Sunt închis în propria mea carapace care mă separă de Creator, care este în exterior. Sunt un sclav; nu pot evada singur. În fiecare moment, o forță lucrează asupra mea și mă întoarce automat la mine însumi, la centrul egoist.

Cum mă pot face să fiu atent la ceea ce se întâmplă în exterior, astfel încât să înțeleg că și asta sunt eu și că acolo, în exterior, exist împreună cu Creatorul? Aceasta este adevărata mea realitate, acolo sunt eu, dincolo de animalul meu și acolo este sufletul meu, în afara acelui „eu” egoist prin care mă definesc în prezent.

Acestea sunt două forțe care acționează în natură. Și trebuie să aranjez lucrurile astfel încât a doua forță, centrifugă, să acționeze asupra mea la fel de natural, instinctiv și inevitabil ca prima, cea centripetă.

Lăsați-o să ne cucerească mintea și inima și să le tragă cu forță în exterior!

Lăsați-o să mă oblige să mă gândesc la ceilalți și să-mi pese de ei! Am nevoie de asta pentru că fără ea nu-mi voi găsi sufletul.

Și aici mă ajută puterea grupului cabalist. Numai asta mă poate convinge să ies din propriul meu cerc și să fiu atent la ceea ce este „în afara lui”.

Și când îmi schimb orientarea de la „înăuntru” la „în afară”, încetez să-mi mai fac griji pentru corp și încep să am grijă de suflet. Înțeleg că realitatea externă care mi se părea străină și complet indiferentă ascunde în sine adevăratul meu eu!

Acest cerc exterior este de fapt, mult mai prețios pentru mine decât cel interior, deoarece acolo se află sufletul meu, care este etern. Iar cercul interior nu este nimic mai mult decât animalul căruia i se acordă aproximativ 70 de ani.

Dar ascunderea nu-mi permite să văd toate acestea. Și când încep să înțeleg, sunt uimit de modul în care Creatorul îmi face farse.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala, 01.04.2010

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →