Corectarea noastră în legătură cu dăruirea nu ar trebui să fie îndreptată spre aproapele nostru, ci spre corectarea conexiunii noastre cu Creatorul. Atunci va deveni cu adevărat bine pentru aproapele tău, pentru că de fapt, ceea ce există în lume vine de la Creator.

Dar dacă vrei să schimbi starea acestei lumi, trebuie să schimbi ceea ce le vine de la Creator. Și asta se poate face numai dacă Îi dăruiești Lui. Și în măsura în care dăruiești mai bine, El nu va trebui să afecteze lumea într-un mod mai rău.

Poți ajunge la asta prin societate, când dăruiești prietenilor tăi, iar ei îţi dăruiesc și ție, creezi un grup, și la fel cum la sfârșitul corectării la nivel spiritual te unești în suflete, tot așa încerci să te unești aici, în sarcina spirituală, adică să te ridici de fapt la acel nivel.

Prin aceasta, trezeşti lumina înconjurătoare în lumea noastră, și prin urmare Îl obligi pe Creator să dea mai multă lumină acestei lumi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înțelegerea obișnuită a bucuriei și a uimirii provine din calitățile noastre naturale, cele cu care ne naștem. Ne naștem cu calitatea dorinței de a primi; adică, toate gândurile, intențiile, dorințele și pasiunile noastre sunt îndreptate către modul de a ne împlini.

Aceasta este chiar prima formă a dorinței de a primi. Adevărata dorință de a primi care există în fiecare dintre noi este mult mai mare decât ceea ce simțim în prezent. A fost redusă la un nivel minimal, numit „lumea noastră” sau „această lume” (Olam HaZeh), astfel încât să putem, prin propriile noastre eforturi, să-i adăugăm un ecran (Masach), o intenție de dragul dăruirii.

De îndată ce suntem capabili să adăugăm un ecran de dragul dăruirii acestei mici dorințe, vor veni dorințe mai mari. Prin urmare, de fiecare dată când urcăm de la un grad la altul, ne găsim într-o dorință de a primi de dragul primirii. Apoi discernem răul din interiorul ei, dorim să-l corectăm de dragul dăruirii, cerem putere de sus, adăugăm o intenție de dragul dăruirii și primim împlinire.

Nu există altă cale. Desigur, ne putem întreba de ce nu ne-am născut cu o intenție de dragul dăruirii? De ce trebuie noi înșine să căutăm calea de a o atinge și cum să o adăugăm la dorința de a primi? De ce trebuie să facem acest lucru independent?

Răspunsul este simplu. Intenția nu poate veni de sus, deoarece privește atitudinea noastră față de dăruitor; altfel, nu ar fi de dragul dăruirii. Trebuie să provină de la noi.

Prin urmare, ni se dă doar dorința de a primi, și alături de ea, intenția opusă, de a ne umple pe noi înșine. Mai întâi trebuie să le neutralizăm, să nu le folosim deloc și apoi să transformăm acest lucru în dăruire.

Corectarea în care îmi neutralizez dorințele și ajung într-o stare în care nu vreau să le folosesc deloc se numește „corectare prin restricție” (Ţimţum). După aceea, încep să lucrez cu adevărat, de dragul dăruirii către Creator. Și dacă nu aș fi făcut acest lucru independent, nu s-ar fi numit dăruire și nu aș simți-o. Atunci plăcerea primită ar rămâne doar cea mai mică plăcere, cea care în lumea noastră se numește o mică lumânare (Ner Dakik), care poate fi primită de dragul de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Mecanismul de intrare în lumea superioară este acela prin care omul își construiește un ecran pentru sine, se explorează, își studiază natura egoistă și o transformă treptat într-una altruistă. În același timp, nu se deconectează de ceilalți; dimpotrivă, îi atrage spre sine și îi include în sine, așa cum o mamă include dorințele și întreaga esență a copilului ei în sine.

În același mod, fiecare dintre noi trebuie să includă întreaga umanitate în sine, pentru că așa ne extindem.

Eu am doar un punct, un embrion de contact cu toți ceilalți, și mă pot extinde așa cum se extinde un uter atunci când un făt se dezvoltă în interiorul lui. În starea sa normală, uterul are să spunem, dimensiunea unei pere mici, și pe măsură ce se extinde, devine ca o minge de fotbal imensă.

Așa reprezintă sufletul meu embrionar un punct, numit „punctul din inimă”. Pe măsură ce îi accept pe ceilalți în mine, ei intră în acest punct, iar acesta începe să se extindă, să se umfle și să se transforme într-un uter, în AHP al meu, care îi include pe toți, până la întreaga umanitate, sau cel puțin micul grup de oameni cu aceleași gânduri cu care lucrăm în acest fel, fiecare raportat la ceilalți ca un uter.

Astfel, încep să percep toată umanitatea în mine (nu undeva în afară, abstract, ci tocmai în interiorul meu) și să mă raportez la ea ca la cel mai prețios lucru din mine, precum organismul unei mame care este conceput să se dedice exclusiv dezvoltării fătului.

Aceasta este baza corectării egoismului – includerea tuturor celorlalți în tine ca fiind cea mai prețioasă parte integrantă a ta și lucrul la ea. Procedând astfel, înlocuiești complet percepția introvertită asupra lumii cu una extrovertită. În realitate, nu este cu adevărat extrovertită, ci se numește așa pentru că este conectată cu ceilalți. Dar acești „ceilalți” nu mai sunt ceilalți. Ei sunt deja cea mai apropiată, cea mai prețioasă parte din tine.

Când ajungem la o astfel de stare, vedem că întreaga creație, întreaga natură, este absolut un singur întreg și nu există viață și moarte, nicio trecere de la o stare la alta, totul este etern și perfect. Omul se ridică deasupra tuturor limitărilor de timp, spațiu, mișcare, viață și moarte; totul dispare. El intră în mod clar într-o dimensiune complet diferită.

În același timp, până în ultimul moment, această lume nu dispare; tu continui să exiști în ea fizic. Și numai atunci când absolut toate sufletele, adică toți oamenii, își schimbă atitudinea, natura, către o singură iubire, o singură includere unii în alții, atunci toate lumile și lumea noastră, adică întreaga iluzie a existenței în dimensiunea noastră egoistă, va dispărea treptat, pentru că ne este dată doar pentru a îndeplini această muncă asupra noastră înșine.

Am fost scoși în mod deliberat, artificial, dintr-o stare unificată, separați, ni s-a dat o conștientizare a „sinelui”, astfel încât acum, prin propriile noastre eforturi, să ne putem reuni din nou. Astăzi, omenirea intră într-o etapă în care natura noastră, existența noastră pământească, această mică lume și simțirea pe care o avem în ea ne vor împinge afară, precum durerile nașterii, în dimensiunea superioară și ne vor forța să intrăm în ea prin problemele noastre.

Nu avem nicio idee despre ce se întâmplă în lume. Fulminările ecologice vor fi de așa natură! Și nu puteți face nimic împotriva lor. Ele sunt cele care vor aduce omenirea la necesitatea de a se uni împotriva unui dușman comun, natura.

Această natură se va dezvălui atunci când va trebui să ne unim cu toții. Nu sunt arabi și evrei aici, nu sunt ruși și americani, nu sunt africani și europeni! Aici, cu toții suntem oameni minusculi împotriva unei naturi uriașe.

Și atunci vom vedea că această natură are propria formă, propriul plan, propria intenție, propriul creier, propria minte. Și de aceea ni se adresează în acest fel, în mod intenționat și ne învață să devenim mai înțelepți. În acest fel, ne va forța să ne conectăm unii cu alții și să dezlegem enigma motivului pentru care acționează astfel. Vom descoperi în ea o influență cauză-efect asupra noastră, un simț al raționalității. Să nu ne plasăm deasupra ei. Cine suntem noi? Mici insecte. Vom vedea că existăm într-o minte vastă care ne obligă să creștem treptat.

Prin urmare, toate schimbările de mediu inspiră o mare speranță pentru schimbări pozitive iminente în societatea umană.

Creatorul ne va forța să ne apropiem prin presiunea naturii înconjurătoare și ne va obliga într-un fel, să căutăm interacțiune și ajutor reciproc.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cabala și LSD”, 01.10.2010

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Lupii se mișcă în şir. Mai întâi sunt trei lupi bătrâni și bolnavi. Sunt urmați de cinci dintre cei mai puternici. Apoi vine partea haitei pe care o protejează, iar o alta, apoi cinci lupi puternici. Liderul merge ultimul, asigurându-se că nimeni nu rămâne în urmă. Deci, a fi lider nu înseamnă a fi în fruntea haitei, ci a te asigura că toată lumea ajunge?

Răspuns: Acesta este cel mai important lucru – grija pentru siguranța tuturor.

Întrebare: Inclusiv pentru cei în vârstă care merg în față?

Răspuns: Absolut toți! Exact așa este evaluat liderul.

Întrebare: Aceasta este puterea unui lider?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este posibil acest lucru?

Răspuns: Vedeți că printre lupi este. Pentru oameni, este mai dificil.

Comentariu: La urma urmei, încă te ții de scaun dacă ești ales și așa mai departe.

Răspunsul meu: Omenirea s-a corupt în mare măsură în ultimele mii de ani.

Comentariu: Acolo funcționează instinctul, iar la noi este rațiunea.

Răspunsul meu: Într-o haită de animale, există o înțelegere interioară clară a necesității care funcționează.

Întrebare: Acolo, în haită? Adică, trăiesc conform naturii?

Răspuns: Da. Aceasta este natura atât a noastră, cât și a unei haite de lupi din jurul nostru. Numai așa putem acționa și supraviețui.

Întrebare: Și ce se întâmplă cu noi aici?

Răspuns: Aici, suntem nimeni și nimic. Toată lumea caută unde să fugă, cum să scape de asumarea responsabilității și îi lasă pe alții să se descurce cum pot. „Nu am nimic de-a face cu asta.”

Comentariu: Deci am ajuns la concluzia că liderul, cel responsabil, trebuie să-i vadă pe toți și să meargă în spatele lor.

Răspunsul meu: Da, și așa trebuie să creăm o astfel de „haită”, astfel încât oamenii să vină la noi și să ceară să ni se alăture, în special conform regulilor noastre.

Întrebare: Când spuneţi „noi”, despre cine vorbiţi?

Răspuns: „Noi” se referă la grup.

Întrebare: Și oamenii vor veni pentru că vor înțelege că toată lumea are grijă unii de alții?

Răspuns: Da, nu există altă cale. Pentru a ne păstra, pentru a crește copii, pentru a oferi siguranță persoanelor în vârstă, femeilor și copiilor, trebuie să ne comportăm exact în acest fel.

Din KabTV, emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 26.12.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Un lup trăiește toată viața cu o singură lupoaică și nu o înșală niciodată. Și chiar dacă în timpul unei vânători lupul sau lupoaica moare, partenerul supraviețuitor nu caută un înlocuitor, ci rămâne singur pentru tot restul vieții. Vă puteți imagina?

Răspunsul meu: Suntem încă foarte departe de asta.

Comentariu: Vă puteți imagina că alegeți pentru viață! Lupii reușesc asta.

Răspunsul meu: Avem multe de învățat.

Întrebare: Ce este atunci când iei o astfel de decizie?

Răspuns: Pentru ei, este natura.

Întrebare: Și pentru noi? Ce este atunci când decizi așa?

Răspuns: Pentru noi, natura noastră egoistă ne înnebunește.

Întrebare: Dar când te hotărăști și trăiești așa, înseamnă că ai îmblânzit-o cumva, ai reușit să-ți înfrânezi natura egoistă, că alegi pentru viață?

Răspuns: Da.

Întrebare: Dar dvs spuneţi: „Ar trebui să alegi pentru viață.”

Răspuns: Așa ar trebui să fie.

Întrebare: Și să reziști?

Răspuns: Și stai puțin, dar vezi cum se întâmplă pentru noi.

Întrebare: Despre lupoaică. Când lupul mascul este în pericol, lupoaica îi acoperă gâtul, ceea ce poate fi foarte periculos și pentru ea, dar ea nu se gândește la asta.

Și în viața de om, ce înseamnă pentru o soție să-și acopere soțul, să-l protejeze?

Răspuns: Nu cunosc sentimentele unei lupoaice.

Comentariu: Dar vorbim deja despre un om.

Răspunsul meu: Pentru un om, înseamnă că înțelege că depinde de el și aceasta este sarcina ei principală. Atât timp cât el este viu și puternic, ea și copiii sunt protejați.

Întrebare: Dar ce înseamnă o soție care își iubește soțul?

Răspuns: O soție care își iubește soțul crede că, dacă i s-ar putea întâmpla ceva rău, este gata să împărtășească răul cu el, fără nicio ezitare.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 27.12.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Se spune că Parţuf-ul inferior îmbracă corpul Parţufului superior. Ce înseamnă să îmbraci Parţuf-ul superior?

Răspuns: Corpul superiorului reprezintă acțiunile sale, lucrul său cu dorinţele, iar capul este luarea deciziilor.

Inferiorul nu poate face nimic cu propriul său cap, la propriul său nivel. Se spune: „Prin acțiunile Tale Te cunoaștem”. Adică, inferiorul trebuie să intre în corpul superiorului.

Și când învață practic ce face superiorul, executând el însuși, abia atunci începe să înțeleagă ce a vrut să spună superiorul prin asta. Până când nu faci ceea ce ți-a spus superiorul să faci, nu vei înțelege ce spune el.

Și aceasta nu este o acțiune plictisitoare, animalică, în care trebuie doar să faci ceea ce îți spune el, trebuie să o faci și să înveți! Priviţi la copii, cum repetă acțiunile adulților. Ei copiază acțiunile noastre fără să le înțeleagă sensul.

Când unui copil i se dau un ciocan și cuie de plastic, nu știe ce să facă cu ele. Dar el privește cum bateți cuie și face același lucru, și de acolo începe să înțeleagă la ce servește.

Este imposibil să înveți în alt mod. Atunci când construim programe educaționale, trebuie să ținem cont de faptul că omul poate fi învățat doar prin exemplu. Vedem că motivul este ascuns în rădăcinile spirituale și este încorporat în răspândirea Parţufim (coborârea conexiunii sufletelor) de sus în jos.

Tot intelectul dat celui inferior este necesar doar pentru a putea repeta acțiunile celui superior. Capul celui inferior trebuie să funcționeze doar în acest fel.

Dacă capul celui inferior privește în sus pentru a lua un exemplu de la cel superior și a efectua acțiuni similare cu ale sale, atunci succesul îl așteaptă pe cel inferior. Dar dacă cel inferior crede că poate judeca, decide și face ceva cu propria minte, îl așteaptă eșecul.

El va crede că se află la un nivel la care el însuși poate face ceva. Dar toate acțiunile sunt efectuate în corpul celui superior. Dacă cel inferior are suficientă inteligență pentru a-și anula propria minte, intelectul său, atunci se ridică și primește mintea și intelectul celui superior.

Din Lectia zilnica de Cabala 01.01.11, Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Trebuie să ne asumăm credința în înțelepți (RABAŞ, Art.4, 1989- „Ce etse Potopul în muncă?”).

Să presupunem că sunt gata să cred cuvintele înțelepciunii, dar ce înseamnă asta? Înțeleg cuvintele înțelepților? Care este mesajul lor?

În primul rând, în înţelepciunea Cabala nu avem de-a face cu corpuri. Nu există corpuri, există suflete. Corpurile care apar în fața noastră sunt imagini ale unei lumi imaginare.

Eu exist în dorință, care se manifestă în diverse forme: minerală, vegetală, animală și umană. Înțelepții sunt suflete corectate, care există în sistemul spart al lui Adam HaRişon. Ei pot servi drept ajutor și sprijin pentru mine; pot fi ghizi și educatori pentru sufletul meu spart.

În consecință, așa ar trebui să primim sfaturile lor. De exemplu, Cartea Zohar ne vorbește despre cei zece înțelepți ai grupului lui Rabin Şimon, precum și despre profetul Ilie, Moise, Aaron, regele David, regele Solomon și alții.

Nu îi percepem ca pe oameni care au trăit în lumea noastră, ci ca pe dorințe corectate, suflete corectate. Ei există în cadrul sistemului spart care începe treptat să reînvie. Ei înșiși sunt deja corectați parțial sau complet și participă la corectarea întregului sistem.

„Rabi Șimon a spus… Rabi Abba a spus…” Am citit în Cartea Zohar. Pentru mine, aceștia nu sunt oameni care au atins și vorbesc despre lumea superioară; pentru mine, aceste nume sunt grade de realizare.

Prin aceste cuvinte studiez scara gradelor spirituale: la un nivel realitatea apare într-un fel, la altul diferit. Este ca și cum cabaliștii mi-ar spune asta, dar pentru mine sunt forțe, vase de percepție.

Fiecare înțelept întruchipează un anumit concept spiritual, putere, forță sau calitate pentru mine. În fața mea nu sunt numele unor personaje istorice, ci numele unor fenomene și grade spirituale.

„Credința în înțelepți” înseamnă: vreau să obțin aceeași dăruire ca în gradele despre care citesc. „Credința” înseamnă dăruire.

În timpul studiului, omul trebuie să se includă pe sine în acest proces și să se străduiască să înțeleagă cum îl va influența. Oricare ar fi subiectul cărții, vreau să pătrund esența spirituală a fiecărui cuvânt. Asta înseamnă că eu cred în cuvintele înțelepților.

Din Lecția zilnică de Cabala din 29.12.2010, Rabaș – Art.4, 1989-Ce este Potopul în muncă

Filed under: Intelepciune, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Chiar acum, genele informaționale (Reşimot) se schimbă în noi cu o viteză infinită, dar sunt atât de multe și toate trebuie realizate în secvență, încât pare că nimic nu se schimbă.

Dar înainte ca aceste schimbări interioare să producă o schimbare exterioară, ca un contor care sare brusc la următorul număr, miliarde de acțiuni trebuie să se rotească în interior. Așa că dați-le timp să treacă!

Se spune: „Cei care îl caută pe Creator grăbesc timpul.” Toată participarea noastră la creație se reduce la accelerarea dezvoltării noastre.

La urma urmei, te afli la baza acestei lumi, cu datele primite în timpul coborârii de sus în jos. Ești obligat să urci pe aceeași cale de jos în sus; calea este neschimbată. Poți doar să-ți accelerezi dezvoltarea, să parcurgi calea rapidă, dezirabilă, și prin urmare, plăcută.

Aceasta este întreaga diferență dintre calea suferinței împotriva voinței omului și calea luminii, prin dorință.

Calea suferinței este lungă, iar forțele naturii acționează asupra noastră pentru a ne împinge înainte prin lovituri. Iar noi, ca niște măgari, stăm în picioare și refuzăm să ne mișcăm. Aceasta este calea naturală a dezvoltării.

Iar a doua cale este atunci când tu însuți vrei și cauți în ce fel să avansezi. Și astfel scurtezi calea pentru tine și o faci dezirabilă, adică devine confortabilă, plăcută, și de asemenea, rapidă!

Din Lecția zilnică de Cabala 18.09.2009, Baal HaSulam, Şamati , Art. 13, „O rodie”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Resimot, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu avem alte mijloace de avansare, nicio altă pârghie prin care să pot avansa, cu excepția influenței mediului înconjurător. Dacă totul din mine, complet și în întregime, este concentrat în mine, ce forță mă poate îndruma în cealaltă direcție, din interior spre exterior? Nu am astfel de forțe în mine.

Toate forțele mele acționează „pentru mine”, „de dragul meu”. Cum pot crea acțiunea opusă, „de dragul altora (semeni)”? De unde poate fi obținută o astfel de forță a naturii?

În acest scop, sufletul a fost creat într-o stare divizată, în două părți: eu însumi și lumea înconjurătoare. Ni se dă o singură libertate – să alegem ce este mai important. Dacă vrei să atingi spiritualitatea, organizează-ți mediul înconjurător astfel încât să devină mai important pentru tine decât tu însuți.

Într-adevăr, acesta nu este un mediu exterior, ci propriul meu suflet, AHP al meu, „veșmintele” și „palatele” Kliului sufletului meu. Îmi apare doar, ca fiind în exterior.

Invidia și dorința de onoare te atrag spre mediu, spre părțile sufletului tău. Organizează-le artificial, astfel încât să te influențeze.

De la nivelul nostru, ni se oferă o abordare psihologică, fiind spirituală din interior. Prin conexiunea cu aceste dorințe (Kelim) care se presupune că mă înconjoară, și prin utilizarea a invidiei aparente și a dorinței mele de onoare, în esență atrag aceste dorințe înapoi către mine, astfel încât acestea să fie conectate cu mine și să-mi definească sistemul de valori.

Deci, de unde provin invidia și dorința de onoare? Din ruperea sufletului în două părți – eu și lumea.

Dorind să folosesc „ajutorul împotriva lui” (împotriva ego-ului meu), activez aceste dorințe externe ale mele, astfel încât ele la rândul lor, să mă influențeze. Mai târziu vom dezvălui că lucrăm doar cu noi înșine, cu dorințele noastre, cu calitățile noastre și că totul a fost aranjat așa de la început.

Dar fără a organiza mediul, nu există (și nu va exista niciodată) o altă forță capabilă să „mă ia de urechi” și să mă îndrume către adevăratele mele dorințe, către suflet. Nu există nicio altă forță în lume.

Suferința nu poate decât să mă facă mai sensibil, astfel încât să vreau să caut o soluție. Dar soluția va fi aceeași – să mă pun pe mine sub influența mediului.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala 01.04.2010

Filed under: Invidia, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există două lumi opuse în creație: lumea materială, creată de dorința de a primi, și lumea spirituală, creată de dorința de a dărui. Dorința de a primi plăcere este o calitate centrală a lumii materiale. Lumea noastră ne este dată în simțirile celor cinci simțuri, constând în această dorință, iar mintea umană ne ajută să o schimbăm.

Există de asemenea, o altă stare pe care o putem crea în timp ce ne aflăm în această lume inferioară, începând să-i schimbăm natura, materia de la calitatea primirii la calitatea dăruirii. Și atunci vom vedea materia într-o formă complet diferită, o aparență diferită, un plan diferit, materie care lucrează în afara ei înșiși, pentru dăruire.

Nu există o astfel de calitate în lumea noastră, pentru că tot ceea ce simt aici, simt pentru că intră în organele mele senzoriale. Iar lumea spirituală este aranjată invers, într-o stare în care ies din mine însumi și simt totul în afara mea.

Dar nu ne este clar cum este posibil să simțim ceva în afara noastră. Dacă văd ceva, există în spațiul pe care organele meu senzoriale îl ating, îl includ și îl simt. Dar cum pot simți ceea ce ele nu simt? Cu alte cuvinte, omul are un prag de limitări în a atinge lumea cu organele sale senzoriale.

Iar lumea spirituală este atinsă și prinde contur în simţirile noastre, care funcționează conform principiului „în afara noastră”. Pentru aceasta, este creat un nou organ senzorial care îl simte pe celălalt: simt ceea ce este în el, ceea ce simte el. Acest lucru se poate face doar atunci când omul dobândește calitatea iubirii.

În lumea noastră, iubirea este auto-satisfacția din mâncare, sex, familie, copii, indiferent de situație. Iubim aceste surse de plăcere pentru că ele trezesc în noi o excitație specială pe care o simțim ca pe ceva plăcut.

Dar iubirea adevărată implică să nu mă iubesc pe mine însumi și în mine, ci un obiect din afara mea. Și atunci se dovedește că pot simți ceea ce simte el. Dacă dobândesc capacitatea de a simți ceva din afara mea, atunci aceasta se numește dobândirea unei calități spirituale, calitatea dăruirii, iubirea adevărată, atunci când pot iubi ceea ce iubește altul și nu ceea ce îmi place mie. Aceasta este diferența dintre o lume și alta.

Este dificil să vorbim despre asta, deoarece începătorilor le scapă constant. Dar treptat, depășind tot felul de obstacole și dificultăți și efectuând exercițiile noastre, putem ajunge la o stare în care începem cu adevărat să simțim ceea ce iubește sau nu iubește cealaltă persoană, fără nicio considerație pentru noi înșine!

Dar cum pot face acest lucru fără a nu ține cont de mine însumi? Și aici știința Cabala spune că este necesar să fac niște corectări, adăugiri și pregătiri. Aceasta înseamnă că îmi impun o restricție, ceea ce se numește Ţimţum, și nu includ în simţirile mele, în inimă, minte și gânduri, nimic din ceea ce este în mine.

Mă ridic deasupra mea și devin absolut neutru, ca și cum eu personal nu aș exista și doar altcineva ar exista. Intru în el și îl simt în sine așa cum se simte el însuși. Tocmai aici am ocazia să mă ridic la nivelul unui senzor spiritual, al unui vas spiritual (Kli).

Acest lucru se realizează prin antrenament, care este foarte simplu: stau împreună cu prietenii mei și ne implicăm, fiecare încercând să se anuleze în fața celorlalți, să iasă din sine și să încerce să intre în prieteni.

Aceasta este o practică specială care se desfășoară cu ajutorul unei forțe numite Lumină superioară. Dacă ne străduim să ne conectăm unii cu alții deasupra egoismului nostru, atunci o Lumină superioară specială coboară cu adevărat asupra noastră, o forță altruistă care ne permite să ieșim din noi înșine. Și apoi creăm în afara noastră un câmp comun în care existăm ca un singur întreg unificat.

Această practică se numește atelier. Cu ajutorul unor astfel de ateliere, atragem Lumina înconjurătoare (Or Makif) asupra noastră, care ne ridică deasupra naturii noastre și ne oferă oportunitatea de a ne integra unii în alții. Atunci începem prin intermediul altora să simțim lumea superioară, un spațiu nou, calitatea dăruirii și a iubirii, calitatea de a fi în afara sinelui, deasupra sinelui.

Din Lecția de Kabbala în limba rusă, 21.02.2016

Filed under: Lectia zilnica, Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→