Unitatea şi Garanţia reciprocă, necesitatea zilei de azi – dr. Michael Laitman

CAPITOLUL 6

Oameni de sacrificiu

CARE ESTE NEVOIA LOR ŞI CE LE DĂM NOI

La prima vedere, s-ar părea că lumea este nerecunoscătoare pentru contribuţiile aduse de către evrei, la bunăstarea umanităţii, în ştiinţe, educaţie, economie, sociologie, psihologie şi practic, în toate domeniile vieţii. Cu toate acestea, această aparentă ingratitudine, ar trebui să ne servească drept indicaţie, că ceea ce dăm noi, nu este în mod necesar şi ceea ce au ei nevoie de la noi.

De fapt, oamenii chiar recunosc unicitatea poporului evreu, dar noi ne folosim greşit această unicitate, dăruind ceea ce vrem noi să dăm, în loc de ceea ce vor ei să primească.

Ca să înţelegem mai bine ce doreşte lumea de la noi, ar trebui să cercetăm câteva dintre cele mai critice şi mai incisive documente scrise despre evrei. Un exemplu extraordinar este cartea infamă a lui Henry Ford (fondatorul companiei Ford Motors), Evreul internaţional – cea mai mare problemă a lumii. Deşi în general, cartea face generalizări grosolane, ea punctează uneori, idei care merită luate în considerare. De aceea, trebuie totuşi să lăsăm la o parte jignirea pe care ne-o aduce şi să analizăm argumentele lui Ford (sublinierile aparţin editorului): ”Fiecare evreu ar trebui să ştie şi că în fiecare biserică creştină, în care sunt studiate şi primite profeţiile din vechime, interesul în viitorul Poporului vechi a cunoscut o revitalizare. Nu am uitat că li s-au făcut anumite promisiuni, cu privire la poziţia lor în lume şi este o certitudine că aceste profeţii vor fi împlinite. Viitorul evreilor … este strâns legat de viitorul acestei planete şi cea mai mare parte a bisericii creştine … crede în viitoarea repunere în drepturi a Poporului Ales. Dacă marea majoritate a evreilor ar şti cu câtă înţelegere şi simpatie sunt studiate în biserică, toate profeţiile care îi privesc, dar şi credinţa că aceste profeţii se vor adeveri şi că rezultatul lor va fi marele serviciu evreiesc adus societăţii, în întregimea ei, atunci probabil că ar privi cu alţi ochi biserica.”¹⁵³

Ford mai scrie, într-un paragraf anterior, ”Singurul scop profetic, care are legătură cu Israelul, pare a fi iluminarea morală a lumii, prin intermediul său.”¹⁵⁴ În alt loc adaugă, ”Societatea are o mare plângere împotriva lui (a evreului), pentru faptul că … a început să împlinească (ceea ce), într-un anume sens, superioritatea lui nu i-a permis să împlinească – vechea profeţie care spune că prin el, toate naţiunile de pe pământ vor fi binecuvântate.”¹⁵⁵

John Adams, cel de-al doilea preşedinte american, a comentat şi el, asupra a ceea ce a considerat că au dat evreii omenirii. Cu cuvintele sale, ”Evreii au făcut mult mai mult decât orice altă naţiune, pentru a civiliza omul. Dacă aş fi fost ateu şi aş fi crezut orbeşte în soartă, tot aş fi crezut că soarta i-a orânduit pe evrei să fie instrumentul cel mai important în civilizarea naţiunilor. Dacă aş fi fost ateu de cealaltă spiţă, care crede, sau pretinde doar că ar crede, că totul este dictat de şansă, aş fi crezut că şansa le-a ordonat evreilor să păstreze şi să propage în toată omenirea, doctrina unei conduceri supreme, inteligente, înţelepte şi atotputernice a universului, care, eu consider a fi, marele şi esenţialul principiu al moralităţii şi, în consecinţă, al întregii civilizaţii.”¹⁵⁶

Samuel Langhorne Clemens, cunoscut sub pseudonimul Mark Twain, recunoaşte faptul că evreii se disting în toate domeniile de activitate ale omenirii, dar şi el sfârşeşte prin a cugeta asupra sursei acestei dominaţii: ”…Dacă statisticile sunt corecte, evreii constituie abia unu la sută din rasa umană. Sunt mai degrabă, o adiere abia vizibilă de praf stelar, pierdut în revărsarea luminoasă a Căii Lactee. Conform acestui fapt, evreul ar trebui să fie greu de auzit, dar el se face ascultat şi a fost întotdeauna auzit. El este la fel de vizibil pe această planetă ca oricare alt popor, în timp ce importanţa sa comercială este extravagant de disproporţionată faţă de mărimea sa. Deasemenea contribuţiile lor la lista mondială a numelor mari din literatură, ştiinţă, artă, muzică, finanţe, medicină şi alte învăţături obscure, sunt şi ele disproporţionat de mari, în comparaţie cu cât de mic este acest popor. El a dus o luptă admirabilă în această lume, în toate timpurile; şi au făcut asta cu mâinile legate la spate. El ar putea fi arogant şi tot ar fi iertat pentru acest lucru.

”Egiptenii, Babilonienii şi Persanii s-au ridicat, au umplut planeta cu sunet şi splendoare, apoi au trecut ca un vis şi au dispărut; au urmat Grecii şi Romanii, au făcut un zgomot universal şi duşi au fost. Alte popoare au răsărit şi şi-au înălţat cât mai sus torţa, dar ea s-a consumat şi acum se află în obscuritate, sau au dispărut cu desăvârşire. Evreul i-a văzut pe toţi, i-a învins pe toţi, fiind astăzi ceea ce a fost dintotdeauna, nearătând decadenţă, infirmitate datorată vârstei, slăbiciune a părţilor sale, încetinire a energiilor sale şi nici lenevirea minţii sale alerte şi agresive. Toate lucrurile sunt pieritoare, mai puţin evreul; toate celelalte forţe trec, în afara lui. Care este secretul nemuririi sale?”¹⁵⁷

În sfârşit, sunt şi aceia care recunosc faptul că evreii sunt speciali în sens spiritual, mai mult decât în sens corporeal şi în plus, detaliază esenţa acestei spiritualităţi: unitatea. Acesta este cazul primului ministru al Marii Britanii din timpul celui de-al doilea război mondial, sir Winston Churchill. În Churchill şi evreii, autorul Martin Gilbert îl citează pe Churchill: ”Evreii erau o comunitate norocoasă pentru că aveau acel spirit colectiv, spiritul rasei şi al credinţei lor. (Churchill) nu le-ar fi … impus să-şi folosească acel spirit în sens îngust, de clan, să se separe de ceilalţi … departe de spiritul şi intenţia lor, departe de sfaturile care le-au fost date de cei mai îndreptăţiţi să îndrume. Acea putere personală şi specială pe care o posedă, le-ar permite să aducă vitalitate în instituţiile lor, aşa cum nimic altceva nu ar putea să o facă vreodată. (Churchill credea cu sinceritate că) un evreu nu poate fi un bun englez decât dacă este un bun evreu.”¹⁵⁸

Prin urmare, putem constata că naţiunile nu doresc de la evrei excelenţa în ştiinţe, finanţe sau oricare dintre domeniile menţionate în fragmentele citate mai sus. Ceea ce lumea are nevoie de la noi este spiritualitatea, adică abilitatea de a se conecta cu Creatorul. Acesta este singurul lucrul pe care îl avem şi nici o altă naţiune nu îl mai are, nu l-a avut vreodată, nu-l poate avea şi nici nu îi este destinat, decât cu condiţia ca noi să-l aprindem în interiorul nostru şi să îl trecem mai departe, ca o lumină, naţiunilor. Atâta timp cât noi nu ne îndeplinim această misiune, naţiunile ne vor considera, în majoritatea lor, de sacrificiu, dacă nu de-a dreptul primejdioşi, aşa cum a afirmat şi Ford, ”Problema cea mai acută a lumii”.

153 – Henry Ford, Evreul internațional—Cea mai mare problemă a lumii (The Noontide Press: Books On-Line), 40.

154 – Henry Ford, Evreul internațional—Cea mai mare problemă a lumii  (The Noontide Press: Books On-Line), 8.

155 – Henry Ford, Evreul internațional—Cea mai mare problemă a lumii  (The Noontide Press: Books On-Line), 28.

156 – John Adams, într-o scrisoare către F. A. Vanderkemp (16 February 1809), întrebat în Rădăcinile ordinii americane (1974) de Russel Kirk.

157 – Mark Twain, Eseele complete ale lui Mark Twain, “Privind evreii” (publicată în Harper’s Magazine, 1899), Doubleday, [1963], pg. 249.

158 – Martin Gilbert, Biserica și evreii (UK, Simon & Schuster, 2007), 16.

Filed under: Antisemitism | Add Comment →