Întrebare: Este cunoașterea diferită de simțire?

Răspuns: Cunoașterea este definită ca o realizare clară în vasele de primire. Credința mai presus de rațiune înseamnă că nu voi realiza nimic în vasele mele de primire; nu acesta este scopul meu. Scopul este de a atinge echivalența de formă, adeziunea la credința mai presus de rațiune, mai presus de vasele de primire.

Întrebare: Este egoismul o parte a procesului de corectare?

Răspuns: Egoul nu face parte din proces și nu este procesul în sine; este forța prin care îmi construiesc procesul de corectare. Pot rămâne la nivelul dorinței de a fi în locul Creatorului, de a dobândi în locul Lui sau pot ajunge la înțelegerea faptului că trebuie să fiu asemenea Creatorului, să dobândesc calitățile Sale și apoi să domnesc în locul Lui. Dar „în locul Lui” nu înseamnă „împotriva Lui”.

Întrebare: Care ar trebui să fie măsura credinței mai presus de rațiune?

Răspuns: Măsura credinței mai presus de rațiune trebuie să se aplice întregii rațiuni a omului. Toate vasele de primire trebuie acoperite de vasele de dăruire, de calitatea dăruirii, de Bina.

Întrebare: Ce înseamnă „a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău”?

Răspuns: Atingerea stării de „a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău” înseamnă că am efectuat corectarea întregii mele cunoașteri și a tuturor vaselor mele de primire până la punctul în care am atins echivalența completă cu Creatorul. Adică, prin credință mai presus de rațiune, am dobândit vase și mă aflu acum în starea de „a-L iubi pe Domnul Dumnezeul tău”.

Întrebare: Ce este credința completă și cum o poate atinge omul?

Răspuns: Există credință și există credință completă. Ce înseamnă asta? Credința este numită calitatea dăruirii, pe care omul o dobândește de la Bina. Dacă el atinge starea mică de GE (Galgalta veEnaym, dăruire de dragul dăruirii), aceasta înseamnă că el a dobândit forța credinței. Dacă poate adăuga AHP la GE, să primească de dragul dăruirii, aceasta se numește credință completă, atunci când în interiorul luminii de Hasadim există lumina de Hochma.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaș – Art.21, 1986-Despre Credinţa mai presus de raţiune

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este milostenia (Ţdaka) în sens spiritual? Este același lucru ca în lumea materială?

Răspuns: Nu știu ce este milostenia în lumea materială. De douăzeci de ori pe zi cineva bate la ușa mea cerând milostenie. Ar trebui să dau? Este neplăcut și jenant să nu dau, din moment ce toată lumea dăruiește.

Există diverse calcule. Omul se gândește: poate merită, pentru că voi primi satisfacție din faptul că am dat. Și uneori se face fără un astfel de calcul, pur și simplu pentru că am primit o educație care mă obligă să acționez în acest fel și de aceea dau. Și acesta este un fel de calcul: Dacă nu acționez așa cum am fost educat să acționez, mă voi simți rău. Cu alte cuvinte, este un obicei. Asta înseamnă milostenia în lumea materială.

În spiritualitate, milostenia este atunci când ești capabil să dai ceva ce îți aparține fără nicio plată. Adică, dacă faci toate calculele posibile și îți este clar că nu vei primi absolut nimic din asta, vei mai avea puterea să dai? De unde ar veni acea putere? Știm că orice acțiune efectuată din dorința de a primi necesită „combustibil”. Și acest „combustibil” face posibilă efectuarea acțiunii. Aceasta este natura dorinței noastre de a primi.

Imaginați-vă o mașină care nu se va mișca decât dacă introduceți un jeton. Aici vorbim despre un scenariu în care nu îi dau absolut nimic și totuși se poate mișca. Acesta este un lucru complet imaginar, imposibil de realizat.

Totuși, ni se spune că se poate face. Și faptul că nu puteți primi nimic în schimb înseamnă că dorința care efectuează această acțiune nu primește cu adevărat nimic; altfel, nu ar fi caritate, ci cumpărare și vânzare.

Dau unui cerșetor cinci șekeli în caritate pentru a fi sănătos, pentru a ajunge în lumea viitoare, pentru ca lucrurile să-mi meargă bine și pentru a simți satisfacție pentru că am făcut o donație astăzi. Oamenii se urcă într-un autobuz și pun un șekel într-o cutie de caritate pentru ca autobuzul să nu explodeze.

Se numește asta caritate? Este pur și simplu o plată către Forța superioară, astfel încât să mă protejeze, ca și cum i-aș spune Creatorului: „Uite, am făcut o donație și acum, în timp ce merg cu acest autobuz, asigură-te că nu se întâmplă nimic.” Acesta este un contract, nu o donație.

Desigur, vasele de primire nu primesc nimic; doar vasele de dăruire primesc. Cu alte cuvinte, trebuie să dobândesc o corectare specială numită „dorința de a dărui”, în cadrul căreia primesc un retur, o compensație, pentru că am dat caritate. Și aceasta trebuie să servească drept „combustibil”, pentru că fără ea nu aș putea da caritate.

Adică, în realitate nu există nicio acțiune pe care să o pot îndeplini fără a primi o formă de retur sau recompensă. Doar compensația care intră în dorința de a primi se numește animalică, materială, de dragul primirii și nu spirituală.

Dar dacă sunt capabil să dau și să primesc compensație în cadrul dorinței de a dărui, atunci se consideră că efectuez un act de dragul dăruirii, dând caritate, adică fără a primi nimic în schimb. Cu toate acestea, primesc putere – o formă de putere, o răsplată, în dorința de a dărui. Dar „combustibilul” pe care îl primesc acolo servește exact aceluiași scop pentru care am dat caritatea. Acest „combustibil” mi-a dat puterea de a oferi caritate.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/06/26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Chiar la sfârșitul Eclesiastului, este scris: „Sfârșitul chestiunii, după ce ai auzit tot ce era de spus, teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui, căci aceasta este omul întreg.”

Ați putea explica aceste două principii? „Teme-te de Dumnezeu.” Ce înseamnă asta? Pentru om, frica este de obicei percepută ca ceva negativ.

Răspuns: „Teme-te de Dumnezeu” înseamnă: nu lăsa egoismul tău să domine și să te împingă în tot felul de acțiuni inutile. Iar „păzește poruncile Lui” înseamnă: urmează instrucțiunile Lui.

Întrebare: Care instrucțiuni?

Răspuns: Acele instrucțiuni care se aplică în lumea noastră, ceea ce vedem în lumea noastră. Construiește-ți o cale normală pe care să o poți urma calm. Nu este nevoie să agiți constant totul. Nu crede că ești pe cale să creezi ceva complet nou.

Întrebare: Vă rog să explicaţi puțin mai mult. Înțeleg să nu iei ceea ce aparține altora și să-mi urmez propria cale. Dar ce înseamnă să-mi urmez propria cale? De unde știu care este aceasta?

Răspuns: Înseamnă să urmezi ceea ce ți se pare a fi de bun simț. Dezvoltă-l și, cu ajutorul lui, vei merge corect pe calea vieții.

Întrebare: Bunul simț înseamnă relații normale, calde cu ceilalți oameni? Că ar trebui să existe iubire, nu ceva excesiv, ci ceva suficient și autentic?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci, a crea un astfel de cerc cald în jurul nostru, este acesta bunul simț?

Răspuns: Acesta este bunul simț.

Întrebare: Dacă omul urmează această abordare, asta se înțelege prin „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 27.05.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Spuneţi că istoria nu are nicio legătură cu spiritualitatea.

Răspunsul meu: Nu am fost niciodată deosebit de interesat de istorie și am urât-o total la școală. Singurul aspect care m-a interesat în cele din urmă a fost atunci când am început să înțeleg istoria din perspectiva dezvoltării egoismului uman, forța care determină totul. Dar asta nu este ceea ce se predă la școală.

De exemplu, egoismul uman i-a determinat pe oameni să inventeze plugul, iar acest lucru a permis omului, prin propria muncă, să se hrănească nu numai pe sine, ci și pe alţi zece până la douăzeci de oameni. Drept urmare, fermele s-au extins, satele au crescut și au apărut orașele. Apoi a venit invenția forjei, a cuptorului și a multor alte lucruri.

De fiecare dată când egoismul uman inventează ceva, se dovedește a avea un impact profund asupra psihologiei, sociologiei, politicii, restructurării societății și a altor aspecte ale vieții.

Ceea ce mă interesează este interconectarea creșterii noastre egoiste în toate manifestările sale în cultură, știință, tehnologie, psihologie umană, viață de familie, așezări urbane și așa mai departe. Când toate acestea sunt privite ca un sistem unificat – de ce se întâmplă lucrurile așa sau așa, provenind dintr-o cauză sau alta – atunci devine cu adevărat fascinant.

Începi să vezi o imagine închisă, în care există un singur parametru schimbător: egoismul. Acesta dă naștere unei enorme varietăți de expresii. Deodată, apare tiparul. Noi instrumente muzicale le înlocuiesc pe cele vechi. Cântecele medievale fac loc noilor forme de muzică.

Oamenii încep să trăiască diferit. Pentru a asculta muzică, trebuia să mergi la teatru. Pe atunci nu existau magnetofoane, iar omul știa că la un moment dat trebuia să ajungă la teatru pentru a asculta aria preferată. Apoi dintr-o dată, totul s-a schimbat. Această abordare a istoriei a fost ceea ce m-a interesat.

De ce au început brusc să aibă loc descoperiri geografice? De ce unele țări au decăzut, în timp ce altele au prosperat?

Când vezi această dinamică desfășurându-se la niveluri complet diferite și realizezi că există un singur parametru care o conduce – egoismul – asta te învață totul.

În primul rând, te învață că pricina a toate se află doar în ego. Prin urmare, trebuie să mă agăț de ea, să lucrez doar cu ea și să nu acord atenție la nimic altceva. Nimic altceva nu poate schimba decât egoismul. El schimbă totul.

Dar cine îl poate schimba? Cine l-a creat în primul rând? De unde a venit?

Există un parametru numit lumină care a creat egoismul. Ea susține, ridică, coboară și dezvoltă egoismul. Prin urmare, trebuie cumva să influențez lumina. Când strălucește mai puternic, egoismul crește; când strălucește mai puțin, egoismul se diminuează și se estompează.

Cum pot ajunge la lumină? Nu o pot atinge direct deloc; este o substanță complet detașată de mine.

Cu toate acestea, este posibil să o influențez. Există un fel de diafragmă care se deschide și se închide, reglând câtă lumină strălucește asupra egoismului meu. Și ce este această diafragmă? Este o conexiune cu alții ca mine, dăruire și iubire.

Nu contează dacă îi iubești cu adevărat sau dacă le dăruiești cu adevărat. Dacă vrei să atragi influența luminii asupra ta, atunci încearcă într-un fel – chiar artificial, chiar și puțin – să te apropii de o astfel de conexiune cu ceilalți. De aceea ne adunăm într-un grup în care cu toții ne punem aceeași întrebare: Cum putem atrage influența luminii asupra noastră?

Este foarte simplu. Haideți să începem să ne unim, să vorbim unii cu alții, să ne inspirăm unii pe alții, să ne încurajăm și să ne stimulăm reciproc în această direcție, iar lumina va începe să strălucească asupra noastră mai puternic. Egoismul din noi va începe să se miște. Va aduce schimbări din ce în ce mai mari și vom începe să alergăm, să ne rostogolim înainte. Asta e tot.

Dacă am putea explica totul în acest mod simplu și frumos altor oameni, copiilor noștri și nouă înșine, atunci… Vedeți, durează cinci minute să spui întreaga poveste.

După aceea, nici după aceea nu mai există nicio problemă. Continuă doar să atragi lumina superioară printr-o unitate din ce în ce mai mare între prietenii care împărtășesc același scop de a atrage influența luminii asupra lor.

În ce scop? Vrem să ne dezvoltăm. Vrem să ne ridicăm mai sus. Vrem să accelerăm procesul nostru. Nu vrem să rămânem în acest proces îngrozitor și lent care pur și simplu ne epuizează nervii. Trece o zi și încă una în care rămânem într-o depresie teribilă, într-un fel de somn nesfârșit.

Asta este tot. Adunați-vă, faceți efortul, atrageți asupra voastră influența luminii superioare și mergeți mai departe.

Întrebare: Și unde se termină totul?

Răspuns: Atrageți suficientă lumină superioară, nu doar pentru a vă dezvolta în continuare egoismul, ci pentru a-l transforma și a-l face asemenea luminii însăși. Apoi veți traversa bariera de potențial și veți urca la nivelul următor, la fel cum un electron, sub influența unui foton, sare pe o orbită superioară.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cabala în 5 minute”, 11.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când guvernarea superioară ne influențează într-o formă neplăcută pentru noi, rea din perspectiva simţirilor noastre, nu simțim spiritualitate și nu ne amintim că există Creatorul. Credem că acest lucru se întâmplă deoarece durerea ne încețoșează mintea, și prin urmare uităm că totul vine de la Creator. Dar această înțelegere este greșită.

Faptul că Creatorul se ascunde, atunci când aparent ne face lucruri rele, nu este pentru ca noi să-L blestemăm, să-L uităm și pur și simplu să suferim. De ce acționează El așa?

El o face pentru ca tu să-ți corectezi Kelim [vasele] și să le aduci într-o stare în care nu mai contează dacă te simți bine sau rău. Principalul lucru este că El nu te părăsește. Nu vei mai fi preocupat dacă simți ceva dulce sau amar, ci doar de adevăr și fals, dacă El îți este ascuns sau revelat, dacă simți prezența Lui în tine sau nu.

Apoi începi să-ți judeci starea în funcție de prezența Creatorului în tine. Dacă simți o conexiune cu El, atunci dulcele și amarul nu mai contează. Prin urmare, spunem că Creatorul nu apare niciodată ca unul care face răul, deoarece atunci când El este revelat, este imposibil să te simți rău. Chiar dacă simți durere, aceasta este percepută ca ceva cu scop.

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/06/26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O ființă umană este construită din dorința de a primi și nu este în esență, nimic mai mult decât o celulă senzorială; tot intelectul, cunoștințele și deciziile provin din ceea ce simte.

Prin urmare, omul se poate apropia de scop doar prin intermediul ascensiunilor și coborârilor. Adică, apropierea de Creator se întâmplă prin coborâri, prin distanțarea de El.

Omul este distanțat de spiritualitate, împins înapoi și i se arată cât de opus este scopului; i se dezvăluie propriul său rău. Numim aceasta recunoașterea răului. Omul vede că nu poate face nimic pe cont propriu și este nepotrivit pentru sfințenie. Din toate aceste simțiri, în cele din urmă se maturizează în el o stare în care își dă seama că nu are de ales, trebuie să depășească propria rațiune.

Cum ajunge la o astfel de stare? Abia după numeroase căderi, una după alta, similar exemplului din Studiul celor Zece Sfirot, al omului care se străduiește să ajungă la palatul Regelui cu toate puterile sale, în timp ce gărzile și santinelele îl împing înapoi, îi barează calea și el se prăbușește de pe muntele pe care se află palatul Creatorului.

Dar de fiecare dată când este doborât, el se ridică și se întoarce. Este împins înapoi cu și mai multă forță și se ridică din nou și merge înainte cu răbdare și perseverență. În cele din urmă, prin toate aceste ciocniri și perioade de distanțare de spiritualitate, el își dezvoltă o dorință reală de a atinge scopul în sine.

Străduința sa pasională către scop este ceea ce declanșează ulterior un sentiment de respingere. Funcționează întotdeauna așa – prin contrarii. Din respingere, el dezvoltă o înțelegere a importanței scopului. Fiecare lucru dă naștere opusului său.

Prin urmare, dacă nu are căderi profunde, ascuțite, zdrobitoare care aduc dezamăgire și disperare, nu va putea să prețuiască cu adevărat scopul. Pe de altă parte, dacă nu depune suficient efort pentru a ajunge la el, chiar și atunci când i se pare că mai are încă puțin și va atinge scopul, doar pentru a cădea iar și iar, nu va descoperi cât de departe este de fapt, de scop.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă observi că ceva din grup nu se aliniază cu scopul sau nu duce la adeziunea cu Creatorul, ar trebui să analizezi cu atenție această situație punct cu punct, să găsești citate, să vorbești cu prietenii tăi și să prezinți problema în fața grupului. Dacă grupul vede că acest lucru poate duce la îmbunătățire, va accepta sugestia.

Trebuie să le arătăm tuturor în mod clar și logic ce trebuie îmbunătățit și de ce, și invariabil, să le legăm de nevoia de a realiza adeziunea la Creator, dar într-un mod simplu și practic.

Ce înseamnă practic? Rabaş scrie că abstracțiunile pot distruge întreaga lume. Abstracțiunea este o formă neîmbrăcată în materie. Nu poți spune: „Trebuie să fii altruist; oricine nu este altruist ar trebui dat afară din grup! Nu există loc aici pentru cel mai mare egoist!”

Trebuie să urmăm calea formei îmbrăcate în materie și să acționăm doar în conformitate cu o realitate care poate fi realizată și întrupată și care definește totul pentru noi.

Este scris că, așa cum un măgar este legat la ochi și merge înainte, așa trebuie să închizi ochii și să mergi. Cum poți închide ochii și merge? Numai dacă grupul te trage după el. Evident, nu poți merge pe drumul acesta singur. Încă nu știi ce forțe spirituale influențează omul.

Știu asta din propria mea experiență. Au fost momente când stăteam acasă, iar Rabaş mă chema și striga: „Vino încoace!” Dar eu stăteam acolo și plângeam în suspin la telefon: „Nu pot veni! Simt o forță care mă oprește.”

Prin urmare, trebuie să stabilim dinainte cum să procedăm. Omul nu se alătură unui grup cu condiția să accepte unele dintre legile grupului, dar nu și altele, și semnează sub această condiție. Intră în grup și semnează totul; printre puncte se numără unul care îl autorizează să acționeze conform regulilor grupului privind modificarea oricăror puncte.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu te uita la ceilalți! Deloc. Ai un suflet diferit; nu poți fi ca ei și ei nu pot fi ca tine. Așa că acordă mai puțină atenție tuturor celorlalți. Ar fi realizat Einstein ceva dacă s-ar fi uitat încontinuu la ceilalți? Este imposibil! Ar trebui să te asculți doar pe tine însuți. Chiar dacă greșesc, acesta sunt eu.

Întrebare: Ce-ar fi dacă am aplica asta unui om obișnuite, de zi cu zi?

Răspuns: Ce înseamnă obișnuit? Oricine poate fi extraordinar. Lasă-i să se asculte pe ei înșiși, să ia aminte la propria voce interioară. Asta pot face eu, asta vreau și asta cred. Nu este contrar altora, ci vine din interiorul meu.

Trebuie să-mi scot „eu”-ul din mine. Atunci te vei simți foarte confortabil cu asta, chiar și în greșeli.

Comentariu: Încerc să-mi aplic asta mie acum, dar nu este atât de ușor!

Răspunsul meu: Închide ochii și ești singur! Dar ești cu tine însuți; tot nu fugi de tine însuți. Asta este tot.

Întrebare: Și ar trebui să trăiesc așa?

Răspuns: Da

Întrebare: Acesta este sfatul dvs.?

Răspuns: Acesta este sfatul meu. Apoi, pentru a-l realiza, va trebui să-ți creezi un mediu special pentru tine și așa mai departe. Dar acesta ești totuși doar tu.

Comentariu: Mă gândesc la propria mea experiență. Dacă simt că „asta e al meu”, spuneţi că trebuie să înțeleg și asta este tot. Acum am simțit odată: „asta e al meu”, cu siguranță am simțit…

Răspunsul meu: Asta realizez.

Comentariu: Și merg pe această cale? Asta e! Și pe drum vor fi furtuni și valuri…

Răspunsul meu: Nu contează; mă va apropia și mai mult de mine.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 24.04.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este posibil să combinăm Cabala cu yoga sau cu orice alte metode?

Răspuns: Acest lucru este imposibil deoarece toate celelalte metode sunt opuse Cabalei, deoarece nu folosesc dorința de a primi pentru a atinge scopul. Toate se bazează pe suprimarea Kelim  (vaselor), mai degrabă decât pe dezvoltarea lor. Așa cum Cabala este o metodă de primire, tot așa sunt metode de „neprimire”, toate fără excepție.

Primește cât mai puțin posibil, mănâncă doar mâncare vegană, gândește mai puțin, respiră mai puțin, dorește mai puțin, orice ar fi, doar mai puțin. Adică, scopul este de a coborî omul de la nivelul său la nivelul unui animal sau al unei plante, sau chiar la un nivel mineral.

Sursa tuturor acestora se află în Egiptul antic, unde chiar și cadavrele erau transformate în mumii care nu  putrezesc. Toate acestea sunt metode orientale. Desigur, acest lucru are o rădăcină spirituală. Există și o justificare la nivel material.

Când oferi maselor o ideologie bazată pe afirmația că trebuie să-ți cobori dorințele și atunci totul va fi bine, aceasta dă imediat roade. Este acceptat pentru că are sens pentru toată lumea. Dar dacă, pe lângă ideologie, adăugăm o componentă spirituală, dacă o conectăm cu ceea ce este dincolo de viața și moartea noastră și afirmăm că omul va primi o recompensă veșnică pentru aceasta, va deveni o religie. Aceasta este o mare forță.

Dar de-a lungul a mii de ani, egoul uman a evoluat continuu din generație în generație. Fie că ne place, fie că nu, noi ne dăm seama de egoismul nostru, ceea ce duce la așa-numita dezvoltare a umanității. Ca urmare a noilor dorințe care se manifestă în fiecare dintre noi de la ciclu la ciclu, ne străduim constant să obținem ceva nou. Prin urmare, chiar și acele națiuni care au fost dedicate ideologiei reducerii dorinței ajung într-o stare în care nu o mai pot reține.

Nu va rămâne nimic din aceste metodologii de-a lungul unui secol. Oamenii care merg astăzi în India doar călătoresc. Nimeni nu este cu adevărat capabil să se angajeze în metodologia lor. Cei care reușesc să realizeze acest lucru se transformă într-un animal primitiv. Nu vreau să vorbesc prea mult despre asta, dar acesta este un fel de ultimă Klipa  împotriva dezvoltării. Nu putem rezista procesului de dezvoltare a dorinței de a primi. În 10-20 de ani, toate acestea vor trece.

Cei care astăzi sunt capabili să scape de suferința lor în astfel de tehnici – să-și închidă o parte din minte, să se coboare la un nivel foarte scăzut și să fie cu adevărat mulțumiți de asta – astfel de oameni nu sunt pentru noi. Aceasta este o formă primitivă, nedezvoltată.

Totuși, lumea se dezvoltă foarte rapid. La urma urmei, toate acestea sunt împotriva naturii. Aceasta nu este o corectare, ci o evadare de corectare. Nu vom realiza nimic în acest fel, ci doar un fel de consolare artificială temporară.

Din Lectia zilnica de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Regulile grupului se schimbă în funcție de progresul grupului. Dacă un grup își stabilește legi și reguli artificiale, atunci fie își întârzie dezvoltarea pentru o vreme, fie mai devreme sau mai târziu, descoperă că nu le poate respecta. Regula poate rămâne scrisă undeva, dar cine o respectă de fapt?

Să presupunem că definim ceva, o scriem și totul arată minunat, dar nimeni nu are nevoie de ea. Spun constant că examinarea legilor noastre interne este cel mai important lucru, deoarece prin aceasta omul se examinează pe sine. Trebuie să se raporteze la regulile grupului ca la propriile reguli interioare, să fie în armonie cu ele și să avanseze împreună cu ele.

Acest lucru nu determină relația mea cu membrii grupului; mai degrabă, determină relația dintre toate forțele, sentimentele și dorințele mele interioare. Prin urmare, în primul rând, trebuie să o văd ca pe un model al modului în care vreau să mă văd pe mine însumi intern. Nu vorbim despre relațiile mele cu prietenii; ne adaptăm în mod natural unii la alții în orice caz. Regula trebuie să fie în primul rând internă. Nu ar trebui să existe nicio diferență între regula externă și cea internă.

În lumea noastră, după ce o țară își stabilește legile, stabilește și sancțiuni pentru încălcarea acestora. Care este scopul acestor sancțiuni? Să oblige omul să respecte legile.

În cazul nostru, este vorba despre ceea ce se întâmplă cu omul dacă nu reușește să îndeplinească ceva din raportul său personal cu Creatorul. Nici nu ne putem imagina în ce măsură regulile pe care le stabilim în cadrul grupului sunt acceptate „de Sus”.

Baal HaSulam scrie despre acest lucru în „Dăruirea Torei”: Guvernarea stabilită de oameni și guvernarea Creatorului corespund în mod natural una cu cealaltă. Ceea ce un grup mare de oameni stabilește devine într-un anumit sens, o lege a guvernării superioare pentru ei.

Nu luați acest lucru prea literal, vom vorbi despre asta mai mult. Vreau doar să spun că, încercând să îndepliniți unele dintre regulile voastre, chiar dacă pot părea prostești sau neimportante, veți clarifica mai repede regula. Veți descoperi ce este relevant pentru noi și ce nu, ce este mai important și ce este mai puțin important.

În cele din urmă, fie că lucrați cu regula internă sau externă, scopul vostru este să o analizați, și prin urmare să avansați. Cum avansează omul? El examinează gradul în care se află: dacă este bun sau rău, util sau dăunător, dacă este de dragul său sau de dragul dăruirii. Prin această examinare, el dobândește o înțelegere mai clară a stării sale și a direcției în care trebuie să avanseze.

Din Lectia zilnica de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→