Nu contează cât de dificilă pare realizarea spirituală, în realitate nu este nimic mai simplu. Imaginaţi-vă un sistem care este complet unificat, întregit, conectat cu toate părţile sale, cu toate detaliile minore. Totul este operat în armonie absolută şi aspiră către un singur scop – totul este aţintit către conexiune, făcând o analiză comună, în alte cuvinte Creatorul, care există între noi.

Îl revelăm ca o consecinţă a aarmoniei care răsare între noi, prin eforturile noastre constante de a ne conecta între noi în mod armonios. Ca rezultat al descoperirii armoniei înăuntrul dorinţelor noastre, revelăm Lumina care le umple.

Creatorul este în noi! Suntem în Lumea Infinitului, deci haideţi să revelăm măcar cel mai uşor şi mic grad al acestei stări perfecte. A-l revela înseamnă să ne facem să îi corespundem, să devenim egali în calităţi, să obţinem echilibrul cu Lumina care îl umple, măcar la primul nivel  – Nefesh de Nefesh de Nefesh al lumii Assiya.

Pentru asta este necesar să obţinem egalitatea între toate părţile vasului comun. Dar cum poate fi obţinută, când egalitatea nu poate fi măsurată? Singurul lucru care poate fi măsurat este diferenţa dintre unul şi altul, Delta. Dar atunci când lucrurile sunt egale, nu le putem compara pentru că pierdem scala cu care să le măsurăm. Cum pot fi comparate două culori de negru absolut, sau cum putem compara albul cu albul? Ne trebuie o anumită diferenţă pentru asta.

Totuşi, trebuie să ne verificăm egalitatea, pentru că dacă nu sunt complet egal cu altul, nu îl pot considera prieten – nu sunt conectat cu el printr-o conexiune deschisă reciprocă. Şi de aceea avem nevoie de două calităţi: primire şi dăruire. Trebuie să dărui grupului ca cineva mare în relaţia cu aceia care sunt mici, dându-le lor măreţia scopului, recunoaşterea importanţei Creatorului şi a prietenilor. Iar pe de altă parte, trebuie ca în aceaşi măsură să mă micşorez eu însumi în relaţie cu ei, pentru a primi influenţă şi sprijin, atunci când îi percep ca cei mai mari din generaţie.

În alte cuvinte, obţin dăruire maximă şi micşorare maximă a sinelui. Iar aceste două maximuri mă conduc la egalitate. Nu pot construi egalitatea de unul singur, considerându-mă pe mine egal – această egalitate nu merită nimic. Egalitatea este revelată numai ca o consecinţă a două stări extreme: cea mai înaltă şi cea mai joasă.

Iar atunci când toată lumea din grup lucrează în acest fel: în maximum şi în minimum, dând totul grupului şi primind tărie, trezire şi inspiraţia de la ei, atunci este ca şi cum devenim conectaţi printr-o singură conductă deschisă. Înainte, obişnuiam să ne conectăm unul cu altul prin aceste conducte, prin care curgea eneriga, dar acum, ele se contopesc într-un singru lac imens, este descoperit un rezervor comun.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala  5/15/12, scrierile lui Rabash

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: După congres am avut un sentiment că am fost parcă într-un vis şi îmi este dificil să realizez ce s-a întâmplat. Cum ai însuma rezultatele congresului?

Răspuns: Nu este uşor. Dacă l-ai fi cunoscut pe Rabash, ai fi ştiut cât de apropiat era, ascunzându-se şi nedorind să dea vrea explicaţie în afară de cele necesare. Era clar că vroia să dea cât mai mult posibil studenţilor, deoarece este scris, „Vaca vrea să hrănească mânzul mai mult decât acesta vrea să sugă.”

Dar problema este nivelul de pregătire al studentului. Învăţătorul nu poate să îi dea un „fruct necopt”, deoarece în loc să îi fie de ajutor îi va dăuna şi îl va duce la o oprire, o coborâre, confuzie iar apoi îi va lua  mai mult timp şi va trebui să depună mai multe eforturi pentru a ieşi din acea stare. Toată lumea va plăti scump pentru asta – atât învătătorul cât şi studentul, ca şi cei carte trebui să se unească cu el într-un singur sistem. Este un calcul foarte complex.

De aceea este scris, „Creşte un tânăr în felul lui”. Adică, învăţătorul nu ar trebui să îi dea studentului conform cererii infantile a acestuia, ”Dă-mi!” Ei nu înţeleg că el poate da numai metoda şi nu împlinirea. Trebuie să primească împlinirea ei însăşi, realizând această metoda asupra lor.

De aceea, anumiţi oameni nu cred că avansează bine. Unii nu pot justifica metoda aceasta şi nu o pot percepe. Sau chiar o înţeleg cu mintea dar nu sunt gata să o agreeze şi cu inima. Ca rezultat, încep să îl dezaprobe pe învăţător, metoda şi sursele. Şi nu se poate face nimic legat de asta – aşa este viaţa.

Eu cred că am depăşit deja aceste stadii dificile şi cine a rămas după asta, dintre mii de oameni care au trecut pe aici, va merge înainte. Şi oricine a plecat se poate încă întoarce. Aşteptăm pe toată lumea, întreaga lume să ni se alăture.

Dar în viitor nu va mai fi o altă şansă: toate nivelele noi se vor revela întodeauna din parte vaselor, dorinţelor goale. De aceea, trebuie doar să urmăm cu stricteţe sfaturile surselor şi ale învăţătorului, iar după realizarea sfatului vei primi răspunsuri şi împlinire tu însuţi! Împlinirea nu poate veni de sus într-un spaţiu gol, dacă nu există un vas.

Să sperăm ca acum am obţinut o mai bună înţelegere a acestor principii şi ordinea în muncă. Mulţi oameni noi au luat parte la Congres, care încă nu au experienţă. Dar acordându-se la unitatea comună, vor fi în stare să înveţe repede aceste principii, la fel ca orice nouă generaţie care se bazează pe experienţa celei anterioare şi primeşte de la aceasta. Iar noi vom fi fericiţi să le dăm lor tot ce avem, astfel încât, acordându-se la grupul nostru ei vor deveni imediat la fel de experimentaţi ca noi şi chiar mai mult.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/15/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: În ce condiţii putem cere, atrage şi revela forţa Luminii Înconjurătoare, Lumina Reformatoare care ne va conecta în garanţie reciprocă, astfel încât să îl revelăm pe Creator, lumea spirituală? Cum putem cere această forţă astfel încât să ne corecteze? De ce este nevoie?

Răspuns: Trebuie să fie îndeplinite trei condiţii:

1)      Măreţia scopului;

2)      Disperarea reieşită din evaluarea propriilor forţe;

3)      Conexiunea cu prietenii.

Apoi, cu toţii, vom atinge sentimentul numit „rugăciunea celor mulţi”, după ce am încercat totul pentru a ne conecta.

Lumina vine şi ne reformează. Ce înseamnă că ne reformează? Înseamnă o cerere adevărată. Lumina Înconjurătoare aduce această cerere adevărată.

De aceea, conform Cabala, există Lumina clarificatoarea, numită Lumina AB-SAG şi există şi Lumina care corectează. Şi aici, de asemenea, totul are loc în două faze.

Mai întâi, facem tot ceea ce putem. Ţinem congrese, lucrăm în grup şi încercăm să ne conectăm, făcând astfel să apară Lumina care clarifică unde suntem de de fapt. Ne lasă să simţim măreţia scopului.

În acelaşi timp, ne arată cât de jos untem, într-o stare în care nu am făcut nici măcar un pas către ea. Totuşi, aceste două puncte, măreţia scopului şi disperarea datorată propriilor puteri, crează doi poli, între care există zece Sefirot.

Apoi, potenţialul dintre ei activează Lumina corecţiei. Această stare se numeşte „rugăciune”, deoarece într-o rugăciune se află două puncte, măreţia scopului şi recunoaşterea micimii noastre. Această plângere internă ne aduce Lumina corecţiei care conectează aceaste două puncte prin zece Sefirot şi ne prezintă cu întregul vas.

Din Congresul din New Jersey 5/12/12, Workshop 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Studiez Kabbalah de mai mulţi ani, iar în această săptămână voi participa la prima mea Convenţie. Cum îmi pregătesc inima şi mintea pentru acest eveniment?

Răspuns: Nu avem un alt loc, o altă sursă, o altă posibilitate de a primi forţă spirituală. Grupul şi studiul, conversaţiile, lectiile şi diseminarea- aceste lucruri sunt „proza” zilnica. Desigur, contribuie si ele la unitatea noastră, cu toate acestea o convenţie (Kenes) reprezintă altceva, o adunare (Kinus) a  inimilor.

În spiritualitate, totul se coreleaza cu unitatea, de unde ne tragem puterea. În fiecare zi încercam să vorbim despre ea şi s-o realizam, construim intenţii, avem adunări ale prietenilor şi lecţii speciale în fiecare săptămână; însă, acestea nu sunt stari în care este cu adevarat posibil să primim o forţă mare şi puternica, care ne va împinge inainte, asa cum este la o convenţie.

Malchut din Lumea Atzilut se numeşte „adunarea lui Israel” (Knesset Israel), deoarece adună şi uneşte toate dorinţele noastre îndreptate spre scopul spiritual. În esenţă, o convenţie este construirea lui Malchut a lumii Atzilut, crearea unui vas spiritual corectat, unit. Nu există nici o alternativă la acest lucru.

Şi acesta este în primul rând motivul pentru care recomand tuturor sa participe la convenţie şi sa se asigure că n-o va pierde. O persoană nu are nici o alta şansă de a primi puterea pentru progresul spiritual.

Mai mult decât atât, bazat pe experienţă, ştim că convenţiile sunt urmate de perioade nu foarte plăcute de cadere. Ai nevoie de convenţie pentru a stoca putere şi pentru a trece cu uşurinta peste această cadere, ca si cum nu ar exista. Este ca şi cum am nivela presiunea dintre doi poli. Primim „plusul” prin adunarea împreună şi prin daruirea unei puteri enorme unul altuia, şi fiecare dintre noi primeste „minusul” individual după convenţie; această negativitate ne divide şi ne separă. Cu toate acestea, lucrez cu el, cu ajutorul forţei comune, pe care am primit-o de la fiecare, iar în final il corectez.

Nu am altă oportunitate de a-mi corecta minusul, egoismul meu, „otrava” mea, „îngerul morţii”, înclinaţia mea rea. Singurul lucru pe care-l pot face este să devin inspirat de ascensiunea comună şi s-o utilizez pentru a corecta coborârea mea personală. Acelaşi lucru se întâmplă la lecţii şi la adunările prietenilor; cu toate acestea, convenţiile sunt sansele fara precedent de a trage puterea de la prieteni, de a corecta răul din  tine, de a te uni şi de a sprijini o conexiune unificata cu toată lumea, încercând să le dăruiesti. Astfel, vom avansa.

Au fost convenţii, care nu au fost într-adevăr urmate de coborari. Dar in ultima vreme am început cu adevărat „să cadem,” şi înţelegem acum că nu este nimic artificial aici. Este necesar pentru existenţa; în caz contrar, vom muri spiritual.

Timpul a venit: Toate convenţiile noastre sunt destinate pentru a colecta putere, care mai târziu ne va permite să ne corectam. Nu merg pentru a ma distra şi a-mi produce placere, pentru a participa la lecţii şi concerte cu prietenii mei. Nu, eu am nevoie de această unitate pentru ca imediat după această unitate, sa corectez înclinaţia mea rea, forţele de separare care se trezesc în mine.

Acesta este motivul pentru care este atât de important sa mergem la convenţie şi, de asemenea, să menţinem o legătură maximă între noi după aceea, încercând să simtim lupta pe care o conducem. Dacă, după convenţie, plin de tensiune şi sfâşiat de contradicţii, pot trece totuşi peste acest stadiu, păstrând puterea pe care am primit-o de la toată lumea şi menţinandu-mă în grup, daca, atunci când am o coborâre, ma ridic deasupra ei, , atunci „plusul” şi „minusul” se unesc într-un singur întreg: înclinaţia rea-o mare dorinta egoista- se manifestă în mine, dar un ecran- puterea unităţii, pe care am dobândit-o – domneşte peste ea.

Să sperăm că acesta este modul în care vom folosi convenţiile noastre.
Dintr-o lecţie din New Jersey 09/05/12, Shamati # 25

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: În cazul în care o persoană studiază după metoda integrală, cum poate acesta să aprecieze, ulterior, dacă studiile sale au fost încununate de succes?

Răspuns: Dacă persoana a fost capabilă să păstreze contactul permanent cu mediul său înconjurător, fie el virtual sau fizic, iar acest contact i-a servit drept cale de a ieși din el însuși spre sentimentul și senzația comune, spre gândul și mișcarea comune, în urmarea țelului și în analiză, atunci, cu siguranță că timpul său nu a fost pierdut. Cu alte cuvinte, ieșirea din tine însuți către ”în afara lui însuși” trebuie să constituie o aspirație constantă, o acțiune personală și, atunci, viața va fi diferită.

In lectura introductorie “Sa fii un om, educatia viitoare” 2/27/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: În timpul seminarilor în grup, anumiţi oameni vorbesc mai mult, alţii mai puţin, unii sunt mai expresivi iar alţii nu. Cum trebuie să mă relaţionez corect la toate astea?

Răspuns: Atunci când stau în cerc împreună cu alţi oameni, trebuie să îi văd pe fiecare ca marionete prin care vorbeşte Creatorul. Nu sunt oameni, ci felul în care Creatorul mi se prezintă în diferite forme. Oricât de prosteşti ar părea lucrurile pe care le spun, asta nu mă interesează pe mine; mă înclin în faţa lor. Nu contează cât de neplăcut îmi pot apărea, cât de repulsivi şi neatractivi, trebuie să contrabalasez asta cu înţelegerea că El trezeşte această antipatie în mine. Şi acesta este locul de muncă.

Este scris despre marele înţelept Rabbi Yossi Ben Kisma că a avut un grup de studenţi care erau cu toţi începători, proşti şi fără niciun merit, dar el s-a plasat chiar mai jos în relaţie cu ei şi ei au devenit deodată măreţi în ochii lui şi a fost în stare să primească toată realizarea de la Creator prin ei.

Din lecţia din America din 5/10/12, Shamati

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce vrei să spui prin noţiunea de „iubire?”

Răspuns: Vreau să spun ca fiecare dintre noi trăieşte constant grijile altora.

La fel este în grup, unde încep să lucrez în mod practic, astfel încât fiecare dintre noi vrea să creeze cea mai confortabilă stare pentru ceilalţi. Adică, trebuie să îi înţeleg şi să îi simt pe ceilalţi. Trebuie să le trimit încontinuu semnale, să corespondez – verbal, fizic, prin gânduri, etc.

Trebuie să exist în garanţie reciprocă cu ei, unde fiecare dintre noi furnizează celorlalţi o asemenea atitudine sau o senzaţie încât sunt sigur că influenţându-i, primesc aceaşi influenţă de la ei. De aceea, urcăm constant împreună deasupra propriului egoism, în calităţi opuse nouă. Acest tip de muncă reciprocă este cea mai importantă muncă în grup.

După ce adoptăm această metodă, vom simţii constant căderi repetate în egoism, „gravitaţia” şi apariţia de diferite obstacole. Asta va continua până la corectarea finală, până la ascensiunea totală deasupra egoismului.

Totuşi, în orice stare din grup şi chiar în afară – acasă şi cu alţii, mă voi concetra imediat la aceaşi idee, aceaşi practică. Iar ca rezultat, voi fi înstare să interacţionez corect cu toată lumea.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 27.02.2012

Filed under: Egoism, Munca in grup - Niciun comentariu→

Grupul există pentru a-l revela pe Creator, forţa care ne dăruie şi ne operează. Aderând la El, ne ridicăm deasupra existenţei corporale şi simţim viaţa eternă. Corpurile îşi schimbă forma de la o generaţie la alta, dar noi reglăm conexiunea cu sufletul şi existăm în el unificaţi pentru totdeauna.

Putem obţine asta numai prin conexiune şi unitate. Cu toate că nu este în puterea noastră se ne unim, Lumina superioară, Creatorul, fiind singurul care ne uneşte, cu ajutorul grupului putem descoperi nevoia, necesitatea pentru asta. Avem nevoie de o dorinţă mare, o nevoie mare, pentru ca Lumina să ne unească. Deci, sub ce circumstanţe vrem asta? O vrem în starea de separare.

De aceea negativul este revealt în grup: conflicte, separaţii şi contradicţii între prieteni. Trebuie să fim gata, trebuie să cunoaştem că toate aceste lucruri sunt revelate astfel încât noi să ne reglăm conexiunea dintre noi şi să ne unim deasupra lor.

În final, se desprinde următoarea imagine: jos este egoul care separă prietenii, iar noi ne conectăm deasupra lui prin iubirea reciprocă (Amor). În acelaşi timp, nimeni nu deranjează pe alţii. Chiar dacă nu mă înţeleg cu prietenul, chiar dacă există conflicte din diferite motive, totul se întâmplă la nivelul egoului uman care ne separă. Deasupra vom construi conexiunea iubirii.

Egoul creşte constant, iar noi trebuie să facem eforturi mai mari pentru a ne conecta deasupra lui, deasupra geloziei, urii, pasiunii, mândriei şi dominaţiei. Îmi îmbrăţişez prietenul intern, în ciuda a tot ceea ce simt împotriva lui.

Principalul lucru este acela că iubirea nu anulează egoul, astfel încât ambele cresc mai puternic în rezistenţa lor. Egoul este Malchut (M) şi iubirea este Keter (K). Nu ştim dinainte ce tensiune, ce gol se află între ele (Δ), dar în final (℧) trebuie să alcătuiască primii zece Sefirot întregi. Apoi primesc vasul în care voi simţii lumea spirituală, Creatorul, Lumina.

Asta se va întâmpla numai dacă Keter creşte deja în mine, ceea ce înseamnă că dorinţa de a iubi prietenii deasupra marii urii este suficientă pentru a crea primii zece Sefirot.

Toate problemele din relaţiile noastre trebuie să fie examinate ca îndemnuri care ne împing înainte. Fiecare „proastă funcţionare” indică faptul că merităm intensificarea iubirii şi a conexiunii dintre noi. Dacă o persoană nu face asta, dacă nu ştie de instrumentul care îi permite să construiască conexiunea deasupra repulsiei, egoul său nu mai creşte şi trăieşte o viaţă normală. Numai de la noi, egoul în creştere ne cere în mod constant să fim în conexiune reciprocă.

Am muncit foarte bine la conexiune în timpul congresului. Am simţit ce înseamnă să fim împreună în căldura conexiunii reciproce. Mai târziu vom simţii cum dorinţele noastre devin mai slabe, cum tensiunea se diminuează şi cum indiferenţa le ia locul. Astfel, egoul nostru creşte, punând „întrebări logice”: „De ce am nevoie de toate astea? Am sărbătorit suficient..”

Este un sentiment perfect natural pentru om şi acesta nu simte că este jucat de sus şi că egoul său este crescut în mod intenţionat prin apariţia rejecţiei, indiferenţei şi oboselii. Totul se face intenţionat, astfel încât omul să depăşească obstacolele. Încercaţi să nu uitaţi asta, faceţi-vă un semn, încercaţi să vedeţi cum singura forţă care există Sus vă minte şi vă induce în confuzie, astfel încât să începeţi să înţelegeţi deasupra dispoziţiei voastre, „în ce direcţie bate vântul”, şi veţi ajunge la El.

Respingându-ne, această forţă vrea ca noi să îl vrem pe El. Este la fel cum o femeie curtează un bărbat şi pare că stă la distanţă de el, respingându-l, numai că să îi aprindă dorinţa. Înţelepciunea Cabala numeşte asta un „dans”. Ne apropiem şi apoi de îndepărtăm, din nou şi din nou, până când dorinţă creşte puternic astfel încât devine zece Sefirot întregi. Apoi Creatorul ni se va revela şi noi vom adera la El printr-o adevărată conexiune.

Din lecţia 5 de la  congresul din Brazilia 5/06/12

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Creatorul ne dă totul: El ne furnizează traducători, săli de studiu, centre de studiu, etc. De ce nu ne acordă El corectarea?

Răspuns: Creatorul ne dă totul, dar El nu poate face ca creaţia să ajungă la El şi să devină similar cu El.

Ce înseamnă faptul că Creatorul ne acordă adunări şi ne furnizează pământ? De ce a creat El congresele noastre şi ţările în care trăim? De ce avem nevoie de ele? Am fi putut sta în Lumea Infinitului şi asta era tot. De ce a trebuit să coborâm cinci lumi până la acest tărâm? Pentru a simţii probleme şi a exerimenta stările prin care trecem? Cine are nevoie de ele? Dacă întrebi pe oricine în lume, vei vedea că nimeni nu le vrea.

Creatorul a făcut un singur lucru – un punct! – nimic mai mult. Lumina a intrat în punct şi a început să interacţioneze cu el. Ele constituie două lucruri opuse: plus şi minus, o putere microscopică a Luminii (dăruire) şi o mică forţă a primrii, contrare. Aceste două forţe continuă să evolueze în mod constant.

Creatorul nu a făcut nimic altceva decât asta. Creatorul este ceva intermediar, extern, care se numeşte Atzmuto (Prin El însuşi). Pentru a obţine proprietăţile lui Atzmuto şi a fi capabili să Îl percepem, trebuie să combinăm ambele proprietăţi împreună, astfel încât să devină egale, similare una alteia; proprietatea primirii trebuie să devină identică cu cea a dăruirii. În alte cuvinte, proprietatea primirii ar trebui să înveţe să dăruie aşa cum o face puterea dăruirii.

Atunci când devenim egali cu proprietatea dăruirii (Lumina), începem să ne balansăm între două forţe, experimentând forţa numită Atzmuto, care a creat şi Lumina şi dorinţa. Lumina provine direct din Atzmuto şi este de fapt proprietatea Lui numită „ceva din ceva”, în timp ce dorinţa egoistă reprezintă „ceva din nimic”. Totuşi, ambele provin de la Creator.

De aceea, de îndată ce obţine similaritatea între dorinţă şi Lumină, făcându-le paralele una cu alta, începem să simţim o a treia forţă.

În Cabala, această noţiune este exprimată de ideea de trei linii. Linia stângă vine de la puterea dorinţei (egoismul); linia dreaptă semnifică puterea Luminii (dăruirea), în timp ce linia de mijloc este a a treia forţă care apare din comparaţie dintre primele două.

Atunci când primim o parte care aparţine dorinţei şi în acelaşi timp luămn altă parte de la Lumină, le comparăm în noi înşine într-un fel în care devin echilibrate şi egale, în acest fel îl revelăm pe Creator, folosind linia de mijloc.

Vorbm de legi fizice aici; nu există nimic altceva în afară de ele. La fel este şi în ştiinţă; folosim metoda comparaţiei pentru a găsi un al treilea parametru, valoarea iniţială. Cum altfel îl putem defini?

Pentru a îl cunoaşte, trebuie să demonstrăm cel puţin două dintre proprietăţile noastre opuse, astfel încât comparându-le, o altă persoană poate recunoaşte şi înţeleg cine suntem. Numai din contrastele diferitelor calităţi este posibil să înţelegem, măsurăm şi cântărim ceva.

Din acest motiv ne-a dat Creatorul posibilitatea de a exista între „plus şi minus.” Primind de la el şi comparând ceea ce primim, îl obţinem pe El. Asta se aplică în toate domeniile vieţii noastre. În tehnologie, determinăm sursa energiei cunoscând cine este consumatorul. Fără egoism sau Lumina care curge prin egoul nostru, nu putem realiza sau simţii cu cine avem de a face.

După ce Creatorul a generat un punct negru care este opus Luminii, două calităţi (plus şi minus) continuă să evolueze pe cont propriu. Nu mai se petrece nimic altceva. Actul creaţiei s-a oprit în acel moment; mai departe, vedem că avansarea se întâmplă singură şi provine din două lucruri opuse. Nu există nicio interferenţă din partea Lui, de la Atzmuto.

Natura noastră evolueză în mod constant. Asta înseamnă că noi putem pronunţa: „Creatorul nu există!” Vedem că tot ce ne înconjoară se supune unor anumite norme; viaţa este definită de legi rigide care există în mod universal.

Totuşi, dacă ne străduim să îl găsim pe El (să obţinem nivelul superior), trebuie să începem să egalăm. Cum? Numai poziţionându-ne între „plus” şi „minus”. Cum ne punem în asemenea condiţii? Numai dacă asociem „minusul” nostru cu egoul nostru şi reuşim să conectăm „plusul” cu grupul.

Prin „egoul nostru” nu înţelegem dorinţa de a petrece, bea, mânca, distra sau a avea mult timp liber. Nu. Înţelegem rezistenţa noastră la a deveni conectaţi cu membrii din grupul nostru. Acesta este singurul factor care face diferenţa. Dacă continuăm să încercăm să ne unim cu prietenii noştri în afara egoului nostru, vom găsi până la urma un asemenea dipol, o asemenea putere a câmpului magnetic încât vom fi în stare să îl revelăm pe Creator în el. La acest nivel de contopire cu grupul, apare proprietatea Atzmuto.

Vorbesc aici de condiţii fizice şi legi elementare. Nu le putem igonora. Problema este că trebuie să ne situăm în interiorul acestei scheme. Vom încerca!

Din lecţia 1 de la Congresul din Vilnius 3/23/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie să înţelegem că există doar două stări în viaţa noastră, în realitate noastră: starea de întuneric, o umbră, sau starea de Lumină, conexiune, revelaţia celui bun şi binevoitor. Nu există nimic între. Dacă, auzind asta, omul începe să îşi clarifice constant stările prin care trece, dacă este o umbră sau revelaţia Creatorului, va avansa prin linia de mijloc.

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 8: „Care este diferenţa dintre Umbra Keduşa şi Umbra Sitra Achra”:” în loc de asta, toate schimbările au loc în primitori. Trebuie să observăm două discernăminte în această umbră…”

Primul este atunci când omul se poate încă uni cu prietenii, depăşindu-şi gândurile de separare şi „ceaţa” simţurilor. Poate depăşi încă întunericul şi ascunderea; înţelege încă că a pierdut scopul, calea către Creator.

Dar, în general, nimeni nu îşi face auto-critica, „De ce mă simt aşa? De unde vin aceste sentimente?” Nu sunt propriul meu psiholog, mă simt pur şi simplu bine sau rău, ca un copil. Nu calculez cine îmi trimite aceste gânduri şi sentimente. Mă „împotmolesc” în ele şi mă scufund în corpul meu, ca un copil mic.

Totuşi, omul trebuie să se cunoască şi să se examineze: „Ce a dus la apariţia sentimentelor şi gândurilor mele? Cum mă pot ridica deasupra lor, desupra stării curente? Cum pot să ies din această mlaştină, trăgându-mă de păr?” Omul se uită întotdeauna la el din afară, „Da, mă aflu adânc în dorinţa mea egoistă. Da, mă controlează. Adevărat, nu îmi permite să mă conectez, nu mă lasă să mă trezesc la lecţii, mă forţează să mă deconectez, îmi face viaţa zilnică cu tot ce se întâmplă să mi se pară mai importantă. Dar văd că sunt în această stare şi că este opusă faţă de scop.”

Cum pot înţelege şi cum pot recunoaşte asta? Când sunt încă conectat cu ceva extern, cu grupul. Aici se află momentul adevărului, mă pot verifica dacă sunt cu adevărat conectat cu grupul sau nu. Dacă nu aş conectat, m-aş simţii numai eu însumi: Mă simt rău, nu vreau nimic, etc. Mai mult, nici măcar nu vreau să calculez asta şi mă las purtat de val fără niciun gând sau dorinţă specială.

Dar dacă am fost conectat cu grupul, dacă am avut o alianţă cu prietenii, conform căreia ei trebuie să mă ajute chiar dacă cad şi mă întorc în altă direcţie, conexiunea interioară este ţinută, îmi va păsa de cum mă văd ei şi nu voi uita în totalitate de angajamentul meu. Mă vor sprijini şi eu voi putea să mă văd din afară şi să îmi clarific sentimentele.

Astfel, mă voi împărţi în două: eu însumi şi atitudinea faţă de grup. Numai atunci, ţinând de conexiunea cu prietenii, voi putea să mă verific şi să clarific, iar prin asta să încep urcarea care urmează căderii. Altfel, nu am nicio şansă; cad pur şi simpul şi plec. Deci omul poate depăşii primul tip de umbră, justificându-şi starea curentă şi înţelegând că aceasta i-a fost trimisă de Creator. Apoi îl poate chema pe Creator în ajutor.

De ce ne întoarcem la El? Nu pentru a ne simţii mai bine, pentru că atunci aş cere anularea înclinţiei mele rele, pe care El a creat-o, adăugând-i Tora ca mirodenie. Deci ar trebui să cer mirodenia, astfel încât puterea iubirii şi dăruirii, puterea conexiunii, va veni de Sus şi îmi va permite să avansez către cealaltă linie.

„Când cineva are abilitatea să depăşească întunericul şi ascunderea pe care le simte, justificându-l pe Creator şi rugându-se Creatoului pentru ca acesta să îi deschidă ochii şi să vadă toată ascunderea pe care o simte şi vine de la Creator”.

Atunci când o persoană este lăsată fără ajutor şi nu vede nicio ieşire, când îl blesteamă pe Creator, prietenii şi viaţa, se uită totuşi la ea din afară şi vede deodată o şană de a ieşi, poate să ceara ca Creatorul să o salveze. De ce? Pentru că nu acceptă starea în care providenţa Creatorului pare rea şi nu îl poate justifica. Omul se simte rău pentru că gândeşte rău faţă de bine, fiind opus faţă de El. Dacă viaţa pare rea, este un semn că sunt în opoziţie faţă de Creator.

Trebuie să ne construim un Masach (ecran) şi Lumină Reflectată, deasupra tuturor situaţiilor rele. Chiar în cele mai rele situaţii, trebuie să îl văd pe Creator ca sursa a lor, ca Lumina care este plină de abundenţa infinită, dar că există ceva spart în mine şi întoarce asta într-o senzaţie rea, într-o umbră, în întuneric, deoarece atributele mele sunt opuse faţă de bine, opuse faţă de atributul dăruirii şi iubirii.

Astfel avasăm de fiecare dată când clarificăm lucurile în mod corect. Principalul lucru este de a descoperii constat acest punct, „ce simţim? Cine îmi trimite acest sentiment? De ce experimentez acest sentiment?” Acesta este întregul principiu al muncii noastre şi asta împarte umanitatea în 1% şi 99%.

Din  Lecţie din Brazilia 5/03/12, Shamati nr8

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→