Daily Archives: 11 iunie 2024

Să facem loc Creatorului în inimile noastre

942Cum putem simți profund în inimile noastre că trebuie să-i cerem Creatorului să ne ajute să ne unim, pentru a ajunge să iubim prietenii noștri și a atinge scopul creaţiei, pentru a-L descoperi pe Creator?

Pentru a face acest lucru, trebuie să facem loc în inimile noastre, să înțelegem că aceste inimi sunt goale și vor să fie umplute cu astfel de cereri. Atunci vom trezi inima, care nu va mai avea decât o singură cerere: că îi lipsește Creatorul. Și vom dori foarte mult să simțim cum El ne umple inimile.

Sper că ne apropiem de această stare. Printre noi, există oameni care simt deja cum Creatorul începe să umple inima fiecărei persoane. Trebuie să ne concentrăm și mai mult pe asta. Principalul lucru este să ceri, să implori, cât mai mult posibil, și să nu te oprești, să nu disperi. Creatorul este gata să ne umple inimile și acest lucru se va întâmpla cu siguranță.

Să trecem prin această zi cu toții într-o singură inimă, într-o speranță comună că Creatorul se va apropia și ne va umple inimile.

În primul rând, trebuie să primim lumina credinței de la Creator. Ar trebui să umple tot spațiul din inima unui om și să ne lase să simțim această lumină a credinței venind la noi de la Creator.

Ceea ce se cere din partea noastră este dorința de a dobândi credință. Atunci, în măsura acestei dorințe, a acestui sentiment de lipsă, vom primi această lumină care ne va umple inimile de la Creator. Aceasta este prima acțiune pe care trebuie să o facem.

Apoi, în lumina credinței, care într-o oarecare măsură ne umple inimile, trebuie să continuăm mai departe. Cu cât ne lipsește mai mult lumina credinței, cu atât este mai mare capacitatea noastră de a primi împliniri care se pot transforma într-un nou sentiment de lipsă.

Credința nu poate fi sporită decât prin întărirea cererii noastre, străduindu-ne pentru ea, discutând, clarificând-o mai profund, și atunci dorința noastră crește.

Din Convenţia Internaăională de Cabala 19/5/24, „Rugându-ne să mergem deasupra raţiunii”

Spre perfectiune

938.04Întrebare: Pentru a atinge perfecţiunea în viață, trebuie să corectăm păcatele prin conexiune. Cum putem păstra unitatea în conexiune, astfel încât lumina corectării să lucreze în noi?

Răspuns: Trebuie doar să ne gândim în mod constant cum putem realiza o unitate mai mare între noi și să realizăm cum ne putem apropia și mai mult. Veți vedea cum va funcționa.

Întrebare: Se va simți imediat trecerea de la o stare destrămată la una corectată?

Răspuns: Relativ repede.

Întrebare: Cum putem folosi corect starea corectată?

Răspuns: Veți vedea ulterior ce crește din ea.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/05/24, Scrierile lui Rabaș – Art.809 – “Perfecțiunea în viață”

Perfecțiunea în viața spirituală

282.02Comentariu: Se spune că atunci când Israel primește o sută, vrea imediat două sute.

Răspunsul meu: Cine vrea o sută, îi sunt deschise două sute. Acest lucru indică faptul că omul se dezvoltă. Oricine este mai mare decât prietenul său, Hisaron (deficiența) este mai mare.

Întrebare: Ce este perfecțiunea în viața spirituală?

Răspuns: Perfecțiunea se realizează prin faptul că din deficiențele care se dezvoltă în mine, încerc în mod constant să formez calitatea dăruirii în locul primirii. Nu este că eu caut să distrug dorința de a primi, să o nivelez. Nu!

În loc de toate dorințele care apar în mine, vreau să găsesc o singură dorință spirituală mare. Și așa voi avansa.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/05/24, Scrierile lui Rabaș – Art.809 – “Perfecțiunea în viață”

Drojdia societății

571.01Comentariu: În general, oamenii care vin să studieze Cabala sunt indivizi experimentați care au experimentat și au încercat multe lucruri sau sunt cei care sunt numiţi deșeurile societății, oameni care nu și-au găsit locul în această lume.

Răspunsul meu: Bineînțeles, ei sunt resturile acestei societăți. La urma urmei, ce fel de oameni alcătuiesc societatea? Cei energici care știu că ar trebui să investească bani în bancă; economisesc în conturi de economii, cumpără la timp ceea ce le dictează televiziunea și participă la diferite demonstrații, alegeri, lucrări publice și așa mai departe.

Dar cei care vin să studieze Cabala au o întrebare despre asta: De ce? Ei văd că oamenii din lume fac lucruri care nu sunt necesare, și prin urmare se întreabă: De ce toate acestea? Dacă există un scop în viață, atunci merită să trăiești și să faci ceva; dacă viața nu are sens, nu este nevoie de nimic.

Din KabTV „Am primit un apel. A crede un cabalist” 28.1.10

Creșteți intensitatea muncii

630.2Întrebare: Aţi spus că noi adunăm chipul Creatorului din stările prin care trecem, care se pare că includ lucrul cu grupul, profesorul, cărțile și așa mai departe. Cum putem construi în mod conștient acest bulgăre de zăpadă mai repede?

Răspuns: Depinde de intensitatea muncii voastre, de câte ori pe zi se întoarce fiecare dintre voi către Creator, cât de des vă uniți unul cu celălalt și vă întoarceți la El și așa mai departe.

Întrebare: Înseamnă că toată munca noastră constă în dorința de a participa la ceva ce nu poate fi schimbat?

Răspuns: Nu, nu să credem că ceva poate fi schimbat. Suntem interesați de cum ar trebui să ne schimbăm noi sub influența Creatorului. Acesta este principalul lucru.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 22/5/24, Scrierile lui Rabaş – Art.30, 1987-“Ce este Războiul pentru autoritate, în muncă – 1”

Calculând realizarea spirituală

276.02Întrebare: Când lucrezi cu credinţă deasupra raţiunii, ajutorul vine de la Creator, care se numește iluminare de sus. Astfel, omul atinge cele cinci niveluri ale NRNHY. Ce este acest ajutor sub formă de iluminare?

Răspuns: Este ceea ce îți dă puterea de a te ridica peste nivelurile Nefeş, Ruah, Neşama, Haya și Yechida, depășind de fiecare dată dorința ta egoistă.

Întrebare: În locul în care există iluminare și primire a luminilor NRNHY, cum determină Malchut nivelul grosimii (Aviut) ecranului, pe care îl poate gestiona?

Răspuns: Malchut este în atingerea Aviut-ului său și în atingerea luminii care coboară spre ea. Prin urmare, poate determina cât anume poate face față.

Așa faci un calcul într-un magazin când ții un portofel în mâini și vezi prețul articolului. Aceasta este ceea ce face Malchut.

Din Lecția zilnică de Cabala 22/05/24, Scrierile lui Rabaş – Art.30-“Depărtează-te de rău şi fă binele – 1”

Lumea întreagă sunt Eu

929Întrebare: Dacă percepţia mea înfăţişează o imagine exterioară a lumii pentru mine și această imagine exterioară sunt de fapt eu, atunci ce rost are să trec la o stare de dăruire pentru alţii, dacă ei sunt eu?

Răspuns: Nu dăruieşti niciodată nimic nimănui altcuiva. Ceea ce faci în viața ta este să-ți dezvolți percepția, să te angajezi în autocunoaștere, auto-înțelegere și auto-descoperire. Asta este! Tot ceea ce pare a fi în afara ta sunt propriile tale organe senzoriale, care sunt făcute intenționat să pară străine și fără legătură cu tine. Acest lucru se face astfel încât, atrăgându-le către tine, să dezvolți dorința de dăruire și iubire în loc de dorința egoistă și să descoperi că toate acestea sunt de fapt ale tale. Acestea sunt atributele tale, dorințele tale.

Nu există nimic pe lume care să nu-ți aparțină. Prin integrarea acestor așa-numite obiecte externe, care sunt de fapt forțe, atribute și dorințe, formați un vas în interiorul vostru pentru a-L percepe pe Creator, lumea superioară.

Ideea că există ceva în afara ta care aparent nu este al tău și străin este o iluzie. Tu esti acela!

Din KabTV „Am primit un apel. Întreaga lume sunt eu” 4/2/10