Conştientizarea răului
Trebuie să căutăm asemenea schimbări care ne vor duce spre conştientizarea răului, a întunericului dintre noi. Ce înseamnă că “trezim zorii” (întunericul dinaintea zorilor)? Eu revelez întunecimea, întunericul, deficienta din relaţiile noastre pe care n-am văzut-o mai devreme datorită puterii vechilor obiceiuri.
Dar eu nu mă simt confortabil ca rezultat al schimbărilor care au fost făcute. Totuşi, asta nu înseamnă că renunţ, că nu mai vin. În trezirea zorilor noi creăm un loc pentru rugăciune, învăţăm să apelăm la Creator. Este singurul lucru de care avem nevoie: să clarificăm deficienta referitoare la cale, apoi cerem, solicităm de la Creator corectarea, ca El să ne avanseze.
Ne vom regăsi într-o asemenea stare încât nu ne putem schima sau corecta singuri. Dar vom descoperi exact ce trebuie corectat, ce se întâmplă cu noi. Pe calea “accelerării timpului” (Achishena), singuri trebuie să căutăm întunericul, că bătrânul cocoşat care merge şi caută ca şi cum ar fi pierdut ceva. Trebuie ca noi înşine să trezim zorii, să învăţăm mergem singuri, aşa cum un bebeluş învaţă să facă primul pas.
Scopul este să ajungem la o rugăciune, astfel încât Creatorul să ne ajute. Putem să accelerăm dacă atragem zorii mai aproape de noi, revelând întunericul dinaintea Luminii, deficiența. Sentimentul de deficienţă este deja o rugăciune şi poate deveni atât de puternică încât să primim un răspuns de la Creator şi să intrăm într-un dialog cu El, aşa cum este scris: “Eu sunt pentru iubitul meu şi iubitul meu este pentru mine”.
Aceasta este o etapă nouă şi foarte importantă: să ne înveţe relaţia corectă cu destinul şi folosirea corectă a forţei superioare. Aceasta este calea prin care intram în munca în Achishena, atunci când noi nu mai suntem pur şi simplu traşi din fata sau împinşi de la spate, ci noi înşine iniţiem şi facem paşii.
Schimbările revelează problema care a fost ascunsă în interior. Deficienţele obişnuite devin invizibile şi de aceea ele nu au nicio şansă pentru corecţie. Însă atunci când aceste perturbări sunt revelate dintr-o dată, ele declanşează o rugăciune de ajutor spre Creator, la care este o reacţie de sus. Ridicăm MAN la Creator şi primim MAD de la El. Acestea sunt deja acţiunile care ne conectează cu Creatorul, revelam contactul cu El.1
Din lecţia zilnică de Cabala 6/26/18, Pregătire pentru lecţie
Întrebare:
Baal HaSulam, Scrierile ultimei generaţii: Toată recompensa anticipată de la Creator şi scopul întregii creaţii sunt Dvekut (adeziunea) cu Creatorul, ca în: “Un turn plin din abundenţă, dar fără oaspeţi”. Asta este ceea ce primesc ei, cei care se agăţa de El cu dragoste.
De ce ar trebui atacată conexiunea? Până la urmă, noi nu ne luptăm împotriva ei, ci, din contră, ne dorim s-o ridicăm la un grad mai mare și, de aceea, o atacăm. Vedem că este insuficientă, sau, mai precis, a fost lipsită de succes, ori, şi mai precis, nu numai că a fost rea, ci a fost un eşec complet. Trebuie să depăşim toate eşecurile de ieri, bucurându-ne că, Creatorul ne-a oferit o asemenea pregătire şi să ne percepem starea de astăzi ca fiind ideală pentru următoarea urcare.
Ne putem uni doar prin atac. Până la urmă, noi avem o forţă care se opune unificării în orice mod posibil. Însă, această putere nu ne împiedică să facem ceva în această lume. Egoismul oamenilor în această lume nu este un impediment; el doar contribuie la dezvoltarea noastră.
Dacă îmi doresc să obţin echivalența de formă cu Lumina şi să dăruiesc altora, atunci trebuie să devin un Partzuf spiritual. Până la urmă, eu îmi restricţionez dorinţa de a primi şi mă conectez cu ceilalţi, care devin cele nouă Sefirot superioare ale mele. Şi le dăruiesc prin dorinţa mea de a primi, cu Malchut al meu. Şi fiecare din grupul de zece face la fel.
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare: