Masa rotundă este o pregătire psihologică serioasă

Întrebare: Metodologia cercului constă din trei părți. Prima parte este educativă. Este necesară pentru înțelegerea întregului proces, a scopului final și a mijloacelor. Aceasta poate fi o mini-prelegere, vizionarea unui film, citirea surselor și apoi discutarea acestora.

A doua este discuția în sine. Este, de asemenea, împărțită în diferite părți: Jocuri, reflecție, și  atelier.

Iar a treia este practica, adică aplicarea abilităților dobândite în cerc, în viața de zi cu zi. Atunci, ar trebui să implementăm în viața noastră, la locul de muncă și în familiile noastre, atitudinea pe care am primit-o de la masa rotundă?

Răspuns: O masă rotundă – sau conceptul de a ridica o persoană deasupra egoismului său pentru a se apropia de ceilalți, nu doar să învețe informații sau să obțină impresii de la fiecare, ci de a ne conecta între noi în înțelegerea problemei și a soluției acesteia – este un întreg set de acțiuni comune. Nu cred că aceasta este doar o mică introducere în conceptul de „masă rotundă”.

Oamenii ar trebui să accepte acest lucru, să dobândească abilități practice pentru a înțelege când se pot ridica deasupra lor înșiși sau când se pot pleca în fața altora. Pentru a înțelege ce fel de comunicare ar trebui să existe între ei, mă aplec în fața celorlalți, sau sunt la egalitate cu ei, sau sunt deasupra lor. Cum pot fi toate acestea orientate corect, etc.

Consider că prima etapă educațională este cea mai importantă, este foarte puternică și include un număr mare de exerciții variate. Aceasta este o pregătire psihologică serioasă, în care oamenii înțeleg unde sunt și ce ar trebui să facă.

Din „ Management Skills” de la KabTV 09.07.2020

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Intrebare si Raspuns, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Remarcă: Vedem că virusul a schimbat oamenii. Erau toate aceste alergături: unde să te duci să te odihnești, unde să zbori, cumpărând bilete de avion în avans, ce să cumperi, cum să te îmbraci. Toate acestea ocupau gândurile centrale ale oamenilor.

Astăzi, omulare un viitor de neînțeles, are anxietate, ceva a fost născut în el, și începe să se întrebe: “Ce se va alege de mine?”

Comentariul meu: Acum, apare în oameni o întrebare legată de viitor. Ni s-a părut tot timpul că viitorul se mișcă alături de un fel de pași egoiști de dezvoltare. Acum asta nu mai este adevărat și în viitor nu va fi așa; totul se termină. Virusul mănâncă acest viitor și, prin urmare nu știm cum să îl construim.

Remarcă: A fost tot timpul o dezvoltare liniară a egoismului încât mâine ar putea să fie ceva, poimâine ar putea să fie altceva.

Comentariul meu: Ar putea să fie chiar mai mult, va fi chiar mai bine! Să zburăm pe stele. “Și merii vor înflori pe Marte”, etc.

Doar 20 – 30 de ani au trecut; uită-te la ce s-a făcut cu Pământul, cu spațiul și cu totul! Nu este nicio soluție nicăieri! Asta este o dezamăgire teribilă a întregii umanități în sine. Aceasta este o schimbare uluitoare.

Dar asta este minunat! Într-un final începem să îndepărtăm voalul de pe ochi. Egoismul ne-a orbit: eu am să îl construiesc pentru tine; am să o fac pentru tine! Haide, uită-te! Mergi la mare, peste granițe! Uită-te câte fete frumoase! Uită-te ce muzică este! Uită-te la ce se face! Ce viață! Asta este tot.

Remarcă: Deci când auzi că nu va fi nicio viață, asta este ceea ce ne spune egoismul nostru. Din contră, va fi în regulă, dar egoismul nostru spune: nu va fi nicio viață.

Comentariul meu: Da. Așadar îl salutăm. Egoismul ne mișcă înainte.

Întrebare: În ciuda faptului că acum ne pictează întunericul complet. Tu numești asta înainte?

Răspuns: Ni-l pictează corect deoarece ne simțim așa în interiorul lui.

Întrebare: Deci dacă urmăm calea egoistă pe care am urmat-o până acum, este un abis înainte?

Răspuns: Da, dar în natură, până la urmă, asta este făcută în avans ca să se termine totul bine oricum. Nu poate să fie în viața noastră, în lumea noastră, în această natură astfel încât totul este atât de stupid cu o înfundătură dincolo de care nu este nimic. Se renaște, la fel cum toate etapele și vremurile se renasc în natură.

Pasul viitor determină întuneric deoarece nu este întuneric. Ceea ce pare ca întuneric înainte de sus este deja un pas viitor care se va simți ca întuneric astăzi deoarece noi încă nu suntem determinați să vedem acest pas.

Când aruncăm o privire bună asupra întunericului, dintr-o dată vom vedea: acesta nu este întuneric, acestea nu sunt nici măcar siluete, acestea nu sunt nici măcar niște stări semi-întunecate. De fapt este o lumină imensă! Aceasta este o lume nouă.

Întrebare: Cel mai înalt pas ne-a fost coborât acum? Pentru noi pare să fie întuneric absolut acum. Vrem să trăim așa cum am trăit, dar nu mai putem să trăim așa cum am făcut-o. Ce se poate face acum? Să ne agățăm de el?

Răspuns: Trebuie să îl acceptăm așa cum este și să încercăm să ne adaptăm la el; ceea ce este în el este cel mai bun. În acest fel ne vom reeduca pe noi înșine.

Întrebare: Care este următorul pas?

Răspuns: Este o lume nouă în care o persoană va exista în forțele binelui, ale conexiunii, dăruirii și iubirii. Se apropie și, prin urmare ne pare întuneric. Dar totul este în regulă. Virusul ne va ajuta.

Întrebare: Acest impuls din spate ne conduce exact la această etapă? Ne conduce în mod definitiv spre această etapă?

Răspuns: Da. Virusul cu adevărat ne definește întreaga noastră viață. Noi toți suntem doar viruși. Putem să spunem că suntem făcuți din ei. Chiar oamenii de știință spun așa. Prin urmare trebuie să vedem schimbările corecte în natura noastră în acest lucru.

Întrebare: Dacă eu acum mă direcționez chiar un pic spre acest pas cu gânduri bune, voi încerca să fiu în ele?

Răspuns: Apoi tu te vei adapta la el rapid, cu ușurință și nu vei simți deloc că este un fel de tranziție abruptă în următorul pas.

Întrebare: Deci lumea viitoare este bună și strălucitoare?

Răspuns: Vine este deja aici. Hai să o luăm! Hai să nu facem deloc nicio virusologie. Vom lucra toți împreună să ne adaptăm unul la celălalt. Dintr-o dată acest virus va fi între noi ca o legătură. Vom începe să ne simțim între noi mai aproape de inimile noastre. Totul va trece.

De pe KabTV “Știri cu Michael Laitman” 6/22/20

Filed under: Coronavirus, Criza, globalizare, Economie si bani, Educatie, Educatie integrala, Egoism - Niciun comentariu→

O viață nouă nr. 1278 – Un rezumat al anului calendaristic evreiesc 5780

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Coronavirusul a introdus o nouă eră pentru întreaga omenire, chiar dacă suntem încă incapabili să-i înțelegem sensul sau să-i susținem scopul. Înțelegem că primim lovituri, dar nu știm de ce sau de la cine. Suntem ca niște copii neajutorați, care plâng, care au nevoie să crească și să se maturizeze în raport cu lumea nouă în care ne-am găsit. Trebuie să ne dăm seama că acest coronavirus este un instrument educațional care a venit pentru ca noi să recunoaștem cât de răi suntem și că trebuie să ne schimbăm atitudinile unii față de alții, astfel încât să fim mai sincronizați cu natura.

Trăim într-un sistem rotund, integral, global, interconectat și vrea ca întreaga umanitate să fie în echivalență de formă cu el, astfel încât să trăim în armonie reciprocă împreună cu el. Acest lucru necesită să avem relații bune și binevoitoare între noi, conform principiului „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și să devenim ca un singur om cu o singură inimă.

Din „Viața nouă 1278 – Un rezumat al anului calendaristic evreiesc 5780” din KabTV, 31.08.2020

Filed under: Coronavirus, Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Sarbatori - Niciun comentariu→

Întrebare: Întreaga noastră viață se bazează pe un joc. Sociologul rus Vladimir Ilyin a scris: „Jocul este o viață diferită, acționând ca o oază creată de om în interiorul haosului vieții reale”.

Dacă jocul este întreaga noastră viață, cum poate o persoană să distingă ce este viața reală și ce este un joc?

Răspuns: Nu este nevoie să distingeți, trebuie să transformați viața într-un joc. Asta ar fi bine.

Întrebare: Cum poți să nu rămâi doar un copil?

Răspuns: Lasă-mă să fiu un copil. Ar trebui să mă simt ca un copil. Ce înseamnă că sunt mare? În ce sunt atât de mare? Nicăieri și în nimic.

Dimpotrivă, permiteți-mi să simt că sunt mic în comparație cu întregul univers, cu tot cosmosul imens, și sunt lucruri pe care trebuie să le înțeleg, să le primesc și cu care să  fiu umplut pentru a trăi cu ochii și cu gura deschisă.

Întrebare: Prima funcție a jocului este de a compensa energia neutilizată în lupta pentru supraviețuire. O persoană acumulează energie, adesea negativă, pe care trebuie să o arunce cumva, să o realizeze.

Cum poate o persoană să realizeze această energie negativă astăzi, astfel încât să nu conducă la rezultate fatale? Cum poate o persoană să folosească energia negativă care se acumulează în el sau ea pentru cauze constructive?

Răspuns: Trebuie să arăți unei persoane sensul, că acest sens este direct legat de el și care poate fi recompensa pentru realizarea acestui sens.

Întrebare: Jocul asigură conservarea calităților date de natură, dar nu sunt necesare în viața reală a unui individ. Cum poate o persoană să dezvăluie și să recunoască calitățile ascunse, oportunitățile ascunse pe care natura le-a implantat în el?

Răspuns: Numai într-un grup. Într-un anumit grup de oameni, atunci când toți sunt implicați în descoperirea potențialelor oportunități interne, neutilizate, pentru a se ridica deasupra lor înșiși . Deasupra lor înșiși se află doar în societate.

Prin urmare, trebuie să ne adunăm într-un grup în care cu toții doresc să se ridice deasupra lor înșiși pentru a ajunge la o astfel de conexiune între ei încât se vor ridica împreună în ceva comun. Să spunem că zece oameni se reunesc și devin unul. Acest „unu” va consta din toți, dar împreună vor simți această schimbare calitativă în ei înșiși, că fiecare a devenit de zece ori mai deștept, de zece ori mai puternic, de zece ori mai perspicace și așa mai departe.

Întrebare: Într-o lume imperfectă cu o viață agitată, jocul creează o perfecțiune temporară, limitată. Acesta este întotdeauna un fel de ciclu scurt. Poate jocul să fie transformat într-un joc infinit, astfel încât să nu se încheie?

Răspuns: Da, asta înseamnă un joc. Un joc real este unul care poate fi transformat într-un joc nesfârșit, o activitate nesfârșită. Cu toate acestea, numai dacă suntem mulți dintre noi.

Nu te poți juca singur. Când suntem mai mulți dintre noi, creăm combinații complet diferite în joc, ca într-un caleidoscop. Te-ai uitat vreodată printr-un caleidoscop? Când îl întorci, bucățile de sticlă spartă din interior se mută într-un fel de structură. Și noi la fel.

Când facem un caleidoscop din noi înșine în acest fel, vom obține astfel de imagini! Începem să ne descoperim ca fiind în comun, compatibili într-o astfel de formă încât, în final, primim un singur întreg, devenim Adam (Om), adică un element combinat.

Întrebare: Ce este un joc real, cel care aduce un câștig pentru toată lumea?

Răspuns: Acesta este atunci când o persoană dezvăluie adevăratul univers și începe să îl joace cu adevărat. Cu seriozitate!

Întrebare: Ce înseamnă să joci cu seriozitate?

Răspuns: Este atunci când cineva se joacă deasupra vieții și morții, nu pentru viață și nu pentru moarte, ci deasupra lor pentru conectarea cu ceilalți și construiește perfecțiunea împreună cu ei. Numai perfecțiunea poate umple o persoană cu sens.

Din „Știri cu Dr. Michael Laitman” de la KabTV, 12.07.2020

Filed under: Copii, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Intrebare si Raspuns - Niciun comentariu→

Întrebare: Unele rețele sociale ajută oamenii să devină mai amabili. În acest timp tensionat, când pandemia se dezlănțuie, politicienii luptă pentru voturi, iar protestatarii cer justiție rasială, comunicarea umană devine tot mai importantă.

Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon au dezvoltat o metodă automatizată pentru a face comunicarea mai politicoasă. Oamenii de știință sunt siguri că politețea și comunicarea amabilă ne vor face bine. Acum au dezvoltat o metodă automatizată de comunicare.

Pot astfel de algoritmi să învețe cu adevărat o persoană un mod diferit de comunicare și o altă linie de gândire?

Răspuns: În principiu, pot, într-o foarte mică măsură. Depinde cât de serios ne vom raporta la un astfel de model de comunicare, cât de mult vom fi în măsură să respectăm toate aceste reguli: îmi pare rău, vă rog, vă mulțumesc – și tot timpul să insuflăm emoții pozitive unul în celălalt și așa mai departe.

Acest lucru poate înmuia societatea într-un fel. Dar într-o măsură foarte nesemnificativă, deoarece, prin aceasta, ne abatem de la scopul Creației.

Scopul Creației este de a aduce o persoană la conștientizarea naturii sale ca fiind rea. Prin urmare, trebuie să înțelegem că oricât de buni, albi și pufoși am fi în exterior, în afara noastră, înăuntru vom rămâne în continuare urâți, negri, întunecați și răi. Deci, nu ne va schimba din interior, dar ne va ajuta să înțelegem rapid cine suntem cu adevărat înăuntrul nostru. La fel ca atunci când aprinzi lumina dintr-o cameră, poți vedea mai bine cât de murdar este.

Întrebare: Oare toate mesajele amabile, orice bunătate și politețe ajută doar la dezvăluirea negativității care se ascunde în interior?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Ce se întâmplă cu o persoană în continuare?

Răspuns: Începem să simțim cine suntem în noi.

Întrebare: Este necesar să avem atât negativitate internă, cât și amabilitate externă, politețe externă, o atitudine pozitivă unul față de celălalt? Sau ar trebui să existe doar bunătate, îndurare, pozitivitate și comunicare armonioasă?

Răspuns: Trebuie să ne luptăm în permanență cu natura noastră egoistă lacomă și nu doar să manifestăm toate acestea în exterior într-o formă frumoasă în relația dintre ele, ca toate metodele – atât cele despre care vorbești, cât și altele.

Trebuie să înțelegem că nimic nu se află în ambalaje exterioare frumoase, în ambalaje, în bonboniere, ci în schimbarea noastră, a naturii noastre. Abia atunci putem realiza cu adevărat o stare în care umanitatea va deveni diferită. Va deveni diferită în sine – dăruitoare, iubitoare și înțelegătoare.

Întrebare: Ce ajutor aduce acest rău din om? De ce ne este dat?

Răspuns: Acest rău este necesar pentru a ne dezvălui natura noastră. Aceasta este firea noastră, aceasta este ceea ce suntem noi, nu ceva artificial, extern, străin. Așa este dezvăluită natura noastră.

Nu este ușor să i se dezvăluie unui om cât de rău este. Vorbește cu oamenii și vei vedea cum reacționează aceștia când le spui cine sunt. Te vor urî; te vor bate. Nu vor fi de acord cu tine. Cum poți să îi acuzi de ceva care se presupune că este greșit ?!

Omului nu-i place atunci când i se arată așa ceva. Răul trebuie să ni-l dezvăluim singuri – să și-l dezvăluie fiecare și să ne ajutăm toți, împreună, să ajungem la concluzia că suntem ca niște fiare cumplite și că nu avem altă opțiune decât să ne corectăm cât mai curând posibil; altfel, ne vom mânca de vii unii pe alții.

Observație: Ați avut pe tweeter ceva interesant care spunea că ura este cea care oferă cunoștințe despre cum să umpli dorința altei persoane. Prin urmare, baza vieții este iubirea de sine și egoismul, iar restul este condimentul ei.

Comentariul meu: Da. Deci, este scris: „Am creat înclinația rea și am făcut Tora ca mirodenie”.

Întrebare: De ce ura ajută la îndeplinirea dorinței altei persoane?

Răspuns: Pentru că se transformă în ură față de natura sa și, astfel, se schimbă în direcția opusă, spre iubirea față de o altă persoană. Rezultă că, descoperind ura din mine, o pot urî eu însumi și apoi pot iubi o altă persoană.

Întrebare: Putem spune că această ură, acest rău care se află într-o persoană, ar trebui tratat ca un partener de luptă care ne ajută să devenim mai buni?

Răspuns: Da. Aceasta se numește „ajutor prin împotrivirea Lui”.

Întrebare: Ce le-ați spune tuturor oamenilor care așteaptă cu adevărat atitudini amabile, căldură și armonie în comunicarea cu alții?

Răspuns: Nu așteptați. Nu vă așteptați la nimic bun de la nimeni. Înțelegeți doar că totul depinde de fiecare dintre voi. Schimbați-vă – și lumea se va schimba.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 20/07/20

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Flăcările urii sunt mai fierbinți decât focul”

Cumva, flăcările de pe Coasta de Vest, care s-au răspândit până acum în jumătatea de vest a SUA, din Montana pȃnă în Texas, par să fi atenuat certurile electorale aprinse, bătălia fără speranță împotriva Covid-19 și chiar tragedia pe care acest sezon al uraganelor o dezlănțuie în statele de-a lungul Golfului Mexic. Dar dacă nu ne dăm seama că flăcările, furtunile, virusul, tensiunile rasiale și violența de pe străzile Americii și din casele americane provin din aceeași sursă, lucrurile se vor înrăutăți, oricât de greu ar fi să ne imaginăm.

Ura din inimile a prea mulți americani de astăzi este mai fierbinte decât flăcările care ard cele mai frumoase peisaje ale țării. Ea declanșează furtuni, aprinde străzile și pune oamenii unul împotriva celuilalt. Până la stingerea focului din inimile americanilor, țara va continua să se destrame.

O persoană de pe pagina mea de Facebook a întrebat cu resentiment: „Te rogi pentru ea (America)? Te rogi pentru vecinii tăi?” Era supărată de ceea ce părea a fi admonestare și simțea că nu mi-ar păsa. Înțeleg de ce s-ar simți așa, dar adevărul este chiar opusul. Din 2002, am făcut cel puțin patru tururi lungi de la o coastă la alta a Americii, discutând despre viitorul pe care l-am văzut pentru America în general, și pentru evreii americani în special. În timpul tuturor evenimentelor, avertismentele mele au fost întâmpinate cu ridiculizare și condescendență. Asta nu m-a împiedicat să încerc din nou și din nou. Și când nu făceam turnee, scriam sau vorbeam despre asta – pe paginile mele de socializare și pe orice debuşeu care îmi publica avertismentele. Încă o fac. Sunt acestea acțiunile cuiva căruia nu îi pasă? Oare cineva căruia nu i-ar păsa, ar ieşi de pe drumul lui, ar investi bani și s-ar confrunta cu derȃderea și acuzațiile că este nerealist?

Chiar și acum, când avertismentele mele se împlinesc, unii americani aleg să se concentreze mai degrabă pe tonul cuvintelor mele decât pe acțiunile lor. În loc să vadă că spun acum ceea ce spuneam în ultimele două decenii și că singurul meu scop este să-i avertizez și să sugerez ceea ce cred că îi va ajuta, ei aleg să analizeze alegerea cuvintelor mele. Le-ar fi mult mai util dacă ar privi în propriile inimi și ar examina cum se simt unul față de celălalt, deoarece aceasta este cheia problemei.

Acesta este adevarul. Aș putea alege să vorbesc cititorilor mei cu cuvinte dulci și să fiu o persoană populară, dar asta nu ar fi un act de iubire; ar fi linguşire pentru a câștiga faimă sau bani. Mai rău încă, nu le-ar oferi nimic valoros cititorilor mei vorbitori de limbă engleză, care să-i ajute în criza crescȃndă. Darul meu a fost atunci ceea ce este şi acum: adevărul. Dacă aveți o băşică, spargeți-o cât este mică. Atunci doare întotdeauna cel mai puțin. Așa că, acum știţi că mă rog pentru America, iar rugăciunea mea este întotdeauna aceeași: ca americanii să cunoască adevărul și să aibă puterea și curajul de a acționa în consecință.

Ura din inimile a prea mulți americani de astăzi este mai fierbinte decât flăcările care ard cele mai frumoase peisaje ale țării. Ea declanșează furtuni, aprinde străzile și pune oamenii unul împotriva celuilalt. Până la stingerea focului din inimile americanilor, țara va continua să se destrame.

În gȃlceava și certurile despre cine are dreptate, toată lumea greșește. Singurul răspuns corect este că certurile există pentru a ne ridica deasupra lor și a face pace. Diferențele sunt făcute pentru a ne ajuta să evoluăm și să vedem mai multe puncte de vedere. Atât timp cât nu înțelegem că nu putem câștiga războiul social decât dacă ambele părți se unesc deasupra urii dintre ele și că ura însăși este singurul inamic real, necazurile vor continua să vină mai repede și mai intens.

Acest lucru este valabil pentru America, așa cum este valabil pentru oriunde altundeva. Dar în acest moment, America arde, se îneacă, moare prin focuri de armă și umple spitalele cu pacienți Covid. Și din moment ce americanii sunt în durere, inima mea se îndreaptă către ei. Mă rog pentru ei și le doresc binele: să vadă adevărul și să aibă curajul să se unească, deasupra urii.

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Economie si bani, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Medium a publicat noul meu articol “Individual şi colectiv în pocăinţă”

„„Cum vor ispăși evreii păcatele lor?” s-a întrebat regele David. La care Creatorul a răspuns: „Când suferința se va abate asupra evreilor din cauza păcatelor lor, ei ar trebui să se adune înaintea Mea într-o unitate deplină. Împreună își vor mărturisi păcatele și vor recita ordinea iertărilor, iar eu voi răspunde rugăciunilor lor.’”(Mishna) Aceasta exemplifică însăși esența națiunii israeliene, care ne cere să adoptăm o abordare colectivă față de tot, de bine și de rău.

Pentru această spargere a poporului nostru este cea pentru care ar trebui să cerem iertare, pentru ignorarea decalajelor crescânde dintre noi, pentru uitarea a ceea ce se așteaptă de la noi ca popor, și pentru comportamentul nostru real, care nu este sincronizat cu garanția reciprocă.

Slichot (iertările), rugăciunile comune rostite în timpul înaltelor sărbători, reprezintă un moment special de introspecție și pocăință. Dar pentru ce ar trebui să cerem iertare? Această perioadă specială ne arată că, în mod colectiv, ne-am îndreptat în viața noastră mai mult spre separare decât spre legătura cu ceilalți, și acesta este păcatul pentru care trebuie să cerem iertare.

Acest lucru are implicații importante pentru Zilele Pocăinței dintre Rosh Hashanah și Yom Kippur. Toată introspecția noastră – tot ceea ce dorim să reflectăm, să examinăm, să clarificăm, să recunoaștem, să mărturisim, să cerem iertare – trebuie, de asemenea, să fie realizată în comun și în deplină considerare a fiecărui membru al națiunii.

Cu toate acestea, din moment ce am fost crescuți separat, am fost instruiți și încurajați să ne gestionăm ca indivizi. În consecință, ne-am îndepărtat de începuturile noastre împreună și ne-am pierdut conștientizarea de noi înșine ca popor. Cu alte cuvinte, ne-am întors de la a ne comporta ca o societate inspirată, organizată și operată în conformitate cu garanția reciprocă.

Senzația că suntem ca organele unui singur corp – conștiința în care fiecare individ nu este evaluat separat, ci mai degrabă ca parte integrantă a unui întreg sănătos și complet funcțional – a degenerat. Trebuie să ne trezim treptat din această amăgire a divizării și să ne dăm seama că suntem priviți de ceilalți ca popor, nu ca o colecție de grupuri, de facțiuni sau de persoane separate.

Pentru această spargere a poporului nostru este cea pentru care ar trebui să cerem iertare, pentru ignorarea decalajelor crescânde dintre noi, pentru uitarea a ceea ce se așteaptă de la noi ca popor, și pentru comportamentul nostru real, care nu este sincronizat cu garanția reciprocă.

Nu există niciun motiv să fim supăraţi și să ne reproșăm reciproc; nu există niciun motiv pentru ceartă și cuvinte dure. În general, astfel de cuvinte realizează puțin și au adesea efectul opus. Luați, de exemplu, educarea copiilor. Ne ridicăm vocea și le poruncim „să fie buni, să dăruiască și să împartă”, dar cuvintele noastre par să nu fie auzite. Înainte de a se conforma, trebuie să recunoască în noi ceva, care vine din adâncul interior. Amintiți-vă de părinții voştri. Nu vă amintiți în special acțiunile lor mai degrabă, decât cuvintele lor? Deoarece copiii observă totul și au o abilitate puternică de a recunoaște ceea ce vine din locul real al inimii, ei învață cel mai bine din exemplele personale; noi suntem la fel.

Trebuie să profităm de ocazia oferită de Înaltele Sărbători pentru a redescoperi legăturile de conexiune iubitoare dintre noi. Ne lipsește doar conștientizarea diviziunii noastre pentru a putea striga și a cere forța de a ne uni, forța iubirii și a corectării. Scopul nostru final este de a interioriza noțiunea că suntem părți ale unui singur corp, care funcționează în garanție și iubire reciprocă.

Iubirea despre care vorbim este internă, profundă și ascunsă. Nu izbucnește în fața tuturor, așa cum se vede în filme sau la teatru, unde oricum, este iubire egoistă. Deci, este dificil și complicat să demonstrezi cum este atunci când toți sunt conectați și se simt ca unul.

După ce ajungem la această conștientizare profundă a stării în care ar trebui să fim, și să ne dăm seama că nici măcar nu am ajuns să depunem eforturi suficiente în acea direcție, atunci suntem gata să ne căim și să ne rugăm pentru ajutor. Când ajungem împreună la o cerere atât de sinceră de vindecare și unitate între noi, suntem pregătiți cu o rugăciune, care, cu siguranță, va fi împlinită.

Filed under: Antisemitism, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Bunicii au o funcție specială în dezvoltarea nepoților lor? Cum se compară asta cu funcția părintelui?

Răspuns: Părinții furnizează corporalitate pentru copiii lor. Buncii sprjină nepoții lor mai mult spiritual.

Întrebare: Astăzi este dificil pentru adulți să țină pasul cu tinerii. Ce pot ei să îi învețe pe copii? Prin urmare, noi vedem căci copiii își neglijează părinții. Dacă în trecut părinții au transmis unele abilitați copiilor lor din generație în generație, astăzi un copil poate să-și câștige traiul singur.

Răspuns: Tu vorbești din punctul de vedere al egoismului absolut: Un copil poate căștiga bani. Dar el are nevoie de mai mult decât atât. El are nevoie de sprijin emoțional, mental, spiritual și psihologic. Fără părinți și chiar și fără bunici, el nu poate să găsească asta în el însuși.

Întrebare: Ce abilitați pot să transmită mai departe părinții copiilor lor astăzi în afară de sprijinul emoțional?

Răspuns: Când copiii încep să aibă copii lor, atunci părinții le pot da ceea ce simt copiii că este necesar pentru ei înșiși.

De pe KabTV “Era post-coronavirusului” 5/21/20

Filed under: Copii, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Însăși viața unei persoane este o graniță pentru eul său. Are limitări naturale, adică circumstanțele în care ne aflăm, de exemplu, pandemia care a cuprins lumea astăzi sau începutul crizei financiare. De asemenea, există obligații pe care noi, ca societate umană, ni le asumăm. Grădinița, școala, armata, sportul, munca, familia, toate acestea ne impun anumite limite. O persoană se află în mod constant într-un fel de limitări ale vieții.

De unde vine rădăcina lipsei de libertate a unei persoane?

Răspuns: Cum poate fi liber? Cum vă imaginați o persoană și, în general, oricine în natură care este liber, dacă natura este o asociere de forțe și legi care lucrează doar împreună, pe baza unui singur obiectiv dintr-un singur punct?

Nu este nimic liber în natură, pornind de la univers la tot ceea ce există pe Pământ.

Ce înseamnă libertatea? Să fac ce vreau? Ce vreau? Cine definește acest lucru?

În general, conceptul de libertate este foarte relativ. Să spunem că vreau să obțin libertatea. Înseamnă că mă gândesc la cum să fac asta. Exist întotdeauna în anumite limite, circumstanțe, schimbări care mă afectează. Desigur, în acest sens, nu sunt liber.

Dacă sunt de acord cu ceea ce mă afectează și justific în mod absolut aceste influențe și reacția mea față de ele, atunci nu voi simți limitările lor, presiunea lor asupra mea și mă voi simți liber.

Observație: Este o abordare interesantă. Se pare că unele circumstanțe mă presează în mod constant.

Comentariul meu: Miliarde de diverși factori! Dar sunt de acord cu ei și mă alătur bucuros acțiunilor lor fără a rezista deloc, ci dimpotrivă, acceptând de fiecare dată cu plăcere influența lor asupra mea și, prin urmare, nu simt nici o rezistență din partea mea. Aceasta se numește libertate.

Totodată, nu simt nici o presiune! Sunt liber! Dar numai cu condiția să înțeleg ce se întâmplă cu mine, să pricep, să simt, să percep și să fiu absolut de acord cu asta.

Din „Management Skills” de la KabTV, 02.07.2020

Filed under: Diseminare, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Libera alegere - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Avȃnd nevoie de un nou sistem de navigaţie”

Lumea se schimbă atât de repede încât nu o putem urmări.

Obișnuiam să studiem despre globalizare la școală sau la universitate, dar nu am simțit-o niciodată ca fiind o problemă reală în viața noastră. Acum este suficient să ne uităm pe fereastră în Europa de Vest și să vedem cerul albastru pal, devenind cenușiu de fumul din focurile de pe coasta de vest a Americii, pentru a înțelege că suntem într-o singură barcă. Navigăm în lume ca și când am trăi într-o lume tridimensională, dar nu este aşa; noi trăim într-o sferă și fiecare punct din acea sferă atinge orice alt punct. Orice facem, spunem sau chiar gândim, îi atinge pe toți ceilalți din lume. Este un gând înfricoșător, dar totuși adevărat. Sunt de acord cu fostul secretar general al ONU, Ban Ki-Moon, care a legat recent problemele lumii de „lipsa parteneriatului global”, dar cred că este mai profund decât parteneriatul; supraviețuirea noastră a devenit conectată.

Putem schimba fața Pământului și soarta umanității în câteva luni; este doar o chestiune de a trece de la o atitudine negativă la o atitudine pozitivă față de ceilalți. Dacă exercităm acest lucru, vom trăi în cer pe Pământ. Dacă nu, nu va trebui să murim pentru a merge în iad; va veni el peste noi.

De fapt, prima lecție pe care ne-a predat-o coronavirusul a fost că am trecut la o nouă dimensiune a existenței, una sferică, în care fiecare element are impact asupra fiecărui alt element. Mulți oameni au folosit fraza „O infecție oriunde, este o infecție peste tot”, pentru a descrie răspunderea noastră reciprocă cu privire la coronavirus, dar acest lucru este la fel de adevărat în ceea ce privește orice altceva.

Prin urmare, chiar dacă nu ne placem unii pe alții și, în multe cazuri, ne dorim cel mai mare rău, nu ne putem permite să menținem această atitudine; ne va face rău foarte direct și foarte personal. Am devenit responsabili unul pentru celălalt în sensul deplin al cuvântului. Ar trebui să ne pese de incendiile și uraganele din SUA, ca și cum ar avea loc în propriul nostru oraș; ar trebui să ne pese de milioanele de oameni care mor de Covid, ca și cum ar fi propria noastră familie și ar trebui să ne pese de milioanele de oameni din întreaga lume care nu au suficientă hrană și apă, adăpost sau chiar salubritate. Ar trebui să ne pese de toți oamenii care suferă pentru că astăzi sunt ei, dar mâine putem fi noi, exact aşa de simplu şi literal.

Și nu e ca şi cum nu putem face nimic.

Există multă mâncare și apă pentru toată lumea; putem face multe pentru a reduce Covid și chiar pentru a-l vindeca, și putem face multe pentru a ajuta Pământul să-și echilibreze climatul. Dar, în atitudinea actuală de “câinii mâncă pe câini”, nu vom face nimic și ne vom îneca cu toții în barca Pământului, care se scufundă.

Deci, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să schimbăm modul în care relaționăm unii cu alții. Dacă schimbăm atmosfera socială, se va simți brusc foarte natural să ne ajutăm reciproc. Când se va întâmpla acest lucru, resursele vaste pe care le-am stocat pentru propriile nevoi și le-am refuzat altora, își vor găsi rapid drumul către locul în care sunt cele mai necesare. Putem schimba fața Pământului și soarta umanității în câteva luni; este doar o chestiune de a trece de la o atitudine negativă la o atitudine pozitivă față de ceilalți. Dacă exercităm acest lucru, vom trăi în cer pe Pământ. Dacă nu, nu va trebui să murim pentru a merge în iad; va veni el peste noi.

Filed under: Coronavirus, Educatie, Educatie integrala, Egoism, Evolutie, Spiritualitate - Niciun comentariu→