprem de guvernare este numit Creator.

Întrebare: Este mai întâi cererea mea corectă reflectată în lume și apoi voi vedea că lumea este corectată?

Răspuns: Vei începe să vezi lumea ca fiind corectată pe măsură ce te vei corecta singur.

Întrebare: Care este diferența dintre acțiunea în care mă întorc către centrul grupului, cu o cerere către Creator și apoi grupul o înalță pentru mine și cea în care mă adresez direct Creatorului?

Răspuns: Dacă cererea ta, cererile fiecărui membru al grupului și toate luate împreună sunt compatibile, atunci combinația lor va influența direct relația ta cu Creatorul.

Întrebare: Cum poate cineva să nu uite să ceară asemănarea cu Creatorul, chiar și în situații bune?

Răspuns: În acest scop este necesar să ai un grup care să-ți aducă aminte de acest lucru și reciproc, tu să le amintești lor. Apoi, în situațiile favorabile îți vei aminti să te adresezi Creatorului. În situațiile defavorabile însă, nu ai nevoie de nicio reamintire pentru că ego-ul te va împinge de la spate.

Întrebare: De ce oamenii care nu cunosc încă pe deplin înțelepciunea cabalei și nu știu nici cum să ceară de la Creator în mod corect se pot adresa Lui și obține un răspuns, în timp ce toți ceilalți nu pot înțelege de ce Creatorul nu-i aude?

Răspuns: Este total incorect. Mai întâi să ceară, să se adreseze Creatorului, așa cum îi învață înțelepciunea cabalei, abia apoi putem discuta această chestiune.

Întrebare: Este oare controlul imaginar asupra altora asemănător cu controlul asupra ta? Controlându-te pe tine devine posibil să-i ajuți pe ceilalți?

Răspuns: Acest lucru este în esență corect.

Întrebare: Trebuie ca mai întâi să am dorința de a cere de la Creator sau trebuie să cer chiar și atunci când nu doresc nimic?

Răspuns: Chiar dacă nu vrei, tot ar trebui să ceri. În acest fel vei trezi în tine conexiunea corectă cu Creatorul. Poți începe din oricare situație și în orice fel dorești, dar pentru a formula o cerere adevărată și eficientă, una care să primească răspuns, trebuie să I te adresezi prin grup.

Întrebare: Creatorul ne aude doar atunci când ne rugăm pentru rezolvarea problemelor membrilor grupului?

Răspuns: Cere să dobândești calitatea de dăruire, de iubire pentru alții, de a fi precum Creatorul; atunci El te va auzi.

Întrebare: Cum putem fi egali cu Creatorul, când fiecare dintre noi este diferit, începând cu rădăcina sufletului său?

Răspuns: Într-un sistem perfect închis, integral, nu există mic sau mare, aproape sau departe, toți sunt absolut identici.

Din lecția de cabala din limba rusă 11/4/18

Inimă 3D imprimată în Israel

From My Facebook Page Michael Laitman 4/17/19

Națiunea startup a produs din nou o inovație deosebită, de această dată sub forma inimii umane. Cercetătorii de la universitatea din Tel Aviv au demonstrat cum se poate preleva țesut uman, pentru ca apoi să fie folosit la imprimarea 3D a unei inimi care bate, vie. În următorii zece ani, ei estimează că ne vom lua adio de la transplantul de organe.

Îmi amintesc primul transplant de inimă care a avut loc în 1967, în Africa de Sus, precum și ce valuri a produs în întreaga lume. Oamenii au fost șocați și uluiți de ideea că inima lor ar putea fi înlocuită de inima altcuiva. Au apărut o serie de întrebări, dacă nu cumva transplantul de inimă va schimba sentimentele și personalitatea omului.

Toate acestea au avut loc la mijlocul secolului 20, demonstrându-ne cât suntem de primitivi în gândirea noastră, în ceea ce privește înțelegerea diferenței dintre corp și esența superioară a ființei umane.

Ne este greu să renunțăm la ideea că esența noastră este conectată cumva la corpul nostru. În același timp, tehnologia ne conduce într-o lume în care toate organele corpului vor putea fi imprimate, clonate și înlocuite, iar lumea medicală va fi dominată, în cea mai mare parte a ei, de roboți și inteligență artificială și nu de medici, ființe umane.

Această revoluție medicală ne va ajuta să vedem că suntem mai mult decât niște trupuri, iar din acest moment înainte ne va fi ușor să recunoaștem faptul că adevărata esență a omului nu se găsește în corp.

Înțelepciunea cabalei explică faptul că esența omului este o scânteie spirituală, care există în realitate mai presus de timp și spațiu, iar faza următoare de dezvoltare a omului este tocmai descoperirea ei. Pasul înainte al umanității constă în înțelegerea externalității acestei scântei.

Analizând scopul nostru superior, ar trebui să înțelegem în primul rând că progresul tehnologic ne poate extinde funcțiile și îmbunătăți viața doar la nivelul fizic al existenței noastre.

Cabaliștii din toate timpurile au încercat încontinuu să dezvolte o tehnologie spirituală pe care să o putem folosi pentru a ne înălța la un nivel cu adevărat superior la existenței, în care să fim conectați mai presus de corpuri, pentru a ne împlini potențialul nostru unic. Aici vom descoperi care este scopul vieții, precum și modul în care este conectat la forța care guvernează toată realitatea. Iar dacă dorim, cabala ne va învăța cum să lucrăm cu imprimanta spirituală care poate imprima sufletul uman.

Separarea de Creator

Întrebare: Dacă plăcerea este o formă a luminii şi singura sursă a lumii este Creatorul, cum se poate ca primirea plăcerii să fie deconectată de sursa?

Răspuns: Aceasta aşa numita „plăcere deconectată de sursă” este plăcerea nu din dăruire, ci din primire. În lumea noastră toate plăcerile sunt aşa.

Întrebare: Asta înseamnă că dacă este plăcere din dăruire, atunci nu este deconectată de sursă ci conectată cu ea? Toată dulceaţa vine de acolo?

Răspuns: Da, mâncarea, sexul, familia, bogăţia, onoarea şi cunoaşterea, toate sunt plăceri din lumea noastră pe care le primim pe lângă de la Creator. Prin urmare, toate sunt trecătoare, nu rămân, nu pot fi eterne şi toate se sfârşesc rău.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 1/20/19

De ce să ne întoarcem spre Creator?

Întrebare: Atunci când folosesc forţa electricităţii sau forţa gravitaţiei, nu trebuie să cer nimănui nimic. De ce pentru a interacţiona cu forţa superioară a naturii am nevoie să formez o cerere spirituală?

Răspuns: În cadrul naturii minerale, vegetale sau animale (deoarece în această existenţă pământeană și noi suntem parte din natura animală), noi rămânem într-o stare materială clară. Nu avem despre ce să întrebăm. Noi pur şi simplu trebuie să știm cum să ne adaptăm pe noi, înșine, să învăţăm şi să folosim natura corporală, să-i studiem legile și să încercăm ca într-un fel să le implementăm în mod corect.

Însă, atunci când încercam să ne ridicăm la următorul nivel, la nivelul spiritual al existenţei noastre, noi intrăm într-o relaţie total diferită: o relaţie cu Creatorul. Prin urmare, noi suntem în mod constant legaţi de El, în sensul că El ni se adresează, iar noi ne întoarcem spre El.

În această conexiune, atunci când vrem să devenim similari cu El, noi creăm o imagine de asemănare faţă de Creator pentru noi, înşine, numită „sufletul nostru”.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 12/16/18

Războaiele conduc la progres?

Întrebare: Spui că anihilarea reciprocă duce la regresie în dezvoltarea societății dar, până în final, nu stimulează războiul forțele de producție?

Răspuns: Da, războaiele stimulează forțele de producție dar nu contribuie la dezvoltarea interioară a societății și a oamenilor, asta fiind ceea ce contează. Dimpotrivă, ele introduc oamenii în următoarea spirală dublă și, prin urmare, progresul tehnic este singurul progres pe care îl aduc.

Desigur, dacă nu ar fi fost războaie și amenințări, omenirea s-ar fi dezvoltat mult mai încet la nivel tehnic și, în consecință, în știință și în alte zone, dar nu în sfera socială.

Din punct de vedere social, războaiele aduc regresia societății, nu progres. Rănile care rămân după război iau mult timp de vindecare și, practic, sunt incurabile. Ele se ascund undeva înăuntru și, deși încercăm să nu ne ocupăm de ele, în fapt, ele nu permit construirea unor relații normale.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 13.01.2019