Întrebare: Creatorul ne dă totul: El ne furnizează traducători, săli de studiu, centre de studiu, etc. De ce nu ne acordă El corectarea?

Răspuns: Creatorul ne dă totul, dar El nu poate face ca creaţia să ajungă la El şi să devină similar cu El.

Ce înseamnă faptul că Creatorul ne acordă adunări şi ne furnizează pământ? De ce a creat El congresele noastre şi ţările în care trăim? De ce avem nevoie de ele? Am fi putut sta în Lumea Infinitului şi asta era tot. De ce a trebuit să coborâm cinci lumi până la acest tărâm? Pentru a simţii probleme şi a exerimenta stările prin care trecem? Cine are nevoie de ele? Dacă întrebi pe oricine în lume, vei vedea că nimeni nu le vrea.

Creatorul a făcut un singur lucru – un punct! – nimic mai mult. Lumina a intrat în punct şi a început să interacţioneze cu el. Ele constituie două lucruri opuse: plus şi minus, o putere microscopică a Luminii (dăruire) şi o mică forţă a primrii, contrare. Aceste două forţe continuă să evolueze în mod constant.

Creatorul nu a făcut nimic altceva decât asta. Creatorul este ceva intermediar, extern, care se numeşte Atzmuto (Prin El însuşi). Pentru a obţine proprietăţile lui Atzmuto şi a fi capabili să Îl percepem, trebuie să combinăm ambele proprietăţi împreună, astfel încât să devină egale, similare una alteia; proprietatea primirii trebuie să devină identică cu cea a dăruirii. În alte cuvinte, proprietatea primirii ar trebui să înveţe să dăruie aşa cum o face puterea dăruirii.

Atunci când devenim egali cu proprietatea dăruirii (Lumina), începem să ne balansăm între două forţe, experimentând forţa numită Atzmuto, care a creat şi Lumina şi dorinţa. Lumina provine direct din Atzmuto şi este de fapt proprietatea Lui numită „ceva din ceva”, în timp ce dorinţa egoistă reprezintă „ceva din nimic”. Totuşi, ambele provin de la Creator.

De aceea, de îndată ce obţine similaritatea între dorinţă şi Lumină, făcându-le paralele una cu alta, începem să simţim o a treia forţă.

În Cabala, această noţiune este exprimată de ideea de trei linii. Linia stângă vine de la puterea dorinţei (egoismul); linia dreaptă semnifică puterea Luminii (dăruirea), în timp ce linia de mijloc este a a treia forţă care apare din comparaţie dintre primele două.

Atunci când primim o parte care aparţine dorinţei şi în acelaşi timp luămn altă parte de la Lumină, le comparăm în noi înşine într-un fel în care devin echilibrate şi egale, în acest fel îl revelăm pe Creator, folosind linia de mijloc.

Vorbm de legi fizice aici; nu există nimic altceva în afară de ele. La fel este şi în ştiinţă; folosim metoda comparaţiei pentru a găsi un al treilea parametru, valoarea iniţială. Cum altfel îl putem defini?

Pentru a îl cunoaşte, trebuie să demonstrăm cel puţin două dintre proprietăţile noastre opuse, astfel încât comparându-le, o altă persoană poate recunoaşte şi înţeleg cine suntem. Numai din contrastele diferitelor calităţi este posibil să înţelegem, măsurăm şi cântărim ceva.

Din acest motiv ne-a dat Creatorul posibilitatea de a exista între „plus şi minus.” Primind de la el şi comparând ceea ce primim, îl obţinem pe El. Asta se aplică în toate domeniile vieţii noastre. În tehnologie, determinăm sursa energiei cunoscând cine este consumatorul. Fără egoism sau Lumina care curge prin egoul nostru, nu putem realiza sau simţii cu cine avem de a face.

După ce Creatorul a generat un punct negru care este opus Luminii, două calităţi (plus şi minus) continuă să evolueze pe cont propriu. Nu mai se petrece nimic altceva. Actul creaţiei s-a oprit în acel moment; mai departe, vedem că avansarea se întâmplă singură şi provine din două lucruri opuse. Nu există nicio interferenţă din partea Lui, de la Atzmuto.

Natura noastră evolueză în mod constant. Asta înseamnă că noi putem pronunţa: „Creatorul nu există!” Vedem că tot ce ne înconjoară se supune unor anumite norme; viaţa este definită de legi rigide care există în mod universal.

Totuşi, dacă ne străduim să îl găsim pe El (să obţinem nivelul superior), trebuie să începem să egalăm. Cum? Numai poziţionându-ne între „plus” şi „minus”. Cum ne punem în asemenea condiţii? Numai dacă asociem „minusul” nostru cu egoul nostru şi reuşim să conectăm „plusul” cu grupul.

Prin „egoul nostru” nu înţelegem dorinţa de a petrece, bea, mânca, distra sau a avea mult timp liber. Nu. Înţelegem rezistenţa noastră la a deveni conectaţi cu membrii din grupul nostru. Acesta este singurul factor care face diferenţa. Dacă continuăm să încercăm să ne unim cu prietenii noştri în afara egoului nostru, vom găsi până la urma un asemenea dipol, o asemenea putere a câmpului magnetic încât vom fi în stare să îl revelăm pe Creator în el. La acest nivel de contopire cu grupul, apare proprietatea Atzmuto.

Vorbesc aici de condiţii fizice şi legi elementare. Nu le putem igonora. Problema este că trebuie să ne situăm în interiorul acestei scheme. Vom încerca!

Din lecţia 1 de la Congresul din Vilnius 3/23/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →