Michael Laitman, pe Quora: “Ce lecție de viață v-a învățat prima voastră iubire?“

Prima noastră iubire ne dă un sentiment minunat, ne copleșește cu totul și ne face să ne simțim în viață.

Cu toate acestea, majoritatea dintre noi nu ajungem să ne căsătorim cu prima noastră iubire. Este ca și cum am fi păcăliți să primim un gust divin, care apoi ne este luat.

De ce experimentăm aceste sentimente înalte, care se estompează curând?

Este pentru a ne dezvolta sentimentele, în special în ceea ce privește sentimentul special de iubire. După ce am pierdut prima noastră iubire, putem învăța apoi să lucrăm asupra noastră pentru a înțelege ce este cu adevărat iubirea și cum să o atingem.

Putem apoi adăuga intelect la emoția originară de iubire pe care am avut-o în copilărie, înainte ca hormonii noștri să se dezvolte și care ne-a cuprins într-o frenezie. Ulterior, putem discerne modul în care sentimentul nostru inițial de iubire ne-a dat un sentiment special de viață.

Conform înțelepciunii Cabala, ni se dau sentimente exaltate asociate primei noastre iubiri pentru a ne arăta că lumina iubirii – o forță eternă creatoare dincolo de percepția noastră actuală și simţirea realității – este mai mare decât orice altceva simțim în vietile noastre.

Putem aduce această lumină în viețile noastre dorind să iubim, așa cum o face forța iubirii: fără calculul propriului beneficiu încorporat în interior. Aceeași forță a iubirii ne-a luminat și ne-a dat sentimentul iubirii, prin ceea ce am simțit ca obiect al primei noastre iubiri.

Avem ocazia să ajungem la o simțire mult mai mare de iubire gândindu-ne la sursa iubirii de la care primim totul, inclusiv prima noastră iubire. Cu toate acestea, avem probleme de conectare a forței eterne a iubirii care se află în spatele a tot ceea ce simțim (care în înțelepciunea Cabala este numit „Creatorul” sau „natura”), de iubirea originară juvenilă pe care am simțit-o.

Întreaga iubire provine din aceeași sursă unică. Ura provine, de asemenea, din aceeași sursă, existând în iubire ca opusul ei, ca fața opusă a unei monede. Ni se dau astfel de emoții pentru a ne dezvolta pe noi înșine și a deveni la fel de iubitori ca și forța iubirii în sine – fără niciun strop de interes personal în iubirea noastră – și, făcând acest lucru, experimentăm eternitatea și perfecțiunea.

Prin urmare, ni se dă sentimentul exaltat al primei noastre iubiri și apoi este îndepărtat de noi pentru a ne ajuta să lucrăm pentru realizarea lui prin noi înșine. Iubirea este sursa supremă a întregii vieți, forța naturii care creează, susține și dezvoltă tot ceea ce există, inclusiv pe noi înşine.

În loc să primim un obiect al iubirii și dorință fără opțiune, așa cum a fost cu prima noastră iubire, putem învăța dintr-o astfel de experiență pentru a aplica propriul dor de a iubi, faţă de toată umanitatea, natura și realitatea care ne înconjoară. Procedând astfel, dobândim cea mai mare iubire posibilă și ne dezvoltăm cu toții spre o astfel de simțire. Tot ce ni se întâmplă vine în cele din urmă să ne dezvolte pentru a descoperi iubirea perfectă și atotcuprinzătoare care există în realitate.

Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Imagine de Nellia Kurme pe Unsplash

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “Care este definiția dvs. a iubirii?“

Conform înțelepciunii Cabala, iubirea este voința de a satisface dorințele altor oameni.

Pentru a satisface cu adevărat dorințele altor persoane, trebuie să le înțelegem. Înțelegerea dorințelor celorlalți vine din împărtășirea unor obiceiuri, calități, gânduri și percepții similare. Atunci putem ști cum să le satisfacem, adică să ne exprimăm iubirea.

Astfel, iubirea se simte conform unei legi-cheie a realităţii numită „legea echivalenței de formă”. Cu toții avem dorințe diferite, dar pentru a stabili o înțelegere comună – baza pentru a ajunge la iubire între noi – atunci intenția dorințelor noastre ar trebui să fie aceeași.

Dacă am dori fiecare să ajungem la o iubire comună unul față de celălalt deasupra dorințelor noastre, atunci am forma un șablon interior comun prin care am putea ști cum să ne satisfacem reciproc. Putem apoi să ne imaginăm dorințele celuilalt în noi și să înțelegem cum ne-am simți când primim aceeași împlinire.

Întrucât am împărtăși aceeași intenție, am fi capabili să ne satisfacem dorințele celuilalt și, procedând astfel, să experimentăm iubirea.

Scris / editat de studenții cabalistului dr. Michael Laitman.

Filed under: Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Pentru unii luptători războiul nu se termină niciodată”

În ajunul Zilei Memorialului Israelului pentru Soldații Căzuți în Războaiele din Israel și Victimele Acțiunilor Teroriste, Itzik Saidian, un soldat rănit și-a dat foc. Nu a fost rănit fizic, dar sufletul său a fost spulberat de ani de zile. În 2014, un APV (Armored Personnel Carrier) care transporta nouă soldați din plutonul său, a fost lovit de o rachetă RPG lansată la umăr. Șapte dintre prietenii săi au murit în explozia de foc, iar cei doi care au supraviețuit au fost răniți de explozie și de barajul de gloanțe care a urmat. Itzik nu era pe acel APV; el a venit să-și salveze prietenii și a văzut ce a mai rămas din ei, iar sufletul său a fost definitiv zdrobit. A continuat să lupte; nu s-a dat înapoi și a rămas cu unitatea sa chiar și după luptă. Dar acea zi, când a văzut ce se întâmplase cu prietenii săi, l-a biruit. Nu și-a revenit niciodată. Itzik nu este singurul. Pentru mulți războinici, care au experimentat ororile războiului direct, războiul nu se termină niciodată.

Oamenii au nevoie de speranță. Dacă nu există nicio speranță la orizont, dacă prezentul lor este plin de chinuri și viitorul este sumbru, înţeleg de ce nu ar vedea nici un rost să trăiască. Dar dacă durerea lor are un scop, un scop demn care este la îndemână, chiar dacă doar pe termen lung, atunci viața are sens și existența are sens.

Zilele trecute, un student mi-a pus o întrebare ipotetică: „Dacă l-ai întâlni pe Itzik Saidian cu câteva minute înainte să se incendieze, ce i-ai spune?” Când întâlnești o persoană cu stres posttraumatic (PTSD), denumirea clinică a stării în care se află acești oameni, cel mai important lucru este să-i asculți, să fii cu ei în durerea lor. Abia după aceea poți spune ceva. Dar când ar veni momentul să vorbesc, i-aș spune că pentru în ciuda întregii dureri, viața are un scop mai înalt, mai sublim și mai frumos decât își poate imagina. Și, deși în acel moment el este în agonie, poate totuși atinge acest obiectiv. În ciuda tuturor durerilor, tocmai din această stare se poate ridica până la eternitate, integritate și frumusețe și poate fi mai fericit decât orice persoană de pe planetă.

Și eu am avut partea mea de traume. Am crescut într-o familie care a fost distrusă aproape în totalitate de naziști, am fost într-un accident de mașină, când un autobuz s-a ciocnit cu mașina pe care o conduceam și îmi amintesc fiecare secundă care a dus la coliziune. Am murit clinic zile întregi și, când am revenit nu puteam respira deoarece plămânii îmi erau plini de sânge. Îmi amintesc de angoasă. De fapt, s-a înrăutățit atât de mult încât spre sfârșit, când medicii mi-au spus că urmează să mă opereze pentru a-mi curăța plămânii, am sărit literalmente pe patul din sala de chirurgie și am spus: „Tăiați-mă!” Și nu glumeam!

În ciuda durerii, știu ce am câștigat din aceste încercări; stiu ce mi-au dat. Scopul vieții este de a te ridica deasupra ei, către un tărâm superior pe care îl putem găsi dacă îl căutăm cu adevărat. Și, uneori este nevoie de o durere mare pentru a începe să căutăm, dar întotdeauna merită.

Din acest motiv, i-aș spune lui Itzik și oricui suferă o durere insuportabilă, că rana este tocmai pârghia care ne poate ridica deasupra oricărei leziuni. Aș sublinia că nimic nu se întâmplă niciodată fără un motiv, iar durerea pe care o simte acum este doar începutul unui drum al cărui sfârșit este fericirea și frumusețea. Și tocmai acest loc de durere insuportabilă a inimii este locul unde începe acel drum.

Oamenii au nevoie de speranță. Dacă nu există nicio speranță la orizont, dacă prezentul lor este plin de chinuri și viitorul este sumbru, înţeleg de ce nu ar vedea nici un rost să trăiască. Dar dacă durerea lor are un scop, un scop demn care este la îndemână, chiar dacă doar pe termen lung, atunci viața are sens și existența are sens.

Într-adevăr, stările prin care trecem sunt întipărite în sistemul naturii și toate duc la fericire. Cu toate acestea, modul în care trăim acele stări depinde de noi. Calea este pavată dar noi stabilim cum să o parcurgem. Ne va conduce pe toți să ne ridicăm deasupra sinelui nostru și să ne cufundăm în umanitate și în cele din urmă, în toată creația. Viața oferă fiecăruia dintre noi oportunități de a lua inițiativa și de a merge în acea direcție din propria voință. De multe ori ratăm aceste oportunități sau refuzăm să le luăm; atunci natura ne conduce spre scopul nostru predeterminat dar binecuvântat, împotriva voinței noastre. Nefericirile noastre, încercările și necazurile noastre sunt pârghiile pe care ni le dă viața pentru a ne propulsa spre o realitate mai bună, una mai transcendentă. Trauma lui Itzik, oricât de groaznică, este o astfel de oportunitate; la fel și traumele a nenumărate persoane care suferă fără un motiv aparent.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Puteți implanta cipuri, dar nu puteți implanta fericirea”

Săptămâna trecută, Neuralink startup-ul lui Elon Musk în domeniul neuroștiințelor, a difuzat un videoclip cu o maimuță Macaque care joacă MindPong folosindu-și doar creierul, după ce i-a fost implantat un cip de computer de mărimea unei monezi și conectat la creierul său cu mai mult de două mii de electrozi. Ideea, potrivit Neuralink, este de a dezvolta un cip care să permită paraliticilor să efectueze independent multe lucruri pe care nu le pot face astăzi, pur și simplu folosindu-și mintea.

Ceea ce trebuie să implantăm și pentru care nu există cip, este să ne pese în inimile noastre. Acest lucru nu se poate face prin intervenție chirurgicală, ci printr-un proces educațional. Poate dura ani, dar în cele din urmă ne vom schimba cu adevărat din interior și atunci totul se va schimba în exterior. Nu avem nevoie de o tehnologie nouă, ci de un spirit nou – un spirit de bunătate, grijă și responsabilitate reciprocă. Dacă ne unim mâinile în implementarea acestui spirit în societate, îl vom implanta și în inimile noastre.

Acest lucru poate suna grozav, dar chiar nu-mi dă nici o bucurie. Înainte să intru în înțelepciunea Cabala aș fi putut să fiu fericit auzind astfel de vești, dar acum nu mă simt așa. Tot ce știu este că, chiar dacă sacrificăm toate animalele și chiar pe noi înșine pe altarul inovațiilor în biotehnologie, nu ne va ajuta să fim oameni mai fericiți. Trebuie să luăm un drum complet diferit.

Înțeleg de ce antreprenorii fac aceste lucruri: sunt copii și le place să se joace cu astfel de jocuri, dar acesta nu este un bun exemplu; chiar nu este un exemplu bun. Dacă este ceva, ceea ce fac maimuțelor îmi amintește de ceea ce naziștii au făcut oamenilor. Așa simt cu adevărat asta. Când mi-am început cariera științifică în biocibernetică, aș fi putut să apreciez astfel de lucruri din moment ce și eu mă ocupam de funcționarea sistemelor din corpul uman. Dar astăzi, la cincizeci de ani de atunci, nu pot vedea acest lucru favorabil. Pur și simplu nu este calea de a face viața mai bună. Dacă există vreun beneficiu în aceste investiții, este realizarea inutilității lor și a nevoii noastre de a căuta fericirea în altă parte.

Ceea ce trebuie să implantăm și pentru care nu există cip, este să ne pese în inimile noastre. Acest lucru nu se poate face prin intervenție chirurgicală, ci printr-un proces educațional. Poate dura ani, dar în cele din urmă ne vom schimba cu adevărat din interior și atunci totul se va schimba în exterior. Nu avem nevoie de o tehnologie nouă, ci de un spirit nou – un spirit de bunătate, grijă și responsabilitate reciprocă. Dacă ne unim mâinile în implementarea acestui spirit în societate, îl vom implanta și în inimile noastre.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin: “Israel – an Illusory Defeat of Covid”

Începând de duminică, 18 aprilie 2021, purtarea măștilor în spații deschise nu mai este obligatorie în Israel. De ceva timp, cazurile noi au scăzut, iar spitalele devin mai goale pe măsură ce mai mulți pacienți pleacă acasă și intră mult mai puțini. Majoritatea populației este vaccinată și se pare că Israelul a învins Covid-19. Mi-aș dori să fie atât de ușor, dar înțeleg că acest lucru nu poate fi încă posibil. Nu am finalizat procesul care a iniţiat apariţia virusului, așa că sunt sigur că dacă nu Covid, altceva mai rău decât Covid va veni și va prelua locul pe care Covid l-a lăsat.

Fără speranță, oamenii nu au pentru ce trăi. Se scufundă în depresie, abuz de substanțe, se sinucid sau caută refugiu în violență, așa cum a văzut SUA în ultimele luni cu 147 de împușcături în masă, din ianuarie potrivit CNN.

Nu încerc să îi sperii pe oameni dar trebuie să fim conștienți, deoarece conștientizarea ne poate ajuta să ne pregătim, și dacă nu ne pregătim ne va durea mult mai tare. Vaccinurile actuale sunt ca aspirina; tratează simptomele, dar nu vindecă boala. Și din moment ce boala continuă să se dezvolte indiferent de simptome, data viitoare când va izbucni, simptomele sale vor fi mult mai grave. Atât timp cât încercăm în continuare să suprimăm simptomele, soluțiile noastre vor fi temporare și vor ajunge la focare mai grave de boală odată ce vor înceta să funcționeze. Dacă dorim o adevărată înfrângere asupra Covid, spre deosebire de cea actuală iluzorie, trebuie să îi dezrădăcinăm cauza.

Cauza principală a Covid și a tuturor problemelor noastre este emoțională mai degrabă decât fizică. Mai precis, este mai degrabă socială decât individuală. Boala nu se află în fiecare persoană în mod individual, ci în întreaga societate. Cu toate acestea, la fiecare persoană aceeași boală se manifestă în moduri diferite. Așa cum Covid se poate manifesta în multe simptome – uneori atât de lipsite de legătură încât medicii nu reușesc să detecteze faptul că sunt cauzate de coronavirus – rădăcina cauzei generează multe boli care par fără legătură, dar provin din aceeași sămânță septică.

Această cauză este alienarea socială. Înstrăinarea socială, care s-a înrăutățit dramatic de la începutul secolului ne epuizează forța emoțională și rezistența fizică, drenând spiritul nostru de optimism și speranță și face ca viața să pară fără scop.

Fără speranță, oamenii nu au pentru ce trăi. Se scufundă în depresie, abuz de substanțe, se sinucid sau caută refugiu în violență, așa cum a văzut SUA în ultimele luni cu 147 de împușcături în masă, din ianuarie potrivit CNN. Poate că nu toți simțim simptome patologice, dar nu ar trebui să avem nicio îndoială că suntem cu toții afectați. Sănătatea noastră fizică se deteriorează, sănătatea noastră mentală scade și spiritul nostru devine epuizat.

Depunem eforturi mari pentru a legaliza drogurile, pentru a face sarcinile vieții mai ușor de suportat, dar nu depunem eforturi serioase pentru a elimina cu totul povara, chiar dacă putem. Dacă eliminăm povara înstrăinării, nu va trebui să ne deconectăm de realitate într-o lume de vis, deoarece realitatea va fi grozavă, pozitivă, optimistă. Cine vrea să se deconecteze de la viață atunci când există mari promisiuni în față și o cale clară spre realizarea lor?

Dacă începem să ne concentrăm asupra conexiunii umane, legăturii, creșterii înțelegerii reciproce, empatiei și responsabilității reciproce, vom îmbunătăți dramatic fiecare aspect al vieții noastre. Aproape că vom elimina tulburările legate de depresie, toate formele de violență vor scădea aproape de zero, starea generală de sănătate și vitalitatea oamenilor vor crește, iar criminalitatea va dispărea practic. În loc să ne simțim închiși în casele noastre, ne vom simți aparținând. Ne vom simți conectați la familiile noastre, la comunitățile noastre, la orașe și la țară și vom împărtăși cu plăcere și vom contribui cu ce putem la bunăstarea generală.

O societate ai cărei membri se simt responsabili și răspunzători unul față de celălalt se îngrijește cu adevărat de oamenii de la oraș și de la țară. Membrii săi nu au nevoie de poliție; preocuparea lor unii față de alţii îi îndrumă să se comporte nu numai în mod civilizat față de ceilalți, ci să caute în mod activ bunăstarea membrilor comunității lor. Gândiți-vă unde suntem astăzi în comparație cu tipul de societate în care trebuie să fim, și veți înțelege cât rău ne facem nouă înșine prin ostilitatea noastră reciprocă.

Sistemul nostru imunitar îngreunat, slăbit de încercări nesfârșite de a ne proteja de reaua-voință a altora, își pierde capacitatea de a ne proteja fizic. Astfel, din ce în ce mai susceptibili, devenim „ţinte clare” pentru viruși, care ne îmbolnăvesc în masă. Dacă vrem să învingem Covid-19 și virusurile care vor urma în curând, trebuie să ne concentrăm pe înfrângerea alienării.

Filed under: Coronavirus, Educatie - Niciun comentariu→

O viață nouă nr. 1097 – Ce cauzează boala?

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rădăcina tuturor bolilor sunt gândurile rele, fie despre persoana în sine, fie despre mediul înconjurător al acesteia. Dezechilibrul la nivelul gândirii perturbă echilibrul la nivel corporal prin sistemul nervos. O nouă boală apare pe măsură ce egoul uman devine mai puternic. Cancerul, de exemplu, este o dorință nesfârșită, excesivă de a primi, care determină o celulă canceroasă să devoreze celulele din jur. Dacă o persoană ar dori doar să ofere altora, să gândească bine la ceilalți și să creeze o conexiune pozitivă între toți, nimic rău nu va pătrunde în acea persoană și situația din întreaga rețea s-ar îmbunătăți. Vindecarea se realizează și prin gânduri. Când principiul „și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți” pătrunde în lume, noi toți vom fi sănătoși, întregi și fericiți, chiar și în fața morții.

KabTV „Noua viață 1097 – Ce cauzează boala?” 21.03.19

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Michael Laitman, pe Quora: “În scopul unității oamenilor, care sunt metodele dovedite de-a lungul istoriei? “

Înțelepciunea Cabalei este o metodă de unitate testată în timp, care a fost implementată pentru prima oară pentru a uni oamenii mai presus de diferențele și disputele lor, în vremea Babilonului antic acum aproximativ 4.000 de ani.

Acționează pe premisa că noi oamenii suntem, prin natura noastră, într-o stare spartă și divizată și, atunci când începem să ne reunim pentru a ne conecta, descoperim imposibilitatea de a ne conecta pozitiv fără îndrumarea unei metode.

Motivul pentru care nu ne putem conecta pozitiv este pentru că suntem egoiști prin natură, prioritizând instinctiv propriile beneficii în locul beneficiului celorlalți, iar ultima tendință trebuie să fie mai mare ca prioritate, dacă vrem să ne conectăm pozitiv.

Înțelepciunea Cabalei este o metodă care explică în primul rând să nu ne mișcăm într-o direcție care se opune opiniei altei persoane, ci cum să facem un sandwich, ca să spunem așa, de forțe de separare (natura noastră egoistă) și forțe de conexiune, pe care le construim prin studiu. Despre un astfel de sandviș este scris că „Iubirea va acoperi toate crimele”. Adică, înțelegem că datorită naturii noastre egoiste, suntem divizați, că ne criticăm reciproc la nesfârșit și simțim diferite grade de respingere unul față de altul, de la indiferență la ură. Cu toate acestea, nu acordăm nicio atenție acestei respingeri naturale pe care o simțim unul față de celălalt.

În schimb, înțelepciunea Cabalei oferă o metodă pentru a ne concentra asupra unirii deasupra ego-ului. Toate diferențele noastre rămân și ne concentrăm pe conexiunea pozitivă între noi deasupra diferențelor. Menținem diferențele și construim un al doilea nivel deasupra lor.

Mai mult, înțelepciunea Cabalei afirmă că omenirea va ajunge la un nivel în care toată lumea se va uni deasupra diviziunilor lor; totuși, deocamdată, doar o mică masă critică de oameni va fi atrasă de o astfel de înțelepciune pentru a pune în aplicare unitatea deasupra diferențelor dintre ei. Prin această masă critic, realizând această metodă asupra lor, unitatea lor va începe să acționeze în întreaga omenire. Cu alte cuvinte, perioada actuală implică un grup de oameni care aplică pe ei înşişi metoda unității, similar cu modul în care un grup mic de oameni de știință efectuează mai multe experimente într-un laborator cu scopul de a descoperi o nouă tehnologie pentru îmbunătățirea vieții umane într-un anumit mod. Odată ce îl descoperă, acesta devine patentat și lansat la scară de masă, iar umanitatea primește abilitatea de a-l folosi, cu câteva instrucțiuni simple.

Bazat pe episodul 1145 din seria Viaţă nouă –  „Imaginea poporului Israel”, împreună cu Cabalistul dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris / editat de studenții cabalistului Dr. Michael Laitman.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Churchill şi evreii – O chestiune de destin”

Cu o sută de ani în urmă, pe 24 martie 1921 pentru a fi exact, un vizitator important a venit în Palestina pentru a asista direct la progresul efortului sionist de a construi „O Casă Națională pentru poporul evreu”, așa cum se menționează în Declarația Balfour din 1917. Omul respectiv era Winston Spencer Churchill, pe atunci secretarul de stat al Britaniei pentru colonii și în timpul celui de-al doilea război mondial ilustrul său prim-ministru. Conferința de la San Remo din 1920 a dat Marii Britanii mandatul pentru administrarea Palestinei, iar Churchill, un avid susținător al Sionismului, a venit să vadă cum se desfășoară viziunea sa.

Churchill pare să fi realizat că pentru evrei, unitatea avea un sens spiritual profund și nu doar un beneficiu lumesc de randament. Gilbert scrie că Churchill „nu credea că oamenii se pot uni în comunități„ dacă nu posedă un principiu călăuzitor. Cei din acea parte din Manchester aveau spiritul rasei și al credinței lor. El i-a sfătuit să păzească și să păstreze acel spirit. A fost un lucru prețios, o conexiune de unitate, o inspirație și o sursă de mare putere.”

În lumina rezistenței arabilor palestinieni față de coloniștii evrei, Churchill a declarat: „Este în mod vădit corect ca evreii să aibă un cămin național în care unii dintre ei să poată fi reuniți. Și unde ar putea fi altundeva decât în acest ținut al Palestinei, cu care de mai bine de 3.000 de ani au fost asociați intim și profund ”.

Aclamatul istoric britanic Martin Gilbert, autorul cărții Churchill și evreii a inclus numeroase citate ale lui Churchill. Într-unul dintre ele, el scrie că o delegație arabă a protestat împotriva extinderii așezării evreiești în Palestina. Ca răspuns, Churchill le-a spus: „Eu sunt perfect convins că ideea sionismului este una care poartă cu sine multe lucruri bune pentru întreaga lume și nu numai pentru poporul evreu ci că va aduce și prosperitate, mulțumire și avansare pentru populația arabă a acestei țări.”

Într-adevăr, interesul lui Churchill pentru succesul Căminului Național Evreiesc a fost mai profund decât un sentiment de justiție istorică. Pasiunea sa pentru Sionism provine din simțul său asupra sorţii evreiești cu privire la întreaga lume. În Palestina, care este acum statul Israel, Churchill a simțit că evreii își pot realiza vocația. În consecință, în timpul vizitei sale, el a spus: „Inima mea este plină de simpatie pentru Sionism. Înființarea unei Case Naționale Evreiești în Palestina va fi o binecuvântare pentru întreaga lume. ”

O nuanță și mai surprinzătoare cu privire la afinitatea lui Churchill față de evrei a avut de-a face cu discernământul său despre natura societății evreiești. Am scris de nenumărate ori despre semnificația unității pentru evrei. De-a lungul veacurilor, înțelepții noștri au subliniat de nenumărate ori că unitatea este nucleul iudaismului, că poporul Israel a fost format numai după ce au fost de acord să se unească „ca un singur om cu o singură inimă” și că exemplul de unitate este ceea ce lumea vrea să vadă de la ei.

Din păcate, pentru toate eforturile lor, înțelepții noștri nu şi-au convins poporul încăpăţânat; poate că un membru distins al națiunilor care exprimă exact aceeași opinie ne va ajuta să ne împăcăm cu vocația noastră. Churchill nu a fost întotdeauna conștient de importanța unității pentru evrei sau după cum se referea la ea, „spiritul lor corporativ”. Dar cu câțiva ani înainte de Primul Război Mondial, el a cunoscut evreii din Manchester. Potrivit lui Gilbert, „experiența sa cu evreii din Manchester l-a introdus în accentul comunitar evreiesc pus pe responsabilitatea socială și ajutorul reciproc, de care fusese foarte impresionat. … Churchill a adăugat că a fost „foarte impresionat… de natura muncii cu care comunitatea acţiona”.”

Mai mult, Churchill pare să fi realizat că pentru evrei, unitatea avea un sens spiritual profund și nu doar un beneficiu lumesc de randament. Gilbert scrie că Churchill „nu credea că oamenii se pot uni în comunități„ dacă nu posedă un principiu călăuzitor. Cei din acea parte din Manchester aveau spiritul rasei și al credinței lor. El i-a sfătuit să păzească și să păstreze acel spirit. A fost un lucru prețios, o conexiune de unitate, o inspirație și o sursă de mare putere.”

În timpul unei întâlniri în sprijinul Fondului Spitalului Evreiesc din Manchester, Churchill a spus că “recent am auzit multe despre viața corporativă, dar „Dacă am avea o astfel de viață decentă în mase mari de oameni, ar trebui să studiem organizarea corporativă a societății într-un mod în care nu am încercat până acum să îl facem. Trebuie să ne unim în scopuri definite.” În ochii lui Churchill, viața corporativă „nu valora nimic, decât dacă avea în spate un efort personal. Simpla stabilire mecanică a societății într-o combinație mai mare ar fi cu totul sterilă, cu excepția cazului în care aceste combinații mai mari ar fi susținute de un mare spirit de interes personal și de aspirație impersonală.” Era convins că, dacă evreii ar putea păstra acel spirit, „Ei ar fi creat un lucru nou în lume; ar fi adus din tărâmurile infinitului ceva nou în arena afacerilor lumești.” De fapt, Churchill a fost atât de convins de puterea unității evreiești încât a afirmat că ar fi „o pârghie care ar putea elimina viciul, boala, tristețea și dorința, care ar putea șterge durităţile statului nostru în lume și care ar fi de departe de o valoare mult mai mare decât orice organizație oficială stereotipală sau ascunsă.”

Mai mult, Churchill a realizat că unitatea evreiască mondială ar putea avea succes numai dacă ar fi legată de esența spirituală a unității evreiești. Se pare că în ochii lui unitatea i-a făcut „o lumină pentru națiuni”, un exemplu de urmat. În cuvintele sale, „Dacă ar fi să avem o viață corporativă mai largă, ar trebui să avem stimulentul corporativ mai mare; ar trebui să avem spiritul mai mare, o putere de conducere mai mare. Evreii erau o comunitate norocoasă pentru că aveau acel spirit corporativ, spiritul rasei și credinței lor”. Churchill nu le-ar fi „cerut să folosească acel spirit într-un sens restrâns sau de clan”. El credea că ar fi „departe de dispoziția și intenția lor, departe de sfaturile care le-au fost date de cei mai îndreptățiți să sfătuiască. Acea putere de conducere personală și specială pe care o dețineau le-ar fi permis să aducă vitalitate în instituțiile lor, pe care nimic altceva nu le-ar fi dat-o vreodată.”

La sfârșitul discursului său despre natura corporativă a spiritului evreiesc, Churchill a încheiat cu un sfat plin de umor, chiar dacă sever: „Fiţi evrei buni”. Și poate pentru a-și arăta aprecierea față de unitatea evreiască și dorința ca evreii să o împărtășească, el a adăugat printre urale: „Un evreu nu poate fi un bun englez, decât dacă este un bun evreu”.

Este dorința mea ca poporul Israel să urmeze sfatul înțelepților noștri, să asculte dorințele națiunilor și să creeze unitatea pe care trebuie să o împărtășim cu lumea. Unitatea noastră, mai presus de toate diferențele dintre noi, răspândește o lumină pe care toată lumea o dorește. Dacă răspândim această lumină, lumea ne va îmbrățișa națiunea pentru prima dată în istoria noastră.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Câte forţe există în Natură?”

Comunitatea științifică s-a agitat în ultima vreme în legătură cu o posibilă descoperire a unor particule noi sau chiar a unei noi forțe în natură. Oamenii de știință care lucrează la Fermilab, un laborator național al Departamentului Energiei, specializat în fizica particulelor cu energie ridicată, lângă Chicago, spun că au văzut dovezi puternice ale existenţei unei forțe necunoscute care lucrează la nivel subatomic, ceea ce a făcut ca o particulă numită „muon” să se comporte într-un mod la care nu se așteptau pe baza înțelegerii actuale a fizicii. Chris Polly, unul dintre oamenii de știință principali ai experimentului, a descris acest lucru drept „momentul nostru de aterizare a roverului pe Marte”. Marcela Carena, șefa fizicii teoretice la Fermilab, a adăugat entuziasmată: „Simt că această mică oscilație poate zdruncina bazele a ceea ce credeam că știm”.

Trebuie să începem să fim mai atenți la nevoile altora și nu numai la ale noastre. Mai mult, trebuie să facem acest lucru ca societate și nu individual, deoarece individual nu va funcționa într-o societate egocentrică.

Fermilab nu este singurul. Luna trecută, cercetătorii de la Large Hadron Collider (LHC) din Europa au găsit, de asemenea, indicii ale acţiunii unei forțe necunoscute. Au lovit unele de altele particule numite „quarquri de frumusețe”; cercetătorii se așteptau ca aceste coliziuni să producă măsuri egale de electroni și muoni, dar au ajuns să producă cu cincisprezece la sută mai mulți electroni decât muoni. „Se întâmplă ceva amuzant”, a observat David Kaplan, fizician teoretician al Universității John Hopkins într-un interviu pentru Global News. Potrivit lui Kaplan, rezultatele experimentelor indică ceva ce ar putea fi explicat printr-o nouă particulă sau forță care nu se află în modelul standard. „Acesta nu este un factor născocit”, a spus el. „Este ceva în neregulă.”

Înțelegerea actuală a fizicii subatomice, care funcționează sub ceea ce se numește „Modelul standard” susține că există patru forțe în natură: gravitația, electromagnetismul, forța puternică și forța slabă. Până acum, cele patru forțe au reușit să explice cam totul. Acum, aparent, modelul standard nu poate explica noile fenomene, iar oamenii de știință pun la îndoială înțelegerea lor despre lume. Dacă există cinci forțe, atunci ei nu înțeleg cum funcționează lucrurile. Mai rău încă, ei nu cunosc natura acestei forțe, dacă există alte forțe despre care încă nu știu sau dacă există chiar o nouă forță sau o particulă nouă de descoperit. Acest lucru poate deveni destul de confuz, dacă sunteți fizician, dar, de fapt, există o modalitate ușoară de a pune ordine în această enigmă.

Am scris despre asta pe larg în cartea mea Propriul Interes vs. Altruism in Era Globală, dar voi încerca să împărtășesc esența explicației din acest mic fragment. La nivelul cel mai de bază al realității sunt două forțe. Ele nu au nume științifice dar sunt opuse, iar interacțiunile lor creează și mențin fiecare particulă a realității. Când sunt echilibrate, lucrurile prosperă; atunci când există dezechilibru între ele, problemele se degradează și se deteriorează. Aceste forțe, pe care le putem numi pozitive și negative, creează sarcini opuse între protoni și electroni, anotimpurile opuse ale anului, opoziția dintre zi și noapte, naștere și moarte, creștere și descompunere, bărbat și femeie și iubire și ură. La oameni, mai exact, aceste forțe se manifestă ca dorințe: o dorință de a primi și o dorință de a dărui.

Când există exploatare, este în mod clar o exagerare a dorinței de a primi. Pe de altă parte, maternitatea este cel mai bun exemplu al dorinței de a dărui, chiar dacă mama primește plăcere în timp ce dăruiește.

Aceste dorințe nu sunt statice. Dezvoltarea lor creează ceea ce cunoaștem ca fiind evoluție, dar își mențin echilibrul sau după cum se referă biologii la aceasta – homeostazia – și anume un echilibru dinamic în care forțele alternează în poziția dominantă.

În prezent, apogeul evoluției este umanitatea. Cu toate acestea, la oameni există un defect: dorința de a primi este dominatoare în noi, iar dorința de a dărui este, ei bine, mai sfioasă. Drept urmare, descoperirile pe care le facem sunt folosite de dorința de a primi. Acesta este motivul pentru care fiecare descoperire științifică este folosită imediat în scopuri egoiste: de la căutarea faimei prin câștigarea bogăției până la dezvoltarea armelor și tehnologiilor militare.

Deoarece dorințele noastre continuă să se dezvolte, vom continua să descoperim noi particule, noi forțe și noi legi în natură. Singura limită a descoperirilor noastre este intensitatea dorințelor noastre. Cu cât cresc mai mult, cu atât vom descoperi mai mult. Cu toate acestea, puteți fi siguri că vom folosi în mod greșit tot ceea ce descoperim, la fel cum am folosit greșit tot ceea ce am învățat despre natură până în prezent. Singurul rezultat posibil al descoperirii mai multor forțe este că acestea vor fi folosite pentru a provoca mai mult rău și durere umanității și planetei noastre.

Adevărata descoperire pe care trebuie să o facem este cum să ne echilibrăm dorința nebună de a primi, cu dorința noastră de a dărui. Trebuie să ne amintim că orice structură din natură în care cele două forțe sunt dezechilibrate este de scurtă durată. Dacă vrem să fim mai mult decât o simplă pâlpâire în istoria planetei noastre, trebuie să învățăm să echilibrăm primirea cu dăruirea.

În cuvinte mai simple, trebuie să începem să fim mai atenți la nevoile altora și nu numai la ale noastre. Mai mult, trebuie să facem acest lucru ca societate și nu individual, deoarece individual nu va funcționa într-o societate egocentrică.

Am descoperit deja ce pot face armele nucleare. Acum, încă o dată, devenim suficient de obtuzi pentru a le folosi, cu toate consecințele lor. Prin urmare, deși există nenumărate forțe în natură, există doar una pe care chiar trebuie să o descoperim: forța de a dărui, dorința de a dărui,. Acest lucru ne va dezvălui fizica fericirii.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→

Noul meu articol pe Linkedin “Adevărata egalitate ”

Cererea de egalitate crește mereu de la generație la generație. Rezolvarea acestui disconfort social pare a fi rețeta pentru prevenirea discriminării și a nedreptăților atât de recurente în vremurile noastre. Deci, ce trebuie să se întâmple pentru a trăi împreună în pace?

Egalitatea este un termen înșelător deoarece, prin natura noastră suntem cu toții diferiți. Fiecare are propriile sale nevoi și propriile sale caracteristici, așa că așteptarea de a fi tratat la fel ca altcineva este destul de problematică. La urma urmei, de obicei nu cunoaștem nevoile celeilalte persoane și chiar dacă avem intenția de a intra în pielea altcuiva, ne va fi greu să le realizăm, deoarece nevoile noastre sunt întotdeauna prioritate pentru noi.

Dacă vrem să evităm un colaps general, va trebui să ne ridicăm la un nivel la care conexiunea umană va avea o valoare mai mare decât orice dorință sau proprietate privată. Deoarece acest obiectiv înalt este contrar naturii umane, doar un proces educațional social pe termen lung ne poate ajuta. O adevărată revoluție cultural-perceptivă. Scopul ar trebui să fie actualizarea percepției realității fiecărui individ din societate. Asta înseamnă să ne schimbăm percepția egocentrică, că lumea ne aparține doar nouă și să realizăm că în natură suntem conectați cu ceilalți și suntem dependenți de ei. Când se va întâmpla această schimbare de percepție, ne vom simți angajați să avem grijă de ceilalți, așa cum avem de noi înșine.

Într-o astfel de realitate în care toată lumea este diferită și, de asemenea egocentrică, nu poate exista egalitate. Asta se întâmplă cu noi la fiecare nivel, de la distribuirea bugetului guvernamental la distribuirea bonusurilor în cadrul unei echipe de lucru. Indiferent de care domeniu al vieții noastre suntem într-o luptă constantă, deoarece fiecare crede că merită mai mult decât ceea ce i se dă acum. Prin urmare, există întotdeauna simţirea unei lipse, iar sentimentul de inegalitate o urmează îndeaproape.

Şi în ciuda tuturor, în noi stă dorința de egalitate. De ce? Pentru că putem intra într-adevăr într-o astfel de stare. Dar realizarea egalității necesită ridicarea la un alt nivel al vieții în general. Adică, prin noi relații, inversate din ceea ce știm acum, prin trecerea de la calculul nostru egoist îngust al propriului beneficiu la relații deschise de considerație, conexiune și reciprocitate, la nivelul iubirii dintre oameni. Doar în relațiile bazate pe iubire și colaborare poate exista egalitate, pentru că eu îl iubesc pe celălalt și celălalt mă va iubi, iar în asta ne vom simți egali.

Este clar că la prima vedere acest scenariu pare un basm care nu se va împlini niciodată, dar problemele și luptele cu care se confruntă umanitatea nu pot fi rezolvate în niciun alt mod. Trăim într-o realitate care devine din ce în ce mai conectată, în același timp resursele globale limitate se epuizează. Încercăm din răsputeri să obținem totul pentru noi și, mai devreme sau mai târziu, vom considera că nu avem altă alternativă decât să acceptăm să renunțăm puțin.

Între timp ne simțim nemulțumiți, neliniștiți, sărăciți și așteptăm prima ocazie de a ne elibera de strânsoarea celor care ne oprimă și considerăm că am luat ceea ce merităm. Deci, trecem de la o luptă la alta, din război în război. De fiecare dată totul se înrăutățește, pentru că ego-ul devine din ce în ce mai puternic, așa că ne distrugem reciproc în numele discriminării și al cererii de dreptate și egalitate.

Dacă vrem să evităm un colaps general, va trebui să ne ridicăm la un nivel la care conexiunea umană va avea o valoare mai mare decât orice dorință sau proprietate privată. Deoarece acest obiectiv înalt este contrar naturii umane, doar un proces educațional social pe termen lung ne poate ajuta. O adevărată revoluție cultural-perceptivă. Scopul ar trebui să fie actualizarea percepției realității fiecărui individ din societate. Asta înseamnă să ne schimbăm percepția egocentrică, că lumea ne aparține doar nouă și să realizăm că în natură suntem conectați cu ceilalți și suntem dependenți de ei. Când se va întâmpla această schimbare de percepție, ne vom simți angajați să avem grijă de ceilalți, așa cum avem de noi înșine.

Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de o imensă acțiune de diseminare, o parte mare de muncă, atât în domeniul de aplicare, cât și în ceea ce privește durata, pentru a pătrunde în toate nivelurile societății din întreaga lume, astfel încât să putem ajunge la un acord în publicul larg care să favorizeze idei precum conexiunea și reciprocitatea ca prioritate. Acest acord va duce la schimbări în societate, guverne și conducere și, de asemenea, va crea treptat o nouă atitudine în cadrul societății cu privire la egalitate.

Pe măsură ce ne străduim să ne tratăm unii pe alții cu iubire, vom începe să simțim că suntem cu toții un singur suflet, precum organele dintr-un singur corp. Și la fel cum în corpul meu simt diferitele organe, așa voi simți fiecare persoană din jurul meu. O astfel de stare ne va oferi percepția reală a egalității, una care nu poate fi realizată decât prin conexiune, prin angajamentul de a fi unul pentru toți și toți pentru unul.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie - Niciun comentariu→