Daily Archives: 11 mai 2020

„Am reacționat excesiv la coronavirus?” (Quora)

Michael Laitman, Pe Quora: Am reacționat excesiv la coronavirus?”

O particulă minusculă pe care ochii noștri nu o pot vedea a infectat și a ucis sute de mii de oameni și a zguduit bazele socio-economice ale lumii.

Reacționăm în fața acestui virus sau sunt zorii unui nou sistem de relații umane care a fost inevitabil într-un fel sau altul?

Înainte ca coronavirusul să intre în viața noastră, am trăit după un principiu în care am căutat fiecare să profităm de celălalt și cu cât am putea să-i exploatăm mai bine pe ceilalți, cu atât am putea avea mai mult succes.

Ne-am născut și am crescut într-un astfel de sistem și am încercat să ne croim drumul cât mai bine. În timp ce făceam acest lucru, am devenit din ce în ce mai toxici unul pentru celălalt, dar și pentru lume.

Apoi, a apărut coronavirusul.

Coronavirusul ne-a arătat un exemplu clar că atunci când ne calmăm și nu mai luptăm să ne ridicăm unul peste altul, mediul nostru ecologic se recuperează rapid.

Am fi știut despre asta dacă coronavirusul nu ar fi intrat în viața noastră?

Nu cred.

Prin urmare, pe lângă menținerea condițiilor de distanțare socială și căutarea unei vindecări, ar fi înțelept să ne adaptăm la un nou sistem de relații umane la care virusul ne avertizează.

Ce fel de nou sistem de relații umane ar fi acesta?

Ar fi unul în care recunoaștem în primul rând necesitatea de a furniza tot ceea ce au nevoie ceilalţi .

Mai mult decât atât, atingerea unei astfel de conștientizări s-ar realiza dacă învățăm despre interdependența noastră în toată societate umană globală de astăzi și astfel vom ajunge să avem grijă unul de altul.

În loc să dorim doar ca noi înșine și propriile noastre familii să fie acoperite din punct de vedere al tuturor cerinţelor, ar fi bine să ne sporim îngrijorarea față de ceilalți căutând ca toți membrii societății să aibă cantitatea și calitatea necesară de hrană, locuințe, asistență medicală și educație de care au nevoie.

Pe lângă asigurarea esențialului vieții pentru ordinea societății umane în general, noul sistem de relații umane ar înlocui vechea paradigmă de a ține pasul cu Jones materialistul cu o nouă paradigmă de a ține pasul cu toţi Jones care contribuie social. Cu alte cuvinte, în loc să punem în valoare bunurile materiale pe care putem pune mâna şi să ne dorim lucruri „mai mari, mai bune și mai rapide” decât au vecinii și prietenii, aş alege altceva ceea ce va determina ca valorile noastre să se schimbe la aprecierea contribuției reciproce din societate.

Am mai putea urmări să fim competitivi într-un astfel de sistem, dar competiția noastră ar fi una care devine din ce în ce mai benefică pentru societate, adică prin concurența de a contribui la societate cu cea mai mare valoare pe care am putea-o avea fiecare.

Perioada de coronavirus ne oferă o oportunitate unică de a face o schimbare în această direcție, de la o lume egocentrică la una în care plasăm beneficiul societății în centrul acesteia.

Cred că a face acest pas este o reacția optimă la coronavirus, și de aceea consider că nu este vorba dacă reacționăm excesiv la virus, ci dacă reacționăm în cel mai firesc mod ca să ne îmbunătățim societatea.

Ni s-a oferit o ocazie unică viață să ajungem la  echilibru și armonie între noi și cu natura și sper foarte mult că vom profita la maxim.

 

 

 

 

De ce este atât de multă suferință în lume?

Întrebare: De ce suferă umanitatea atât de mult? De ce este necesară suferința dacă nu are un impact direct asupra punctului din inimă? Care este conexiunea dintre suferința și trezirea punctului din inimă?

Răspuns: Pentru a înțelege asta noi trebuie să învățăm despre structura generală a sufletului. Sufletul este unul și suntem toți în interiorul lui ca părți sparte din vremea spargerii sufletului general, care a rezultat din ceea ce noi numim păcatul lui Adam HaRishon. Sunt cinci nivele de Aviut (grosime) ale egoului în suflet și în plus de asta este divizat în diferite atribute în tot felul de combinații.

Prin urmare este foarte greu să spunem de ce fiecare individ are predestinată soarta asta sau cealaltă.

Depinde de reîncarnarea sufletelor. Până la urmă noi ne conectăm între noi în mod nesfârșit, ne unim, despărțim și distanțăm. Este imposibil să ne imaginăm măsura în care lucrează în reciprocitate acest sistem și ia în considerație starea noastră inițială când am fost conectați și apoi când ne-am spart în diferite părți și acum când începem ca gradual să ne reunim.

Scopul ultim este să ajungem la același nivel de unitate cum a fost la început, însă acum deja include toate eforturile noastre de a ne conecta, prin care noi devenim absolut identici cu forța superioară, cu lumina, cu Creatorul.

Și faptul că fiecare are o soartă așa de complicată, noi nu putem să înțelegem; nu este clar de ce unii oameni suferă mai mult și alții mai puțin. Pentru asta noi trebuie să studiem și să cunoaștem întregul sistem. Atunci vei vedea cât de perfect este totul, fără concesii sau excepții pentru oricine.

Pe de-o parte tu nu vezi toate reîncarnările vieților. Nu înțelegi ce au avut acei oameni și ce vor avea acei oameni. Până la urmă nimeni nu poate să spună că este mai bine pentru cineva să aibă ceva și pentru altul să aibă altceva. Nimeni nu poate face asta, nici măcar cei mai mari Cabaliști, fără să-i menționez pe aceia care sunt cel mai departe de înțelepciunea Cabala care nici măcar nu s-au născut încă, iar unde există ei și cum, este necunoscut.

Te pot asigura că nimeni nu poate să reproșeze guvernării superioare în legătură cu orice nedreptate. Dacă dobândești sistemul sufletului, vei vedea cât este de integral și cum fiecare moment ne ghidează să dobândim starea absolut perfectă, întreagă.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/9/20

Rugăciunea – întoarcerea la sine

Întrebare: Există multe definiții ale rugăciunii care nu coincid exact între ele. Dar toată lumea înțelege că rugăciunea este un apel către Creator, către Dumnezeu.

De obicei, o rugăciune este structurată după cum urmează: în primul rând vine lauda Creatorului, în al doilea rând, o pledoarie pentru iertarea pentru unele păcate, iar a treia este recunoștința pentru tot ceea ce ai primit de la Creator.

Este la fel în Cabala sau cumva diferit?

Răspuns: În Cabala este totul un joc unilateral.

Nu am cui să mă adresez, nu pentru că nu există o forță superioară, ci pentru că nu are rost să o abordez din moment ce verbul „Lehitpalel” dintr-o rugăciune înseamnă să nu vă judecați pe sine. Nimeni nu mă judecă și, dacă trebuie să apelez la cineva – este doar la mine.

De fapt, așa funcționează toate rugăciunile. Cu ajutorul lor, prin mijloacele de a mă adresa, trebuie să mă verific: ce fac bine, c nu fac bine, ce pot face pentru a-mi îmbunătăți starea, pentru a mă îmbunătăți, ce înseamnă să devii mai bun? În comparație cu cine și cum? Si aşa mai departe.

În mod natural, trebuie să-l laud pe Creator, astfel încât calitatea Creatorului, dragostea și dăruirea, să fie cea mai preferată în ochii mei.

Întrebare: Trebuie să-mi cer iertare și, dacă da, de la cine?

Răspuns: Nu este nimeni care să-și ceară iertare, deoarece Creatorul este absolutul. Dacă mă întorc spre El, cerându-mi iertare, înseamnă că, practic, mă întorc spre mine. Și încep să simt dacă am acționat corect, cum ar fi trebuit să mă comport și cum ar trebui să acționez în viitor. Deci este auto-judecată, realizarea răului și cum să-l transformăm în bine.

Și atunci îi mulțumesc Creatorului că m-a ajutat. Dar, din nou, mă adresez tot timpul, deoarece Creatorul este calitatea absolută a iubirii și a dăruirii, pe care o putem trezi, dar numai în măsura dorinței noastre de a fi asemănători cu El.

Întrebare: Deci, Creatorul răspunde numai la rugăciunea potrivită?

Răspuns: Desigur. Iar rugăciunea potrivită este dorința mea de a deveni similar cu El. Nimic altceva.

Din emisiunea de pe  KabTV „Fundamentele Cabalei”, 4/1/19

“Nu poţi păşi de două ori în acelaşi rȃu” (Medium)

“Medium” a publicat noul meu articol “Nu poţi păşi de două ori în acelaşi rȃu

S-ar putea să ne simţim ușurați că economia se redeschide și ieșim din blocaj, dar, după cum a spus Heraclit, „Nu puteți păși în același râu de două ori.”, modul nostru de viață pre-coronavirus nu se va întoarce. Am intrat într-o nouă eră și cu cât trecem mai repede și mai conștient în ea, cu atât mai ușoară va fi tranziția. Cu cât rezistăm mai mult la transformare, cu atât va fi mai dureros

COVID-19 ne-a introdus într-o nouă realitate.

Este prima dată când vedem cu adevărat că umanitatea este o singură entitate, ale cărei părți sunt interdependente. De asemenea, este pentru prima dată când ne dăm seama că gândul la noi înșine este inutil, deoarece alții ne pot infecta, indiferent cât de atenți suntem. Această pandemie, a fost prima lecție de responsabilitate reciprocă pe care ne-a dat-o coronavirus și este una dintre multe altele care vor veni.

„Întrucât societatea va lăuda oamenii care promovează bunăstarea întregii societăți, oamenii vor fi apreciaţi în funcție de contribuția lor la societate.”

Acum că am aflat că suntem toți responsabili unul pentru celălalt, vom învăța treptat ce înseamnă asta, în fiecare aspect al vieții noastre. La început, am putea dori să ne întoarcem la viețile noastre anterioare de consumism excesiv și propriu beneficiu, dar aceasta va avea ca rezultat doar o revenire a virusului, sau a „succesorilor” acestuia. Știm deja că maltratarea mediului făcută de noi, a provocat această amenințare, aşa încât să suferim din ce în ce mai multe lovituri ca „represalii” ale naturii, pȃnă vom accepta că nu putem continua să trăim așa cum am făcut-o.

Abandonarea capitalismului nestăvilit și a concurenței nemiloase va duce inevitabil la rate mari ale șomajului.

În acel moment, virusul (sau implicațiile sale) ne va învăța o altă lecție: autoritățile vor vedea că fiecare persoană trebuie să primească un venit de bază care să permită furnizarea tuturor necesităţilor – alimente, îmbrăcăminte, asistență medicală, locuințe și educație.

Pe măsură ce tot mai multe locuri de muncă devin automatizate, nivelul de șomaj va crește și va obliga autoritățile să regândească prioritățile. Furnizarea veniturilor de bază va susține oamenii la nivel fizic, dar inactivitatea și lipsa de provocări le va afecta sănătatea mintală și îi va face apatici și nesupuși.
Aici va intra în joc următoarea lecție a coronavirusului. Pentru a face față apatiei tot mai mari, autoritățile vor fi obligate să prevadă beneficiile primirii unui venit de bază prin participarea la cursuri și instruiri. Aceasta va începe tranziția reală a societății spre noua eră.

Cursurile și instruirile se vor concentra pe două categorii: tehnologie și societate.

Cursurile în tehnologie vor dota oamenii cu abilitățile profesionale necesare într-o eră în care locurile de muncă se schimbă rapid și se evaporă și mai repede. Abilitățile de învățare ale oamenilor vor trebui perfecționate pentru a putea deveni flexibile și deschise la schimbări.

Pregătirea mai complicată se va ocupa de societate. În primul rând, oamenii vor învăța ce înseamnă pentru ei că lumea este un sistem integral, ale cărui părți sunt toate interconectate și interdependente.

Deoarece oamenii se simt bine când pot trăi în funcție de valoarea lor, instruirea se va concentra pe meritele persoanelor care contribuie la societate. Treptat, oamenii vor trece de la perceperea succesului ca un câștig de posesiuni, la perceperea acestuia ca avansare a societății. Întrucât societatea va lăuda oamenii care promovează bunăstarea întregii societăți, oamenii vor fi valorizaţi în funcție de contribuția lor la societate. În acel moment, se vor percepe ca părți ale corpului comun al societății și vor funcționa în armonie cu acesta.

Odată ce oamenii au procesat în totalitate aceste lecții, ei nu se vor mai maltrata unii pe altţii sau natura. Perspectiva lor asupra lumii va deveni extinsă și completă și vor înțelege realitatea din punctul de vedere al întregii societăți și al întregii planete, casa noastră comună. În acel moment, atitudinea oamenilor unul față de celălalt și față de natură va fi inversată de la negativ la pozitiv. Aşa cum înainte era firesc pentru ei să se preocupe de ei înșiși, la fel, va fi firesc să le pese de ceilalți. Și întrucât toată lumea va funcționa exact la fel, noua realitate va fi de fapt o lume diferită – în care rea-voința și maltratarea celorlalți vor deveni de disprețuit, abominabile, iar umanitatea va abandona egoismul, o dată pentru totdeauna.

“Redresarea economiei” (Medium)

Medium” a publicat noul meu articol “Redresarea economiei

Nu am știut-o niciodată, dar economia noastră era cu susul în jos de mai bine de un secol. În loc să ne ocupăm de nevoile noastre, am fost atenți la „nevoile” economiei. Ne-am preocupat de creștere, producție, consum și deficit comercial sau excedent. Undeva pe parcurs, am uitat că economia era menită să răspundă nevoilor noastre, să vedem că avem mâncare, îmbrăcăminte, asistență medicală, locuințe și educație. Dacă era posibil, ar fi trebuit să ne ofere și un timp plăcut, dar până la venirea COVID-19, am uitat complet de asta. Acum, ni s-a oferit șansa de a redresa economia și de a ne rearanja viața într-un mod care să se potrivească nevoilor noastre.

„Instruirile profesionale vor face loc formărilor sociale; vom învăța artele uitate de a ne face prieteni, de a împărtăși și de a avea grijă.”

Cu tehnologia de astăzi, nu este nevoie ca toată lumea să lucreze, cu siguranță nu atâtea ore ca până la debutul blocajului.

Angajatul mediu cu guler alb a lucrat cu mult mai multe ore decât lucrau sclavii în urmă cu doar două secole. S-ar putea să aibă un sens, dacă angajații ar avea mai multă libertate sau securitate decât sclavii, dar atunci când criza coronavirusului a închis economia, zeci de milioane de oameni au rămas fără nicio siguranță – nici a locuințelor și nici măcar cea alimentară. Cu alte cuvinte, sclavii de ieri sunt profesioniștii IT de astăzi, ingineri software, freelanceri, angajați în finanțe, drept, asigurări, turism și majoritatea profesiilor cu guler alb. În căutarea libertății, am înlocuit siguranța relativă a sclavului cu titlurile ȋn muncă. Dar, când a trebuit să ne îndreptăm spre altceva, am descoperit că titlurile noastre erau complet lipsite de sens. Nu numai că nu ne-au făcut fericiți; dar nu ne-au dat nici măcar securitate.

Lovitura pe care COVID-19 a dat-o economiei este șansa umanității de a se elibera de cătușele capitalismului.

Acum este șansa noastră de a reevalua întregul concept de muncă. Locul nostru de muncă ar trebui să definească cine suntem? De ce, de exemplu, contribuția noastră la societate nu ar trebui să ne determine statutul social? De ce un avocat trebuie să aibă un statut mai înalt decât un profesor? Cine contribuie mai mult la societate, avocatul sau profesorul? În loc să apreciem oamenii în funcție de contribuția lor la societate, îi apreciem în funcție de contribuția lor pentru ei înșiși. Nu este timpul să ne schimbăm valorile?

Datorită tehnologiei, sunt necesare foarte puține ore de lucru pentru a satisface nevoile umanității. Peste câțiva ani, nu vor mai exista locuri de muncă așa cum ne gândim astăzi la ele. Pur și simplu, nu va exista nicio cerere pentru ele. În loc de salarii, guvernele vor oferi tuturor locuitorilor un venit de bază sau un alt fel de asigurare a susținerii. Acest lucru va fi necesar pentru a preveni colapsul social complet.

Apoi, după ce traiul oamenilor este asigurat, va fi posibilă crearea unei societăți cu adevărat libere, în care oamenii să lucreze la consolidarea mediului lor, mai degrabă decât la verificarea conturilor lor.

Venitul asigurat eliberează oamenii să-și asigure fericirea. Prin urmare, oamenii se vor concentra mult mai mult pe promovarea relațiilor împlinite. Pregătirile profesionale vor face loc formării sociale; vom învăța artele uitate, de a ne face prieteni, de a împărtăși și de a avea grijă. Sfârșitul domniei economiei este începutul domniei omeniei, a bunătății umane. Coronavirusul nu este doar un alt virus; el a ajuns să vindece omenirea, să îndrepte economia și să pună omul deasupra, mai degrabă decât banii.

Acum e timpul să acționăm!

Astăzi, prin această epidemie, Creatorul ne-a oferit o ocazie specială să ne îndreptăm către El. Vrem să-i oferim plăcere în timp ce îi oferim ocazia de a deveni unul cu noi, de a ne umple și de a face cu noi tot ce vrea El. Suntem pregătiți pentru orice.

Prima acțiune este să vă transformați în „embrion”. Embrionul din pântecele mamei se anulează complet, nu decide nimic pentru sine și dă totul autorității superioare. Aceasta este prima acțiune pe care trebuie să o realizăm cu toții acum: să ne îndreptăm împreună către Creator și să ne anulăm.

Pentru acest lucru Creatorul ne-a trimis coronavirusul și a organizat toată această stare pentru a ne ajuta să îndeplinim această acțiune: să ne întoarcem la El și să cerem corecție; adică conexiunea noastră. Creatorul ne-a pregătit deja toată fundația pentru unificare.

Dacă ne vom întoarce acum la El, vom simți brusc cum întreaga noastră lume va începe să se schimbe. Realitatea materială, sistemele sociale și guvernamentale și relațiile dintre oameni se vor schimba. Ne vom simți într-o stare diferită, ca și cum am fi într-o lume diferită. Vom deveni mai sensibili unul cu celălalt, mai aproape; vom înțelege că ne raportăm la un singur sistem și nu putem face orice ne dorim.

Creatorul a început prin intermediul virusului să ne pună viața în ordine. Nu mai putem face ceea ce ne dorim. Toată lumea este tentată și pregătită să îndeplinească tot ceea ce este necesar.

Prin urmare, este necesar să ne îndreptăm către Creator cu solicitarea de a continua corecțiile, de a stabili o relație între noi, astfel încât El să se poată îmbrăca în interiorul relațiilor noastre bunel și să se reveleze pentru întreaga umanitate. Atunci, desigur, ni se garantează un viitor fericit și o viață bună. Acum este momentul să acționăm!

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 29/03/20, – Scrierile lui Rabaș: „Conform celor explicate cu privire la „iubeste-ți aproapele ca pe tine însuți””