Category Archives: Intrebare si Raspuns

Percepţia subiectivă a timpului

928Întrebare: Timpul este de obicei reprezentat ca un râu care curge într-o singură direcție. Unii susțin că timpul este ca ploaia care constă din picături individuale. Și atunci întreaga noastră viață arată ca un set de cadre individuale, ca un film. Cum vă imaginaţi timpul?

Răspuns: Nu-mi imaginez timpul; Îmi imaginez acțiuni. Pentru oamenii care se măsoară după acțiunile pe care le realizează, timpul curge într-un mod complet diferit, la o scară diferită faţă de cea a altora.

Comentariu: Dacă înțeleg bine, timpul curge în lumea materială, indiferent dacă stările noastre se schimbă sau nu, adică indiferent de noi.

Răspunsul meu: Față de cine se schimbă timpul? Raportat la mine. Vecinul meu trăiește în același timp cu mine sau nu? Sau are o cu totul altă scară? Prin urmare totul este subiectiv.

Trăim după un ceas mecanic după care ne evaluăm. Dar nu știu cum trece ceasul acesta pentru el și pentru mine.

Întrebare: Dacă un cabalist însuși își schimbă în mod conștient stările – le grăbește, le încetinește – atunci controlează el timpul?

Răspuns: El controlează timpul în funcție de conexiunea sa cu Creatorul sau de distanțarea sa de El.

Din KabTV “Stări Spirituale” 12/25/22

Care este diferența dintre Tora și Cartea Zohar?

137Întrebare: Care este diferența majoră dintre Tora și Cartea Zohar?

Răspuns: Este doar în stilul, forma de prezentare și caracterul absolut al Torei. Ceea ce este scris în ea este absolut. Există o mulțime de expresii în Cartea Zohar care pot fi interpretate greșit.

Zoharul este în general incomplet în sine. Inițial, a cuprins aproximativ treizeci de volume. Până în prezent, doar o mică parte din el a fost găsită, ceea ce înseamnă că este incomplet, fragmentar și nu poate pretinde că este ca Tora.

Dar în ceea ce privește puterea prezentării sale, Zoharul ne afectează mult mai mult decât Tora.

Din KabTV “Am primit un apel. Zohar versus Tora” 1/21/12

Eliberaţi!

562.02Comentariu: Misticul sufit Mansur Al-Hallaj a fost întrebat odată: „Cum poate cineva să devină eliberat de atașamentele sale?” Mansur s-a apropiat de cea mai apropiată coloană a templului, a apucat-o și a strigat: „Ajutor! Salvează-mă! Eliberează-mă din stâlp!”

Și imediat întreabă: „Ce crezi, eu țin coloana sau coloana mă ține?” Răspunsul lor a fost: „Desigur că îl ții singur.” Mansur spune apoi: „Este la fel cu toate atașamentele tale. Acestea sunt lanțurile tale. Dar ele nu te țin, tu însuți te agăți de ele. Lasă-le să plece și vei fi imediat liber.”

Răspunsul meu: Este foarte greu! A le lăsa să plece înseamnă a scăpa de egoism. Acesta nu este doar un atașament mărunt, ci întreaga noastră natură care ne leagă cu lanțuri.

Comentariu: Toate „lanțurile” și „stâlpii” de care ne agăţăm sunt tot egoismul care ne atrage și ne apucă. Și m-am gândit că este posibil să vorbesc despre cum îmi pot distrage atenția de la orice atașament și să devin liber.

Răspunsul meu: Numiți-le atașamente, dar de fapt este întreaga noastră natură.

Întrebare: Se pare că nu putem fi liberi?

Răspuns: Putem. Dar nu putem deveni liberi noi înșine.

Întrebare: Înseamnă că noi înșine nu putem respinge și fugi de acest stâlp, ego-ul nostru?

Răspuns:  Nu! Nu există nici o cale!

Întrebare: Atunci cum putem fugi de el? Cum ne putem smulge de această coloană, de toate atașamentele noastre?

Răspuns: Numai cu ajutorul forței superioare care ne-a creat atât de egoişti și ne-a sudat cu lanțuri de această coloană. Și numai dacă reușim să cerșim acestei forțe superioare, să o convingem și chiar să o forțăm să ne elibereze, atunci putem spera că ne va ajuta.

Întrebare: Ce vreţi să spuneţi prin cuvântul „coloană”?

Răspuns: Egoismul este cel care ne leagă de ceea ce ni se pare plăcut.

Întrebare: Sunt toate dorințele acestei lumi? Sunt toate atașamentele noastre? Bani, onoare, putere și orice altceva?

Răspuns: Absolut totul.

Întrebare: Însemnând că noi înșine nu ne putem desprinde de asta, doar forța superioară ne poate ajuta?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și care ar trebui să fie cererea?

Răspuns: Eliberare! Si nimic altceva.

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 22.09.2022

Zoharul—Ziditor al Sufletului

49.04Studiind Cartea Zohar, fiecare om clarifică pentru sine exact ceea ce este necesar pentru sufletul său.

Prin urmare, atunci când citim Zoharul, fiecare dintre noi primește propriile impresii care sunt diferite de ale celorlalți.

Întreaga narațiune a Zoharului trebuie să treacă prin noi. Dar omul se dezvoltă nu sub influența narațiunii în sine, ci datorită luminii reformatoare.

Ea strălucește asupra dorinței omului, asupra materiei sale, care conține gene informaționale (Reshimot). Acest lucru este similar cu activitatea celulelor stem, care sunt bazele tuturor celulelor umane.

Lumina ne afectează materia, iar Reshimot care sunt caracteristice și specifice acestui suflet se trezesc în interiorul materiei și cu ajutorul luminii, aceste Reshimot construiesc din materie orice structură, o parte a sufletului.

Fiecare om are propria sa structură a sufletului.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/15/09Cartea Zohar – Extrase, Capitolul “Noah”

Pentru pace și prietenie

943Comentariu: Conform clasificării cultelor, „Grupul îți umple tot timpul cu sarcini, să vinzi cărți sau ziare, să recrutezi noi membri, să participi la cursuri și meditație.”

Răspunsul meu: Cabaliştii nu recrutează pe nimeni. Dimpotrivă, credem că totul ar trebui să fie absolut deschis. Nu atragem oamenii spre noi, ci diseminăm cunoștințele noastre în exterior. O persoană poate urmări cursurile noastre la televizor și pe Internet; suntem deschiși tuturor mai mult decât orice altă organizație.

O organizație închisă este, în primul rând, o caracteristică a unui cult. Noi nu suntem așa. O persoană poate să vină sau să plece, să se căsătorească, să divorțeze sau să își schimbe locurile de muncă sau profesiile. Avem afro-americani, chinezi, europeni, sud-americani, nativi americani și alte popoare.

Avem filiale în Germania, Olanda, Franța, America de Sud și de Nord și așa mai departe. Nu există o singură țară, inclusiv majoritatea țărilor arabe, în care să nu avem studenți.

Despre ce cult poți vorbi când este deschisă tuturor?! O arătăm deschis și o aducem către cea mai largă difuzare.

Comentariu: Dar se mai spune, „grupul îți umple tot timpul cu sarcini.”

Răspunsul meu: Dacă sunteți într-un grup, atunci trebuie să vă dedicați ceva timp liber diseminării, deoarece lumea depinde de asta.

Lumea nu are altă metodă de mântuire, ci doar prin corectarea naturii umane de la egoism la altruism, de la ură la iubire. Cred că este clar pentru toată lumea.

Fiecare om din lume ar trebui să-și facă timp să lucreze asupra lui însuși și să-i atragă pe ceilalți către aceeași corectare. Altfel, ce vom face? Staţi și așteptați și mai multe lovituri în cap? Nu, noi suntem pentru pace și prietenie.

KabTV “Am primit un apel. Cabala despre culte” 18.12.2013

Condiție obligatorie

543.02Acum că am fost răsplătiți cu toate cele de mai sus, vom avea o oarecare înțelegere a unicității Sale, adică gândurile Lui nu sunt gândurile noastre și toată abundența de materii și forme pe care le percepem în această realitate din fața noastră este unită în El într-un singur gând, fiind gândul creației pentru a încânta creațiile Sale (Baal HaSulam, Studiul celor zece sefirot, „Observare interioară”, capitolul 5, Punctul 22).

Întrebare: Este scris că Creatorul are un singur gând – să ne încânte. De ce este atât de greu să vedem asta în viața noastră de zi cu zi?

Baal HaSulam scrie că, dacă, la sfârșitul vieții omului, cântărești cât de mult s-a bucurat și cât de mult a suferit, atunci nu și-ar dori deloc să se nască pentru că suntem mereu în pierdere. Pe de o parte, Creatorul are un scop și un gând care să ne împlinească, dar pe de altă parte nu simțim acest lucru. De ce?

Răspuns: Pentru că nimeni nu vrea să asculte de Creator; nimeni nu vrea să urmeze sfatul Lui.

Creatorul spune un lucru foarte simplu: poți ajunge la o bucurie absolută, împlinire, cunoaștere sau orice altceva, doar cu condiția să-ți iubeşti aproapele.

Odată ce ai ajuns la iubirea pentru aproapele tău ești deja conectat cu Creatorul și deja te bucuri. Dar unde vezi oameni care auzind asta, încep imediat să aspire la o asemenea stare?

Comentariu: Ei pur și simplu nu înțeleg ce este.

Răspunsul meu: Ce vrei să spui prin ei nu înțeleg? Este foarte simplu. Îți poți imagina că ești iubit? Fă același lucru cu ceilalți. „Nu! Orice în afară de asta!”

Comentariu: Practic, da. Este greu.

Răspunsul meu: Aș spune că este imposibil. Dar aceasta este o condiție obligatorie.

KabTV “Studiul celor Zece Sefirot (TES)” 12/18/22

Cum poate deveni cineva membru al unui grup cabalist?

938.04Comentariu: Există un postulat ciudat în clasificarea cultelor: „Trebuie să devii imediat membru al grupului”.

Răspunsul meu: Nu, absolut nu. În comunitatea noastră, înainte de a se alătura unui grup, omul studiază în campus timp de cel puțin șase luni, participă cu noi la congrese, la mese comune, dar nu în grup.

După ce absolvă campusul, devine membra ceea ce se numește grupul de tineri – tineri nu după vârstă, ci după numărul de clase. Oamenii studiază acolo încă doi sau trei ani.

Înainte ca cineva să se stabilească în grupul nostru, trec câțiva ani. Nimeni nu-l târăște acolo. De ce? Ca să plece mâine? Dimpotrivă, este mai bine ca el să se așeze mai întâi și numai atunci — dacă își dă cu adevărat seama că aceasta este calea lui — să vină la noi.

KabTV “Am primit un apel. Cabala despere culte” 12/18/13

Diferența dintre Ațmuto și lumină

610.2În Studiul celor Zece Sefirot, este scris că există o diferență între Ațmuto și lumină. Ațmuto este ceva de neatins – rădăcina creației. Iar lumina este ceea ce emană din această rădăcină, se răspândește și continuă să genereze multe feluri diferite de creație.

Baal HaSulam scrie că lumina diferă de Ațmuto tocmai prin forma ei, deoarece proprietatea creației, dorința de a primi, este deja inerentă luminii. Iar Ațmuto nu are asta.

Întrebare: Putem spune că Ațmuto este esența Creatorului? Nu există nici un gând în Creator să primească ceva pentru sine?

Răspuns: Creatorul este sursa a tot ceea ce există. Totul este în el. Dar nu putem vorbi mult despre El pentru că nu știm nimic despre El.

KabTV “Studiul celor Zece Sefirot (TES)” 01.01.2023

Secretul lui Stradivarius

Întrebare: Antonio Stradivari a trăit mai bine de 90 de ani și a făcut peste 1.100 de instrumente cu coarde. 650 de viori Stradivarius fabricate acum mai mult de 250 de ani sunt considerate inca printre cele mai bune instrumente.

Cea mai recentă tehnologie nici măcar nu se poate apropia de sunetul unei viori Stradivarius. Asociația Internațională a Viorilor a încercat de multe ori să descopere secretul maestrului și nu au ajuns la nimic. Există tot felul de explicații logice: lemnul era diferit, vremurile sunt altele, tot felul de lucruri.

Spuneţi-mi vă rog, care este secretul unor asemenea maeștri precum Antonio Stradivari?

Răspuns: Mai întâi trebuie să înțelegem ce se întâmplă în urechea noastră, de ce și ce poate provoca o astfel de reacție prin corzile sale.

Întrebare: Adică, cum pot să pătrundă aceste sunete în noi așa? Există un secret în asta?

Răspuns: Există un secret. Dar cred că nici Stradivari însuși nu știa despre asta – doar a lucrat în acest fel. Iar secretul constă într-o combinație specială de sunete care afectează inima. Aici trebuie să ne gândim mai întâi la modul în care inima răspunde, apoi urechea aude. Acesta este cel mai important lucru și nimeni nu știe. Nici Stradivari nu cunoștea această mecanică internă.

Întrebare: Deci era mai degrabă executorul unui testament?

Răspuns:: Mâinile lui și el în general au fost mișcate de un instinct interior.

Întrebare: Nu s-a întâmplat fără Creator, nu?

Răspuns: Nu, desigur că nu.

Întrebare: Deci se alege cineva obișnuit, iar mai târziu vorbim mult despre el. Dar de fapt, persoana este aleasă și prin ea se realizează un secret. Acest secret este potrivit pentru orice și nu numai pentru vioară sau violoncel?

Răspuns: Da, pentru orice, nu doar instrumente muzicale. Sunetul nu trebuie să treacă în ureche, ci în inimă și abia apoi iese prin ureche.

Întrebare:Iese din ureche?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci nu aud cu urechile mele?

Răspuns: Nu, cu inima.

Întrebare: Un cuvânt are o asemenea calitate ca sunetul, așa cum spuneţi acum?

Răspuns: Desigur. Exact așa se pronunță un cuvânt.

Întrebare: Este necesar să găsim un cuvânt care să pătrundă în inimă și abia apoi să fie auzit?

Răspuns: Da.

Întrebare: Există astfel de cuvinte?

Răspuns: Da.

Întrebare: Cum găsim astfel de cuvinte în știința noastră? Studiem o știință care nu este curiozitatea, nu cunoașterea. Cum putem găsi astfel de cuvinte care să pătrundă în inimă?

Răspuns: Este foarte simplu. L-am întrebat pe profesorul meu, Rabash, despre asta. El a spus: „Ai auzit ce se spune în rugăciunea Șema? Șema, Michael.” Am fost surprins: „De ce „Michael” dacă este o rugăciune Șema, Israel?

Pentru că Israel este un nume comun. Dar, de fapt, poți înlocui acolo cu orice nume.

Întrebare: Este acesta un apel către inimă: „Șhema, Michael”?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este rugăciunea Șhema considerată una dintre cele mai înalte rugăciuni?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Am ajuns acum la punctul în care rugăciunea este ascultată pentru prima dată de inimă?

Răspuns: Da. Și numai atunci este auzită de ureche sau nu este auzită deloc.

Comentariu: Tot spuneți că rugăciunea unui om obișnuit este mai înaltă decât rugăciunile compuse de înțelepții cabaliști.

Răspunsul meu: Da, pentru că el simte. El are o rezonanță interioară a inimii sale cu cuvântul superior. Prin urmare, acesta este cel mai mare apel către Creator.

Întrebare: Adică, atunci când o persoană pronunță o rugăciune cu simţire, mai întâi o aude de sus?

Răspuns: Da.

Întrebare: Această rugăciune nu se naște în el?

Răspuns: Nu, desigur că nu.

KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman” 01.12.2022

Atât cât este necesar

256Comentariu: De regulă, oferiți unei persoane informații în așa fel încât să nu le poată folosi în beneficiul său. Dar se întâmplă că atunci când o persoană încearcă să transmită ceea ce a auzit de la dvs., îi lipsește ceva, nu poate face asta fără sursa inițială, adică fără intervenția dvs..

Răspunsul meu: Desigur, se întâmplă. Studiul are sarcini atât teoretice, cât și practice. Acestea sunt exerciții practice, stăpânire, verificare, învățare din experiență și lucru la greșeli.

Întrebare: Ce aţi vrut să spuneţi când aţi spus că îi daţi cuiva exact atât de mult încât acesta să nu o poată folosi în folosul său?

Răspuns: De obicei, le ofer oamenilor cantitatea de cunoștințe de care au nevoie în acest moment, deoarece mai multe informații le vor dăuna.

De ce elevii merg la școală în fiecare zi? Pentru că în fiecare zi trebuie să primească o nouă porțiune din materialul pe care trebuie să-l stăpânească, iar a doua zi primesc o altă porțiune, apoi încă una și așa mai departe timp de zece până la doisprezece ani. Apoi poate încă cinci până la zece ani și, în general, în fiecare zi de-a lungul vieții. În porții!

Și eu fac la fel. Nu este diferit în acest sens de alte sisteme educaționale.

Comentariu: Dar se pare că au o limită de timp; copilul trece mai întâi prin școală și apoi prin universitate.

Răspunsul meu: La fel este și aici. Doar că acolo, când se termină termenele oficiale, se termină anul școlar și atât. Trebuie să cunoști o anumită cantitate de material, să treci examene și așa mai departe. În timp ce pentru noi, poate trece un an și unii vor învăța materialul de doi ani în cursul acestui an, în timp ce alții doar materialul de jumătate de an. Depinde de fiecare.

Comentariu: Mulți elevi, în principiu nu sunt interesați de istorie, geografie sau biologie și studiază aceste materii cu forța.

Răspunsul meu::Acest lucru se datorează modului în care le este explicat. Nu ar trebui să spunem că nu sunt interesați de aceste subiecte. Dacă li s-ar arăta aceeași istorie sau geografie sub formă de filme fascinante, atunci ar fi interesant pentru ei și ar absorbi materialul.

Procesul de învățare a fost făcut plictisitor chiar de oameni. Putem face astfel încât copilul să stea cu gura deschisă de dimineața până seara.

Din KabTV “Am primit un apel, Atât cât este necesar” 13.07.2014