Comentariu: Împărțirea lumii în „noi-buni” și „ei-răi” este înrădăcinată în natura umană și este sursa multor conflicte.

Unele cercetări au descoperit că maimuțele îi judecă pe ceilalți membri ai propriei specii cu același grad de prejudecăți cu care oamenii îi judecă pe „nou-veniți”. Populațiile de maimuțe formează diverse comunități sociale în cadrul speciei lor. După ce au migrat în comunități noi, maimuțele păreau să-i judece pe membrii speciei lor străini comunității lor cu un grad de prejudecăți similar cu prejudecățile umane despre „străini”.

Se pare că natura prejudecăților este mai veche decât istoria civilizației și culturii, și prin urmare, este imposibil să scapi de gândirea părtinitoare apelând la cultura umană! Adevăratul motiv al intoleranței se află în afara problemelor diferențelor culturale (naționale, religioase, politice etc.), fiind mult mai profund și nu este o consecință a evoluției culturale.

Răspunsul meu: Nicio problemă a societății nu poate fi rezolvată la nivelul nostru, ci doar prin ridicarea la următorul nivel al dezvoltării noastre, ceea ce este posibil doar prin educație integrală, deoarece aceasta provoacă cea mai înaltă energie de dezvoltare (lumină, Or Makif) de la viitorul nostru nivel de „om”, la nivelul nostru actual de „animal”.

Doar o ascensiune la următorul nivel al dezvoltării noastre ne va scăpa de toate prejudecățile animalice, iar toate celelalte încercări de a realiza un acord, înțelegere sau egalitate sunt inutile. Este mai bine să ne privim cu sobrietate, prieteni.

Din KabTV „Evoluția dincolo de teoria lui Darwin”, 02.03.2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate omul să vadă lumea de la un capăt la altul în cadrul grupului de zece?

Răspuns: Desigur, un grup de zece este un sistem complet al creației, care conține nu mai mult de zece elemente, iar dacă toate se manifestă printre cei zece prieteni, atunci nu ai nevoie de nimic mai mult. În micul tău grup de zece vei dezvălui toate lumile, inclusiv Creatorul. În afara grupului de zece, nu există nimic.

De aceea, cartea care prezintă metoda cabalistă se numește Studiul celor Zece Sfirot.

Întrebare: Pe de o parte, întreaga umanitate este un grup de zece; pe de altă parte, doi oameni sunt, de asemenea, un grup de zece. Pot să aleg oamenii? Să presupunem că îmi plac doi oameni și încerc să pun în aplicare metoda spirituală cu ei. Este acesta un grup de zece? Iar pe ceilalţi douăzeci sau treizeci de oameni din grup, încă nu i-am atins.

Răspuns: Dar mai târziu va trebui să te conectezi și cu ei.

Întrebare: Deci pot alege câțiva oameni cu care mă simt confortabil?

Răspuns: Pentru a ieși din tine însuţi, un singur om este suficient.

Întrebare: Deci, în principiu pot exista mai multe grupuri de câte două sau trei persoane?

Răspuns: Poate că da, dar este mai bine dacă este mai aproape de zece. Mai mult de zece însă, este imposibil. Omul nu poate cuprinde mai mult de atât.

Întrebare: Este sistemul astfel aranjat încât să am un grup de zece și să nu-mi pese de restul lumii?

Răspuns: Întreaga lume se va aduna în interiorul grupului tău de zece. Prin intermediul lui, vei primi tot ceea ce lumea vrea să-ți spună.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 11/3/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi, copiii sunt învățați și la școală să împartă și să dăruiască, dar când ies în lume, cad sub influența unor valori diferite. Ce ar trebui să adăugăm sistemului educațional existent pentru a forma o ființă umană și nu doar un specialist?

Răspuns: O școală contemporană tipică nu poate crește o ființă umană sau insufla atitudinea corectă față de ceilalți, deoarece acest lucru este posibil doar prin mediul adecvat (societatea), care trebuie creat mai întâi în jurul elevilor.

Nicio școală din lume nu își stabilește acest lucru ca obiectiv. Elevii de pretutindeni sunt învățați să obțină succes formal la examene, să câștige concursuri și să-i depășească pe ceilalți. Scopul principal în viață este să reușească și să dobândească o profesie care să le aducă cele mai mari venituri posibile.

Aceasta a fost abordarea corectă într-o societate competitivă. Dar astăzi, am intrat într-o societate integrală în care legea este: „Nu cel mai puternic cucerește totul, ci câștigă cel care se unește cu ceilalți (împreună cu toți).” Prin urmare, a apărut nevoia de a cultiva un nou tip de ființă umană, nu un adversar al tuturor, ci un prieten al tuturor.

Creșterea acestui tip de om este împotriva naturii noastre egoiste. Prin urmare, este nevoie de o metodă specială (înțelepciunea Cabala) și de un mijloc (forța corectării). Altfel, oamenii vor distorsiona din nou ideea de unitate într-o formă de „Muncitori ai lumii, uniți-vă!” și vor încerca din nou să construiască socialism sau kibuțuri. Atât timp cât acționăm din egoismul nostru inerent, nimic altceva nu ne va veni în minte.

Prin urmare, educația este problema fundamentală a societății. Fără a o rezolva, societatea nu se va reconstrui niciodată așa cum cere natura. Iar o astfel de reconstrucție este posibilă doar prin aplicarea principiilor Cabalei.

Din KabTV 04/06/2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

A decide când să mergem pe linia dreaptă și când pe cea stângă este o muncă dificilă și este ceea ce va trebui să facem în viitor.

Ori de câte ori fiecare dintre noi întâlnește tulburări personale care ne abat de cale, ne vom ridica deasupra lor și vom restabili întregirea. Suntem precum clapele unui instrument muzical, care sunt apăsate și ridicate pe rând.

Uneori, unul dintre noi devine mai mare, iar altul mai mic, și apoi invers. În acest fel, vom simți cum ne vorbește Creatorul, cum cântă El asupra noastră ca pe zece clape de pian, transmițându-ne limbajul Său. Vom deveni instrumentul muzical la care cântă Creatorul.

Melodia reflectă toate stările noastre și conflictele dintre noi, atât în ​​tonalități minore, cât și majore, într-o simfonie de sunete diferite. De aceea, fiecare melodie este foarte diferită. Dacă vă uitați la Psalmii Regelui David, puteți vedea cât de distincti sunt. Deși nu știm care au fost melodiile lor, chiar și din cuvinte și ritmul lor, ne putem imagina ce opere muzicale unice trebuie să fi fost.

Sper că vom putea să ne ridicăm la o stare în care să putem auzi cântecele Regelui David, muzica sa cerească, pentru că nimic nu dispare în lumea spirituală. Vom putea auzi vocea Regelui David cântând Psalmii.

Creatorul ne vorbește prin toate sursele primare, cărțile cabaliștilor, pentru că acestea au fost scrise dintr-o stare de adeziune cu Creatorul, din împlinire, mereu pe linia de mijloc.

Din Lecția Zilnică de Cabala din 06/09/20, „Munca în Credință Deasupra Rațiunii”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

RABAŞ a spus că tatăl său, Baal HaSulam, a promis că urmând calea și sfatul său, ni se va acorda viață veșnică de către Creator pentru a putea adera la El.

RABAŞ însuși a atins o înaltă realizare spirituală folosind doar lucrările și sfaturile tatălui său. Nu există alte mijloace practice de a dezvălui generației noastre lumea superioară, cu excepția lucrărilor lui Baal HaSulam.

De aceea, sufletul său este deosebit de apropiat de noi. La urma urmei, evaluăm totul după beneficiul pe care ni-l aduce nouă. Nu comparăm statura Cabaliștilor: Moise, RAŞBI, ARI, Baal HaSulam și RABAŞ.

Așa cum cel mai important lucru pentru un copil este mama sa, tot așa și eu depind de primirea vieții spirituale veșnice de la sufletul care m-a precedat: RABAŞ și Baal HaSulam. Desigur, există încă multe suflete înalte, dar ne putem conecta cu sistemul spiritual doar prin RABAŞ și Baal HaSulam.

Din Lecția zilnică de Cabala din 16.09.2010, Ziua de pomenire a lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă un om este deasupra mediului său, îl poate influența și-l poate corecta?

Răspuns: Omul nu se poate ridica deasupra propriului mediu! El este complet dependent de acesta. Chiar dacă ei sunt oameni obișnuiți, iar el este un mare cabalist, mediul tot îl va influența.

Imaginează-ți că iei un pom frumos plin de fructe, îl scoți din pământ și îl plantezi în mijlocul deșertului. Ce se va întâmpla cu el? Va transforma deșertul într-o grădină înflorită?

Sufletul nostru depinde de mediu în același mod.

Scopul creației este atât grupul, cât și munca mea personală, și Creatorul din interior în acest punct unic. Imaginează-ți că întreaga ta viață depinde de acest punct pe care trebuie să-l desluşeşti. Chiar acum, dacă vei trăi sau nu, depinde de asta! Și așa este în fiecare clipă.

De exemplu, nu poți respira dacă nu apeși acest punct, iar apoi oxigenul vine la tine de acolo. Și dacă nu l-aș apăsa, dacă nu m-aș alătura lui, nu există oxigen.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.04.2010, Scrierile lui Baal HaSulam, „Libertatea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Un gând este un rezultat al dorinței (Baal HaSulam, Şamati 153, „Un gând este un rezultat al dorinței”).

Acest lucru este adevărat, pentru că cel mai important lucru la om este dorința. Gândurile apar doar pentru a îndeplini aceste dorințe.

Dorințele apar în inimă și noi ascultăm doar de ele. Mintea se activează doar atunci când este nevoie să realizezi dorințele care vin din inimă. Prin urmare, principalul lucru este dorința, în timp ce intelectul este doar un instrument auxiliar, un mijloc de a realiza ceea ce este dorit.

Omul se gândește la ceea ce își dorește. Nu se va gândi la ceea ce nu își dorește.

În lumea noastră, acest lucru este firesc. Poți privi orice om, și înțelegându-i dorințele, să ghicești ce gânduri are. Toate gândurile sale sunt îndreptate exclusiv spre realizarea a ceea ce își dorește. Și în măsura în care dorințele lui au o ierarhie, poți spune care gânduri domină și care sunt mai puțin importante, ce îl preocupă mai mult sau mai puțin. Cu alte cuvinte, practic, ne conduc dorințele.

De exemplu, omul nu se gândește niciodată la ziua morții sale. Dimpotrivă, el va contempla mereu eternitatea sa, pentru că asta își dorește. Astfel, omul se gândește mereu la ceea ce este dezirabil pentru el.

Gândul este secundar, auxiliar. Se dezvoltă doar pentru că omul are dorințe. Și prin urmare, omul își  dezvoltă intelectul pentru a obține ceea ce își dorește. După cum spune zicala: „Un om învins valorează cât doi oameni neînvinși”. Căci cel învins, cel forțat și obligat, devine mai înțelept, pentru că el caută modalități de a se realiza pe sine.

Astfel, mintea crește întotdeauna atunci când există dorințe mari. Și invers, dacă nu există dorințe, nu există o minte mare. Prin urmare, dacă vrei să-ți dezvolți copiii, trebuie să trezești în ei dorințe mari, nu să-i corupi.

A corupe înseamnă aici, a încerca să impui unui copil un fel de împlinire, înainte ca acesta să-și dorească măcar asta. Dimpotrivă, lasă-l să-și dorească, lasă-l să experimenteze o lipsă, lasă-l să caute cum să realizeze ceea ce își dorește. Din aceasta se va dezvolta intelectul său. Numai în acest fel, și nu în altul.

Din lecția de Cabala în limba rusă 14.03.2019

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Credința mai presus de rațiune înseamnă că accept punctul de vedere al celui superior chiar și atunci când acesta se ciocnește cu propria mea înțelegere, așa cum este scris: „Ei au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud.” Aceasta înseamnă că mă pot ridica la un nivel superior de fiecare dată, ca și cum m-aș trage în sus pe următoarea treaptă, alegând opinia celui superior în locul propriei mele opinii, chiar și atunci când aceasta contrazice tot ceea ce știu.

Dacă un prieten îmi înmânează un plic cu 1.000 de dolari și nu verific suma pentru că am încredere în el – aceasta este credință sub rațiune. Încrederea mea nu contrazice ceea ce știu, și prin urmare, nu cere credință.

Cunoașterea este mintea și percepția pe care le posed în această lume materială, ca un judecător care se bazează exclusiv pe ceea ce pot vedea ochii săi. Credința însă, este ceea ce stă deasupra acestei cunoașteri, așa cum Bina stă deasupra lui Malchut. Și pentru a mă ridica de la gradul de Malchut la cel de Bina, trebuie să avansez prin credință mai presus de rațiune.

Dacă număr banii și constat că sunt 999 de dolari în loc de 1.000 de dolari, atunci 999 de dolari reprezintă cunoșterea mea, iar „1 dolar” rămas este măsura credinței mele. Dar dacă plicul conține doar 1 dolar sau este complet gol, și totuși îl cred pe cel superior, considerând punctul său de vedere adevărat, atunci mă ridic deasupra propriei mele rațiuni și încep să văd din punctul de vedere al celui superior.

Mintea celui superior este opinia grupului sau a învățătorului. Dacă mă străduiesc de fiecare dată să mă ridic la credința superioară rațiunii, aceasta înseamnă că urc grade spirituale. Dacă nu fac niciun efort să accept mintea celui superior, nici nu intru, nici nu mă apropii de lumea spirituală.

Credința superioară rațiunii este singurul punct de liberă alegere acordat omului în această lume.

Dacă accept punctul de vedere al celui superior și sunt de acord că plicul conține 1.000 de dolari, deși am numărat doar 999 de dolari, atunci mă ridic la gradul său. Și apoi eu însumi sunt martor la modul în care plicul se umple la maximum, nu cu bani, ci cu măreția Creatorului.

Credința mai presus de rațiune este un mecanism special, o metodă unică, ce ne ridică de la gradul material la cel spiritual, și de la un grad spiritual inferior la unul superior. Aceasta este singura modalitate de a urca: prin asumarea opiniei celui superior.

De fiecare dată sunt ca și cum m-aș fi născut din nou la gradul următor, iar și iar. Intru în noua stare ca un nou-născut care nu poartă nimic din starea anterioară; mă agăț de mintea celui superior și continui cu ea.

Cu propriile mele simțuri văd doar 1 dolar în plic. Totuși, deasupra simțurilor mele trebuie să accept că este vorba de 1.000 de dolari. Nu-mi anulez cunoșterea, o las așa cum este. Văd clar decalajul dintre ceea ce știu și ceea ce stă deasupra cunoașterii.

Acest decalaj definește diferența dintre Malchut și Bina. Pe de o parte, „judecătorul are doar ceea ce văd ochii lui” – aceasta este Malchut. Totuși, trebuie să merg împotriva acestei cunoașteri și să prefer cunoașterea celui superior – Bina, credința.

Și în acest interval – această divergență dintre Malchut și Bina, dintre cunoaștere și credință mai presus de cunoaștere – încep să se dezvăluie lumea superioară și realitatea spirituală.

Toată munca din grupul de zece se desfășoară prin credință mai presus de rațiune. S-ar putea să nu văd nicio iubire printre prieteni; dimpotrivă, părem gata să ne devorăm unii pe alții. Totuși, ne străduim să ne iubim unii pe alții. În ochii celui superior, grupul nostru de zece estet perfect și stă în unitate completă; în propriii noștri ochi pare complet diferit. Această diferență este ceea ce trebuie să examinăm și să ne ridicăm deasupra ei.

Iar această contradicție rămâne. Nu le pot împăca una cu cealaltă, căci această distanță este chiar prăpastia dintre Bina și Malchut, nu se poate închide; de ​​fapt, ea continuă să se lărgească.

Aceasta este diferența dintre Creator și ființa creată, pe măsură ce se trezește în mine. Și cu cât urmez mai mult credința, cu atât mai mult mă agăț de Creator în loc să mă agăț de propria mea minte și corp animalic. Așa se desfășoară progresul spiritual.

Din Lecția zilnică de Cabala 23.04.2020, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să măsurăm direct atitudinea noastră unii față de alții sau atitudinea noastră față de Creator, aceasta poate fi doar relativă la un standard exterior care nu este în El, nici în noi, ci între noi. În acest standard, care stă între noi, putem găsi ceea ce ne conectează și ceea ce ne separă.

Acest standard este grupul. Dacă mă atașez de prietenii din grup, atunci, în aceeași măsură mă descopăr în adeziune cu Creatorul. Grupul îmi oferă capacitatea de a măsura parametri concreți, „înălțimea” și „greutatea” iubirii și urii mele, prin care ating adeziunea cu Creatorul.

În funcție de măsura adeziunii mele cu grupul de zece, pot determina măsura umplerii mele cu lumină. La urma urmei, nu am nicio posibilitate să măsor lumina în sine, ci doar indirect, prin grup. Prin dorințele comune din grup, încep să simt lumina care îl umple.

Pot simți doar plăcere în propriile mele dorințe, iar acest lucru nu este suficient. Trebuie să verific cum, prin plăcerea din aceste dorințe, mă conectez cu cel care le împlinește și pe care eu, la rândul meu, îl împlinesc. Prin urmare, există condiția ca „Din iubirea pentru ființele create se ajunge la iubirea pentru Creator”.

Nu putem judeca lumina în sine, ci doar dorințele care sunt împlinite de ea, așa cum nu se vorbește despre electricitatea în sine, ci doar despre fenomenele electrice. Este grăitor faptul că electricitatea nu trece în interiorul firului, ci în jurul lui.

Așadar, grupul este standardul perfect pentru adeziunea mea cu Creatorul, asemenea unui diapazon prin care se evaluează sunetul unei coarde la un instrument muzical. Până când nu ating coarda și aceasta începe să sune, nu se poate spune nimic despre ea. Numai prin dorințe (Kelim) omul poate judeca lumina.

Un exemplu similar sunt notele muzicale prin care se evaluează o melodie. Notele indică ce corzi trebuie ciupite sau ce clape trebuie apăsate. Ele sunt scorul dorințelor cu care lucrăm pentru a auzi sunetele muzicii din noi înșine. O notă nu indică sunetul în sine, ci instrumentul care îl produce. Prin urmare, prin atingerea instrumentelor de conexiune cu grupul, atingem adeziunea cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 27.08.2018

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Datorită Congresului, am simțit că ne îndepărtăm ușor de nivelul grupului nostru de zece și ne apropiem din nou, ca un pendul care se leagănă înainte și înapoi, schimbând gradul de conexiune dintre noi sau cu Creatorul și atitudinea noastră față de studiu. Forța și dorința se diminuează, slăbiciunea se instalează, iar apoi puterea revine. Fiecare perioadă completă de mișcare a pendulului înainte și înapoi, în creștere și în scădere, nu trece neobservată; lasă o amprentă asupra noastră.

Se pare că omul cu o credință puternică ar trebui să găsească întotdeauna puterea de a depăși orice stare fără a pierde conexiunea cu Creatorul, fie în tristețe, fie în bucurie, ca și cum nimic nu l-ar putea zdruncina sau deconecta de la uniunea eternă.

Dar în realitate, nu este cazul. Omul care aspiră la Creator experimentează schimbări constante. Trebuie să simtă o slăbiciune din ce în ce mai mare, dar în același timp să știe cum să obțină mai multă încredere și adeziune cu Creatorul. Astfel, omul continuă să avanseze și să crească.

Dacă el nu simte astfel de schimbări în sine, nici neputință și nici incertitudine, nicio coborâre și teamă de a se abate de la direcția corectă către Creator și scopul vieții, dacă nu își face griji în privința asta, atunci tocmai acesta este un motiv serios de îngrijorare.

Trebuie să interacționăm cu grupul cât mai repede posibil, cu toată puterea, astfel încât prin intermediul acestuia omul să poată începe să primească lumina înconjurătoare care îl va schimba.

Dacă ni se pare că totul este în ordine și nimic nu ne deranjează, atunci este timpul să ne facem griji.

În această lume, omul care avansează fără să simtă o povară grea este considerat puternic. Îi mai adaugi zece kilograme în spate și el continuă să meargă, încă douăzeci și continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acesta este un om puternic, un erou!

Dar în spiritualitate, este invers. Un erou este cineva care este foarte sensibil la fiecare gram adăugat pe parcurs și se întoarce imediat către Creator cu o cerere de a corecta lipsa de încredere și putere de a dărui.

Avansarea spirituală este diferită; constă în creșterea sensibilității. Creatorul ne adaugă în calitate și cantitate, iar noi avem întotdeauna ocazia să-I cerem putere nouă prin intermediul mediului înconjurător și astfel să avansăm.

Avansarea pe cale depinde doar de schimbările pe care le simte omul, pe care Creatorul le trezește în el. De fiecare dată, trebuie să-mi înțeleg slăbiciunea și cum să mă întăresc pentru a continua. Firește, îmi lipsesc credința și forța dăruirii. Prin urmare, am din ce în ce mai mult nevoie de mediu și de Creator pentru a-l adăuga, pentru a mă întoarce către Creator prin intermediul grupului și astfel să continui pe cale.

Toată lumea trebuie să verifice schimbările pe care le-a indus Congresul în ei. Unul simte respingere, altul simte atracție, iar un al treilea are ceață în minte și sentimente. Unii nu se pot regăsi în grupul de zece; se uită la prieteni și nu-i simte și nu-i vede în inima lor ca înainte. Implicarea în grupul de zece mai mare l-a afectat în așa fel încât a pierdut vechea conexiune pe care o avea cu prietenii săi.

Există multe fenomene după Congres, pe care nu le putem ignora în timp ce așteptăm să ne întoarcem la rutina obișnuită. Trebuie să verific ce se întâmplă cu mine și de ce și cum m-a afectat Congresul. Acest lucru este foarte important.

Fiecare dintre grupurile de zece simte diferit și trebuie să verificăm dacă ne putem întoarce la starea anterioară sau dacă noua noastră stare este mult mai clară, mai înaltă și mai limpede.

La urma urmei, am început să apreciem mai mult conexiunea dintre noi și să înțelegem de ce ne întoarcem la grupurile noastre de zece pentru a fi împreună. Nu numai că urmăm sfaturile cabaliștilor, dar ne dăm deja seama că fără ele nu vom avea încrederea sau puterea de a avansa; nu va exista nicăieri de unde să ne tragem puterea sau de unde să ne întoarcem către Creator.

Grupurile de zece se transformă într-o sursă spirituală pentru noi, un izvor. Ne simțim capabili să ne stabilizăm în grup și să ne întoarcem la corectare. Fiecare dintre noi are o calitate specială, precum cele zece Sfirot. Prin urmare, suntem foarte diferiți. Dar suntem conectați printr-o muncă comună și un scop comun. Astfel, din zece oameni, și nu mai puțin, putem forma o atitudine completă față de Creator.

Grupul de zece se transformă într-un Kli, un instrument cu care putem schimba ceva, influența ceva și ne putem conecta cu un nivel mai larg sau mai înalt. Centrul grupului de zece este o ureche de ac minuscul prin care trec în lumea spirituală. Pentru a face acest lucru, trebuie să-mi restrâng toate gândurile și dorințele și să le comprim într-un singur punct care să mă conducă spre lumea superioară prin centrul grupului de zece.

Din Lecția zilnică de Cabala din 16.11.2019, „Împietrirea inimii – o invitație la ascensiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→