Discuţii despre Treptele Scării, partea a 68-a

Capitolul 7 Liberul arbitru

Există o distincție între omul care duce o viață obișnuită și omul care, în plus, caută să progreseze spiritual. Diferența este că omul cu dorința de a progresa spiritual are “spioni”, îndoieli și trebuie să apeleze la Creator pentru ajutor. O astfel de persoană simte o lipsă de mulțumire în viața sa, deoarece punctul din inimă din interiorul ei cere împlinire, o împlinire care poate apărea numai prin simțirea Creatorului și prin experimentarea luminii.

Să apelezi la Creator pentru ajutor este un sentiment unic, care ne atrage să studiem Înţelepciunea Cabala. Apoi, întâlnim “spioni” care nu ne dau pace. Ei trezesc în mod constant îndoieli cu privire la calea spirituală și ne fac să ne întrebăm de ce suntem pe această cale, prin întrebări precum: “De ce nu ne este suficient ceea ce avem deja în viața noastră?” și “Ce căutăm atât de special pe această cale?”

Spionii sunt cauzele și vasele prin care progresăm. Ele par forțe negative, care acționează asupra noastră, dar sunt de fapt mesageri ai Creatorului cu scopul de a ne calibra ca să intrăm în Țara lui Israel într-un mod mai limpede.

De ce a proiectat Creatorul acest întreg proces pentru noi? Pentru că doar respectarea poruncilor nu este suficientă pentru a realiza ceea ce este conținut în Tora. Trebuie să dobândim o dorință suplimentară, dorința de adeziune la El. Acesta este scopul final. Mai mult decât atât, dorința de a adera la Creator devine necesară numai după ce vedem că nu există altă cale de a găsi tărie de caracter sau împlinire.

Prin urmare, nenumăratele dezamăgiri și provocări aduse de spioni ne frustrează în mod repetat și ne fac să disperăm de a ne atinge scopul prin propriile noastre eforturi. Treptat, cresc în inima noastră un sentiment, o pregătire și o înțelegere că fără ajutorul Creatorului nu ne vom atinge niciodată scopul. Este precum copiii care își doresc cu disperare ceva, dar în cele din urmă își recunosc neputința, și înțeleg că depinde de mama sau tatăl lor să obțină ceea ce își doresc, că doar mama sau tatăl lor îi pot ajuta să obțină ceea ce își doresc. În mod similar, treptat, ajungem să recunoaștem nevoia noastră de a ne întoarce la Creator.

Este scris despre dorințele umane și despre natura umană ca fiind complet opuse Creatorului, că “înclinaţia inimii omului este rea din tinerețe”. Prin urmare, fără o nevoie sinceră, nu am apela niciodată la Creator. Astfel, prin dezamăgiri, dobândim dorința de a ne întoarce către Creator, și făcând aceasta, să ajungem la adeziunea cu El. Vedem apoi, că toate căile pe care Creatorul le-a deschis pentru noi – spionii, dezamăgirile, împlinirile anterioare și multele niveluri – au fost menite exclusiv să ne aducă până la punctul de a avea nevoie de Creator.

“Ego-ul” nostru, dorința de a primi, a fost creat ex nihilo, opus naturii Creatorului. Cu cât ne transformăm mai mult dorința de a primi într-o dorință de a dărui printr-o intenție de a dărui, cu atât ne apropiem de Creator, până când vom adera la El prin echivalența de formă.

Astfel, corectarea nu se află în dorința însăși. Deoarece este natura noastră, nu ne putem schimba dorința. Putem corecta doar modul de operare al dorinței și scopul utilizării acesteia. Dacă folosirea dorinței are ca scop adeziunea la Creator și obținerea echivalenței de formă cu El, atunci începem să câștigăm apropierea de El. Cu cât ne apropiem mai mult de Creator, cu atât devenim mai plini de lumina superioară și astfel ajungem la eternitate și la perfecțiune.

Noi putem doar să ne pregătim vasele, iar apoi ne umple abundența din Yud-Hey (a numelui HaVaYaH) din Hohma și Bina. Cum se întâmplă asta? Keter, ca nivel rădăcină, este gândul despre creație “pentru beneficiul ființelor Sale create”, din care coboară lumina. Hochma și Bina, denumite Abba ve Ima, pregătesc lumina. Acesta este sistemul superior, lumina superioară, adică sursa întregului plan al creației.

Zeir Anpin și Malhut, sau ZA și Nukva (ZON), sunt nivelurile inferioare, “fiii”, faptele noastre bune. În măsura în care nivelurile inferioare se aliniază cu cele superioare, adică în măsura în care Zeir Anpin și Malhut se aliniază cu Hohma și Bina, ele devin pline de abundența nelimitată care există acolo. Atunci ele ajung la scopul creației.

Aceasta este ceea ce Baal HaSulam scrie în “Introducere la Studiul Celor Zece Sfirot”, că răspunsul la sentimentul de gol care ne îndeamnă să începem să întrebăm despre sensul vieții noastre este “Gustați și vedeți că Domnul este bun”. Aceasta este lumina superioară, care trebuie să umple vasele — sufletul ființei create.

În cele din urmă, Zeir Anpin trebuie să semene cu Hohma, iar Malhut trebuie să semene cu Bina, așa cum este scris: „MA va deveni AB, iar BON va deveni SAG”. Aceasta este condiția pentru a ajunge la sfârșitul corectării.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Am auzit de la diferiți oameni, că atunci când ascultă Cabala sunt fascinați de ea. Dar când întâlnesc cântecele și dansul, apare o problemă.

Răspunsul meu: Chestiunea este că ei încă au o puternică respingere interioară a conexiunii cu ceilalți.

Să spunem că ies și le spun: “Dragi prieteni, să ne amintim de grădiniță, când erați copii mici, cum vă strângea profesorul în cerc, vă conducea într-un dans rotund și cântați împreună. Să ne prefacem că suntem din nou mici; haideţi să nu ne mai comportăm aşa de raţional. Avem un cântec comun care exprimă dorințele noastre sincere. Să încercăm.”

Iar cei care nu vor să participe, să încerce oricum, și să vadă cât de mult devin egoiști, așa-ziși intelectuali care nu se pot smeri în fața altora și se gândesc: “De ce să fiu cu ei? De ce ar trebui să mă unesc? Eu nu sunt ca ei! Sunt deasupra acestui lucru.”

Acesta este ego-ul lor care vorbește și rezistă înălțării lor spirituale. Lasă-i să simtă asta pe deplin. Într-adevăr, ego-ul vorbește corect.

Deci omul vine printre noi și suferă, dar în același timp își analizează sentimentele. Iar asta este minunat! În doar câteva runde de dans și cântec, ei vor trece printr-o analiză spirituală profundă.

Aceasta este munca noastră! Pe parcursul Convenției, oamenii trec exact prin acest proces. Unii se bucură, în timp ce alții suferă. Și pentru ei acesta este un exercițiu bun.

Întrebare: Deci, pentru majoritatea oamenilor, întreaga Convenție suferă, este o luptă cu sine?

Răspuns: Da, desigur. Și asta este frumusețea! Acolo se află adevărata bogăție a tot felul de calități și autoexplorare: “Cum percep eu totul? Cum mă mișc? Cum pot să mă îndemn și să mă smeresc în fața altora de dragul scopului? Sunt eu cu adevărat, sau acesta este doar ego-ul meu? Lasă-mă să mă despart de el; lasă-l să sufere. Pentru asta a fost creat, ca să-l pot corecta cu forța.”

Și așa mă pun în mod deliberat în acest cerc; dansez în mod deliberat printre prietenii mei și încerc cu toată puterea să fiu ca ei. Nu îmi suprim rezistența interioară. Mai degrabă, o studiez. Vreau să fiu împreună cu ea.

Din KabTV “Am primit un apel. Hai să dansăm…” 22.5.10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Responsibilitate reciprocă înseamnă griă și conexiune reciprocă. Cum conectezi polii opuși și conflictuali în asta?

Răspuns: Fiecare poate rămâne în propria religie, după cum scrie Baal HaSulam, în propria credință, cultură și credințÎ. Asta nu contează. Mai presus de toate acestea, ca organele unui singur corp, putem fi opuşi unul față de celălalt, avem opinii diferite și totuși ne unim, așa cum ne obligă natura noastră comună.

Întrebare: Cum va fi exprimată această conexiune dacă toți ne păstrăm opiniile diferite?

Răspuns: Prin faptul că ne vom strădui să ne asigurăm că toate acțiunile noastre ne conduc întotdeauna spre responsabilitate și conexiune reciprocă.

Comentariu: Dacă eu merg într-o direcție și tu în alta, înseamnă că mergem în direcții diferite! Și asta este exact ceea ce se întâmplă cu toată lumea astăzi.

Răspunsul meu: De ce să mergi în direcții opuse? Să ne conectăm drumurile!

Întrebare: Cum putem face asta dacă eu vreau să merg într-un sens și tu în altul? Eu cred că modul meu este bun, în timp ce tu crezi într-un alt mod.

Răspuns: Asta pentru că tu ești construit într-un fel și eu sunt construit diferit, adică suntem diferiți prin natură, complet opuşi chiar.

Dar acum oferim fiecărui om o educație în spiritul responsabilității reciproce.

Asta înseamnă că ne obligăm, în ciuda diferențelor dintre noi, să stăm împreună și să găsim o modalitate de a folosi aceste diferențe pentru succesul nostru comun, în beneficiul scopului nostru comun. Și facem asta până când ajungem într-o stare în care vedem că până și acțiunile tale, deși pot părea că merg în direcția opusă față de ale mele, totuși contribuie la responsabilitatea noastră reciprocă.

Nu poate fi altfel! Natura însăși este construită în așa fel încât constă din forțe și acțiuni opuse, dar în cele din urmă, toate ajută la atingerea echilibrului.

Lupii și oile acționează în aceeași direcție atunci când unul îl mănâncă pe celălalt? Și totuși de ce există acest lucru în natură? “Plus” și “minus” nu sunt opuse, unde fiecare acționează în direcția sa? Dar presiunea și vidul, atracția și repulsia?

Totul este format din două opuse. Nu există forță care să nu aibă omologul ei; nu ar putea exista altfel. Nu vom putea atinge responsabilitatea reciprocă decât dacă toate tipurile de forțe opuse se unesc în ea.

Responsabilitatea reciprocă este ca o sferă, umflată și ținută împreună de toate aceste forțe opuse.

Trebuie să adunăm toate forțele care există în țară, în națiune, în societate și în fiecare individ – care el însuși există datorită multor forțe opuse – pentru ca toţi să înceapă să acționeze împreună. Și ceea ce îi va uni este legea comună a responsabilității reciproce, care sta deasupra tuturor.

Voi spune o propoziție care poate lega totul și poate duce la un acord: “Cine face pace în ceruri, va face pace între noi”. Lasă-mă să explic. Nu vom găsi pacea, armonia sau reconcilierea între noi decât dacă aceasta provine din legea răspunderii reciproce, legea universală superioară a naturii.

Aceasta este ceea ce se înțelege prin “Cel ce face pace în ceruri”. Adică, reconcilierea care există la apogeul responsabilității reciproce “va face pace între noi”. Și apoi vom vedea cum se reunesc toate aceste principii, vectori și dorințe opuse.

Fără unirea forțelor, ideilor și acțiunilor opuse, responsabilitatea reciprocă nu poate exista. În caz contrar, se va transforma într-o singură mișcare îngustă. Dar dacă vrei nu un flux mic, izolat, ci un spațiu unificat în care toate ramurile, facțiunile, direcțiile și mișcările din interiorul poporului, inclusiv partidele politice, să se reunească, atunci trebuie să ridici principiul responsabilității reciproce deasupra tuturor.

Oricine se opune responsabilității reciproce ca principiu superior acționează ca un distrugător. Și aceasta nu este o chestiune de bine sau de rău. Nimeni nu este redundant, nici măcar dacă este nazist sau antisemit. Am văzut de multe ori cum ei ne ajută în cele din urmă, precum Faraonul, care “a adus pe copiii lui Israel mai aproape de Creator”.

Nu există niciun rău absolut sau forță dăunătoare, trebuie doar să vedem cum toate aceste forțe, în cele din urmă se integrează unele cu altele. Adunarea lor împreună este adevărata noastră abilitate.

Unindu-ne cele două forțe, devenim umani, Adam, “asemănători” (Domeh), cu natura superioară.

Prin urmare, responsabilitatea reciprocă nu este o ideologie îngustă în interiorul poporului. Este o metodă universală, după cum scrie Baal HaSulam, care trebuie să cuprindă întreaga lume.

Întrebare: Deci avem această pulbere magică numită “responsabilitate reciprocă”? Luăm lucruri opuse, presărăm această pulbere magică peste ele și ele se unesc, la fel ca procesele opuse dintr-un singur corp, cum ar fi inhalarea și expirarea?

Răspuns: Oamenii sunt fundamental opuși unul față de celălalt în întregul lor mod de a gândi, în caracterul lor, în obiceiuri, în orice. Dar printr-o educație globală și integral, care învață că responsabilitatea reciprocă este o cerință a naturii și că suntem supuși acestei cerințe, fiecare om va putea să se realizeze într-o formă potrivită pentru el, dar cu  toţii în direcția responsabilității reciproce!

Dintr-o discuţie despre noua carte

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este un medic în sens spiritual?

Răspuns: Acesta este un subiect foarte complex, pentru că omul obișnuit îi încredințează unui medic cel mai valoros lucru pe care îl are. La urma urmei, omul nu duce o viață spirituală. Ceea ce posedă este viața lui obișnuită, corpul lui fizic. Și când acest corp fizic nu îl mai ascultă, el speră că se va supune doctorului. În acest sens, medicul devine o ființă supremă pentru el.

Un medic simte această atitudine din partea omului, și în consecință, imensa responsabilitate care vine cu ea. Medicii nu pot pur și simplu să o îndepărteze și să meargă mai departe. Între timp, ei pot avea zeci, dacă nu sute de pacienți. Zi de zi se adaugă noi pacienți, în timp ce pe cei vechi îi monitorizează și așa mai departe. Este un volum de muncă enorm.

Nimeni nu îi învață pe doctori că trebuie să fie ca zeii și nici nu li se oferă sprijin psihologic serios. Mai mult, ne lipsește un cod medical clar care să definească modul în care un medic ar trebui să interacționeze cu un pacient, chiar dacă pacientul își impune percepția asupra medicului ca un Vindecător cu un “H” majuscul.

Astăzi, relația dintre pacienți și medici nu este ca în societățile antice, în care oamenii înțelegeau în general că trăiesc și mor și un medic ar putea ajuta într-o oarecare măsură. În zilele noastre doctorul este așezat pe un astfel de piedestal încât viața ta este în întregime în mâinile lui, sau așa pare. Acest lucru este incredibil de provocator. Este extrem de dificil pentru omul modern să stea pe un astfel de piedestal.

Întrebare: De ce nu își schimbă omul profesia? Ar fi mai ușor să pleci.

Răspuns: Nu, ei nu se pot schimba. Ei nu pot pleca. A fi medic nu este doar o profesie. În primul rând, a deveni medic durează între 10 și 15 ani. În al doilea rând, poartă o responsabilitate imensă față de societate, față de familie, față de toată lumea. În al treilea rând, implică onoare, respect și atitudinea publicului față de medic.

Aceasta este o chemare pe care nu o poți părăsi pur și simplu. Drept urmare, un medic se simte prins în acest rol.

Întregul domeniu al medicinei este într-o stare nesănătoasă. Totuși, începe să-și dea seama de acest lucru. În unele locuri se fac eforturi pentru a rezolva aceste probleme. Din păcate, este o cale foarte dificilă de conștientizare, purificare și îmbunătățire.

Întrebare: Cum îi putem ajuta pe medici?

Răspuns: Medicii pot fi ajutați doar dacă un slujitor spiritual este aşezat alături de ei. Nu contează cine, un psiholog de exemplu, care este în esență același lucru. Această persoană trebuie să fie prezentă și să-și asume povara psihologică a pacientului.

Când un medic, de exemplu face o injecție unui pacient, păstorul spiritual îl ține de mână. În acest fel, omul este îngrijit atât spiritual, cât și fizic. Este susținut. Esența omului, sufletul și trupul lui, este îngrijită de doi specialiști.

Nu putem scăpa de această necesitate, pentru că sufletele noastre sunt în continuă evoluție. Ele devin din ce în ce mai complexe și delicate. Pe măsură ce se dezvoltă în sisteme mai complicate, ele dezvăluie tot mai multe subsisteme interne, ceea ce le face mai greu de gestionat. Prin urmare, nici cel mai simplu om de astăzi nu este ca cei din trecut.

Luați pe cineva care a trăit, să zicem, acum 200 de ani, un scriitor, poet sau artist și comparați-l cu un individ modern. Veți descoperi că și un vagabond de astăzi are o stare psihologică mai rafinată și o sensibilitate mai mare decât un intelectual de acum două secole.

De aceea, astăzi nu avem de ales decât să avem grijă serios de oameni.

Întrebare: Ce este mai provocator, boala sufletului sau boala trupului?

Răspuns: O boală interioară a sufletului este mult mai dificilă, deoarece este rădăcina tuturor bolilor – a tuturor! Dacă omul are atitudinea corectă față de lume, ați putea să-l scufundați în apă cu gheață timp de o oră și ar rămâne nevătămat.

Întrebare: Și care este atitudinea corectă față de lume?

Răspuns: Atitudinea corectă este să fii în armonie, nu numai cu lumea fizică, ci, cel mai important, cu natura interioară a omului. Ele nu se simt separate în om.

Întrebare: Cum poate fi atinsă această stare?

Răspuns: Există diverse tehnici, dar nu cele orientale. Deși practicile orientale realizează oarecum acest lucru, ele nu mai sunt eficiente pentru indivizii moderni, deoarece au lucrat în primul rând la un nivel primitiv de conexiune a unui om la natură și la lumea înconjurătoare pentru a crea o anumită unitate între lumea interioară și natură.

Problema este că gradele naturii – mineral, vegetal și animal – coexistă unul în celălalt. Dar oamenii evoluează cu o viteză extraordinară. Drept urmare, se simt brusc detașați de natură, se ridică deasupra ei și creează forme artificiale de existență. Ele ies în afara granițelor naturii.

Această separare a avut loc cu mii de ani în urmă. Cu toate acestea, cea mai semnificativă detașare a avut loc în jurul Evului Mediu și nu numai, în ultimii 300 până la 400 de ani. Acest lucru a dus la probleme psihologice, fizice și alte probleme.

Pe de o parte, compensăm această detașare prin cunoașterea naturii noastre și încercăm să abordăm problemele în mod mecanic. Pe de altă parte, nu mai putem trăi armonios cu natura, aşa cum o fac animalele. Nu mai facem parte din natură. Ne-am ridicat deasupra ei. Drept urmare, încercăm să o dominăm, să o suprimăm și să o controlăm. Dar, desigur, nimic bun nu iese din asta.

Întrebare: De ce este nevoie?

Răspuns: Trebuie să înțelegem cum putem completa natura și cum ne poate completa ea pe noi.

Întrebare: Am început această conversație discutând despre modul în care printre studenții la medicină creşte riscul de sinucidere în timpul pregătirii lor. Ce “pilulă” poate fi administrată pentru a-i ajuta să devină mai puternici prin aceste cunoștințe și să contracareze amenințarea?

Răspuns: Omul trebuie să înțeleagă lumea în care trăiește. Trebuie să vadă interconexiunea și integralitatea lumii noastre. Ei trebuie să se vadă ca fiind cea mai înaltă parte integrantă a acestei lumi și să o completeze. Ei trebuie să înțeleagă modul în care armonia lor, interioară și exterioară, afectează lumea. Numai atunci totul va fi pus la punct, fără probleme pentru medici și fără nemulțumiri ale societăţii față de ei.

Întrebare: Cum pot ei să se întoarcă constant la această înțelegere, pentru a extrage putere din ea?

Răspuns: Medicii trebuie învățați nu numai despre “pastile”, ca să spunem așa. Există și o corectare a sufletului. Nu există altă cale. Corectarea corectăriii sufletului este esențială.

Un medic nu este doar un medic. Nu putem separa partea interioară a unui om de partea exterioară și neglijarea sufletului, pur și simplu pentru că nimeni nu știe ce este. Trebuie să vedem omul ca un întreg conectat. Numai așa putem înțelege sănătatea.

Sănătatea este în esență echilibrul dintre toate părțile unui om. Astăzi, ceea ce se referă la minte sau la psihologie este principala problemă care destabilizează oamenii, și trebuie echilibrată. Vom ajunge la această înțelegere. Dar de cât mai multă suferință și conștientizare va fi nevoie?

Medicii se confruntă deja cu astfel de stări, și în cele din urmă, ne vor ajuta în această realizare. Vor ajunge să înțeleagă că tocmai asta le lipsește și că pacientul este o ființă întreagă. Prin urmare, spitalele, clinicile și viața în general trebuie să includă specialiști care ajută la echilibrarea sufletului.

La urma urmei, medicina înseamnă atingerea echilibrului în cadrul sistemelor umane. Fiecare sistem are o parte spirituală și una materială. Medicii învață să gestioneze partea materială, dar și partea spirituală trebuie să fie echilibrată.

Obținând acest lucru, putem atenua o mare măsură din sarcina părţii materiale. Prin echilibrul interior și atitudinea corectă față de sine și față de lume, putem obține un echilibru care afectează sistemele noastre materiale. În esență, aceasta este ceea ce numim “boală” sau “sănătate” – echilibrul nostru la toate nivelurile.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 14/2/20

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, în “Introducere la Cartea Zohar”, scrie că în primul rând, trebuie să realizăm o conexiune spirituală internă profundă unul cu celălalt, pentru a forma un vas comun, un suflet colectiv, în care forța superioară poate fi dezvăluită. Apoi, prin prezența acestei forțe superioare în noi, vom atrage restul lumii către noi.

Dacă ne bazăm pe ceea ce înțelegem din surse, sarcina noastră este să ne înălțăm în cadrul acestei forțe unificate, spre un scop comun, spre atingerea și revelarea Creatorului. Lumea ne va urma natural, deși nu trebuie să neglijăm diseminarea.

Aici, putem folosi un exemplu foarte interesant. Când zburați într-un avion, vi se arată un videoclip de siguranță care explică cum să acționați în caz de urgență. Dacă zburați însoţit de un copil, trebuie dvs. mai întâi să vă puneți masca de oxigen și vesta de salvare înainte de a-l ajuta pe copil.

Acum, imaginați-vă că avionul se află într-un coborâre, iar însoțitorul de bord îi instruiește de urgență pe pasageri să-și pună măștile și vestele, subliniind că mai întâi trebuie să aibă grijă de ei înșiși. Cu toate acestea, instinctul tău natural este să ajuți copilul mic de lângă tine, cum poți să te gândești mai întâi la tine? Instinctiv, te grăbești să protejezi copilul.

Au dreptate companiile aeriene în aplicarea acestei reguli? Răspunsul este absolut da. Dacă tu nu ești în viață, cine va avea grijă de copil?

Prin urmare, trebuie să ai grijă mai întâi de tine. Aceasta este ordinea strictă a corectării. Dacă nu există niciun salvator, atunci omul care se îneacă va pieri cu siguranță. Dar dacă salvatorul este în viață și are toate mijloacele necesare, el are capacitatea de a-i salva pe alții.

Astfel, după ce am stabilit o anumită conexiune între noi și lume cu metoda noastră, cărțile, filmele, internetul și tot ce am creat, următorul nostru pas este să ne înălțăm serios astfel încât toate punctele din inimă să se unească și să formeze un Kli (vas) spiritual unic, puternic. Acest Kli va deveni magnetul care îi va atrage pe alții. Ei ne vor găsi pentru că suntem deja prezenți în mass-media globală cu materialele noastre.

Din KabTV „Am primit un apel. Congres pentru conexiune!!!” 1/5/10

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă omul meditează, el se uită la un obiect și încearcă să simtă cum îl afectează acest obiect. Când studiem texte cabaliste, de asemenea ne uităm în ele și cerem ca acestea să ne influențeze interior. Atunci, prin ce se deosebește Cabala de meditația obișnuită?

Răspuns: Nu înțeleg! Ce legătură are meditația cu asta? Meditația este atunci când îți imaginezi un fel de imagine, o anume literă, ceva care plutește în aer și meditezi asupra ei.

Eu nu mă pot raporta absolut deloc la această acțiune și intenție, că le-am dezvolta în noi înșine, în eforturile noastre cabaliste de a ne uni. Pentru că în Cabala totul este foarte real. Descoperim în noi ura reciprocă, respingerea reciprocă și încercăm să nu fugim de ea, să nu plutim undeva în nori, ci să găsim conexiuni care să ne forţeze, în ciuda respingerii reciproce, să ne unim unul cu altul.

Cabala în niciun caz nu distruge egoismul, ci îl folosește. De aceea este numită “știința primirii”. Toate meditațiile se bazează pe ideea că suprimi egoismul, ca și cum acesta nu ar exista. Și astfel, zbor undeva în nori și sunt deja un înger al lui Dumnezeu.

Dar aici nu, devii și mai josnic, un individualist și mai egoist, opus celorlalți. Dar te ridici deasupra ta, deasupra “egoului” tău, deasupra respingerii reciproce.

Respingerea reciprocă se numește “Aviut” (“grosimea” egoismului tău în grup), iar conexiunea reciprocă se numește “Zakut” (“puritatea”, seninătatea relațiilor tale). Aceste două calități trebuie să fie împreună, una deasupra celeilalte, și prin aceasta se creează o a treia calitate, așa-numita “linie de mijloc”, care le combină pe amândouă în sine.

Prin urmare, meditația cabalistă, dacă chiar poate fi numită așa, este absolut reală, pentru că se bazează întotdeauna și în

Din KabTV “Am primit un apel. Meditație cabalistă” 23/05/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Divorțul este o problemă mondială majoră. În ultimii 40 de ani, de două ori mai mulți oameni au decis să pună capăt relațiilor, iar în unele locuri rata divorțurilor depășește 70%.

Cauzele divorțului sunt considerate a fi căsătoria grăbită, necugetată, căsătoria pentru bani, adulterul, insatisfacția sexuală, incompatibilitatea caracterelor, imaturitatea emoțională pentru viața de familie și abuzul de alcool. Mai sunt multe motive.

De ce credeţi că se întâmplă asta?

Răspuns: Omul modern nu poate suporta o altă persoană lângă el tot timpul. Pur și simplu nu poate! Doar pentru că este un mare egoist.

Egoismul a crescut pentru că ego-urile noastre sunt în continuă creștere. Trecem printr-o evoluție egoistă, iar omul nu poate tolera pe altul lângă el. “Cât timp pot îndura asta?! De ce?!” și așa mai departe. Înseamnă că este mai bine să te despărți. Oamenii pot trăi ca și cum nici măcar nu ar fi căsătoriți, deoarece este greu să se despartă sau dintr-un alt motiv.

Întrebare: Există totuși căsnicii puternice. De exemplu, eu sunt căsătorit de 38 de ani. Dvs. vă apropiaţi deja de aniversarea de aur.

Răspuns: Este adevărat. Dar trăiesc între soția mea, copii și grupul meu. Nici aceasta nu este o viață obișnuită. Nu pot fi un exemplu, ca să nu mai vorbim de trăsăturile mele teribile de caracter.

Dar divorțul? Nici măcar nu m-am gândit la asta. Nu m-am gândit niciodată că aș putea divorța și să-mi părăsesc soția și copiii. Nu, am cumpărat un apartament și l-am transferat soției mele. Eu nu am nimic! Serios.

Am avut grijă de copiii mei pentru ca fiecare dintre ei să aibă atenţie și să aibă o educație, o casă și orice altceva. M-am asigurat că s-au căsătorit; este o necesitate! Așa încât să pot să-mi fac treaba în pace. Acestea sunt cele mai importante lucruri.

Dacă ai copii, trebuie să ai grijă de ei. Principalul lucru sunt copiii.

Întrebare: Acesta este cel mai rău despre divorț? Copiii simt că nu au tată sau mamă?

Raspuns: Copilul suferă din lipsa unui părinte, a oricărui părinte! Ori mama, ori tata. Desigur, de o mamă mai mult, dar și de un tată. Lasă o amprenta asupra lor. Acest lucru nu poate fi iertat!

Copiii consideră plecarea tatălui lor de lângă ei ca pe o trădare, ca pe un divorț de ei. Și ei nu uită asta. Ei nu pot. Adică, copilul simte că “tata m-a părăsit”. Și acest lucru este, desigur, foarte dificil.

Întrebare: Și când iubirea dispare?

Răspuns: Ce iubire?!

Comentariu: Ei spun: “Iubirea a dispărut”, așa se justifică.

Răspunsul meu: Unde s-a dus? Nu înțeleg acel cuvânt. Știu un singur lucru: dacă oamenii trăiesc împreună, dacă sunt mai mult sau mai puțin înțelegători și manierați, pot crea condiții confortabile pentru o viață împreună. Nu sunt bine sau fericiţi, dar sunt confortabil împreună.

Întrebare: Formează ei o astfel de alianță din comoditate?

Răspuns: Desigur! Ce este căsătoria în primul rând? O gospodărie comună, în care credeți că vă puteți sprijini și ajuta reciproc, sunteți mulțumiți de asta. Acesta este primul lucru. Toate celelalte se schimbă la om la fiecare câțiva ani, în alte direcții.

La urma urmei, astăzi trăim de cinci ori mai mult decât acum 200 de ani, ca să nu mai vorbim de acum 1.000 de ani. Faraonii trăiau între 20 și 22 de ani. Faraonii! Chiar dacă li se servea totul în argint, totul era spălat, curățat, produse normale, ecologice, trăiau doar 22 de ani.

Ne putem imagina asta?! Cine are 22 de ani astăzi? Acela nici măcar nu este un adult.

Întrebare: Un alt aspect este menținerea familiei unită, cum ar trebui să fie o femeie și cum ar trebui să fie un bărbat în această uniune?

Răspuns: Trebuie să existe educație. Orice s-ar întâmpla, până la urmă, mii de stări și “aventuri” diferite i se pot întâmpla oricui de-a lungul vieții, dar știi că ai o familie, iar datoria ta este să o susții și să o însoțești. Cât timp trăiești, trebuie să ai grijă de familie. Acesta este primul lucru. Iar sentimentele…nu poți construi nimic pe baza lor.

Comentariu: Ați spus adesea că un bărbat își caută într-o femeie, mama.

Răspunsul meu: Așa este. Un bărbat caută ceva de la mama lui într-o femeie. Și dacă o găsește, îi asigură devotamentul față de ea.

Întrebare: Dacă o femeie căsătorită înțelege că soțul ei își caută o mamă, aceasta asigură o unire?

Răspuns: Da, Tora spune că pe vremea strămoșilor, mireasa era adusă la cortul mamei bărbatului, iar după ce locuia o vreme cu soacra ei, bărbatul se căsătorea cu ea.

Ea învăța de la mama lui cum să-l servească, ce să facă cu el, ce îi place și ce nu-i place, etc.Ea urmărea și învăța totul, inclusiv cum gătește mama lui.

Comentariu: Adică învăța să fie mamă pentru soțul ei. Acesta este, desigur, un paradox.

Răspunsul meu: Cum este acesta un paradox?

Comentariu: Ea nu venea aici să învețe cum să fie soție, ci să fie mamă pentru el.

Răspunsul meu: Nu vă puteți imagina cum se atașează un bărbat de o femeie dacă aceasta îi amintește de mama lui. O va privi ca un copil! O va vedea mereu pe mamă, în ea.

Întrebare: Nu va dori niciodată să divorțeze?

Răspuns: Niciodată! Ce înseamnă să divorțezi? O las pe mama?

Întrebare: Deci mama nu poate fi abandonată?

Răspuns: Corect.

Comentariu: Fraza de la sotie: “Du-te la mami! Nu sunt mama ta! Pune-o să-ți coacă tortul!”

Răspunsul meu: Oh, vezi ce argumente aduce: “Nu sunt mama ta!” Aceasta este problema.

Comentariu: Probabil că aici apar un procent mare de divorțuri, când o femeie nu își asumă funcția de mamă.

Răspunsul meu: Trebuie să înțeleagă că acesta este singurul mod de a păstra un bărbat, de a-l face al ei! Exact așa; nu poți face nimic în privința asta. Este în Tora, scris alb și negru în Biblie.

Întrebare: Deci poate dezvăluiți secretul tuturor divorțurilor și nu avem nevoie de psihologi?

Răspuns: Acesta este secretul unei relații explicite. Pentru tot restul vieții, un bărbat își va vedea mama în soția sa și nu va fugi de ea nicăieri.

Întrebare: Deci ce este bărbatul din familie?

Răspuns: Dacă el se agață de ea, de ce mai are ea nevoie?

Întrebare: Aceasta este siguranța ei? Asta caută ea la el?

Răspuns: Nimic altceva. El va face totul pentru a o face să se simtă bine și îi va face complimente în fiecare zi.

Întrebare: Va câștiga bani și va munci?

Răspuns: Sigur, știu asta cu siguranță; este natura umană.

Întrebare: De ce are nevoie o femeie de la un bărbat? Senzația de siguranță?

Răspuns: În primul rând, atenție. Atenție la ea, la copii, la casă. Adică te căsătorești? Asta este! Mireasa merge la soacra ei și învață de la ea toate slăbiciunile fiului ei. Ea știe să lucreze cu el ca o femeie: să-i dea ceva, să facă ceva și să facă ceva care să-i amintească de mama lui. Un bărbat este cumpărat imediat, instantaneu și pentru totdeauna.

Comentariu: Și el va face tot ce vrea ea.

Răspuns: Are nevoie neapărat de el. Un bărbat nu naște; el rămâne un copil; prin urmare, asta îl cumpără.

Întrebare: Deci este încă un copil? Tot timpul? Chiar și la 70 și 80 de ani?

Răspuns: Nu contează! Toată viața lui.

Comentariu: Oamenii s-ar putea să nu fie revoltați, dar vor întreba: “Totuși, ce spui de un bărbat? Totul se învârte în jurul unei femei.”

Răspunsul meu: Un bărbat ar trebui să aducă tot ce are nevoie o femeie; nu este nevoie de nimic altceva. Acest lucru este adevărat în lumea materială. Dar în lumea spirituală, totul este diferit; este opusul.

Familia nu se suprapune cu dezvoltarea spirituală a unui bărbat. Acesta este privilegiul și prerogativa lui; este pur și simplu alegerea lui personală. În acest sens, el este bărbatul și capul familiei. Aceasta se referă la dezvoltarea spirituală. În ceea ce privește lumea materială, depinde de o femeie.

În dezvoltarea spirituală, bărbatul este la comandă; în dezvoltarea materială este o femeie.

Întrebare: Dacă un bărbat este responsabil de dezvoltarea spirituală, rolul unei femei este să-l lase să aibă grijă de sufletul lui?

Răspuns: Da, desigur.

Comentariu: Și apoi îi va oferi tot ce are nevoie.

Răspunsul meu: De două ori mai mult!

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 21/11/24

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: “Sunt un om singur” este o nouă tendință în societate, care ia amploare. Mai mult de 50% dintre americani sunt singuri în zilele noastre. În Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda — aproximativ 40%.

În Rusia, aproximativ 40% dintre oameni au statutul de necăsătorit, adică nu sunt înregistrați ca fiind căsătoriți. În același timp, 79% dintre ei nu se simt deloc singuri, iar 54% nu se tem de absența unui partener.

Ei spun: “Nu mă simt singur și nu înțeleg oamenii care fac tot posibilul să schimbe asta.”

Care este beneficiul singurătății?

Răspuns: Cred că omul se realizează foarte bine în această stare. Nu acordă atenție niciunei responsabilități secundare, nu datorează nimănui nimic. Se creeaza pe sine şi stilul de viaţă în aşa fel încât să fie cât mai confortabil, astfel încât timpul liber să fie folosit cât mai corect şi eficient.

Dar acesta este caracterul. Nu toată lumea ar trebui să fie așa. Există oameni care își doresc o familie, care vor să fie într-o familie, cu copii mici stând pe “capul lor”.

Modul în care omul crește este foarte important. Dacă am crescut într-o familie cu părinți înstăriți, dezvoltați cultural, medici, iar casa era plină de cărți, totul era bine și corect și mă consider un singur copil (am un frate, dar el este mult mai mic ), așa că nu simt că trebuie să fiu în cercul unei familii uriașe. Și sunt oameni care sunt opusul.

Comentariu: Trăind într-o căsătorie, oamenii se simt adesea ca nişte străini. Și în timp, această alienare crește.

Răspunsul meu: Acest lucru se întâmplă deoarece egoismul nostru este în continuă creștere. În fiecare an, devine mai greu să te înțelegi cu ceilalți. Natural! În ultimii ani, egoismul a crescut exponențial. Acest lucru este evident, chiar și la copiii mici și cum sunt ei astăzi.

Cred că nu ar trebui să judecăm nimic. Ar trebui să recunoaștem faptul că umanitatea se dezvoltă în acest fel.

Dacă doriți să corectați acest lucru, accentul nu ar trebui să fie pe corectarea anumitor lucruri care nu vă plac, ci pe îmbunătățirea atmosferei generale a umanității, ridicarea ei la un grad mai înalt și distanțarea oarecum de egoism. Acest lucru ar duce la relații mai bune între oameni.

Nu înseamnă neapărat că oamenii vor forma dintr-o dată familii, sau vor avea copii. Nu! Dar interacțiunile lor unul cu celălalt se vor îmbunătăți. Oamenii se vor simți mai confortabil. Poate că acest lucru îi va încuraja să iasă din “cochiliile” lor și să comunice mai mult.

Cu toate acestea, putem vedea astăzi că totul este deja pregătit pentru o interacțiune minimă: livrare de alimente, servicii de spălătorie și totul poate fi comandat online. Nu este nevoie să faci nimic singur.

Întrebare: Care este sensul conexiunii dintre oameni?

Răspuns: Să ne ridicăm deasupra egoismului nostrum, și în acea ascensiune să descoperim lumea superioară.

Dacă acest scop nu
Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 21/06/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În Israel, părinții copiilor mici cu vârsta cuprinsă între trei luni și trei ani au ieșit în stradă pentru a cere ca Ministerul Educației și Guvernul să stabilească supravegherea creșelor. Cunoaștem numeroase cazuri în care îngrijitorii au tratat sugarii inadecvat și abuziv și chiar au dus la rezultate fatale.

De ce apare ura față de ceea ce pare a fi cel mai bun și mai inocent lucru din lume, un copil mic?

Răspuns: În primul rând, aceștia sunt copiii altora, nu ai lor. Deși pot apărea chiar și cu proprii lor copii astfel de atitudini.

Chestiunea este că iubirea și ura, viața și moartea sunt foarte aproape una de alta, practic una lângă alta. Se însoțesc reciproc și uneori se înlocuiesc literalmente una pe alta.

Acest lucru vine din natura umană, deoarece trecerea de la iubire la ură este foarte neclară și fragilă. Aceleași dorinţe puternice sunt la lucru, dar schimbă polii, apare un fel de polarizare și acesta este rezultatul.

Știm că la fel se întâmplă și cu părinții. Dar părinții care își uită copiii în mașină? Ei doar îi șterg complet din mintea lor. Și ce poți face în privința asta?

Și când vorbim despre îngrijitorii pentru care aceasta este doar o slujbă, poate chiar una pe care o urăsc, pe care sunt forțați să o facă pentru că nu pot face altceva, dar totuși trebuie să își câștige existența, acei copii devin obiectele urii lor.

În măsura în care își urăsc munca și viețile lor mizerabile și defavorizate, ei transferă toate acestea asupra copiilor.

Egoismul de astăzi, intoleranța de astăzi se regăsește atât la femei, cât și la bărbați, iar atitudinea față de lume și față de copii este nefirească. Trăim într-o generație în care egoismul ne obligă să-l corectăm; altfel, nu vom supraviețui.

Întrebare: Aţi spus că tranziția dintre iubire și ură este foarte fragilă. Cum poate omul să regleze sau să recunoască acest moment de tranziție, astfel încât să nu-și piardă controlul?

Răspuns: Nu poate exista iubire fără ură, nici ură fără iubire, la fel cum nu poate exista un pozitiv fără un negativ. Ele lucrează împreună. Dar ce să considerăm pozitiv și ce negative, depinde de om.

Prin urmare, dacă mă iubesc, atunci văd negativul în toți ceilalți. Dar dacă vreau să mă corectez și să-mi văd propriile defecte, atunci pot vedea aspecte pozitive în ceilalți.

Și aici apare o problemă foarte serioasă. În timpul nostru, în noi apar dorințe și trăsături pe care suntem obligați să le corectăm către contrariile lor polare. Dacă nu facem asta, vedeți ce se întâmplă.

Nu dau vina pe acei îngrijitori din creșe sau din grădiniță, nici pe cei care prezintă diverse tendințe sadice sau abuzive, pentru că pur și simplu nu lucrează cu ele. Masele umane au nevoie de îngrijire, muncă și educație. Înainte de a deveni îngrijitori, ei trebuie să fie hrăniți, iar acest lucru nu se face.

Întrebare: Este posibil să devii profesor sau îngrijitor nu prin vocație, nu natural, ci prin educația sau formarea despre care vorbiţi?

Răspuns: Acest lucru este foarte dificil. Pentru că în loc de o înclinație firească de a fi îngrijitor, dacă nu vrei să fii unul, va trebui să-ți imaginezi un obiectiv mai înalt pe care vrei să-l atingi, și prin urmare, să fii pregătit să devii îngrijitor. Acest lucru necesită o muncă foarte serioasă asupra propriei persoane.

Întrebare: Omul este un grup de hormoni, chimie și așa mai departe. Educația reprezintă doar 10% din ceea ce devine el. Ce altceva se mai adaugă unui om în afară de acești hormoni și această chimie care îl fac să treacă de la o stare de bunăvoință la rău? Cum explodează brusc egoismul în ei?

Răspuns: Adevărul este că am devenit foarte apropiați unul de celălalt, dar nu lucrăm asupra noastră. Drept urmare, ne influențăm negativ unul pe celălalt. Mass-media, toate acestea au un impact extraordinar. Văd în mod constant imagini și exemple proaste în fața mea și nu mă costă nimic să le imit. Le imit involuntar.

Așa că tot ceea ce vedem pe ecrane sau smartphone-uri intră în noi și ne obligă să ne comportăm ca acei așa-numiți “eroi” pe care îi vedem. În esență, întreaga problemă ține de mass-media.

Întrebare: Să luăm un om, care pe de o parte vrea să fie îngrijitor, profesor, mamă sau părinte. Ei tratează bine un copil sau copiii, dar deodată vine un moment în care simt că se ridică ceva în ei pe care nu îl pot controla. Ce ar trebui să facă?

Răspuns: Da, nu se pot controla pentru că din nou, impulsurile lor interioare sunt mai puternice decât toți factorii de reținere. Chiar și cei despre care au auzit sau au citit, cum ar fi modul în care oamenii sunt pedepsiți pentru că sunt așa, nu ajută. Ei nu se pot reține; mecanismul lor de reținere se oprește. Asta este. Nu se poate face nimic.

Întreaga problemă este că trebuie să oferim oamenilor exemple adecvate de comportament, atât unul cu celălalt, cât și cu copiii.

Nicio teamă sau pedeapsă nu poate reține sau să oprească ceva – doar un exemplu bun poate.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 7/8/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Trăim în agitația vieții, uitând adesea pe cei dragi, familia, colegii și pe prietenii noștri. Uităm să spunem cuvinte amabile, să recunoaștem că sunt importanţi și necesari, că sunt remarcabili.

Există o vorbă: “Cuvintele pot ucide, iar cuvintele pot vindeca”. De ce este atât de important ca omul să audă complimente?

Răspuns: Pentru că omul este un egoist. De aceea este atât de important pentru ei să audă lucruri bune despre ei înșiși. Iar dacă se spun lucruri rele, îi doare într-un mod diferit, opus.

Comentariu: Dar știm că atunci când omul aude ceva bun, este imediat gata să îi întâlnească pe alții la jumătatea drumului și să facă ceva pentru ei. Și invers.

Răspunsul meu: Desigur. Pentru ei, este o recompensă, așa că sunt pregătiți. Este un mare stimulent pentru egoismul lor.

Cu toate acestea, dacă omul are un scop în viață, vede acel obiectiv ca fiind adevărat și corect, a decis asupra lui și acționează în consecință, atunci alții pot spune lucruri bune sau rele despre comportamentul, obiectivul, acțiunile sau viața sa și asta nu îl afectează deloc. Acest lucru se datorează faptului că sunt încrezători că acţionează corect.

Complimentele în timpul nostru sunt interacțiuni nesincere, deoarece sunt întotdeauna egoiste.

Dacă inspir pe cineva, dacă îl împing către un scop, ar trebui să fie pur și simplu munca mea continuă – să-i ajut pe alții să se ridice și să avanseze spre scopul vieții, să-l atingă. Și făcând acest lucru, nu ofer un compliment, ci ofer un element necesar de progres.

Întrebare: Sufletul are nevoie de complimente?

Răspuns: Egoismul nostru necesită complimente. Acesta este întregul nostru fundament, asta suntem noi: egoiști!

Și așa, când cineva îmi spune: “Uau! Uită-te la tine! Ești uimitor!” și așa mai departe, mă simt important, câștig energie și pot face ceva. Sunt gata să răsplătesc o astfel de persoană în același mod, pentru că ea m-a inspirat. Dar, în principiu, totul se datorează faptului că suntem egoiști.

Strict vorbind, relațiile nu ar trebui să fie construite pe complimente, ci pe sprijin reciproc, în care fiecare om susține orice alt om în urmărirea obiectivelor vieții.

Întrebare: Cum arată sprijinul reciproc adecvat?

Răspuns: Este un exemplu de “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Oamenii văd că lucrezi asupra ta pentru a te uni cu ceilalți, pentru a te corecta, pentru a-i ajuta să se corecteze, pentru a-i ajuta să înțeleagă sensul vieții, încotro să se miște, cum să ducă la bun sfârșit viața, cu ce rezultat, care ar trebui să fie acel rezultat, și așa mai departe. Când acționați în acest fel, oferiți în mod natural un exemplu celorlalți, iar ei se străduiesc să acționeze în mod similar.

Comentariu: În Cabala, există o regulă: vorbiți despre măreția prietenilor.

Răspunsul meu: Dar acesta nu este un compliment. Este un element necesar al muncii noastre spirituale. Diferența constă în motivul pentru care o spun. O spun pentru a oferi cuiva direcție în dezvoltarea sa, un scop și putere.

Un compliment, de regulă, se spune că măgulește pe cineva, îi oferă un sentiment de importanță personală. Dar în studiul nostru, în Cabala importanța nu este în noi, ci în munca și scopul nostru – în Creator, pe care încercăm să-L dezvăluim. Așa că nu le-aș considera complimente.

Întrebare: Cum ar trebui să vorbim corect despre măreția prietenilor? Poate servi asta ca exemplu pentru alții?

Răspuns: De regulă, nu vorbim despre măreția unui prieten direct prietenului. Vorbim despre măreția lor între noi pentru a îi ridica în ochii noștri, astfel încât să ne poată servi drept exemplu. Pentru că dacă îi vorbim direct unui prieten, despre măreția  lui, în esență îi coborâm prin umflarea ego-ului lor.

Întrebare: Asta îl transformă într-un compliment?

Răspuns: Da, și un astfel de compliment va avea un efect negativ asupra lor. Prin urmare, nu văd ca fiind benefic. Cu un copil putem spune: “Ce băiat deștept ești, ce deștept! Uite ce bine ai facut totul, ce frumos!” Și se umflă de mândrie.

Dar pentru un adult (mă refer la oamenii din cercul meu), astfel de complimente sunt inutile.

Întrebare: Care este sfatul dumneavoastră pentru oameni? Cum ar trebui să fie construite relațiile, astfel încât în ​​fiecare moment să se simtă necesari și importanţi unul pentru celălalt?

Răspuns: Prin implicarea într-o muncă semnificativă. Înaintând împreună într-o călătorie către unitate, pentru a dezvălui Forța superioară, scopul superior al existenței și natura superioară. Acesta nu este un compliment – este întreaga noastră viață.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 27/06/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→