Întrebare: Conform cercetărilor, există patru forțe principale care permit omului să determine pentru ce este talentat.

În primul rând: o stare pozitivă. O persoană experimentează emoții puternice pozitive dintr-o acțiune efectuată cu talentul său interior. În al doilea rând: feedback din mediu, recunoaștere externă. Adică, dacă o persoană face ceva bine, atunci mediul reacționează la acesta și îi arată că va reuși. În al treilea rând: voința unei alte persoane sau a unui profesor care este capabil să evalueze o persoană și să spună că va fi talentat în acest sens. În al patrulea rând: analiza rezultatelor. O persoană în sine, sau cu ajutorul altora, își analizează acțiunile și determină că are mai mult succes într-o anumită zonă. De unde știu care este chemarea mea?

Răspuns: Ceea ce te atrage cel mai mult. Nu este nevoie de toate acele definiții inteligente enumerate mai sus. Fii atent la ceea ce vrei și nu la ceea ce ești forțat să faci.

În copilărie, părinții mei au dorit foarte mult să facă din mine un muzician și m-au forțat să studiez muzică. Am făcut totul în afară de asta. În cele din urmă, nimic nu a ieșit din asta. Am crescut o persoană normală, cred că nu mai rău decât alții.

De aceea, nu este nevoie să urmăriți nimic, trebuie doar să înțelegeți pentru ce aveți înclinații, ce puteți face pentru ca viața să vă ofere plăcere și să le oferiți plăcere celorlalți.

Întrebare: Credeți că în acest fel cineva poate ajunge la înțelegerea scopului său?

Răspuns: Da. Când te gândești la modul în care poți fi util celorlalți, dar în cele din urmă faci ceea ce îți place, atunci din aceste două combinații, te poți regăsi.

Întrebare: Și cum să sortăm numărul imens de influențe de la alții?

Răspuns: Nu asculta pe nimeni! Nimeni nu te cunoaște și nimeni nu îți poate da niciun sfat. Gândiți-vă la ceea ce ați dori să faceți, la ceea ce vă este mai aproape și la modul în care puteți oferi plăcere altora cu profesia sau meseria dvs. Și vei fi fericit.

Din KabTV “Cabala Express” 11/6/20

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Normele sociale pot fi împărțite în mai multe tipuri. Există standarde etice, cum ar fi renunțarea la locul dvs. pentru persoanele în vârstă în transportul public. Există reglementări legale precum interzicerea fumatului în locuri publice. Există norme religioase privind îndeplinirea unor tipuri de porunci. Există norme politice referitoare la stabilirea anumitor legi. Există și standarde estetice etc.

Spuneți adesea că dragostea pentru prietenul cuiva este o lege a naturii. Care este diferența dintre convențiile morale și legile naturii?

Răspuns: Convențiile morale sunt legile comportamentului uman într-un moment dat. Dacă, în trecut, metodele dure de comunicare erau considerate adecvate, chiar până la punctul de a se trata reciproc cu cruzime, mai târziu aceste norme s-au schimbat și au devenit mai moi, apoi chiar mai prietenoase și așa mai departe.

Pe măsură ce egoismul a crescut, omul a continuat să dezvolte un cod de norme morale pentru a coexista unul cu celălalt mai corect. Astfel, am ajuns la starea noastră actuală. În principiu, acesta este același egoism care ne guvernează și dictează toate normele interconectării noastre.

Întrebare: Deci, dacă normele continuă să se schimbe de-a lungul istoriei, ele nu pot fi atribuite legilor naturii? La urma urmei, dacă este o lege a naturii, nu ar trebui să se schimbe.

Răspuns: În timp, egoismul nostru se schimbă și ne schimbăm odată cu el și stabilim noi legi în consecință.

Întrebare: Cine stabilește dacă dragostea pentru prietenul cuiva este sau nu o lege?

Răspuns: Nu definim nimic. Nu putem decât să descoperim această lege a naturii și să dezvăluim că există. În măsura în care recunoaștem cât de universal este, începem să îl aplicăm în viața noastră.

Iubirea de prieteni este totuși o lege. Este deasupra noastră. Prin urmare, nivelul dezvoltării noastre dictează cât de mult vrem să-l implementăm.

Din „Abilități de comunicare” KabTV, 09/10/20

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Concurând corect”

Încă de la prima competiție, între Esau și Jacob, am văzut oamenii concurând unul împotriva celuilalt. Știm că competiția poate da scop vieții și, cine nu iubește câștigătorii? Dar știm, de asemenea, că competiția poate fi distructivă pentru învinși și, uneori, și pentru câștigători.

Chiar și marii sportivi sunt adesea deprimați, uneori chiar clinic. Michael Phelps, Serena Williams și Aly Raisman sunt doar câteva dintre numele mai cunoscute ale nenumăraților sportivi care s-au luptat cu depresia, în ciuda faptului că au făcut istorie în sporturile lor. De fapt, un sondaj NCAA al sportivilor a constatat că 30 la sută au raportat senzația de depresie pe parcursul unui an. Deci, competiția este bună sau rea?

Ca orice altceva, este bună, dacă o faci corect. Concurența poate fi un impuls pozitiv pentru dezvoltare și creștere sau poate restricționa și împiedica progresul nostru, în funcție de obiectivul competiției. Când concurăm pentru a ne glorifica, este o competiție egoistă. În acest tip de concurs, ești la fel de bun ca ultimul tău triumf. O astfel de concurență nu poate duce la nimic bun, deoarece toți pierdem cândva și toți îmbătrânim sau obosim, sau cineva ne depășește.

Dar putem participa la un cu totul alt tip de competiție, în care cel care dă cel mai mult este câștigătorul. Într-un astfel de concurs, cu cât concurăm mai mult „cu înverșunare”, cu atât ne apropiem unul de celălalt. Marele premiu, desigur, revine celui care își iubește aproapele ca pe sine însuşi.

În antichitate, poporul Israel și-a dezvoltat națiunea exact pe baza acestui tip de competitivitate. Când au avut mai mult succes, au devenit mai apropiați și mai puternici. Când au avut mai puțin succes și nu au putut să-și depășească resentimentele naturale față de dăruire, au devenit mai detestabili și, prin urmare, mai slabi ca națiune și, de obicei, au pierdut în fața unui dușman extern. Potrivit înțelepților noștri, așa au fost distruse cele două Temple.

O competiție de dăruire ne poate părea îndepărtată în acest moment, dar este așa, doar pentru că societatea noastră actuală nu pledează pentru unitate, ci pentru separare și venerarea sinelui, așa că orice „miroase” a dăruire pare respingător. Dacă, totuși, scopul nostru ar fi să formăm o societate coezivă, bazată pe responsabilitate reciprocă și solidaritate, precum vechii israeliți, o competiție de dăruire ar fi cea mai naturală atitudine, iar cea egoistă ar părea respingătoare.

Ultimul tip, care idolatrizează sinele, este genul care se practica în Roma antică; este genul elenistic, nu cel ebraic. De la ruina celui de-al Doilea Templu, mentalitatea elenistică a dominat lumea. Acum, când oamenii încep să vadă că îngăduința de sine nu te poate duce decât la situaţia actuală, este timpul să încercăm în sens invers, în modul evreiesc: dăruind și apropiindu-ne, iubindu-i pe ceilalți și conectându-ne deasupra diferențelor. Cu cât adoptăm mai repede acest tip de competiție, cu atât este mai bine pentru noi toți.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Democraţia care nu a existat niciodată”

Aceste alegeri prezidențiale au demonstrat mai clar ca niciodată cât de puternică este mass-media. Abilitatea ei de a alege ce să arate, ce să nu arate, și cum să arate ceea ce alege să arate, modelează părerile și gândirea oamenilor, în funcție de capriciile ei. S-a ajuns la un moment în care nu așteaptă declararea rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidențiale pentru a le mediatiza; mass-media le decide și chiar și o negare oficială a Congresului nu o va face să-și schimbe prezentarea.

Mass-media nu a ajuns aici peste noapte. De-a lungul anilor, a realizat puterea pe care o are asupra punctelor de vedere ale oamenilor și a înțeles că această putere merită mulți bani. Acest lucru a creat o legătură între putere, avere și transferul de informații. Din acel moment, nu a mai existat democrație. Nu căpoporul ar fi fost cu adevărat suveranul înainte, dar cel puțin conducătorii au fost oarecum responsabili față de circumscripția lor din cauza dorinței de a continua „slujirea poporului”, și anume de a fi reales și de a rămâne în funcție.

Cu toate acestea, odată ce politicienii și-au dat seama că pentru a fi realesi, nu este nevoie să slujească oamenilor, ci persoanelor care informează oamenii, angajamentul față de circumscripția lor a dispărut. În schimb, politicienii au început să favorizeze presa, pentru a obține o imagine favorabilă. Ulterior, magnatii au început să cumpere ziare și canale TV în stânga și în dreapta și au devenit moguli media. Au făcut acest lucru nu neapărat pentru că mass-media a fost o afacere atât de profitabilă, ci pentru că un proprietar al unui ziar sau al unui canal TV poate decide ce este scris sau difuzat, cum și ce concluzii vor promova povestirile mass-media cu privire la subiectele de interes. Acum, când politicienii doresc o bună prezentare, trebuie să plătească mogulilor mass-media cu beneficii precum contracte de producere a energiei, adoptarea anumitor legi, acte de proprietate asupra terenurilor, legi valutare, tarife și vamă favorabile, impozite mai mici etc. Bogații au multe nevoi pe care politicienii le pot satisface. Dacă tot ce trebuie să faci este să spui sau să scrii câteva cuvinte frumoase despre ei la televizor, de ce nu? Toată lumea beneficiază, cu excepția publicului.

Recentele alegeri prezidențiale au expus această stare tristă, mai mult decât orice alegeri anterioare, iar acum întreaga structură se destramă. Era timpul să se întâmple asta. Acum, întrebarea este ce va veni în locul structurii corupte.

În cele din urmă, există doar două opţiuni: în sus sau în jos. În acest moment, situația coboară rapid. Tensiunile dintre cele două părți sunt în creștere, mass-media le alimentează, ura este neîngrădită și ambele părți simt că luptă pentru viitorul națiunii. Aceasta este o rețetă pentru război.

Există, totuși, o altă opțiune: să urci. Urcarea înseamnă anularea Culturii Anulării și acceptarea faptului că niciuna dintre părți nu se va schimba. Mai mult, doar dacă ambele părți își mențin pozițiile, ceva nou va ieși din carcasa democrației: o nouă gândire, o nouă percepție a lumii.

Nu este un compromis; ambele părți își vor menține punctele de vedere și nu vor ceda nici un centimetru. Cu toate acestea, ele vor permite și celeilalte părți să își mențină poziția și ambele părți vor înțelege că fără cealaltă, ele însele nu pot exista. Existența unei părți permite și definește existența celeilalte. Așa cum nu există căldură și nici măcar nu puteți defini căldura în absența frigului, nu există nici o dreaptă în absența stângii și nici o stângă în absența dreptei. Nici nu poate fi definită.

Odată ce ajungem să prețuim existența celeilalte părți, putem dezvolta treptat emoții pozitive față de aceasta. Cu toate acestea, asta va veni mai târziu. Primul pas către repararea societății americane, după dispariția democrației, este acceptarea tuturor punctelor de vedere politice, fără a aștepta ca vreuna dintre ele să se schimbe și fără a încerca să ajungă la un compromis, ci pur și simplu să accepte că toate punctele de vedere sunt autentice și reflectă adevăratele sentimente ale oamenilor, iar asta le face legitime.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă înainte o persoană era copleșită de unele emoții pozitive sau negative și le putea împărtăși cu mai mulți prieteni, astăzi le poate împărtăși cu milioane de oameni. Ne dezvoltă această oportunitate ca oameni?

Răspuns: Nu, este o prostie ca ceea ce se întâmplă la grădiniță. Ce împărtășește o persoană? Ce emoții primesc alții de la el sau ea? Cum reacționează la acest lucru? Toate acestea se află la un nivel primitiv și nu înseamnă nimic. La urma urmei, ceea ce ne ghidează pe fiecare dintre noi este doar egoismul cotidian.

Întrebare: Devine din ce în ce mai dificil să-ți exprimi verbal gândurile și emoțiile, în special pentru generația tânără. În plus, mulți sunt jenați de analfabetismul ortografic, astfel încât oamenii folosesc emoticoane, aprecieri și alte simboluri. Credeți că ne întoarcem la vremurile peșterii sau acesta este un fel de dezvoltare?

Răspuns: Cred că este un lucru bun. Nu sunt vremuri de peșteră.

În vremurile peșterii, nu existau restricții privind transmiterea informațiilor, cu excepția celor tehnice. Astăzi, există o restricție privind transferul de informații, deoarece informațiile în sine pur și simplu nu există; totul ete este foarte plat. Prin urmare, se încadrează în emoticoane fără probleme.

Degradarea nu se datorează emoticoanelor, ci de la sine. Emoticoanele sunt produsul secundar al acestei degradări.

Din „Abilități de comunicare” KabTV, 07.07.2020

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Un rezident al Regatului Unit a scris pe una dintre rețelele de socializare: „Cred că oamenii ar trebui să se îmbrățișeze întotdeauna. Îmi place să îmbrățișez oamenii, dar nu am putut face asta de șapte săptămâni. Fiind blocat singur într-un spațiu mic închis fără măcar a putea să ieși afară este teribil! Trebuie să depun mult efort pentru a-mi menține echilibrul mental. Până joia trecută, cumva am rezistat, dar apoi a devenit foarte rău ”.

El este unul dintre cei nouă milioane de britanici care recunosc că, chiar și în viața normală în afara carantinei, se simt în mod constant singuri. Cum putem fi singuri, dar să nu ne simțim singuratici?

Răspuns: Ar trebui să se căsătorească, să aibă copii, o familie sau cel puțin animale de companie. Acesta este tot ceea ce are nevoie o persoană în general. Știu că unii oameni în timpul pandemiei au început să aibă grijă de flori și să crească verdeață. Alții, dimpotrivă, petrec mai mult timp cu animalele și așa mai departe. Ce pot să-i spun? Căsătorește-te, ca să ai pe cineva de îmbrățișat.

Întrebare: În principiu, mediul imediat pe care îl formează o persoană îl poate salva de astfel de probleme?

Răspuns: Bineînțeles. Ce înseamnă că este obișnuit să îmbrățișeze pe toată lumea? A stat în mijlocul străzii și a îmbrățișat oamenii, mai ales având în vedere că este britanic? Nu pare a fi așa. Nu poți merge nicăieri, atunci găsește un partener(ă) și îmbrățișează pe el sau pe ea.

Din „Kabbalah Express” KabTV, 06.11.2020

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: Perfecționismul, de regulă, se manifestă în trei forme: atunci când o persoană cere perfecțiune numai de la sine, când cere perfecțiune în tot și de la toți cei din jur și când simte presiune din partea societății pentru ca el să fie perfect. Experții observă că în carantină, în aceste condiții noi, o persoană face greșeli în mod constant, iar perfecționismul sau o aspirație pentru aceasta poate, dimpotrivă, să-i facă rău, aducându-l literalmente la o cădere nervoasă.

Să fii perfecționist acum, este bine sau rău?

Răspuns: Cred că o persoană nu ar trebui să se limiteze. Dacă are o dorință pentru ceva, trebuie să o realizeze. Nu ar trebui să încerci să devii mai simplu, gândindu-te că atunci va fi mai bine. Nu.

Găsește-ți lucrul preferat de făcut, ocupă-te cu acesta, încearcă să adaugi o notă mai mare de interes în munca ta, investește-te și vei vedea că viața începe să capete culori suplimentare. Te poți ridica pe o tonalitate a vieții foarte diferită. Totul depinde doar de tine.

Deci, nu te uita la această pandemie. Te împinge spre ceva nou și trebuie să-ți dai seama ce este, ca și cum Creatorul, natura, îți spune o ghicitoare și tu o rezolvi.

Și vei vedea că nu poate fi nimic rău în lume. Totul doar se îndreaptă din ce în ce mai mult spre educație, creștere, dezvoltare. Așa vom merge mai departe. În fiecare caz pe care ni-l prezintă natura, dimpotrivă, văd o oportunitate pentru ceva nou.

Întrebare: Și dacă vreau maximul în fiecare moment, este bine?

Răspuns: De ce nu? Este o dorință umană contrară unui animal. Vreau să trăiesc la maximum și nu contează pentru mine dacă există sau nu o pandemie. Vreau să mă realizez cât mai mult posibil în orice condiție pe care o primesc de la natură, nu am altă oportunitate și nu o voi avea.

Din „Kabbalah Express” KabTV, 06.11.2020

Filed under: Coronavirus, Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: În ultimele decenii, mulți au dezvoltat sindromul oboselii cronice chiar și după o lungă odihnă și somn. Cauzele bolii sunt încă necunoscute și, în consecință, nu există un tratament eficient. O serie de cercetători consideră că virușii sunt factorii declanșatori ai acestei boli.

Sindromul oboselii cronice provoacă daune enorme oamenilor și economiei. Numai în Marea Britanie, aceasta afectează 250,000 de persoane și costă economia miliarde de lire sterline.

Oamenii sunt literalmente țintuiți la pat, la locul lor de reședință în pat și nu știu ce să facă în legătură cu asta. De unde au puterea să trăiască?

Răspuns: Această problemă apare cu un scop, astfel încât să găsim adevăratul sens al vieții și să nu o irosim pe fleacuri.

Prin urmare, simțim că nu avem niciun motiv să trăim fără un scop. Fiecare îl poate avea pe-al său, dar trebuie să-l găsim. Evoluția noastră este să dezvoltăm egoismul în noi, care necesită împlinire. Și nu există umplere, trebuie să o căutăm noi înșine. Așadar, se dovedește că, pe de o parte, suntem atât de egoiști, iar pe de altă parte, atât de goi. Astfel apare problema.

Împreună cu creșterea egoismului, trebuie să căutăm în mod constant ceva care să-l umple și ceva creativ, cu adevărat respectat. Prin urmare, nu ar trebui să hrănim oamenii cu sedative. Apatia, detașarea și tot felul de probleme astăzi sunt foarte frecvente în lume tocmai datorită creșterii egoismului, iar noi, oamenii, nu putem să-i dăm saturația corectă.

Egoismul cere de la noi doar un singur lucru: Dă-mi sensul vieții! Altfel, de ce să trăiesc? Aceasta e problema. Trebuie să găsim sensul vieții și să-l oferim tuturor. Să-l găsească toată lumea, nu în lucrurile mărunte care ne fac să uităm de necazuri, dar care nu ne umple.

Cred că omenirea va găsi sensul vieții. Eu personal l-am găsit. Dar nu pot oferi asta tuturor. Oricine dorește, vă invit.

Din „Kabbalah Express” KabTV, 06.11.2020

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: O normă devine cu adevărat morală numai atunci când cerința conținută în ea este realizată de persoană ca o comandă internă pentru sine. În ce condiții se întâmplă acest lucru?

Răspuns: Pentru ca o persoană să atingă un astfel de nivel, trebuie crescută, arătându-i-se că funcționează în acest fel și apoi din ceea ce există de fapt în jurul său, va vedea că nu poate acționa altfel. Trebuie să realizăm această stare.

Acum, ne îndreptăm către realizarea că interacțiunile noastre, fie că sunt bune sau rele, au un impact extraordinar asupra întregii naturii. Nici măcar nu este necesar ca acestea să fie exprimate într-un fel de acțiune mecanică, deoarece gândurile umane ne afectează, de asemenea, stările.

Comentariu: Într-adevăr, astăzi, când suntem în carantină, vedem cât de fragmentată este societatea. Există straturile mai egoiste ale societății și cu atât mai puțin, primele respectând regulile de carantină, iar cele din urmă nu.

Pe de o parte, înțelegem că, fără garanție reciprocă, nu vom putea face față pandemiei. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să cedeze. Nu există cultură generală sau educație generală.

Răspunsul meu: Pentru că nu vedem o interacțiune evidentă sau o reacție explicită din natură la relațiile noastre proaste.

Comentariu: Vedem! Oamenii mor! Acest lucru este deja clar vizibil.

Răspunsul meu: Dar nu văd acest lucru în exemple personale. Nu văd că, dacă mustru pe cineva, a doua zi, mor eu însumi. Prin urmare, trebuie să ajungem la o astfel de dezvoltare încât o persoană să simtă că atitudinea sa rea ​​față de altul se ucide atât pe sine, cât și pe adversar.

Din „Abilități de comunicare” KabTV, 09/10/20

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Ce este păcatul?“

Păcatul este abaterea de la atingerea scopului vieții noastre: să ne bucurăm de conexiunea noastră armonioasă, în echilibru cu natura.

Majoritatea oamenilor consideră păcatul ca o formă de acțiune greșită în raport cu o lege divină. Această viziune are adevăr în ea, totuși preocuparea principală este dacă progresăm sau nu către scopul final al vieții, care ne leagă armonios pe toți, și care ne echilibrează cu natura.

Prin urmare, este important să conștientizăm modul în care toate comportamentele noastre – păcătoase sau pozitive – sunt măsurate în ceea ce privește îndreptarea către scopul vieții noastre.

Când ne putem imagina clar obiectivul pe care natura ni l-a stabilit, atunci putem discuta conduite care ne pot îndruma în mod optim către acest obiectiv, modul în care putem progresa rapid și plăcut spre scop, cu înțelepciune și conștientizare.

Astfel de conduite sunt numite „porunci”, deoarece din punctul de vedere al naturii, este poruncă să ne deplasăm într-un anumit mod către destinația noastră finală.

Prin contrast, conduitele care deviază sau chiar împiedică mișcarea noastră către scopul vieții sunt considerate păcătoase.

Scopul vieții noastre este de a ajunge la un echilibru complet cu forma perfect conectată a naturii. Forțele pozitive din natură ni se dezvăluie din ce în ce mai mult, în funcție de gradul nostru crescut de echilibru cu natura. Ca atare, orice conduită care urmărește un astfel de echilibru cu natura, este considerată „poruncă” și are un efect pozitiv și armonios asupra dezvoltării noastre.

Realizarea scopului vieții noastre este egală cu dobândirea deplină a calităților naturii de iubire, dăruire și conexiune. Acesta este motivul pentru care înțelepții au afirmat că „iubiți-vă prietenul ca pe voi înșivă” este principala poruncă a vieții noastre.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→