Întrebare: Se poate schimba genul sufletului?

Răspuns: Nu, sufletul nu poate schimba genul. Nu este necesar! Trebuie doar să înțelegi rădăcina sufletului tău și să aspiri la ea. Aceasta este cea mai optimă, confortabilă, cea mai frumoasă stare pe care o poate avea o persoană, deoarece în același timp se atinge pacea absolută, perfecțiunea și armonia.

Toată imperfecțiunea și disconfortul pe care le experimentează o persoană provin din dezechilibrul cuiva cu rădăcina sufletului său. Prin urmare, nu ar trebui să invidiezi pe nimeni, trebuie doar să te regăsești.

Vedem cum oamenii aleargă, se imită unii pe alții și obțin la fel ca alții. Deci, ce urmează? Absolut nimic. Nu sunt mulțumiți de asta.

Imitându-i pe alții, ei tot nu devin ca ei înșiși pentru că nu-și dezvăluie esența interioară.

KabTV „Prim-plan. Reîncarnare” 5/3/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Să deții putere asupra altor oameni este cea mai mare plăcere?

Răspuns: Pentru egoismul omului nu există nimic mai mare decât asta.

Comentariu: Dar ai spus odată că onoarea este cea mai mare plăcere.

Răspunsul meu: Primești onoare de la alții și un sentiment de putere vine de la tine. Puterea asupra altora este cea mai înaltă stare egoistă.

KabTV „Stări spirituale” 22/03/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Provocarea imigrării, provocarea imigraţiei ”

Zeci de mii de imigranți ucraineni vin în aceste zile în Israel, reprezentând o provocare serioasă pentru țară. Pe de o parte, ei sunt refugiați care caută azil după un război brutal. Pe de altă parte, Israelul nu este ca orice altă țară, iar oamenii care vin aici trebuie să fie pregătiți și dispuși să-și asume sarcina de a fi israelieni, altfel absorbția lor va fi nereușită și vor supăra țara care le-a dat un refugiu. A fi israelian în sensul deplin al cuvântului este o mare provocare, iar a-i învăța pe oameni să facă parte din poporul Israel este o provocare pentru stat. Dar numai dacă ambele vor fi realizate, refugiații vor deveni israelieni și vor fi fericiți în noua lor casă.

În atacul terorist de marți seara din orașul ortodox Bnei Brak, două dintre cele cinci victime au fost ucraineni care au venit în Israel înainte de război pentru a lucra. O altă victimă a fost un ofițer de poliție arab israelian care s-a confruntat cu unul dintre teroriști și a fost împușcat în piept înainte să tragă înapoi și să-l ucidă pe atacator.

Teroarea nu face distincție între naționalități sau credințe și în multe privințe aceasta este esența traiului în Israel. Este un pământ care cere anumite trăsături de la locuitorii săi. Pentru cei care le posedă, este „un pământ bun și întins… unde curge lapte și miere” (Ex. 3:8). Pentru cei care nu posedă trăsăturile cerute, Israelul devine „o țară care își devorează locuitorii” (Numeri 13:32).

În acest moment, oamenii care trăiesc în Israel nu constituie o națiune. Ei sunt definiți ca israelieni, cel puțin rezidenții evrei se simt ca israelieni, dar definiția lor a ceea ce înseamnă a fi israelian variază foarte mult. Diviziunea este peste tot, disprețul reciproc este norma, iar țara este pe cale de a se destrăma intern. Într-un astfel de cadru, adăugarea ucrainenilor la dezordine nu va face decât să agraveze problemele.

Dar orice provocare este și o oportunitate. Dacă facem față provocării și lansăm un program național de consolidare a unității și solidarității în națiune, lămâia va deveni o limonadă dulce. Dacă nu o facem, va deveni o limetă foarte acră.

Solidaritatea nu se referă doar la noii veniți din Ucraina. A fost o problemă de la înființarea Israelului. La fel ca poporul israelian original, israelienii de astăzi provin din toate culturile lumii. Ei au emigrat în Israel din diferite stiluri de viață, standarde de viață, obiceiuri, tradiții și niveluri de educație. Însă, spre deosebire de strămoșii noștri care au ales să devină evrei, din cuvântul ebraic Yehudi, adică uniți, imigranții care au format Israelul de astăzi, mai ales după înființarea sa oficială în 1948, au fugit aici de persecuții sau dificultăți financiare, pentru a-și îmbunătăți securitatea personală şi situaţia financiară şi nu în scopul reunirii naţiunii.

Au existat excepții desigur, iar mișcările sioniste au avut o ideologie clară de reconstrucție a unui cămin evreiesc în mod specific în țara biblică a Israelului, dar mai ales după înființarea Statului Israel și într-o măsură chiar înainte, ideologia nu a fost factorul cheie în decizia de a emigra în Israel, dacă nu chiar deloc.

Totuși, chiar și atunci când sionismul era motivația, scopul nu era unitatea întregii națiuni mai presus de toate diferențele. Lipsa acestei aspirații a fost călcâiul lui Ahile al Israelului încă de la începutul mișcării sioniste.

Statul Israel va înflori și va fi în siguranță numai atunci când poporul său se va uni. Așa cum teroarea nu face distincție între națiuni și culturi, israelienii nu ar trebui să facă distincții, ci oricine trăiește aici ar trebui să aibă o singură ideologie: unitatea deasupra diferențelor.

Unitatea nu înseamnă să fim la fel. Dimpotrivă, atunci când oameni diferiți se unesc și formează o legătură strânsă, unitatea lor devine mult mai puternică decât cea a unor oameni similari. Efortul pe care trebuie să-l depună pentru a construi unitatea o face mult mai puternică decât cei care simt o afinitate firească unul față de celălalt.

În timp ce fondatorii statului nu au reușit să creeze unitatea în interiorul națiunii, ei erau foarte conștienți de vitalitatea acesteia pentru succesul nostru. Un exemplu notabil în acest sens a fost David Ben Gurion, liderul comunității evreiești din Israel înainte de înființarea Israelului și primul prim-ministru al țării. Ben Gurion a scris: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este porunca supremă a iudaismului. Cu aceste trei cuvinte [lungimea propoziţiei în ebraică] s-a format legea eternă, umană a iudaismului… Statul Israel va fi demn de numele său numai dacă structurile sale sociale, economice, politice și judiciare se bazează pe aceste trei cuvinte eterne”.

Până astăzi nu am putut trăi după aceste trei cuvinte eterne. Poate că provocarea pe care o aduc refugiații ucraineni statului Israel va declanșa o încercare sinceră de a crea acea unitate atât de necesară.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Vremuri care necesită o mână dură ”

În Israel există o atmosferă tensionată în aceste zile. În decurs de o săptămână, un total de 11 persoane au fost ucise în atacuri teroriste comise fie de arabii israelieni, fie de palestinienii care au intrat ilegal în Israel. Fără îndoială că nu ar trebui să lăsăm frica să ne copleșească și să ne perturbe viața, dar în același timp este evident că există panică în societatea israeliană. Recentele atacuri inspirate de tactica ISIS au demonstrat că astfel de acte se pot întâmpla oriunde și în orice moment.

Orice oraș din lume care a fost afectat de terorism se poate raporta la sentimentul de panică și anxietate care pătrunde pe fiecare stradă, pe fiecare centimetru din cartiere întregi. Frica, neîncrederea, mânia și tristețea sunt toate sentimente care descriu starea de spirit actuală a israelienilor care simt că le-a fost luat dreptul de a trăi o viață normală.

Înțelepții noștri au scris: „Cine vine să te omoare, omoară-l mai întâi” (Midrash Rabbah, 21:4) și „Dacă vine cineva să te omoare, ucide-l tu mai întâi” (Midrash Tanchuma, Pinhas, capitolul 3). Această lege străveche se aplică și celor care se protejează pe ei înșiși sau pe alții de o amenințare existențială. Scopul este să salveze vieți de la cei care doresc în mod deliberat să ne omoare pe noi sau pe alții.

Teroriştii de astăzi nu se tem de nimic; nici chiar propria lor moarte nu este un factor de descurajare. Ei știu că dacă reușesc să facă rău vor fi salutați ca eroi în orașele lor natale, pozele lor vor împodobi piețele și vor fi distribuite bomboane pe străzile unde au locuit pentru a sărbători crimele pe care le-au comis. Am văzut asta de multe ori în atacurile anterioare. În plus, familia criminalului va primi o compensație financiară generoasă de la cei care susțin terorismul. Și în cazul în care teroristul supraviețuiește și ajunge la închisoare, el sau ea va găsi acolo condiții mai bune decât le aveau unii dintre ei acasă.

Chiar dacă am acoperi fiecare stradă și fiecare cartier cu personal de pază, nu am reuși să eliminăm amenințarea și teama care ne năpădește. Cu toate acestea, dacă începem să răspundem cu o mână de fier celor care caută să ne omoare, așa cum ni se cere, am putea combate efectiv teroarea. Dacă, pe de altă parte continuăm să rămânem încremeniţi, cercul terorii se va lărgi și vom continua să asistăm la evenimente violente și extreme care ni se vor întâmpla și ne vom confrunta din nou și din nou cu imaginile sfâșietoare ale orfanilor și văduvelor.

Suntem într-o luptă constantă pentru siguranța noastră aici, în Israel. De la atac la atac, simțim unde de șoc care ne obligă să ne punem întrebări: De ce să trăiesc așa, cu ce scop? Dacă nu aici, unde aș putea locui?

Dacă ne evaluăm corect situația, vom ajunge în cele din urmă la cel mai simplu adevăr: dușmanii noștri externi pot fi neutralizați doar de unitatea noastră internă. Existența noastră depinde de cât de mult ne sprijinim și ne ajutăm unii pe alții. Trebuie să construim o societate care să trăiască în garanție reciprocă peste diferențele dintre noi, pentru că „iubiți-vă aproapele ca pe voi înşivă” (Lev. 19:18) este marea regulă a Torei. Dacă am trăi în conformitate cu ea, toți oamenii ar simți o iluminare pozitivă emanată de poporul evreu și datorită ei și restul umanității s-ar apropia mai mult de realizarea acestei reguli.

Dacă implementăm acest principiu și ne unim unul cu celălalt ca membrii unei familii unite, nimeni nu ne va putea face rău. Astfel, solidaritatea și coeziunea internă sunt apărarea adevărată și de durată împotriva dușmanilor noștri.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Natura are multă iubire, dar nu altruism”

Cercetători din Australia, care intenționau să efectueze un studiu asupra coţofenelor australiene, au atașat dispozitive de urmărire minuscule, cântărind doar 2,7 g, la cinci păsări dintr-un stol de coţofene, pentru a le urmări mișcările și obiceiurile. În mod surprinzător, în câteva ore păsările cu dispozitive au fost toate îndepărtate din stol de către celelalte. Coţofenele urmărite au încercat să îndepărteze singure dispozitivele, dar nu au reușit. Când celelalte păsări le-au văzut încercările de a se elibera de curelele trackerului, au sărit în ajutor și în câteva minute au fost eliberate.

Oamenii de știință au explicat că „Deși suntem familiarizați cu faptul că coţofenele sunt creaturi inteligente și sociale, acesta a fost primul exemplu despre care știm, care a arătat acest tip de comportament aparent altruist: a ajuta un alt membru al grupului fără a obține o recompensă imediată și tangibilă”.

Între 2005 și 2007, am întâlnit-o de mai multe ori pe celebra primatoloagă Jane Goodall. Am avut mai multe conversații fascinante despre natură și despre diferența dintre comportamentul uman și cel animal. Într-una dintre conversațiile noastre, ea mi-a împărtășit că atunci când petreci mult timp în natură ajungi să simți că este plină de iubire, iar singurii care nu simt asta suntem noi, oamenii.

Într-adevăr, dacă examinezi natura îndeaproape, este ușor să vezi câtă iubire există în ea. Cu toate acestea, iubirea nu este altruism. Există întotdeauna un motiv în spatele lucrurilor pe care animalele le fac unul pentru celălalt, care vine din interesul propriu. În cazul coţofenelor, păsările cu dispozitive au arătat brusc diferit faţă de restul stolului, așa că celelalte păsări le-au ajutat să-și refacă aspectul „normal”.

Fiecare pasăre dintr-un stol sau fiecare animal dintr-o haită simpatizează cu restul membrilor grupului. Deoarece supraviețuirea unei păsări depinde în mare măsură de mărimea stolului, este clar în interesul păsărilor să aibă un stol cât mai mare posibil. Acest lucru le oferă mai multă protecție față de rivali sau potențiali prădători.

Oamenii, după cum a remarcat Goodall, sunt diferiți. Avem o trăsătură suplimentară, dacă o putem numi așa: ne face plăcere să vedem suferința altora. Când alții suferă, mai ales când ăsta este rezultatul propriilor noastre acțiuni, ne simțim superiori, iar plăcerea superiorității față de ceilalți este o trăsătură unică umană.

De aceea, până la nivel uman totul în natură este perfect echilibrat. Există iubire instinctivă și totul funcționează armonios. Dar când oamenii intră în discuţie, pofta nepotolită de superioritate perturbă întregul sistem. Aceasta este ceea ce ne face să exploatăm și să abuzăm de alții, să consumăm în exces, să strângem bogății inutile și să epuizăm resursele pământului.

Pentru că suntem lipsiți de iubire naturală cu excepția relațiilor de sânge, dar astăzi până și aceste legături se destramă, suntem singurele ființe de pe planetă care trebuie să „muncească” pentru a-i iubi pe ceilalți. Nu va fi altruism, deoarece acțiunile noastre nu vor fi fără recompensă. Cu toate acestea, răsplata noastră va fi să vedem bucuria altora. Numai atunci când vom putea opera în acest fel vom înceta să ne abuzăm de împrejurimile noastre și unii de alții.

Pe scurt, antidotul pentru încântarea noastră în superioritate este să dezvoltăm un sentiment opus: plăcerea de a vedea succesul celorlalți. Doar atunci când cultivăm acest sentiment între noi ca societate, vom avea șansa de a deveni grijulii ca și restul animalelor din natură și vom crea un mediu sustenabil în care toți putem înflori.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Salutul nazist al unor studenţi canadieni demonstrează un antisemitism înrădăcinat”

Săptămâna trecută, „O profesoară evreică, fiică a supraviețuitorilor Holocaustului, a fost înconjurat de studenți care au făcut salutul “Heil Hitler” în clasă la o școală din North York”, a  informat Toronto City News. Acesta nu a fost nici primul, nici al doilea astfel de caz în Canada. CBC a informat că acesta este „al treilea incident din această lună care implică elevi care efectuează un salut nazist în cadrul Consiliului școlar al districtului Toronto”. S-ar putea să-i surprindă pe unii oameni că există antisemitism în Canada, dar nu ar trebui. Ura pentru evrei se răspândește rapid și va prolifera în întreaga lume până când noi evreii vom lua măsurile necesare pentru a o elimina.

Nu ar trebui să ne surprindă că există antisemitism în Canada, deoarece mulți dintre locuitorii săi provin din națiuni în mod inerent antisemite din Europa. Afișările pe care le vedem astăzi exprimă doar ceea ce a fost ascuns în inimile lor până acum, dar nimic fundamental nu s-a schimbat în modul în care ei simt față de evrei.

Mai mult decât atât, antisemitismul nu va dispărea până când nu-i vom usca izvorul. Deoarece ura evreilor este exprimată de neevrei, le atribuim originea. Dar ei nu sunt originea. Înțelepții noștri ne spun de nenumărate ori că atunci când ne urâm, provocăm ura lumii față de noi. Chiar dacă nu simțim că îi urâm pe alți evrei, însăși existența antisemitismului înseamnă că ura există printre noi, chiar dacă pe ascuns.

Înțelepții noștri s-au referit la ura de sine a evreilor drept sinaat himam (ura fără motiv). Ei au explicat că aceasta este ceea ce a cauzat căderea noastră în zilele celui de-al Doilea Templu și exilul din Țara lui Israel. În timp ce ne referim la ea ca ură de sine, în esență este aceeași boală care ne-a distrus acum două milenii.

Prin urmare, putem folosi antisemitismul ca senzor al urii de sine. Chiar și atunci când nu simțim, dacă există antisemitism, înseamnă că ne urâm unii pe alții. În consecință, antidotul pentru antisemitism este întărirea unității evreiești. Aceasta este acțiunea pe care trebuie să o facem.

Întotdeauna am știut acest lucru și l-am respins mereu, chiar și în fața celor mai demonice primejdii. În 1929, dr. Kurt Fleischer, pe atunci lider al liberalilor în Adunarea Comunității Evreiești de la Berlin, a declarat că „Antisemitismul este flagelul pe care ni l-a trimis Dumnezeu pentru a ne aduce împreună și a ne uni”. Din păcate, asta nu s-a întâmplat și nu ne-am reunit.

În zilele noastre, când antisemitismul își ridică din nou capul urât, nu trebuie să uităm că deținem cheia care îl poate încuia definitiv și acea cheie este propria noastră unitate. Dacă ne întoarcem unul către altul cu intenții bune, vom bloca antisemitismul în afara lumii noastre. Dacă noi continuăm să ne tratăm unii pe alții cu dispreț, dezgust și îngâmfare, așa cum facem adesea astăzi, ușa urii față de evrei se va deschide până la capăt și un tsunami de antisemitism ne va copleşi.

Veți găsi mai multe despre acest subiect în cărțile mele  Ca un mănunchi de trestii: De ce unitatea şi garanţia reciprocă sunt chemarea orei de astăzi şi Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism, Fapte istorice asupra antisemitismului ca reflectare a discordiei sociale evreieşti.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: În Cabala, cuvintele „naștere” și „moarte” diferă de conceptele noastre obișnuite? Din câte știu eu, cabaliștii nu își sărbătoresc ziua de naștere.

Răspuns: Și nici ziua morții. Cu toate acestea, există un exemplu de astfel de sărbătoare în istorie. De Lag B’Omer sărbătorim ziua plecării rabinului Shimon din această lume, omul care a scris Cartea Zohar.

Faptul este că rabinul Shimon și-a finalizat în totalitate munca. A muncit în viața sută la sută și a transmis oamenilor sursa vieții, metoda corectării. Imediat ce a terminat acest lucru, s-a retras imediat din viața materială. Ce altceva ar putea face pe lumea asta? Și-a îndeplinit misiunea.

În această lume, existăm de câte ori, câte vieți, cât este necesar pentru ca să ne realizăm. Și atunci nu trebuie să ne mai întoarcem. Această lume este cea mai proastă stare dintre toate cele care există în natură.

Comentariu: Dar credem că este ceva minunat și frumos.

Răspunsul meu: Nu avem nimic altceva. Ne este doar frică să scăpăm de ea.

Unde mergem? Ce ni se întâmplă? Nu știm. De fapt, o persoană care nu a atins cel puțin primele zece Sefirot ale dezvoltării sufletului său moare pur și simplu, adică corpul său animal moare și reapare din nou într-o coajă de animal. El nu se simte în alte dimensiuni.

Pentru a intra în lumea spirituală, trebuie să intri în ea în timp ce trăiești în această lume, iar apoi corpul animal care trăiește sau moare nu afectează în niciun fel starea ta spirituală. Prin urmare, se spune: „Vezi lumea ta în această viață”.

KabTV „În apropiere. Dincolo de ultima linie” 5/3/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Spui că un cabalist există deasupra nivelului morții, în timp ce o persoană obișnuită există sub acest nivel. Ce înseamnă?

Răspuns: Un cabalist nu se teme de moarte și un om obișnuit trăiește în mod constant în această frică, încearcă să uite de sine și cochetează cu el însuși prin diverse acțiuni doar pentru a nu crede că viața lui se apropie de sfârșit. Frica, o trăsătură de neînțeles a dispariției, încetarea vieții, „Atunci de ce exist, de ce fac toate acestea?”

Și deși aceste întrebări sunt foarte relevante pentru noi, ele rămân nerezolvate, în afara vieții noastre. Pur și simplu le eliminăm din noi înșine, ne angajăm în activități secundare și terțiare și lăsăm cel mai important lucru deoparte, ca și cum nu ar exista.

Dar dacă punem aceste întrebări ca fiind cele mai importante pentru noi, atunci orice altceva pur și simplu nu ar avea sens până nu le vom rezolva. „De ce nasc copii? De ce exist? Urmăresc tot felul de împliniri meschine în viață, pentru ce?!”

Iar cabalistul descoperă toate acestea și, prin urmare, există într-o mișcare absolut clară, reală. Pentru el, totul este la locul lui. Nu se angajează în jumătate de indicii, nu se ascunde de naștere și moarte, încetarea acestei vieți.

Înțelege importanța fiecăreia dintre stările sale. Se comportă rațional în această viață pentru că tratează fiecare fenomen în perspectiva lui prezentă, în dimensiunea lui prezentă, în importanța lui prezentă – în conformitate cu viața, mișcarea, moartea, reîncarnarea, atingerea unui scop final, care, poate, va fi în cateva vieti. El vede toată această perspectivă.

Și astfel pentru el această mică viață face parte și din multe. Înțelege unde este fiecare mișcare, fiecare acțiune. Adică nu se comportă în lumea noastră ca un om obișnuit care trăiește astăzi și mâine — „Ce va fi, va fi, ce pot să fac?” — fără să înțeleagă momentul următor, fără să-și imagineze dacă se va întâmpla, sau nu.

KabTV „În apropiere. Dincolo de ultima linie” 5/3/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când vorbim despre Ierusalim, nu putem decât să menționăm zidul orașului care îl înconjoară cu cele opt porți. Ce înseamnă aceasta din punct de vedere spiritual?

Răspuns: Zidul este ceea ce înconjoară orașul. A fost necesar să subliniem că în interiorul orașului există proprietăți speciale de dăruire: conexiune, iubire și reciprocitate.

Prin urmare, zidul înseamnă legătura dintre toate dorințele egoiste, care își asumă obligația de a fi interconectate altruist, spiritual asupra lor. Astfel, prezența zidului însemna că în interiorul orașului nu putea exista egoism. Altfel nu este un oraș.

Cât despre porți, de regulă ele se deschid și se închid astfel încât să poți accepta ceva sau este imposibil să-l ți în tine și trebuie să-l dai afară din oraș.

În limba Cabalei, aceasta poate fi reprezentată ca un ecran (Masach). Dacă lucrezi de dragul dăruirii, atunci lasă lumina plăcerii Creatorului să pătrundă în dorințele tale. Dacă nu, atunci porțile sunt închise.

Comentariu: Este interesant că una dintre porțile din zidul orașului Ierusalim a fost zidită. Ei spun că se vor deschide în viitor.

Răspunsul meu: Aceasta este Poarta Mesia.

KabTV „Stării spirituale” 22/02/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când vedem întreaga lume în fața noastră în toată frumusețea ei, nu o vedem așa cum este în realitate, ci doar așa cum este în interiorul nostru. Aceasta înseamnă că în partea din spate a creierului nostru există un fel de „cameră foto” care înfățișează tot ceea ce vedem, dar nu ceea ce este în afara noastră (Baal HaSulam, „Introducere în Cartea Zohar”).

Întrebare: Cum pot conecta ostilitățile care au loc sub fereastra mea cu percepția realității că totul este în mine. Ce poți pe cineva?

Răspuns: Nimic. Nu pot spune nimic unei persoane nepregătite. Iar celor pregătiți, în funcție de gradul de pregătire, pot să vă reamintesc că tot ceea ce se întâmplă afară este o copie a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Dacă ne corectăm proprietățile, nu vom vedea război în afară pentru că nu va exista război în interiorul nostru.

Întrebare: Există o pildă: într-o zi, soldații au intrat într-o tavernă unde stăteau Hasidimii, iar unul dintre soldați și-a ridicat sabia peste înțelept. Dar înțeleptul a continuat să vorbească fără să acorde atenție soldatului și soldatul a plecat. Adică credința înțeleptului era atât de puternică. Toate acestea sunt basme? Sau chiar poate fi asta?

Răspuns: Poate, desigur, o persoană să fie atât de conectată cu forța superioară, încât atitudinea sa față de aceasta schimbă literalmente imediat lumea. Nici nu a încercat să se apere pentru că era sigur că era doar o imagine. O astfel de stare poate fi atinsă.

KabTV „Stări spirituale” 3/1/22

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→