Category Archives: Coronavirus

Coronavirus: prin toate galaxiile

Natura ne arată prin coronavirus că, dacă ne îndepărtăm de alții prin egoismul nostru, atunci nu avem dreptul să fim aproape de ei fizic. Dacă vrem să fim conectați, trebuie să stabilim mai întâi o conexiune internă și să ne raportăm reciproc unul la altul într-un mod corect și amabil.

În măsura în care cineva le dorește tuturor binele, se poate apropia de ei. Și dacă nu are nicio dorință de a iubi și de a ajuta pe altcineva, atunci nu se poate apropia de ei. Asta îl face pe om să vadă că egoismul său este cel care îl înstrăinează.

Totul este atât de simplu: calitățile lumii superioare apar deja în lumea noastră și trebuie să folosim acest lucru pentru a ne educa, pentru a ști când să ne apropiem și când să ne îndepărtăm. Imaginează-ți cât de bine ar fi dacă am păstra distanța corectă, apropiindu-ne sau îndepărtându-ne de oameni în funcție de atitudinea noastră interioară.

Tu și cu mine putem fi în două galaxii diferite, despărțite de mulți ani-lumină și, în același timp, să avem sentimentul că suntem conectați și că în viitor ne vom apropia, deoarece Creatorul dintre noi ne trezește în acest sens. Apoi am căuta, fiecare din propria noastră galaxie, cum să ne apropiem unul de celălalt în ciuda distanțelor, cum să ne exprimăm iubirea și să ne anulăm.

Astfel, ne-am apropia treptat și ne-am uni într-un singur Partzuf în care este dezvăluit Creatorul în toată puterea Sa, adică în iubirea eternă și perfectă dintre noi. Ne-am contopi cu inimile și dorințele noastre, am descoperi cum ne împlinește Creatorul. Acesta este sfârșitul corecției.

Dar mai întâi, trebuie să descoperim cât de diferiți suntem.

Și exact asta este ceea ce face coronavirusul. Vor fi și alte modalități care să ne facă să simțim distanța între noi și vom realiza în sfârșit că virusul este conectat la dorința noastră, la proprietatea noastră internă și că nu pot să mă apropii de o altă persoană, fără o analiză internă.

De fapt, nu vreau să mă apropii în interior de altcineva, de aceea nu mă pot apropia nici fizic de el! Lumea noastră începe să ia forma lumii spirituale.

Imaginează-ți că suntem cu toții suspendați în vid și, în măsura în care vrem să devenim mai amabili și mai apropiați unul de celălalt, ne apropiem. Iar dacă ne tratăm rău, atunci ne îndepărtăm. Adică, totul este determinat nu de distanțele fizice din această lume, ci de calitățile noastre interne, spirituale. Exact asta se întâmplă acum în lume. Astăzi putem reflecta la cum să ne schimbăm pe noi înșine.

Acest lucru ne-a fost întotdeauna ascuns și neclar pentru noi, dar acum totul este dezvăluit.

Vreau să fiu mai aproape de alții, deoarece în acest fel pot dezvălui Creatorul și lumea superioară, care se manifestă doar în legătura dintre noi. Dar pentru a ne apropia, nu este suficient să facem câțiva pași și să nu ne schimbăm din interior.

În primul rând, trebuie să mă schimb, să-mi schimb atitudinea față de ceilalți, de la ură la iubire și abia atunci pot să mă apropii de ei. Ne apropiem sau ne îndepărtăm în funcție de intențiile, de atitudinea noastră. Totul devine clar și de înțeles și toată munca spirituală se face în mod deschis.

Prin urmare, îi rog pe prietenii mei: trageți-mă spre voi, să îi cerem Creatorului împreună ca El să ne ajute! Și așa muncim, dar pe moment suntem parcă suspendați în aer. Comunicăm între noi și cu Creatorul, cerem ajutorul, începem să ne îndreptăm unul spre celălalt, ca și cum plutim într-un spațiu cu zero gravitație, până când ne unim și dezvăluim între noi proprietatea numită Creatorul.

Acest lucru este deja în mâinile noastre.

Avem acum ocazia să lucrăm în lumea corporală, dar cu proprietăți spirituale. Imaginați-vă ce a făcut coronavirusul!

Din partea a doua a lecției zilnice de Cabala din 07.04.2020

 

Încotro ne duce Coronavirusul?

Unde ne duce această forță care ne afectează pe noi toți, întreaga lume? Anterior, forța superioară a acționat întotdeauna selectiv, afectând fiecare națiune, fiecare grup, fiecare persoană în mod diferit.

Dar acum vedem că lucrează cu toată lumea într-o manieră uniformă, fără a lăsa pe nimeni să scape și ne conduce cu o mână fermă către o nouă formă de relație, spre o legătură specială între noi.

Sper cu adevărat ca virusul să ne oblige să ne anulăm egoismul și ca întreaga lume să se ridice deasupra lui. Lumea nu realizează și nu înțelege încă necesitatea unei astfel de schimbări, trecerea de la sistemul egoist la sistemul altruist.

Forța superioară, Creatorul, corectează lumea cu ajutorul coronavirusului.

Virusul nu are minte, sentimente sau libertatea de a acționa. Dar forța superioară, cu o singură mișcare, răstoarnă întreaga realitate, întreaga umanitate, raportându-se la toată lumea ca la un singur sistem, un singur corp. Aceasta este o acțiune minunată. Trăim vremuri extraordinare.

Dacă descoperim acest proces și vedem unde ne conduce, de la starea noastră actuală la obiectivul final, înțelegem că acesta este destinat să ne unească și să ne transforme într-un singur sistem, o singură umanitate, un singur om cu o inimă. Acest proces ne permite să descoperim între noi Creatorul, lumea superioară.

Dacă relațiile noastre sunt egoiste, la fel este și viața în această lume. Când acestea se vor schimba într-un sistem construit pe iubire, unitate, dăruire reciprocă, atunci va rezulta un sistem spiritual, superior, următoarea lume.

Nimeni nu se va mai simți separat de ceilalți, trăindu-și viața dintre naștere și moarte. Vom fi cu toții infinit de conectați și vom simți în această conexiune viața spirituală, eternă.

Această stare începe să se manifeste treptat.

Ne apropiem de o astfel de realitate. Trebuie doar să ne sporim sensibilitatea la starea care există deja. Depinde doar de noi cât de mult dorim să o dezvăluim prin puterea unității noastre.

Chiar și în lumea egoistă, există oameni care o simt mai bine decât alții. Mai ales acum, trebuie să facem tot posibilul pentru a înțelege noua stare care va veni, numită următoarea lume. Natura ne tratează ca pe o singură ființă umană, îi include pe toți cei din interiorul ei, și exact așa trebuie să ne raportăm și noi la ea.

În cele din urmă, am ajuns la astfel de schimbări în societatea umană care ne arată că aparținem ultimei generații, generația lui Mashiach (Mesia). Mesia este forța care ne trage din egoismul nostru spre unitate, de la separarea de la Creator, la Creator, de la separarea de viața eternă, la viața eternă.

Aceasta nu este o fantezie, ci un fapt care va deveni real în curând.

Programul este stabilit în avans și este în vigoare, dar viteza realizării lui depinde de noi.

Dacă grupul nostru aspiră înainte, mergând înaintea tuturor, atunci vom putea accelera dezvoltarea și vom duce întreaga umanitate la revelația lumii noi. În fiecare zi, umanitatea devine din ce în ce mai pregătită să primească acest mesaj.

Din partea a doua a lecției zilnice a Cabalei 4/3/20, Scrierile lui Baal HaSulam, Shamati 1, „Nu există nimeni în afară de El”

Vindecare, nu plăgi

Întrebare: Sărbătoarea Paștelui simbolizează exodul din Egipt. Egiptul este personificarea egoismului nostru, percepția consumatorului despre lume. Putem spune că stăm în pragul celor zece plăgi ale Egiptului? Să presupunem că prima dintre acestea este coronavirusul. Există alte lovituri care ne așteaptă?

Răspuns: Aș dori foarte mult ca acest lucru să fie adevărat. 🙂

Întrebare: De ce ești întotdeauna atât de fericit de lovituri?

Răspuns: Pentru că le privesc ca pe un remediu, nu ca pe niște plăgi.

Întrebare: Ne poți învăța să le privim și noi așa?

Răspuns: Începeți să studiați Cabala și veți vedea că toate loviturile sorții sunt orientate doar spre a ne vindeca de egoism. Apoi vom putea să ne unim, să urcăm, să începem să vedem alte lumi, cele superioare, în timp ce trăim în această lume. Să simțim că existăm veșnic în vastele zone ale lumii superioare.

Omul este destinat, cum se spune, să trăiască în Grădina Edenului. Trebuie să înțelegeți ce înseamnă să vedeți această lume în timp ce trăiți în lumea noastră.

Sper că toți acești viruși sunt ultimii. Și deși vor fi din ce în ce mai mulți, aceștia sunt din ce în ce mai clar îndreptați să îl schimbe pe om.

Întrebare: Crezi că ne așteaptă alte lovituri?

Răspuns: Totul depinde de noi. Dacă nu învățăm de la primul virus, va exista un al doilea, al treilea, precum cele zece plăgi ale Egiptului.

Din emisiunea de pe KabTV „Coronavirusul Schimbă Realitatea” din 19.03.2020

 

De ce ne pedepseşte Natura prin acest Coronavirus?

Cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât natura ne cere într-un mod mai strict să păstrăm echilibrul între primire și dăruire. Nu suntem în măsură să păstrăm acest echilibru și, cu cât avansăm mai mult, suferim tot mai mult.

Asupra noastră nu acționează doar niște forțe negative. Situația actuală este rezultatul faptului că există un dezechilibru în creștere între forțele de primire și dăruire. Forța de primire sau dorința de a primi plăcere crește constant și nu este compensată, corectată de dorința de a dărui. Acesta este motivul pentru care natura pare că ne pedepsește. Nu este un sistem primitiv în care primim instantaneu pedeapsa și înțelegem ce se întâmplă, ca atunci când pui mâna în foc, te arzi și data viitoare ești atent. Sistemul naturii este enorm și complex, așa că atunci când primim o reacție negativă nu știm exact de unde provine și care este cauza ei.

Asta înseamnă că nu este ușor să învățăm. Umanitatea nu și-a dat încă seama că egoismul este cel care provoacă toate nenorocirile din lume. Nu dăm vina pe propriul nostru egoism, care crește constant, ne conduce și ne obligă să primim întotdeauna doar pentru binele nostru, prin orice mijloace. Nu suntem în stare să înțelegem acest lucru, oamenii cred că totul este în regulă cu ei.

Umanitatea nu vede că dorința de a primi plăcere este o forță greșită. Mai mult, egoismul este motorul progresului și fără el ne-ar fi imposibil să nu ne întoarcem în peșteri. Prin urmare, nu avem de ales și dezvoltăm din ce în ce mai mult dorința egoistă încercând să-i oferim diversele satisfacții pe care le cere.

În ultimul timp, în ego-ul nostru, am continuat să alimentăm excesiv dorința de a consuma, pentru a vinde mai mult și a câștiga mai mult. Acest lucru este definitoriu pentru generația noastră: nu mai fabricăm produse esențiale traiului, ci devenim foarte sofisticați în încercarea de a satisface capriciile egoismului nostru nesăbuit.

Pentru asta ne pedepsește natura: folosim dorința noastră supradimensionată, nestăpânită, de a primi plăcere, care are nevoie de lucruri care sunt inutile pentru viață.

Dorința de a primi este o parte a naturii și se dovedește că folosim natura incorect.

În loc să aducem sistemul naturii în armonie, folosim dorința de a primi așa cum vrem și astfel scoatem natura din echilibru.

În loc să păstrăm echilibrul corect între forța de primire și forța de dăruire, creăm dezechilibre într-o direcție sau în alta și, astfel, distorsionăm natura. Drept urmare, natura lansează diferite molime. Noi le deschidem ușa, prin relațiile incorecte dintre noi.

De unde a apărut coronavirusul sau de unde vor apărea alte virusuri care se vor manifesta în viitor? Din conexiunea incorectă, egoistă, dintre toate părțile societății umane.

Ne aflăm la cel mai înalt nivel al naturii. De aceea, prin relațiile noastre greșite, răsucite, provocăm distorsiuni la nivelele inferioare: în regnul animal, vegetal și chiar mineral. La nivelul actual vedem că pe întregul glob explodează cataclismele: taifunuri, erupții vulcanice, încălzire globală sau îngheț.

Distorsiunile la nivel vegetal ne vor aduce în punctul în care nu vom avea nimic de mâncare. La nivel animal vom vedea tot felul de epidemii și s-ar putea să existe mii de astfel de viruși. În afară de aceasta de azi, mai trebuie să parcurgem și invazia de lăcuste, ca în plăgile egiptene.

Noi provocăm toate aceste plăgi, cu propriile noastre mâini, raportându-ne între noi într-un mod distorsionat. Astfel generăm tot felul de manifestări urâte la nivelele inferioare, care consumă toate rezultatele muncii noastre, ca o tumoră canceroasă.

În asemenea condiții, coronavirusul este o corectare, o compensare a distorsiunilor pe care le producem la nivel spiritual, în conexiunea dintre noi. Drept urmare, distorsionarea se dezvăluie chiar și la nivelurile inferioare, obligându-ne să ne schimbăm, să ne corectăm.

Mulţumită coronavirusului, deja fabricăm mai puține mărfuri, călătorim mai puțin și ne distrăm mai puțin. Umanitatea s-a potolit și și-a potolit egoismul arogant care distrugea întreaga planetă.

Dacă epidemia se înrăutățește, lumea se va opri complet: toată lumea va rămâne acasă în loc să zboare dintr-un capăt la celălalt al lumii, vom înceta să mai facem tot felul de lucruri prosteşti.

Ieri, ştirile au arătat un aeroport complet gol.

Aceasta este o corectare; de ce ar trebui oamenii să se grăbească undeva? Acum vom avea timp să ne gândim de ce facem asta. Deodată, ne vom întreba îngroziți: Ce facem? De ce-am călătorit și am cheltuit bani, pe care a trebuit să-i câștigăm muncind suplimentar?

Acum putem să stăm liniștiți și să ne gândim. Într-adevăr, avem la ce ne gândi. Putem comunica între noi, putem face ceva util. Care este beneficiul vizitării unor pietre în Roma sau Paris? Mai degrabă mă uit la prietenii, la vecinii și la familia mea. În sfârșit, îmi voi vedea copiii pentru că am uitat deja cum arată. Le-am uitat chiar şi numele.

Rezultă că aceasta este o corectare. Este util ca umanitatea să se oprească. Să-și simtă neputința și incapacitatea de a controla totul. Este posibil ca natura să ne oprească într-o clipă și să facă ce vrea cu noi.

Dacă mâine ar apărea un virus în agricultură, ce vom mai mânca? La acest lucru ar trebui să ne gândim în loc să ne ucidem reciproc și să jucăm jocuri politice. Nu poți acționa egoist dacă nu ai ce mânca. Atunci vom începe să ne gândim la viață și nu la controlul întregii lumi.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabalah 3/5/20 Scrierile lui Baal HaSulam, „Pacea”

Noi nu vom fi la fel din nou

În această perioadă dificilă a pandemiei coronavirusului, femeile pot face o muncă mult mai importantă decât bărbații, deoarece ele sunt mai conectate la viață, au un simț al vieții mai puternic în familie și față de copiii lor.

După această epidemie, oamenii nu vor fi la fel. Va fi nevoie de câteva luni și toată lumea se va obișnui cu această stare nouă. Vom începe să percepem lumea într-un mod nou; vom simți că lumea este sub controlul forței superioare.

Toți avem acum aceleași întrebări: De unde a apărut această problemă? De ce? Ce va urma? Dintr-o dată ne-am pierdut interesul de a alerga după plăcerile acestei lumi, principalul lucru este să supraviețuim, pentru ca noi și copiii noștri să trăim în pace în această lume.

Asta este o etapă foarte importantă în educația umanității. Virusul ne va educa astfel încât nu vom mai fi aceiași oameni din nou. Imaginați-vă că în patru, cinci sau șase luni vom vedea că epidemia se reduce și coronavirusul încetează să mai circule printre noi. Atunci vom fi deja alți oameni.

Între timp, trebuie doar să ne sprijinim reciproc și să continuăm să explicăm că această lovitură vine de la natură deoarece am încălcat legile ei și violându-i integritatea și unitatea.

Noi distrugem natura și ca rezultat, atragem în mod involuntar tot felul de viruși pe care-i forțăm să se manifeste. Dacă vom continua să amenințăm natura în acest fel, vor apărea tot mai mulți viruși noi, mult mai îngrozitori decât acesta. Prin urmare nu avem de ales, trebuie să schimbăm relațiile dintre noi și atitudinea noastră față de natură. Apoi totul se va aranja la loc.

Întâi de toate, trebuie să înțelegem că acest coronavirus este o consecință a dezechilibrului natural provocat de oameni. Acest dezechilibru provine din lipsa conexiunilor prietenoase dintre oameni.

Noi, oamenii, trebuie să existăm într-un sistem integral, dar acționăm în mod opus, îndepărtându-ne unul de altul. Egoismul crește tot timpul silindu-ne să fim tot mai mult unul împotriva celuilalt. Dacă nu vom opri procesul separării globale, vom face să apară viruși din ce în ce mai dăunători.

Toată lumea este de acord că este nevoie de o conexiune între oameni, dar nimeni nu crede că este posibil să o realizăm, considerând-o doar un vis frumos. Adevărul este că nu ni se cere să construim conexiunea, ci doar să dorim să ajungem la ea.

Aspirând la conexiune, ne investim efortul în natură și ca rezultat, natura este corectată și se îmbunătățește. Apoi vor înceta să mai apară din ea tot felul de dăunători, inclusiv virușii.

Din lecția de Cabala pentru femei 4/4/20

Coronavirusul este doar începutul?

Noul coronavirus 2019, COVID19, a paralizat mega oraşele și s-a insinuat în toată lumea. Pentru mine, acesta nu este doar o altă epidemie, ci un indicator al proceselor globale care au loc în umanitate.

Lumea noastră nu este statică; ea se dezvoltă și o face într-un mod negativ. Nu este o problemă legată de climă sau epidemii – acestea sunt doar consecințele. Motivul este chiar materia originală a universului: dorința noastră egoistă. Această mașină în mișcare perpetuă nu se oprește niciodată și încă nu am învățat cum să lucrăm corect cu ea.

Înțelepciunea Cabala ne deschide o perspectivă mai profundă a acestei lumi. Ea nu este ce pare a fi și nici ce am vrea să fie. Am prefera să creștem și să trăim într-un mediu neschimbat, fără echivoc, familiar. Dar lumea se schimbă iar legile sale sunt dinamice.

Sistemul ale cărui resurse le folosim nu este un depozit; este un organism viu în care totul este interconectat. Nu există impulsuri aleatorii, explozii bruște; ele ne apar așa doar nouă. Uneori chiar și animalele răspund din instinct mai bine decât oamenii.

Deoarece oamenii sunt cele mai dezvoltate creaturi, fiind elementul cheie al sistemului general, aproape toate răspunsurile acestuia sunt provocate de noi. Modificările negative ale naturii umane duc la schimbări negative în natură.

Totuși, nu este vorba de egoism în sine. Creșterea acestuia este naturală și programată. Problema constă în faptul că nu o compensăm, mulțumindu-ne să reacţionăm la ceea ce se întâmplă. Ba chiar credem că așa trebuie să fie.

În Cabala, această compensare, echilibrarea egoismului cu o forță opusă, se numește corectare.

Lipsa echilibrului provoacă suferință. Chiar dacă nu vedem legătura, ea funcționează în continuare. Astfel că nu este nimic surprinzător la noile tulpini virale. Sistemul universului este uniform.

Răspunde la dezechilibrul uman pe diferite niveluri. Acesta este motivul pentru care lupta împotriva virușilor este o luptă împotriva consecințelor care, în cel mai bun caz, atenuează lovitura, dar nu rezolvă situația. Aceasta înseamnă că ne aşteaptă noi epidemii cauzate de dezechilibrul din noi înșine. Atât timp cât predomină partea negativă din interiorul omului, nu are rost să sperăm la pace și liniște.

Bineînţeles, nu vreau să dau lecții nimănui. Vorbesc despre realitate, despre relațiile noastre, despre starea în care ele sunt acum. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, nu va fi dificil să găsim răul în tot ceea ce ne leagă. Încercăm să compensăm artificial această otravă cu moralitate, legi, corectitudine politică, reclame bune, publicitate subtilă și crudă.

Sperăm că binele din noi va învinge într-adevăr. Totuși, aceasta este o autoamăgire. Este imposibil să-ți echilibrezi propria natură acționând conform regulilor sale. Adevăratul echilibru este în ridicarea mai presus de sine, către unitate. Orice altceva este un paliativ.

În prezent, dezechilibrul din om a atins un nivel nou, iar natura va reacționa în consecință. Cred că sistemul nu se va limita la virușii care infectează organismul. Următoarea generație de viruși ne va infecta mintea și psihicul. Vor scoate la suprafaţă diferențe, contradicții, deviaţii și vor provoca excese și psihoze colective la nivel moral, ideologic și social.

Chiar și astăzi, au apărut astfel de „mutații” la nivelul culturii și științei, forțându-i pe oamenii de știință și pe alți specialiști să inventeze postulate fără nicio bază reală. Anterior, astfel de fenomene se bazau pe lăcomie, pofta de putere și simplă prostie, dar acum acest lucru este amestecat cu o nebunie contagioasă.

Orice virus, orice boală, este un dezechilibru, o conexiune incorectă între un plus și un minus.

În termenii înțelepciunii Cabala, este un scurtcircuit provocat de întâlnirea a două dorințe opuse, fără un ecran pe post de rezistență. Drept urmare, opusele nu pot interacționa armonios și nu pot menține o activitate sănătoasă care să susțină viața și cursul corect al dezvoltării.

Este clar că divergența dintre extreme va crește în timp. Nu este o coincidență faptul că recunoaștem ca normale tot mai multe forme de comportament, viață de familie, expresii sexuale și autoidentificări. Deocamdată reușim să acceptăm și să controlăm cumva aceste distorsiuni ale fundației. În următoarea etapă, viruși cu o calitate nouă vor scăpa de sub control și vor provoca haos în casa noastră.

Dezechilibrul dintre aceste două înclinații a apărut cu mult timp în urmă, a crescut treptat, încet, permițându-ne să îl acceptăm tacit. Acum însă, totul s-a schimbat: ritmul dezvoltării crește iar dezechilibrele sunt grav accentuate. Dacă nu ne ocupăm de ele în mod sistematic și de la bază, nu vom putea face față provocărilor viitoare și nu vom găsi un tratament pentru cei din urmă viruși.

Aceștia pot deveni o amenințare chiar mai mare decât bombele atomice și cu hidrogen. Într-adevăr, nu este nevoie de arme de distrugere în masă, fiind suficient să „păcălim” mintea transformând oamenii în legume neajutorate, nebuni fără logică, sau în marionete.

În mare, luptăm nu împotriva virușilor, ci a unei forme dezechilibrate de existență pe care o proiectăm la diferite niveluri ale naturii. Cel mai frapant exemplu este cancerul, care determină celulele afectate să-și consume mediul în care trăiesc. Oncologia este diagnosticul nostru universal comun.

Este timpul să ne dăm seama în sfârșit cât de periculos este dezechilibrul dintre egocentrismul uman și dăruirea inerentă a naturii. Această diferență de forțe trebuie echilibrată și corectată în noi. Trebuie să adăugăm ceea ce lipsește, pentru ca opusele să formeze un întreg, conducând umanitatea la un echilibru real.

Tot ceea ce nu facem astăzi, va trebui să facem mâine, în condiții mult mai dificile. În final, epidemii monstruoase și alte dezastre vor indica clar că omul este sursa dezechilibrului. Totuși, ce ne oprește să vedem asta acum?

Exodul întregii lumi din Egipt

Dacă prietenii îndeplinesc extern cerințele, participă la lecții și la întâlnirile prietenilor, atunci nu am dreptul să-i părăsesc. Creatorul m-a adus la ei și trebuie să lucrez cu ei.

Mai ales acum, a fi într-un grup cabalist este o oportunitate fericită, primită de sus. Creatorul ne atrage spre El.

Dacă omul are o oarecare legătură cu acest proces, atunci nu-l critic, pentru mine principalul lucru este să fiu conectat cu toți cei în care există o astfel de dorință. Crede-mă, suntem într-o stare specială numită Exodul din Egipt. Exodul este rezultatul nu doar al unui grup mic condus de Avraam, ci al reprezentanților întregii omeniri, al tuturor oamenilor.

Cu toții vrem să ieșim din egoismul nostru, să ne ridicăm și să ne unim cu Creatorul. Creatorul ne ajută în acest sens; nu întâmplător a venit epidemia de coronavirus. Ea ne facilitează exodul din egoism.

Creatorul dorește să ne arate cât de greșită este conexiunea noastră, de aceea El ne îndepărtează unul de celălalt prin coronavirus. Acum trebuie să înțelegem cum să ne conectăm din nou, dar într-o formă corectă. Imediat ce vom fi gata să ne conectăm corect, virusul va dispărea.

Nu ne vom întoarce în lumea veche, ci vom ajunge la o nouă conexiune, la o societate nouă, cu ocupații noi. Viața nu va mai fi la fel cum a fost înainte de coronavirus. Prin urmare, este necesar să explicăm întregii omeniri ceea ce Creatorul cere de la noi. Este prietenia unuia față de celălalt, dorința de a dezvălui calitatea dăruirii, unitatea dintre noi și dragostea pentru toate creaturile.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 31/03/20, Scrierile lui Rabash, „Nevoia de iubire a prietenilor”

Injecție universală

Întrebare: De ce coronavirusul se răspândește în principal la persoanele în vârstă?

Răspuns: În principiu, virusul se răspândește tuturor. Doar că tinerii o tolerează atât de ușor boala încât nici nu o observăm. Cu toate acestea, următoarea modificare va fi evidentă și asupra lor.

Cert este că virusul este purtat de toată lumea: atât de animale, cât și de noi. Există persoane care experimentează boala aproape imperceptibil. Există cei care simt o ușoară boală sub formă de frisoane sau răceli și cei care o simt mai mult. Și există oameni care chiar mor.

În ceea ce privește copiii, cu cat vârsta mai mică, cu atât virusul este mai ușor tolerat. Cu toate acestea, ii afectează totuși. În orice caz, ar trebui să afecteze toată lumea! Drept urmare, nu veți vedea pe lume o singură persoană prin care acest virus nu a trecut.

Acum este momentul când ar trebui să obținem o injecție universală. Acest lucru nu este nici bun, nici rău, trebuie doar să înțelegem ce ne cere natura. Dacă înțelegem, atunci ne vom comporta corect și ne vom bucura de viață. Și nu vom avea pierderi.

Din emisiunea KabTV „Fundamentele Cabalei”, 4/12/20

Mai mulți decât unul, nu vă adunați!

Dacă simt conexiunea cu Creatorul, acest lucru îmi va corupe munca. Am să fiu satisfăcut că sunt conectat cu Creatorul, că sunt lângă El, că-I dăruiesc și că simt reacția lui.

Aceste conexiuni mă vor slăbi generând tot felul de calcule egoiste: eu față de Creator și Creatorul față de mine. De aceea poate că este mai bine să nu văd asta, ci să tânjesc și să îl doresc pe El? Ce este mai bine pentru o persoană pentru a se apropia de Creator cât mai mult posibil?

Vedem cum se întâmplă lucrurile în această lume. Dacă doi iubiți sunt separați de distanță, sunt îngrijorați că sunt departe unul de altul și visează să se întâlnească din nou. Atunci ei se vor îmbrățișa și vor fi împreună ca un singur corp. Apoi când se întâlnesc, se conectează cu adevărat, obțin ce și-au dorit și tot romantismul dispare. Dorința care ardea în ei atunci când erau separați a dispărut și o dată cu ea, toată plăcerea.

Dacă nu simți foamea, nu ai pofta de mâncare, atunci nu te poți bucura de masă. Întâi trebuie să acumulezi deficiență și să fii flămând, apoi această foame te va ajuta să percepi gusturile din mâncare.

Acum, în timpul epidemiei coronavirusului, Creatorul vrea să ne dividă distanțându-ne. El spune “Nu vă apropiați mai mult de doi metri între voi! Mai mulți de doi, nu vă adunați!”. Mâine va fi imposibil să ne apropiem, până când nu vom simți cât suntem de divizați cu adevărat.

Ar trebui să acumulăm o nevoie de conexiune, să fim sătui de stat acasă singuri și să visăm să fim cu alți oameni, să-i simțim și să-i înțelegem.

Apoi mă voi gândi: îmi doresc ca virusul să dispară ca să pot comunica cu alții și să fiu cu prietenii. Nu doar să fim împreună, ci deoarece în conexiunea noastră putem revela Creatorul, un nivel superior al existenței în care simțim viața eternă. Acum stau acasă și îmi este frică de moarte. Știu că oricum voi muri, dacă nu acum, din cauza coronavirusului, atunci peste alți zece sau douăzeci de ani. Nimeni nu se îndoiește de asta.

Totuși, acum este ca și cum încet, încep să văd. Acest virus apare pentru a-mi da viața eternă, ca să pot trăi veșnic într-o formă complet diferită, fără să-mi fac griji cum să fac bani, de poluarea aerului și toate celelalte probleme. Acest virus mă direcționează, pentru a urca la un alt nivel.

Eu sunt la nivelul acestei lumi și virusul vrea să mă ducă la următorul nivel, unde viața este eternă și perfectă. Ne dă oportunitatea de a trece, prin conexiunea dintre noi, într-o altă dimensiune a naturii, în care nu suntem conectați cu corpurile fizice, cu acest pământ, cu tot globul sau cu acest univers. Este ca și cum am aluneca într-o lume diferită.

Rezultă că pot să folosesc această stare critică pentru a obține eternitatea și perfecțiunea, pentru a mă ridica deasupra naturii mele.

Visul meu este ca acest virus să nu se evapore pur și simplu ca și cum nu ar fi existat. Vreau să ajungem la o stare specială, superioară, să ne ridicăm deasupra acestei materii la materia spirituală, de la simțirea acestei realități la perceperea realității superioare. Sunt multe nivele, dar principalul lucru este să mergem de la nivelul corporal la unul spiritual.

Din partea a 2-a a lecției zilnice de Cabala 3/26/30, lecție pe subiectul “Construind societatea viitoare”

Coronavirus: umanitatea nu-și poate reveni

Întrebare: Vor exista consecințe spirituale ale coronavirusului? Acum omenirea suferă, este speriată și încă nu a ajuns la concluzii serioase.

Răspuns: Omul încă este în confuzie: unde voi lucra, unde vor studia copiii mei, cum va merge totul, cât o să mai stau acasă etc. Și aici apar o mulțime de întrebări: ce-i cu soția, cu copiii? Îi văd foarte rar. Acum însă, încep să-mi recunosc copiii și soția.

Acest lucru nu este simplu. Vom mai sta împreună câteva luni și dacă nu desfășurăm o activitate serioasă de educație cu populația, familiile vor începe să se destrame.

Observație: Dar acestea, nu sunt prognoze foarte bune.

Răspuns: Ce se poate face? Când oamenii se regăsesc brusc într-un spațiu mic, încep treptat să-și arate reciproc diferite laturi ale egoismului. Acest lucru nu este ușor de înțeles.

Dar eu cred că organizând diverse ateliere, conversații și cursuri, diseminând tot ce este posibil pe site-urile noastre, vom putea preveni lovitura.

Întrebare: Totuși, cum se poate ca fiind în carantină, oamenii să nu se ucidă între ei?

Răspuns: Dimpotrivă, vom educa lumea astfel încât apropierea fizică dintre noi să ne conducă la o conexiune interioară, spirituală. Atunci oamenii vor simți apariția unei noi Forțe numite Creator.

Se spune în Tora: „Soțul, soția și Creatorul între ei”. În acest fel, îl putem descoperi pe Creator chiar și între soț și soție. Totul este între noi.

Dintr-o lecția din 22.03.2020