Este necesară multă muncă pentru a obtine atributul de Bina, ce inseamnă obtinerea libertății. Deci, o personă are nevoie de suport din partea mediului pentru a putea simti in mod constant măretia si importanța scopului.

Creatorul poate impietri inima Faraonului pe linia stangă si să ii trimită intrebari precum”Care este Domnul de care ar trebui să asculti ? ”  si „Ce reprezinta munca pe care o faci?”, in functie de cat de mult este acceptat acest sprijin. Toate aceste intrebări, indoieli si probleme vor prelua controlul asupra persoanei , pana cand vor deveni „apele potopului” gata să innece persoana.

Atunci persoana va trebui să caute un refugiu, iar din frică si cu ajutorul mediului va ajunge in final la concluzia că poate fi salvată numai intr-o arcă. Arca simbolizeaza binele neconditionat, singurul loc care poate ascunde persoana de potop.

„O persoană poate simti o implinire constantă odata ce este multumită cu soarta sa”. Dar persoana nu se ascunde intr-o arcă pentru a se simti multumit, impăcat si multumit cu puțin, ci procedează altfel si anume isi are considerentele sale deasupra ego-ului, deasupra dorinței de a primi. Nu ia in calcul ce urmează să se intample cu ego-ul sau, cu dorintele sale, cu viata sa. Tot ce conteaza e deasupra acestor lucruri – contează numai a se conecta, a se uni, conteaza lucrurile din afara sa, aflate in afara intereselor sale egoiste.

Dar toate acestea se intamplă daca o persoană avansează cu persistentă si in cele din urmă ajunge la concluzia ca are nevoie de o arcă pe care trebuie sa o ridice mai presus de calculele egoiste. Apele potopului ,intrebarile “Care?” si ”Ce?” vin pentru a ajuta persoana sa se detaseze de calculele egoiste si a determina conectarea cu punctul interior al grupului.

Pentru a face aceasta are nevoie de ajutorul Creatorului , catre care se intoarce cu o rugaciune pentru a avansa si a se contecta mai puternic cu grupul. “Adunand bani putini se face o suma mare” pentru “multi ani de foame”. Dar acesta se intamplă numai dacă o persoană colectează toate obstacolele si eforturile sale pentru a atinge scopul, incercand in mod constant sa implinească conditiile care ii sunt relevate corect. Atunci este posibil sa spui că persoana avansează.

Ca si povestirea despre Noah, ce nu primeste eliberarea imediat. Este o poveste lungă despre cum construieste el arca , cum ajunge la concluzia că trebuie să construiască o arcă care sa include toate atributele sale, toate nivelele dorintei, iar numai atunci cand dorintele si arca sunt in buna ordine, o persoană se poate ascunde acolo.

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Toată munca noastră este împărțită în părți mici, pe care trebuie să le aducem împreună. Ele apar în ordinea Reshimot-urilor (genelor informaționale) care sunt dezvăluite, pe care trebuie să le realizăm. Rolul unui om este de a nu uita asta și de a încerca să-și organizeze mediul, astfel încât să-l trezească în mod constant și să-l ajute să depășească obstacole din ce în ce mai severe.

Unul trebuie să înțeleagă că în fiecare moment executăm o acțiune nouă și niciodată nu repetăm același act. Deși ni se poate părea că aceleași probleme se repeta, este pentru că între timp nu simțim noile distincții din fiecare trezire.

Dar se spune că nici un moment nu seamănă cu altul. Astfel, trebuie să credem că de fiecare dată lucrăm cu proprietăți noi și le corectăm. Dacă în fiecare moment le alăturăm grupului și în cadrul grupului le direcționăm către Creator, către adeziune și corectare prin conexiune, atunci prin aceasta realizăm Reshimot-urile noastre.

Și toată această muncă se face prin consolidare și clarificări, care sunt opuse sentimentelor și minții noastre, prin întărirea constantă a mediului pentru a-l face mai puternic, mai presant și solicitant. Dacă întotdeauna ne pregătim pentru noile condiții de depășit, ne va duce la momentul următor, atunci toate aceste momente se vor conecta și se vor alătura într-o sumă mare.

Toate mărunțișurile se adună în cele din urmă într-o mare comoară. Ca și în parabola cabalistică în care un om intră în trezoreria Regelui de mai multe ori cu o cupă mică, o umple cu monede de aur și iese. Dar paza care stă la intrare, varsă cupa de monede de fiecare dată și lasă omul cu o cupă goală. Din nou, el se întoarce la trezorerie și din nou garda varsă monedele care sunt în cupă.

Acest lucru se repetă de mai multe ori până când este complet disperat. Nu este nemulțumit de munca în sine, pentru că de fiecare dată când intră în trezorerie, el crede că este ultima tentativă și că va fi reușită. Dar pur și simplu timpul alocat lui este depășit și nu a depins de el, și deodată i s-a spus, „Tot aurul pe care l-ai scos afară și l-ai vărsat, acum îți aparține.” Toți acești bani, toată consolidarea, s-au alăturat într-un singur mare Masach (ecran), și toate picăturile de Lumină au fuzionat într-o singură Lumină mare.

Astfel, munca noastră se face pe părți; altfel, nu am fi avut puterea s-o executăm pe toată dintr-o dată. Astfel, bănuț cu bănuț, se adaugă într-o sumă mare. Și lucrul cel mai important este mediul care permanent stă de gardă și ne amintește de angajamentul nostru de alătura toate momentele într-un singur scop.

Din Pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala 31/10/12

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Dăruirea Torei”, paragraful 8: „Este aşa fiindcă aici este o lege naturală ca primitorul să simtă ruşine şi impacientare la primirea de cadouri de la dăruitor în afară de compasiune şi milă…

Şi acesta este motivul pentru care El a pregătit pentru noi munca şi truda în Tora şi Miţvot (porunci), pentru a produce înălţarea prin noi înşine, fiindcă atunci, plăcere şi bucuria care ne vin de la Creator, adică tot ceea ce este inclus în alipirea (Dvecut) la El, va fi posesia noastră, care ne-a venit prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simţi ca fiind proprietari, sentiment fără de care nu poate fi senzaţia de plenitudine.

Ruşinea este măsura care defineşte relaţiile dintre noi. Dacă cineva nu simte ruşine, atunci el nu are nimic de corectat fiindcă el nu vede nicio diferenţă majoră între el şi Creator. De aceea, este mai bine să divulge ruşinea şi jena printr-o comparare a proprietăţilor lui de primire cu dăruirea Creatorului.

Întrebarea este, dacă omul opreşte primirea, nu înseamnă că neutralizează ruşinea? De exemplu: eu îmi vizitez un prieten şi văd o masă generoasă care mă aşteaptă, dar refuz tratarea: „Nu, nu mulţumesc, sunt sătul, sunt la dietă”. Este posibil să reacţionăm la fel în spiritualitate pentru a diminua sentimentul de ruşine? Acţionând aşa, noi vom neglija pe Creator fiindcă nu ne pasă de bunăvoinţa Lui.

Până la urmă, ce primim noi de fapt? Este Lumina de NRNHY? Să fim sinceri, ea nu ne umple cu plăcere. NRNHY este Lumina care rezultă din înţelegerea noastră a măreţiei Dăruitorului.

Tot ceea ce am primit vreodată de la ea este o scânteie mică din care provine dorinţa de a primi plăcere. Dorinţa de a primi este cuprinsă într-un punct negru, vârful literei Yod, iar în Lumină se află o scânteie care a creat punctul negru.

Restul este declanşat de conştientizarea în noi a măreţiei Creatorului, când noi o apreciem, ea se înalţă în ochii noştri. De aceea noi trebuie să ne amintim constant că trebuie să aspirăm la măreţia Lui.

Dacă cineva ne este cu adevărat important, noi suntem gata „să-i ducem valiza”. Cu cât este mai mare in ochii noştri persoana, cu atât mai grea este valiza pe care suntem gata să i-o ducem. La început valiza ni se pare prea grea. „De ce să-i car eu valiza din prima? De ce fac asta?”

Dar, dacă înţelegem cât de indispensabil este stăpânul valizei, o ridicăm foarte uşor. Este aşa o onoare şi un mare noroc să serveşti această persoană importantă! Suntem chiar gata să plătim pentru a avea dreptul să-i ducem valiza.

Ca rezultat, noi ne devotăm întreaga viaţă Creatorului. Ce primim în schimb? Nimic. Până la urmă, o scânteie şi un punct negru constituie baza a tot ceea ce este.

Întrebare: Este vreo analogie cu ruşinea reală în munca pe care o facem noi?

Răspuns: Da, ea poate fi aplicată la numeroase tipuri de ruşine pe care noi o trăim în faţa tovarăşilor noştri de grup. Ne temem că ei îşi vor da seama că suntem ignoranţi, sau că încă suntem egoişti.

Este o ruşine primitivă, egocentristă. Există de asemenea o ruşine spirituală cauzată de inabilitatea noastră de a contribui cu partea noastră, să recunoaştem faptul că nu-i susţinem pe colegii noştri aşa cum ar trebui şi nu îi ridicăm. Ei depind de noi, aşa că ne simţim jenaţi că nu suntem în stare să ne îndeplinim sarcina.

Întrebare: Trebuie grupul să trezească în membrii săi o astfel de ruşine?

Răspuns: Grupul trebuie să ne amintească şi să ne promoveze creşterea, învâţându-ne cum să respectăm ruşinea, fiindcă ea demonstrează o lipsă în dorinţa de primire. Dacă plăcerile şi necazurile sunt condiţionate fie de umplere, fie de golire în interiorul dorinţei noastre, atunci stările de rău sau de bine se reflectă în simţirea ruşinii sau, din contră, prin înţelegerea măreţiei Creatorului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Dăruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Ne imbolnăvim si murim din cauza că pierdem vitalitatea. Studiind in grupul integral, oamenii vor avea o sursă infinită de forță și vitalitate , vor fi capabili să se conecteze la această sursă si sa fie hraniți de ea, si  nu înseamnă aceasta că nu vor mai exista boli si că speranța de viață va crește?

Răspuns: Nu exista dubii in faptul că oamenii încet încet nu îsi vor mai simți cu atâta tărie corpul și în schimb vor observa o sumă de forțe ce conturează forma trupului, forțe ce contureaza d easemenea forma lumii ce este foarte asemănătoare. În același timp toate bolile și problemele asociate cu corpul, cu familia si cu toate celelalte vor dispărea , deoarece totul se mută la un alt nivel de soluționare, la nivelul forțelor.

Lumea noastră dispărea pentru că infracstructura deasupra căreia aceste forțe conturează imaginea lumii dispare, in cele din urmă, și vom vedea cum impreună cu lumea si problemele vor dispărea.

Întrebare: In orice caz, oamenii care studiază in grupul integral vor trăi mai mult ?

Răspuns: Nu pot da un răspuns in legătura cu starile intermediare. O perosna va simti ca există etern si pe de-a-ntregul  in masura in care simte Lumina superioară prin intermediul grupului.

Acelasi lucru se poate intâmpla si pe drumul nostru, in funcție de nivelele corespunzatoare stărilor noastre. Dar vom simți cu siguranța probleme legate de corp. Mâncarea si hainele vor fi necesare numai in masura nevoii si nu mai mult decât atât. Aceasta înseamnă că moda va dispărea. Lumea noastra va deveni complet diferită.

Speranta de viată va creste , dar nu cred ca mai mult de 100 de ani.

Am vizitat Elvetia de multe ori, in special orașe și sate foarte mici. Aici este un fapt obisnuit sa se atingă vârste de 100 de ani. Este o diferență in a arăta de 90 de ani față de 95 de ani. Ii privesti si vezi persoane obisnuite, tunzând gazonul. Nu imi pot imagina cum pot  sta pe panta si mai mult decat atat, sa tundă gazonul.

Deci astăzi, având un stil de viată normal, o persoana poate atinge cu ușurință această vârstă.

Dar eu nu cred ca avem nevoie de mai mult decât de atat. Biblia, de asemenea , vorbește despre “70 de ani de viata ai omului”. Daca viata are un scop special , atunci varsta va fi intre 100 -120 de ani. Deci, vorbind la modul general, nu vom depasi cu mult aceasta limita și nu este nevoie pentru acest lucru.

Din emisiunea de pe KabTV “Discutii cu Michael Laitman,” 03/10/12

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Aşa cum spune Zohar-ul: „El a văzut că îngerul morţii se apropie împreună cu potopul şi s-a ascuns în arcă”. Adică, el a înţeles că pretenţiile faţă de Creator şi de munca spirituală îl vor lipsi de viaţa spirituală şi, de aceea, el a ajuns la credinţa peste raţiune, la proprietăţile Binei, la dorinţa de a fi numai în dăruire, de a nu primi nimic şi de a se bucura de partea lui, considerând sclavia la Creator ca pe o onoare imensă.

Sarcina omului este să organizeze un mediu care va continua să-l ghideze către scop, lăudând importanţa acestuia. El va trebui să aibă grijă să facă acest mediu cât de mare şi cât de important se poate pentru el însuşi. Dar dimpotrivă, el este împiedicat să facă asta, prin trimiterea întrebărilor: „Cine este Creatorul pe care ar trebui eu să-L ascult?” şi „Ce-ţi dă această muncă?”.

El începe să aibă dubii, de ce ar face munca interioară, care este rostul? Sunt tot felul de interferenţe în această muncă, venite din familie sau din multe alte surse. Şi numai mediul îl va ajuta pe om să rămână pe această cale, nu există alţi factori. Omul trebuie să înţeleagă că el însuşi nu are nicio putere.

Este un război între două forţe. Partea din dreapta este mediul, societatea, cea care transmite în om forţa unităţii şi importanţa scopului, şi partea din stânga cu întrebările egoiste trimise de Creator: „De ce? Ce?” Întrebări care în timp se transformă într-un potop agitat.

Totul vine de sus, de la aceeaşi sursă, dar dacă omul încearcă să aranjeze un mediu puternic, pe partea din dreapta, care să-l susţină, prin asta el realizeză singura alegere liberă. Şi apoi, pe partea din stânga, Creatorul organizează perturbările.

Prins între aceste două forţe opuse, omul este complet confuz, plânge, se simte neajutorat, în măsura în care el are nevoie fie să scape, fie să spere într-un miracol.

Şi atunci, în această condiţie fără speranţă, atunci când omul este aproape înecat în întrebările trădătoare „cine?” şi „ ce?”, şi nu poate ieşi din ele, ideea de arcă se naşte deodată în el. Înţelege că va fi salvat numai dacă primeşte proprietăţile Binei, dăruire, Hafeţ Hesed, va fi mai sus de toate cererile sale.

Aceste cereri rămân, omul nu poate scăpa complet de ele, asta nu depinde de el. Dar, dacă în ciuda tuturor acestor probleme, el intră în arcă, hotărând că aceste ape tulburi ale potopului, toate aceste dubii şi probleme, nu sunt legate de el, el poate fi salvat.

De ce este salvat? Este nevoie de verificare! După toate întrebările „cine?” şi „ce?” („Mi” şi „Ma” în ebraică) care generează apele potopului (Ma-Im în ebraică „ape”), oferă o soluţie materială foarte atractivă. O arcă este destinată intrării în starea de unitate, aderării la acelaşi scop. Astfel, omul va fi în stare să avanseze.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 31/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Măreţia Creatorului este o temă foarte complicată. Desigur că noi nu ne putem mişca fără să simţim măreţia Lui, dar noi nu vrem ca ea să fie ca în lumea noastră, când ea este parte din natura noastră, adică, atunci când respectăm o persoană importantă.

Importanţa depinde de mediu. Dacă oamenii din jurul meu respectă pe cineva, atunci şi eu îl voi respecta. Dar dacă oamenii din jurul meu dispreţuiesc pe cineva, în mod cert şi eu îl voi dispreţui de asemenea. Depinde de societatea care mă impresionează. Eu decid în funcţie de opinia societăţii cine este important şi cine nu.

Desigur că eu sunt gata totdeauna să servesc un om important. Totul depinde de cât de important este omul în ochii mei şi dacă eu sunt de acord să-i car geanta care cântăreşte 10 kg, sau 100 de kg, să muncesc pentru el o zi, sau tot restul vieţii. Dar acestea sunt motive pur egoiste. Dacă Creatorul îşi dezvăluie nouă măreţia Lui, noi vom munci bucuroşi pentru El, la fel ca pentru un om important, adică, din cauza dorinţei egoiste. Nu ar trebui să fie credinţă deasupra raţiunii şi intenţia de a dărui, ci ego ordinar, fiindcă eu voi munci pentru plăcerea pe care o primesc fiindcă aparţin unei mari personalităţi.

Este o plăcere să serveşti o persoană mare, aşa este natura noastră şi, de aceea, într-un astfel de caz, maşina noastră funcţionează cu combustibilul obişnuit şi nu execută muncă spirituală. Asta fiindcă munca spirituală este peste orice plată pe care dorinţa de primire o primeşte drept compensaţie.

Deci Creatorul nu poate să-Şi dezvăluie măreţia nouă dacă noi Îi cerem asta, fiindcă o putem folosi ca să muncim, punând măreţia Creatorului ca pe o condiţie a muncii noastre. Fiindcă atunci noi, vom avea aceeaşi situaţie ca în lumea noastră. Eu subestimez pe cineva şi îl dispreţuiesc şi, deodată, societatea îmi spune: „Nu ştii ce om mare este acesta? Cât este de deştept, de bogat şi de influent?” Atunci eu voi începe imediat să-l respect şi voi fi gata să-l servesc.

Creatorul este ascuns şi nu ne dezvăluie măreţia Lui, până când noi, cu ajutorul grupului, profesorului şi a studiului, nu ne pregătim pentru a vrea cu adevărat să dăruim. Şi o vom primi, numai dacă avem nevoie de forţa Creatorului, de măreţia Lui, numai pentru a obţine dăruirea.

Asta înseamnă că dăruirea va trebui să fie pe primul loc, şi numai de dragul dăruirii va trebui să vrem să simţim măreţia Creatorului. Numai în acest caz vom revela măreţia Lui, bazându-ne pe ceea ce este important pentru noi, importanţa dăruirii.

Omul are nevoie să pregătească o lipsă foarte specială, numită trei linii. Vom afla mai multe despre această problemă foarte importantă, dar este bine ca noi să ne-o apropiem. Este o condiţie foarte subtilă şi fundamentală a cunoaşterii modului de a şti cum să separăm devotamentul în care dorinţele egoiste sunt ascunse, de dăruirea adevărată referitoare la măreţia Creatorului.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 30/10/2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: De ce rusinea este necesara pentru avansarea noastra? La urma urmei este un sentiment neplacut care te arde si pare sa apartina caii suferintei?

Raspuns:  Rusinea este ca si cum ai simti o durere in corp. Durerea indica o boala care trebuie vindecata. Multumita durererii sunt salvat de moarte. Este la fel cu sentimentul de rusine; indica undeva lipsa corectiei deci este posibil sa ignori sau sa anulezi acest sentiment?

Dar noi incercam sa scapam de el. De aceea cabalistii ne spun ca noi avem nevoie de ajutorul grupului si al cartilor si de tot ceea ce ma poate sprijini si ma poate ajuta sa suport sentimentul de rusine.

In acelasi timp nu e doar ceea ce trebuie sa suport, dar am nevoie de asemenea sa stiu mult mai adanc si sa intreprind acte de corectare. Sentimentul de rusine va continua sa creasca pana te obliga sa plangi pentru ajutor si apoi vei primi Lumina care Reformeaza care te va corecta si te va vindeca.

Nu esti vindecat daca jelesti putin. Trebuie sa fie un plans adevarat, o cerere de a scapa de el, din moment ce nu e doar o boala, este o corectie a intentiei de a primi, a naturii tale.

Intrebare: Dar noi intotdeauna tindem sa ne simtim bine, de ce sa aspir sa simt rusine?

Raspuns: In vederea realiazarii acestui lucru tu cresti importanta scopului, plasandu-l deasupra durerii tale.

Tu spui: „Lasa-l sa doara, nu doresc sa ma identific cu ceea ce doare si cu durerea insasi. Vreau sa ating scopul, si multumesc foarte mult pentru durere fiindca ma concentraza pe scop.”

Totul depinde de recunoasterea maretiei scopului, de maretia Creatorului. Din moment ce Creatorul este dorinta de a darui, o forma de daruire si ingaduinta. In masura in care aceste valori iti apar ca marete, incepi sa suferi din cauza atributelor tale care sunt opuse acestor forme de valori. Dar daca acoperi aceasta prapastie si te injectezi cu ceva „anestezic,” tu insuti te privezi de posibilitatea de a avansa.

Din motivul asta construiesti un mediu care te va sustine in stadiul in care vei avea nevoie. Ca rezultat tu vezi opusul fata de daruire, suferi din cauza asta si continui sa maresti Creatorul in ochii tai. Tu aderi la EL, doresti sa aderi la grup, nu iti mai doresti sa te identifici cu raul, dar nu in vederea evadarii de el ca de un fel de durere, ci in vederea atingerii daruirii in vederea contopirii cu grupul.

Sunt multe discernaminte aici si toate conduc intr-o directie. Asa ca incearca sa intelegi cat de minunat sentimentul de rusine te ghideaza daca il utilizezi corect.

Din partea a patra a Lectiei Zilnice de Cabala 28/10/2012 „Daruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Intrebare: Cum poate fi ego-ul bun si cum e posibil sa il folosim in mod benefic?

Raspuns: Ego-ul este bun pentru ca reprezinta singura energie care exista in noi. Este ceea ce ne impinge mai departe, ceea ce ne eleveaza. De-a lungul evolutiei, constant ne-a ridicat de la nivelul de bestie la gradul prezent.

Iar astazi ne situam intr-un punct de intalnire unde chiar ne transformam. Incepem sa intelegem ca forma anterioara de ego pe care am folosit-o s-a epuizat pe sine. Nu mai suntem capabili sa lucram cu ea de aici inainte, de aceea ni se reveleaza prezenta criza.

Aceasta este criza ego-ului precedent, pe care l-am folosit si ni s-a parut ca a fost bun, totul a fost normal, si a fost posibil sa continuam astfel pana la sfarsit. Dar brusc, s-a dovedit ca s-a inchis, ne-a incercuit intr-un singur sistem catre interdependenta completa.

Si daca suntem complet dependenti unul de celalalt, cum putem folosi acest ego? Gradual devenim ca o singura familie unde fiecare este dependent de celalalt, si trebuie sa imi folosesc ego-ul calculand dependenta mea fata de ceilalti. Asta inseamna ca de acum incolo trebuie sa il folosesc diferit, insemnand intr-o maniera integrala, conform ego-ului celorlalti.

Se dovedeste ca trebuie sa incepem sa folosim ego-ul general care este impartit intre noi: sa il conectam impreuna si sa ne ridicam deasupra lui astfel incat unitatea noastra, conexiunea si suportul vor fi mai mari decat propriul nostru ego, in asa fel incat ego-ul nostru devine mutual, social si colectiv.

Asta inseamna ca grupul nostru  trebuie sa aiba un scop comun iar noi trebuie sa atingem acest scop comun fiecare impingand mai departe cu ego-ul sau personal. Atunci fiecare va fi pregatit pentru un scop comun, o conexiune mutuala, iar la final vom masura succesul nostru in masura conexiunii noastre.

Asta este foarte important. De aceea ego-ul nostru nu este anulat, ci simplu este utilizat in acelasi fel in care este revelat astazi umanitatii, insemnand intr-o modalitate integrala.

Din lectia virtuala 21/10/2012

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Timp de patru zile la rând am organizat ateliere de lucru cu diferite grupuri de oameni. Dar cel mai interesant este faptul că intensitatea muncii noastre într-o singură suflare a unit întregul nostru grup. Nu știu despre oamenii pentru care am ținut seminariile, dar ne-am schimbat dramatic în cursul acestor evenimente.

Răspuns:  Îți spun că-mi văd schimbarea în funcție de modul în care grupul se schimbă. La urma urmei, nu am mers prin aceste acțiuni pentru că am avut o altă metodă mai individuală de a obține lumea superioară, care a fost folosită de cabaliști de mii de ani. Și aici, când un grup experimentează unificarea practică, iar eu sunt pe margine participând cel puțin oarecum, simt cât de bună și productivă este această muncă.

Acesta este motivul pentru care te înțeleg și sfătuiesc pe toți cei care ne ascultă astăzi, să încerce în orice mod posibil să participe la atelierele noastre.

Din Lecția virtuală din data de 21/10/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Nouă nu ar trebui să ne fie frică să suspendăm pe cineva, sau chiar să-l dăm definitiv afară din cercul grupului nostru global, dacă aceşti colegi refuză să urmeze principiile noastre şi rămân la opiniile lor, care sunt diferite de cele determinate de cabalişti.

Cabaliştii sunt oameni care sunt deja pe nivele spirituale şi care ne trag de acolo spre ei. Ei sunt cei pe care noi vrem să-i urmăm şi nu pe orice om din această lume care urmează anumite scopuri ale sale şi al cărui ego arde acum în el împingându-l spre aceste scopuri.

Este foarte important să ne amintim asta. De fapt, este tipic pentru fiecare şi singura diferenţă este chestiunea gradului, dar sunt mulţi oameni în care egoul nestăpânit arde atât de puternic că îi împinge să stabilească o nouă direcţie pe care ei o consideră de cuviinţă. Dacă ei nu se pot înfrâna, grupul trebuie să o facă.

Putem întâlni astfel de oameni printre aceia care se ocupă activ cu diseminarea. Ei ard cu pasiune să facă totul aşa cum văd ei, şi nu lasă pe alţii să participe la muncă, ţinându-i pe ceilalţi la distanţă şi protejându-şi „teritoriul”.

Noi trebuie să observăm astfel de tendinţe destructive pentru munca noastră. Pe de o parte, omul va trebui să fie liber să muncească şi să avanseze cu succes, iar pe de altă parte, dacă el aspiră să facă această muncă singur, fără să-i atragă şi pe ceilalţi în ea, fără să le dea şi lor oportunităţi egale împreună cu el pe acelaşi teritoriu, atunci acest lucru va începe treptat să aibă un efect destructiv şi asupra lui, şi asupra celorlalţi.

Noi va trebui să verificăm constant dacă este egalitate între noi şi dacă suntem deschişi în relaţiile noastre unii cu ceilalţi, astfel încât nu vor exista cazuri în care cineva să încerce să ţină un anumit teritoriu pentru el, o anume nişă, o direcţie în care el va fi intangibil. Totul va trebui să fie deschis pentru fiecare şi omul ar trebui să fie deosebit de fericit când se dizolvă printre ceilalţi peste tot, în fiecare activitate, în fiecare scop şi în fiecare succes.

Dacă asta nu se întâmplă, astfel de oameni vor provoca în cele din urmă un mare rău grupului, chiar dacă, pentru un timp, pare că ei fac o treabă bună. Trebuie să fim foarte atenţi la ei.

Dacă un om nu poate lucra subjugându-se pe sine cu adevărat, şi doar mimează modestia, ca la teatru, în cele din urmă el va produce daune. Deci, noi trebuie să fim foarte atenţi cu astfel de oameni.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Conversaţie despre grup”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→