Monthly Archives: martie 2020

Când vine ajutorul Creatorului?

Întrebare: Cum să-l facem pe Creator să ne ajute?

Răspuns: Și L-ai rugat, iar El refuză?

Observație: Da.

Răspuns: Așa, și a spus că nu vrea să te ajute?

Observație: Nu simt că mă ajută.

Răspuns: Și ce ai făcut pentru ca El să te ajute?

Se spune că, Creatorul ajută doar atunci când omul are nevoie de ajutor cu adevărat. Să presupunem că ai ridicat un sac greu cu grâu pe umeri cu tot cu sac. Atunci strigi sa te ajute, iată în acest caz Creatorul te ajută.

Prin urmare, nu poți doar să stai și să ceri: „Ajutor!”. Trebuie să începi singur această muncă și atunci vei vedea că, ajungând într-o stare complet lipsită de speranță, când poți face pasul următor doar cu ajutorul Creatorului, vei primi ajutor de la El. Te asigur.
Din emisiunea de pe KabTV ”Fundamentele Cabalei”, 09.02.2020

Coronavirusul—Consecința dezechilibrului naturii

Ministerul israelian al sănătății a emis, în această situație a epidemiei de coronavirus, 11 reguli de comportament care ne obligă pe toți să respectăm legea „garanției reciproce. Deoarece aceasta este o catastrofă globală care ne afectează pe toți, trebuie să ținem cont de ceilalți, iar acest lucru poartă numele de garanție.

Garanția noastră mutuală de acum nu este aceea în care ne apropiem tot mai mult și, procedând astfel, avem grijă de aproapele nostru. Dacă ne-ar păsa cu adevărat unii de alții, dacă am înțelege că prin comportamentul nostru contribuim la binele comun, am putea opri această epidemie extrem de repede.

Acest coronavirus care ne-a captat acum atenția, este o jucărie de copii prin comparație cu dezastrele viitoare. De exemplu, inversarea treptată a polilor magnetici ai Pământului amenință să ducă la o schimbare radicală a climei, prin revenirea la epoca de gheață.

De ce suntem oare atât de îngrijorați de un virus oarecare, un nimic în comparație cu posibila dezvoltare viitoare a planetei? Pentru că într-adevăr coronavirusul ne lovește personal pe toți. Pe când, dacă se apropie un îngheț sau oceanul se înalță cu câțiva metri, nu pot simți personal efectele acestor fenomene, măsurându-mi temperatura sau pulsul.

Totul depinde de senzațiile omului. Dacă nori de lăcuste vor veni în zbor și vor devora toată recolta de pe câmpuri, vom merge la magazin și nu vom găsi alte produse în afară de lăcuste: lăcuste dulci, sărate, etc. Doar atunci ne vom îngrijora.

Deocamdată ne concentrăm pe coronavirus. El arată umanității că suntem slabi și conectați între noi, dar această conexiune se manifestă acum în formă negativă, din moment ce boala se transmite prin legăturile dintre noi. Dar ne arată și că, acționând la unison, cu grijă și conștiință, ne putem proteja.

În plus, epidemia ne curăță de tot felul de lucruri inutile: nu mai zburăm în toate părțile, fără nici un scop. Dacă epidemia se va prelungi mai mult de un an, viețile noastre se vor calma și vom face doar acțiuni de strictă necesitate.

Nimeni nu va mai alerga de colo până colo la shopping ca să-și cumpere haine. Toată lumea va trăi liniștită dorindu-și doar sănătate. Virusul ne blochează și devenim cu toții copii cuminți. Realizăm că nici nu este un virus, ci un ajutor de sus.

Epidemia va afecta lumea politică și va înăbuși toate pasiunile, căci de fapt de ce ne-am certa dacă suntem frați la necaz. Peste cine ar trebui unii să se înghesuie să conducă – peste niște oameni care trăiesc la limita subzistenței?

Și apoi vor veni alte lovituri: nori de lăcuste, țânțari, șobolani. Nu ne vom putea lupta cu ei din cauza numărului lor uriaș. Așa, încet, încet, viața noastră va arăta diferit: din toate acestea vom învăța să trăim diferit. Într-adevăr, astăzi societatea omenească este mai mult o bulă financiară: una din două companii este un fond de investiții.

După legile naturii, nici o creatură, fie ea la nivel mineral, vegetal sau animal nu consumă mai mult decât îi este necesar să existe. Vedem cum își devorează prada marii predatori, lupii sau leoparzii, dar ei procedează astfel doar pentru a supraviețui și fără să ia nimic în plus.

Și omul trebuie să trăiască, consumând doar esențialul tot restul dându-l înapoi, în beneficiul societății. Dar trebuie să consume doar ce-i este cu adevărat benefic, fără să aiurească societatea cu tot felul de lucruri prostești.

Societatea omenească este obligată să ajungă la o asemenea formă de viață materială care să corespundă nivelului animal. Corpul animal trebuie să trăiască la fel ca animalele, adică să consume strictul necesar pentru a supraviețui. În continuare nu mai trebuie să iei nimic din natură, tot restul este necesar să fie îndreptat către acțiuni spirituale, către munca pentru Creator.

90% din ce producem astăzi reprezintă produse de care nu are nimeni nevoie. Totul este organizat în lanțuri, în care fiecare produce o parte apoi o transferă mai departe, iar ultima verigă aruncă produsul pentru ca procesul să poată fi luat de la capăt.

Lumea modernă este construită în întregime în această formă, altfel nu am fi capabili să câștigăm ceva. Câștigăm doar storcând ultimele picături din resursele naturale ale pământului. Nu mai putem trăi așa, distrugând tot mediul.

Egoismul care ne conduce clipă de clipă ne-a adus la un trai care este deja imposibil de tolerat. Ne săpăm propriile morminte. Îngerul morții ne întinde o picătură de otravă pe vârful sabiei iar noi o înghițim ascultători și murim.

Cum am putea să ne salvăm? Studiind metoda cabalei, corectându-ne gândurile și cu aceste gânduri, mergem să corectăm lumea. Când vor exista suficient de mulți oameni care gândesc corect, va fi posibil ca acestea să fie transpuse în practică. Dar gândurile noastre acționează deja!

A dărui ceva societății înseamnă că mai întâi trebuie să studiez ce înseamnă adevărata dăruire și forma în care ar trebui să existe societatea pentru a se alinia la legile naturii. Totul se clarifică prin gândire.

Omul însuși, prin eforturile sale și prin autocontrol, trebuie să atingă starea la care trăiesc animalele, adică să nu consume mai mult decât îi este absolut necesar pentru a trăi. Restul energiei și rațiunii noastre se vor consuma pentru a ne uni între noi.

Epidemia de coronavirus și toate celelalte probleme sunt consecința dezechilibrului din viața noastră. Dacă am trăi doar în plan material, ca animalele și nu am consuma mai mult decât ne este necesar pentru întreținerea corpului nostru animal, dacă toate eforturile noastre ar fi orientate spre înțelegerea Creatorului, atunci viața ar putea fi frumoasă.

Noi însă, inducem o distorsiune prin încăpățânarea de a permite egoismului nostru să conducă lumea, să epuizeze globul și să consume totul, până la ultima picătură de resursă disponibilă. De aceea natura, ieșită din starea de echilibru, ne arată toate problemele în diverse moduri: sub formă de coronavirus, erupții vulcanice, cutremure sau țunami-uri. Toate cataclismele sunt provocate de dezechilibrul pe care l-am creat în natură.

Trebuie să ne limităm la a folosi natura doar atât cât este necesar, așa cum ne învață știința cabalei. Toate celelalte forțe extraordinare, timpul, mintea sclipitoare și dorința cu care sunt înzestrați oamenii, sunt folosite pentru a corecta societatea și a o transforma într-o unealtă pentru revelarea Creatorului.

În zilele noastre societatea omenească acționează în direcție opusă acestei revelări și de aceea este cauza tuturor problemelor care apar, iar coronavirusul este doar începutul.

Această era a lui Mesia, în care trăim deja, ar trebui să ne aducă multe revelații. Să sperăm că prin eforturile noastre toate aceste revelații vor fi bune, deși așa cum se prezintă lucrurile acum, este îndoielnic…

Să încercăm să învățăm repede și să împărtășim umanității care este cauza tuturor virusurilor, și anume nepotrivirea dintre societatea noastră și legea generală a naturii, legea echilibrului. Nu este credință, este o lege a naturii, o lege simplă a fizicii.

[261320]
Din partea a doua a Lecției zilnice de cabala 3/5/20, “Pacea”

Toate problemele din lume sunt trimise să ne oblige să o aducem la echilibru

Spiritualitatea este atinsă numai prin conexiune. Suntem în lumea spirituală, dar nu o simțim; ne simțim doar pe noi înșine. Prin urmare, trebuie să facem un salt în percepția noastră, transferându-l de la personal, în care toată lumea se simte în această lume, către a simți existența în forța superioară a dăruirii și iubirii, unindu-ne toți împreună într-un singur vas, o singură dorință. .

Toate sufletele provin din sufletul lui Adam HaRishon, deoarece după păcatul Arborelui Cunoașterii, acest suflet a fost împărțit în 600.000 de suflete. Iar singura lumină care a umplut acest vas, o singură dorință, a fost împărțită în multe părți, corpuri și dorințe individuale. Prin urmare, vedem această lume împărțită în miliarde de oameni cu dorințe conflictuale și fragmentate. Și dacă vrem să dezvăluim lumea spirituală, lumea adevărului, trebuie să ne unim.

De aceea, prima lecție a Convenției Mondiale de Cabala 2020 se numește „Ne-am adunat aici”; într-adevăr nu mai este nimic altceva de făcut. Dacă ne adunăm și ne unim într-un singur suflet, așa cum a fost înainte de spargerea lui Adam HaRishon, înainte de păcatul Arborelui Cunoașterii, ne vom întoarce în lumea superioară, într-o stare spirituală, devenind din nou Adam HaRishon.

Prin urmare, o persoană nu are nimic de făcut în această lume în afară de a căuta modalități de a se conecta cu ceilalți. Și, desigur, acest lucru este împotriva naturii noastre, nu este nimic mai respingător și opus acesteia; prin urmare, nu vrem să auzim despre asta. Însă Creatorul, lumina superioară, cu răbdare infinită, acționează asupra noastră iar și iar pentru a ne învăța că nimic nu se va schimba în bine până nu vom decide să ne unim într-un mod pozitiv.

Umanitatea învață. Oamenii încă nu înțeleg ce se întâmplă cu noi, dar impresiile crizei globale și problemele din ce în ce mai mari ne pătrund în simțuri, în memoria noastră și, indiferent dacă ne place sau nu, ne fac să creștem mai înțelepți și să dobândim experiență. Într-o zi vom crește atât de înțelepți încât vom fi de acord că nu există altă ieșire decât să ne conectăm.

Dacă studiem înțelepciunea Cabalei, atunci devine clar pentru noi ce avem să facem. Până la urmă, descoperim nu numai boala și cauza ei, emanată de egoismul uman, ci și un medicament care ne permite să ne ascundem de egoism. Dacă sufăr mult din cauza asta, atunci trebuie să mă eliberez de el.

Înțelepciunea Cabalei ne ajută în acest lucru, trebuie doar să organizăm un grup mic de oameni cu gânduri similare și să atragem lumina care reformează. Cabala ne învață cum se pot conecta dorințele noastre între ele și să lucreze împreună, realizând acțiuni numite „restricție”, „ecran”, „lumină reflectată”, „izbitură” și „primire de dragul dăruirii”. Studiind ce se întâmplă în dorințele noastre, ne corectăm treptat. Iar când învățăm și vorbim despre asta, lumina care strălucește asupra noastră ne schimbă treptat.

După cum se spune, „bănuț pe bănuț se acumulează într-o sumă mare”. Avem un sistem care ne poate include în el însuși, ne poate conecta între noi și atrage lumina care reformează care ne va influența. Chiar dacă nu o dorim cu adevărat acum, la final vom cere ca forțele relațiilor de dăruire, altruiste, aflate în vârful egoismului nostru, să fie dezvăluite între noi.1 (Minutul 1:40)

Toate sufletele provin dintr-un singur suflet al lui Adam creat de Creator. Dar, după ce Adam a păcătuit cu Arborele Cunoașterii, adică spargerea acestei dorințe unice, care a încetat să mai fie precum Creatorul, a pierdut intenția altruistă și a devenit egoistă; a fost împărțită în 600.000 de suflete individuale. O singură lumină a umplut Adam HaRishon în „Grădina Edenului”, adică într-o stare în care era unit într-un singur suflet și păstra forța dăruirii, Bina, în el însuși, dar a dispărut după spargere, și în fiecare particulă a rămas numai mica ei scânteie.

Acum, că ne regăsim în corpuri adăugate la fragmentele sufletului, simțim dorința de a reuni toate scânteile spirituale. Prin urmare, ne adunăm și lucrăm la conexiunea noastră, întorcând astfel lumina superioară, care va străluci în noi. Dar întorcându-ne, lumina devine de 620 de ori mai puternică decât înainte, deoarece acționăm împotriva distanței apărute între noi și, prin urmare, ajungem la integrarea cu forța superioară, Creatorul.2 (Minutul 11:00)

O dorință comună era în gradul de Bina, care se numește suflet, iar când a fost spulberat, a căzut până la gradul de Malchut. Trebuie să adunăm toate particulele care au căzut în Malchut și să le ridicăm la Bina, la Grădina Edenului. Malchut este numit „această lume”, iar Bina este numită „lumea viitoare”. Prin urmare, prin conexiunea noastră, trebuie să ne înălțăm din această lume, în care ne simțim acum pe noi înșine, către „lumea viitoare”, până la gradul de Bina, unde ne simțim existența ca fiind veșnică, perfectă, fără greutăți și probleme, toți împreună, impregnați cu puterea dăruirii și iubirii unul pentru celălalt.3 (Minutul 14:00)

Lumina superioară își întărește strălucirea tot timpul, iar când simțim această iluminare din puterea spirituală a dăruirii și iubirii, ne simțim din ce în ce mai opuşi. Se dovedește că în fiecare zi ne simțim din ce în ce mai răi, lumea devine din ce în ce mai coruptă. Nu ne mai rămâne altceva decât să ne corectăm și să devenim asemănători cu forța dăruirii, care strălucește asupra noastră, de sus.

Și, prin urmare, vedem această lume în criză, neputincioasă și neînțelegând ce se întâmplă. Poate că toți vulcanii de pe pământ se vor trezi mâine și vor începe să arunce miliarde de tone de cenușă în atmosferă, astfel încât să nu mai vedem soarele. Lumea ar îngheța și s-ar cufunda în întuneric. Dar noi înșine activăm aceste forțe pentru că trăim într-un sistem integrat și trebuie să știm să aducem forțele naturii în echilibru. Dacă devenim amabili unul cu celălalt, atunci natura va deveni amabilă cu noi.

Nu există altă modalitate de a acționa asupra materiei neînsuflețite, plantelor și animalelor, asupra acestor forțe din natură, decât prin intermediul oamenilor. Mai mult, persoana este un gând, o intenție. Corpul fizic este doar un animal, dar prin relațiile noastre unul cu celălalt, ne putem ridica cu un pas mai sus: de la nivelul de animal la cel de om. „Uman – Adam” înseamnă „precum Creatorul [Adameh le Elyon]”.

Prin urmare, trebuie să înțelegem că toate nenorocirile și problemele din lume sunt trimise special pentru a ne obliga să ne mișcăm și să începem să punem lumea în ordine, să stabilim echilibrul în ea. Pentru a face acest lucru, trebuie doar să ne apropiem unii de alții și să lucrăm la egoismul nostru. Apoi, de la nivel uman, de la cel mai înalt nivel al naturii, vom obliga toate celelalte forțe ale naturii, care sunt sub noi, la nivelurile animal, vegetal și mineral, să intre în echilibru, iar întreaga lume va găsi pacea și fericirea.4 (Minutul 27:55)

Starea grupului nostru mondial Bnei Baruch este excepțională, deoarece dintre toate miliardele de suflete individuale, am fost aleși să fim în sistemul Israel, adică îndreptați „direct către Creator”, care atrage umanitatea către corectare.5 (Minutul 32:42)

Din Convenția Mondiala de Cabala 2020, “Conectarea la rădăcina vieții” , „Ne-am adunat aici”, Lecția 1

Voi fi fericit să învăț

Întrebare: Dacă cineva nu este de acord cu tine, poate fi studentul tău?

Răspuns: De ce nu? Îmi plac foarte mult oamenii care nu sunt de acord cu mine.

Mă refer la dezacorduri ideologice, nu pur și simplu la idei prosteşti. Dă-mi motive serioase pentru care nu ești de acord cu mine și voi fi foarte fericit pentru asta.

Poate voi afla că nu știu, nu înțeleg, ceva, că trebuie să studiez mai mult. Încă trebuie să învăț multe, acest lucru este adevărat. În interior, sunt încă un copil. Nu mă privi ca pe o persoană pe deplin realizată. Așa că voi fi foarte fericit să învăț.

Din „Fundamentele Cabalei” din Kab TV, 1/5/20

Esența și rădăcina unității, Part. 1

Unicitatea abordării cabaliste

 Întrebare: Există multe metode de a studia procesele istorice. Există filologia (compararea textelor), genetica și arheologia. Care este metoda cabalistă? Ce o face atât de unică? Cum explorează cabaliștii procesele istorice?

Răspuns: Totul se bazează pe surse cabaliste și nimic altceva. Toate aceste surse sunt cunoscute de la Adam prin Avraam, apoi Isaac, Iacob, Moise, Aaron, Iosif, David și mai departe, până la cabaliștii din zilele noastre.

De regulă, cabaliștii nu au fost niciodată interesați de istoria poporului Israel. Ei s-au gândit doar cum să ridice poporul evreu la înălțimea lor, a cărui fundație a fost stabilită în lumea spirituală, astfel încât această ascensiune să poată servi drept exemplu pentru întreaga omenire.

Observație: Această abordare este unică într-un mod în care toate sursele primare, cum ar fi Cartea Zohar, Pentateul, Scripturile, Profeții, Talmud, Mișna și altele și condițiile spirituale ale unei persoane sau ale întregii umanități, inclusiv poporul lui Israel sunt descrise.

Potrivit cabalei, există un tipar în care toate stările spirituale trebuie să se materializeze cel puțin o dată. Oricum, acestea pot să nu corespundă la scara evenimentelor, nici la momentul implementării lor.

Prin urmare, istoricii și arheologii, în timp ce își desfășoară cercetările, văd adesea că amploarea și datele evenimentelor descrise în însăși Tora nu corespund timpului indicat.

Răspunsul meu: Într-adevăr. În această privință, conceptul de „Armagedon”, pe care îl asociem cu evenimente teribile de la sfârșitul lumii, este foarte reprezentativ. De fapt, acest cuvânt provine de la numele micului deal „Har Megido”.

Cabala nu înseamnă obiectivarea fizică a fenomenelor sau obiectelor, ci starea lor spirituală. Și într-o formă spirituală, toate acestea au o importanță mare, de exemplu Templul. Uitați-vă cu câți coți (lungimea de la cot până la vârful degetului mijlociu), așa cum este indicat în Tora, Tabernacolul ar trebui să fie realizat împreună cu alte lucruri.

La nivel material, toate acestea sunt foarte mici și nesemnificative. Cu toate acestea, atunci când li se dă măreție spirituală, înmulțind apoi unul cu celalalt, ele dau cu adevărat o putere mai mare.

Din „Dezvoltarea analizei sistematice a poporului Israel” – KabTV, 24/03/19

 

Dezvoltarea egoismului și metoda conexiunii, Partea 9

Poporul Israel înainte de Construirea Templului

Întrebare: După ce a ieșit din Egipt și a primit Tora la Muntele Sinai, poporul Israel cu noua lor unitate a cucerit țara Canaanului și a transformat-o în Țara lui Israel. „Eretz Israel” înseamnă dorința de a fi ca Creatorul.

În tot acest timp, dezvoltarea și implementarea metodei lui Moise au continuat. Mă întreb ce au făcut oamenii înainte de construirea Templului? La urma urmei, atunci nu a existat nici un studiu despre Tora și porunci. A fost introdus mult mai târziu.

Răspuns:  Nu a existat niciun studiu pentru că oamenii au făcut-o în practică. Sensul vieții lor a fost să fie constant în a crește comunicarea între ei și a dezvălui Creatorul în unitatea lor.

Ei au simțit această metodă, au aplicat-o și au implementat-o foarte clar între ei, mai mult sau mai puțin. Deși, în principiu, acesta a fost motivul războiului.

Comentariu: Celebrul istoric Josephus Flavius scrie: „Este imposibil de descris diferențele dintre obiceiurile și legile multor forme de guvernare pe care omenirea le-a dezvoltat. Majoritatea ar putea fi subsumate în următoarele trei tipuri: monarhie, oligarhie și democrație. Iar legiuitorul nostru (Moise), abandonând toate cele de mai sus, a creat așa-numita teocrație. ”

Teocrația este atunci când un lider spiritual și guvernamental este reprezentat într-o singură persoană.

Răspunsul meu: Spiritualitatea stăpânește asupra oamenilor.

Comentariu:  Statul format de evrei a existat aproximativ 200 de ani fără o armată regulată și fără un aparat administrativ centralizat. Mentorii spirituali din tribul Levi au fost lipsiți de repartizarea pământului și au trăit în 48 de orașe care aparțineau altor triburi. Ei doar au învățat oamenii.

Toți oamenii erau alfabetizați fără excepție. Mai mult, copiii erau învățați să citească și să scrie la vârsta de trei ani.

De altfel, evreii sunt oamenii care nu au nevoie de rege. Primul rege Saul a venit după moartea lui Moise când a început un război cu vecinii. Înainte de asta, oamenii s-au descurcat fără rege.

Răspunsul meu: Comunicarea spirituală era suficientă pentru a exista.

În plus, aceștia au sprijinit Cohenii și Leviții, adică pe toți cei care îi învățau și îi susțineau spiritual. La urma urmei, prima autoritate s-a bazat pe o guvernare superioară.

Comentariu: Un alt fapt interesant este faptul că un rege evreu ar putea fi supus pedepsei corporale pentru diverse infracțiuni. Dacă, de exemplu, își permitea să ia mai mulți cai sau bani, el ar fi putut fi pedepsit.

Răspunsul meu:  Da. Guvernarea spirituală superioară era deasupra regelui.

Comentariu:  De asemenea, exista o atitudine specială față de cei slabi, fragili, femei și sclavi. Se credea că dacă ai o pernă, ar trebui să o dai unui sclav.

Răspunsul meu:  Adică relațiile dintre oameni cereau să urmărească o mai bună înțelegere, interacțiune, interconectare și o mai mare interdependență pozitivă

Din KabTV „Sistemul de analiză a dezvoltării poporului Israel”, 7/01/19

Impresii de la Congresul din Israel 2020

Întrebare: Care sunt impresiile dvs. despre congresul trecut?

Răspuns: Acest congres va fi simțit de noi pentru foarte mult timp. Încă nu îl putem evalua. A existat o legătură puternică și serioasă între oameni, grupuri și, aș spune, continente. Mai mult, s-a întâmplat într-o perioadă în care întreaga lume este în panică din cauza unui virus răspândit și a altor probleme: „Ce se va întâmpla cu noi?”

Cred că este o perioadă minunată. Trăim într-o epocă specială. Pentru prima dată în istoria umană, intrăm într-o nouă stare, un sentiment, conștientizarea lumii superioare.

A fost dezvăluită o singură dată într-un grup mic de oameni când au ieșit din Egipt. Cu toate acestea, ceea ce se va întâmpla acum, începând de la zero, în toate națiunile lumii după zdrobire, amestecare și așa mai departe este, desigur, o stare specială.

Sunt foarte fericit. Nu ai idee cât de grozav, special și norocos ești. Până la urmă, din miliarde, a fost ales un grup mic de câteva mii de oameni. Este uimitor.

Acum începe perioada post congres. Este timpul pentru depășire și timpul pentru muncă reală. Anumite căderi și coborâri sunt inevitabile. De fapt, coborârea este o stare specială a sufletului și corpului atunci când acesta macină, mestecă și absoarbe ceea ce a primit.

Și am avut multe impresii. Nici nu puteam trece prin ele. Le-am apucat cu, cum se numește, cu gura deschisă. Acum, aceste impresii se acumulează treptat în mintea și sufletul nostru, începând încet să fie stocate într-o anumită arhivă.

Folosind materialul absorbit, trecem deja la următoarea etapă. Toate cunoștințele noastre anterioare primesc o elevare.

Din „Fundamentele Cabalei” – KabTV, 1/1/20

Dezvoltarea egoismului și metoda de corectare, partea 8

Porunca principală și cele secundare

Comentariu: Baal HaSulam scrie că la început Tora a fost acordată cu condiția respectării garanției reciproce (Arvut), dar mai târziu, după construirea vițelului de aur, această condiție nu a mai fost observată, din această cauză au izbucnit războaie iar fii lui Levi au ucis 3000 de oameni.

Desigur că toate aceste fapte nu au crescut iubirea și unitatea. Nici mai târziu, atunci când au ajuns în țara lui Israel, nu a fost pace. Ca atare nimeni nu a fost în stare să respecte această poruncă principală. Au trecut zeci de ani după dăruirea Torei și nu a mai rămas nimeni capabil să observe această condiție.

Răspunsul meu: Mă gândesc tot mai mult la acest lucru. În orice caz, toată această perioadă a fost plină de conflicte uriașe între oameni. Au existat multe curente, grupuri opuse, gata să se distrugă reciproc.

Comentariu: Mai departe, Baal HaSulam scrie că, pentru ca poporul lui Israel să nu uite Tora, nu au avut de ales și oamenii au început să respecte celelalte porunci, în timp ce porunca principală a fost abandonată.

Porunca principală a Torei, „iubește-ți vecinul ca pe tine însuți,” a fost abandonată deoarece egoismul a crescut iar poporul a început să respecte celelalte porunci. Ce înseamnă „alte porunci”?

Răspunsul meu: “Celelalte porunci” reprezintă reflectarea în lumea noastră a principalei porunci spirituale și a conexiunilor spirituale dintre oameni. Există 613 dorințe într-o persoană, numite și TARYAG, și toate trebuie direcționate spre conexiunea cu ceilalți și cu Creatorul.

În lumea noastră însă, ele sunt utilizate pentru a ne satisface egoismul. A le schimba cu scopul „iubește-ți vecinul,” pentru a-i satisface pe ceilalți, toată societatea, este același lucru cu respectarea poruncilor.

Întrebare: Așadar, aceste 613 porunci sunt acțiuni interne în urma cărora omul își corectează egoismul pentru a se conecta cu ceilalți în senzații, adică, în suflet?

Răspuns: Da. În orice caz, regula generală „iubește-ți prietenul” este ruptă în multe înclinații, dorințe și acțiuni. Și toate la un loc alcătuiesc această regulă.

Din emisiunea KabTV “Analiza sistemului de dezvoltare a poporului lui Israel,” 7/1/19

De ce ne trimite Creatorul sentimentul de nemulțumire?

Întrebare:  De ce, în ciuda tuturor actelor de diseminare și a participării cât mai bune la munca unui grup de zece, totuși ne simțim nemulțumiți, simțim că acționăm insuficient pentru spiritualitate, chiar dacă folosim toate mijloacele disponibile? De ce ne trimite Creatorul acest sentiment?

Răspuns:  Creatorul, în ciuda eforturilor noastre bune și a aspirației directe, de la inimă, ne face totuși să ne simțim nemulțumiți. Cel mai probabil El dorește aspirații și mai mari de la noi.

Contactați Creatorul și întrebați-L, chiar dacă El se ascunde. Așa se numește El: „cel care se ascunde” (Kel Mistater).

De aceea, întreabă-L: „Ce vrei de la mine? Cum pot să mă apropii de tine? Arată-mi, dă-mi un indiciu. ” Începe să flirtezi cu El în acest fel. Vei vedea că, exprimându-ți nevoile, senzațiile și dorințele, vei începe să simți răspunsul Lui în ele.

Nu fi timid. Îi plac foarte mult asemenea conversații. Această forță superioară este amorfă. Este în jurul nostru. Cu cât trezești mai multe astfel de întrebări și senzații în tine, cu atât mai rapid și mai subtil îl vei simți pe El.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei,” 1/12/20

De ce avem nevoie atât de optimism, cât și de pesimism?

Trăim într-o lume duală. Fiecare calitate pe care o putem observa are opusul său corespunzător, adică stânga și dreapta, bărbați și femei, întuneric și lumină etc. De aceea, în conformitate cu această divizare naturală, oamenii sunt definiți ca optimiști și pesimiști. O singură persoană poate fi, de asemenea, optimistă și pesimistă în proporții diferite.

De ce avem nevoie de ceva pentru a-i avea opusul? Nu ar fi mai bine dacă toată lumea ar fi doar optimistă?

Chiar dacă cercetările spun că optimiștii reușesc mai repede și trăiesc mai mult, umanitatea trebuie să fie variată. Acest lucru merge chiar dincolo de dualism. Când ascultăm o simfonie sau privim un mozaic, diferențele sunt ceea ce le fac frumoase și unice.

La fel se întâmplă și pentru noi. În prezent, din cauza atitudinilor negative existente între noi, diferențele noastre au devenit motivul respingerilor și al argumentelor neplăcute. Cu toate acestea, dacă în viitorul apropiat, umanitatea învață cum să se ridice deasupra relațiilor sale negative, cu toții vom putea vedea frumusețea diferențelor noastre, deoarece acestea se vor completa reciproc, îmbogățind conexiunea dintre noi, făcând-o armonioasă. Când se reunesc optimiști, pesimiști și toți oameni de diferite contexte și puncte de vedere, ei vor crea o formă care să se potrivească naturii, punând astfel lumea în echilibru.