Întunericul este un semn al abundenței luminii Hochma și că tot ce lipsește este lumina Hassadim, pentru ca întunericul să strălucească precum lumina. Întunericul este manifestarea Creatorului, dar trebuie să adaug lumina Hassadim în acest întuneric, fiindcă numai în această măsură îL putem descoperi pe Creator, pentru a-I aduce mulțumire. Cu cât mai multă lumină Hassadim, cu atât sunt mai mari revelările, fiindcă, deși Creatorul umple întreaga lume cu Lumina Sa, totuși nimeni nu îL poate simți, decât aceia care pot adăuga Lumina milei, după cum este scris că „în lumina TA vom vedea lumina”.

De aceea, într-o stare de greutăți, trebuie să credem că nu există altceva în afară de Creator și să ne bucurăm de orice rău revelat de EL, pentru că acesta este un semn că ceva bun va fi dezvăluit curând. Iar dacă primesc o lovitură, înseamnă că sunt gata pentru descoperirea gradului următor. (Minutul 55:00)

Creatorul își dezvăluie atitudinea față de mine cu mai multă claritate, dar îL pot percepe ca fiind rău și să sufăr, deși în realitate totul este bine. De aceea, în cele mai acute și critice stări, avem cea mai mare oportunitate de a spune că totul vine de la Creator pentru binele nostru. (Minutul 57:15)

De ce venim în această lume, dacă scopul nostru este să o părăsim? Cădem în regatul dorinței egoiste să ne bucurăm, la cel mai scăzut nivel al realității, ca niște animale primitive, pentru a ne ridica de aici. Suntem chiar mai răi decât animalele, deoarece suntem de acord cu răspunsurile noastre instinctive și automate. Suntem sclavii egoismului, în timp ce un animal nu se simte înrobit. Chiar și animalele de casă nu se simt înrobite când își pierd libertatea, ci îl iubesc pe stăpânul lor, care le hrănește, iar ele sunt gata să muncească pentru el.

Dar Creatorul nu ne permite să trăim în acest fel, cu egoismul nostru. Fiecare generație consecutivă se simte din ce în ce mai nefericită. Astfel, Creatorul ne scoate din gradul animal și ne ridică la nivelul uman, iar noi trebuie să învățăm să ne asemănăm cu Maestrul.

Aceasta este o lucrare specială din partea creației. De aceea, Creatorul ne trezește constant sentimentul că suntem în exil, în sclavie, în micime, fără cunoștința și simțirea stăpânului nostru, ca un animal care nu se lasă îmblânzit. Va fi astfel până când îL vom descoperi pe Maestru și vom realiza că El este cel mai sublim, iar atunci ne vom pleca în mod conștient, dar nu din obiceiul animalic, ci din atingerea măreției și a înțelegerii rolului Său în creație și a efortului Său de a ne ridica la nivelul Lui, astfel încât nu numai să ne împlinim dorința, ca un animal legat de proprietar, ci să primim aceleași calități ca ale stăpânului. (Minutul 1:02:21)

Viața este un sentiment de adeziune la Creator, de armonie cu forța superioară, de mișcare la unison, de absență a percepției de conducător și adept, ci numai împreună. Acolo, în cel mai înalt punct, unde sfârșitul acțiunii este unit cu gândul inițial, Creatorul și creația realizează o astfel de adeziune, încât nu există nici primul și nici ultimul, ci doar toți împreună. ( Minutul 1:06:50)

Trebuie să ne întoarcem la adeziunea către Creator, ca un embrion în pântecele mamei, legat de ea în toată esența ei. Dar acum nu mai sunt un copil, ci un om matur, împovărat de experiența diferitelor stări și cunoștințe. Împreună cu toată această povară, mă anulez în fața Celui Superior, ca un embrion. Nu-mi anulez gândurile sau dorințele, ci încerc să fiu devotat ca un embrion, mamei sale. Totul se întoarce întotdeauna la primul punct al concepției – punctul de adeziune completă dintre creație și Creator. Indiferent cât de mare, puternic sau inteligent am devenit, mă reduc la un singur punct, în interiorul Creatorului. (Minutul 1:25:18)

Din prima parte a Lectiei zilnice de Kabbalah 4/23/19,  Scrierile lui Rabash, voi. 1, articolul 20, „Cel ce-și împietrește inima”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Scrisoarea 13: Adevărul se va arăta în felul său, pentru că cel care regretă face cunoscut regretul său. Nu se poate abține sau ascunde. Într-adevăr, vă simt pe toți împreună, că astăzi a fost înlocuit pentru voi cu mâine și, în loc de „acum”, voi spuneți „mai târziu”. Nu există nicio cură pentru asta, ci doar să facem efortul de a înțelege greșeala și distorsiunea și, anume, că acela care este salvat de Creator, este salvat numai dacă el are azi nevoie de salvare. Iar acela care poate aștepta până mâine, va obține salvarea sa după ani și ani, Doamne ferește!

Sub nicio formă nu trebuie să amânăm pentru mâine niciun fel de trăiri, gânduri, definiții și dorințe. Omul trebuie să le adune, să le direcționeze către Creator și să le raporteze Lui.

Să zicem că am în cap multe gânduri, toate trebuie atribuite Creatorului, lipite de El, fiindcă trebuie să înțeleg că El este sursa lor în trăirile mele și în mintea mea.

Dacă ne mișcăm în permanență în relație cu El, atunci va apare treptat imaginea corectă a conexiunii dintre mine și Creator. La început, Creatorul se manifestă sub forma Sursei originare a tot ceea ce mi se întâmplă, în mine și în lumea înconjurătoare. Și, atunci, văd că nu există nicio lume înconjurătoare și toate sunt ceea ce El construiește în jurul meu, în simțirile mele, ca o proiecție a acestor senzații.

Lucrul principal este să încerc constant să mă leg de Creator, ca fiind cauza principală a tuturor trăirilor mele. De aceea, Baal HaSulam scrie că acela care nu urmează asta va deveni mai înțelept după ani, dar cine știe când?

Dacă o persoană neglijează acest lucru, atunci este respinsă de la munca spirituală și nu se va putea întoarce, până când se apropie ciclul următor, care este ca o revoluție a Pământului în jurul Soarelui, care poate lua cu adevărat mulți ani.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 11/02/19

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Creatorul mă influențează diferit în funcție de schimbările din mine? Sau influența Lui rămâne la fel, dar percepția mea se schimbă? Ce se schimbă, a mea sau a Lui?

Răspuns: În lumea noastră vorbim despre ceea ce simte un om: o schimbare a vremii, a mediului, societatea înconjurătoare și toate celelalte.

Dar Cabala explică faptul că totul este în mine: societatea, omenirea, vremea și tot ceea ce se întâmplă. Doar că eu văd totul numai în afară, în exteriorul meu, ca pe diferite niveluri ale naturii.

De aceea, pentru a mă schimba la interior, schimb lumea din afara mea. Și, invers, mie îmi pare lumea a fi în afară, astfel că eu, schimbându-mă, voi vedea rezultatul schimbărilor mele.

Doar îmi imaginez că există în jurul meu un „ecran” de 360 de grade și că, pe el, văd toate schimbările care apar în mine, la toate cele patru niveluri: vorbitor, animal, vegetal și mineral și care sunt cele patru faze ale dorinței mele, care se proiectează pe „ecranul” exterior, ca la cinema.

Există aici două abordări. Fie eu, schimbându-mă, schimb lumea din jurul meu în mai bine. Fie rămân la fel și lumea în jurul meu se schimbă, pentru a mă forța să mă schimb. Deci, ori Creatorul mă trage mai departe cu o forță pozitivă, ori mă împinge din spate cu o forță negativă. Eu văd toate astea pe „ecranul” din jurul meu.

Întrebare: Atunci ce se poate spune despre cele patru anotimpuri ale anului care se înlocuiesc permanent unul pe altul?

Răspuns: Acestea sunt cele patru fundamente, cele patru faze ale Luminii reflectată în mine sub forma de patru anotimpuri. Totul este divizat în patru, cinci sau zece părți. Aceasta este lumea mea interioară proiectată în acest fel în exterior.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 16/12/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este scris: Creatorul a împietrit inima Faraonului, adică dorința egoistă de a ne bucura. Este necesar să o izolezi și să o mărești ca să devină evident cine este dușmanul tău pe calea spre Creator, să-l identifici, apoi să-l schimbi din Faraonul rău, în Creatorul cel bun și, astfel, să ajungi la adeziunea cu forța superioară.

Nu este un servitor mai credincios față de Creator decât Faraonul care este invocat pentru a ne aduce la Creator, ca să putem să distingem între lumină și întuneric, dăruire și primire, dulce și amar. Cu ajutorul Faraonului, noi învățăm cum să ajungem la calitățile Creatorului. Într-un final, Creatorul întărește inima lui Faraon, adică El este în spatele a tot, chiar și a evenimentelor care sunt cele mai neplăcute pentru noi. „Nu este nimeni în afară de El” în întreaga realitate.

Dacă suntem capabili să acceptăm ca toate forțele naturii, toate ființele umane, toate acțiunile ostile și toate gândurile vin de la Creator și noi vrem să ajungem să Îl iubim, apoi noi schimbăm toate aceste mijloace adverse în ajutor.

Noi putem să discernem orice calitate prin contrastul opuselor și nu de la sine. Noi suntem ființe create și trebuie să ne simțim atât pe noi, înșine cât și pe Creator. Distanța dintre aceste două senzații ne dă sentimentul realității.

Cu cât suntem mai diferiți de Creator, cu atât mai profund și mai precis putem să-L revelăm, la un nivel mai interior. Prin urmare, este spus că, cu cât este mai mare o persoană, cu atât mai mare este egoismul ei. Cu cât avansăm mai departe, cu atât mai serioase sunt perturbările pe care le întâmpinăm și, în același timp, coliziunea opuselor ne ajută să ajungem la concluzia că „Nu este nimeni în afară de El”.

Toată munca noastră este în a stabili unicitatea forței superioare, adică că nimic în afara ei nu există. Întreaga lume este cuprinsă din perturbări de la forța care se opune Creatorului, numit „Faraon”. Peste toată această confuzie creată de Faraon, noi putem să stabilim că a fost trimisă de Creator. Atunci toate aceste perturbări sunt învăluite în „Nu este nimeni în afară de El” și noi putem să examinăm acest principiu mai precis, în toate detaliile sale, prin construirea imaginii Creatorului, prin imaginea Faraonului.

Noi nu avem nicio cale să ne apropiem de Creatorul care nu are o imagine. Cu toate acestea, perturbările sunt cele care construiesc imaginea Creatorului în forma inversă pentru noi.1

Faraonul ne induce în confuzie pe parcursul vieților noastre până în ziua în care murim, forțându-ne să credem că datoria noastră este să servim egoismul. Noi nici măcar nu suntem sclavi, ci muncitori voluntari ai lui Faraon, pregătiți să îndeplinim toate ordinele naturii noastre pentru a primi plăcerile în schimb sau cel puțin să evităm suferința. Cu toate acestea, dacă Creatorul vrea să aducă o persoană mai aproape de El, El îi împietrește inima, arătându-i că lucrează pentru forța rea, pentru Faraon, căruia nu-i pasă de bunăstarea persoanei, ci o înșeală pe parcursul vieții sale, pentru ca, într-un final, să o îngroape în pământ. Faraonul se bucură de faptul că noi îi urmăm ordinele.

Cu toate acestea, forța bună se ascunde în spatele celei rele și vrea să ne învețe avantajul luminii deasupra întunericului, arătându-ne prin aceste opuse că este ceva deasupra naturii noastre. Toate acestea sunt pentru ca noi, prin dorințele și eforturile noastre, să descoperim această realitate superioară, lumea spirituală, să o descoperim noi, înșine și să ajungem să recunoaștem forța superioară care este deasupra Faraonului. În acest fel revelăm forma opusă Faraonului, adică Creatorul.

După aceea, noi urmărim că „Nu este nimeni în afară de El”, uitându-ne nu la Faraonul în sine, ci încercând să vedem Creatorul prin el. Las Faraonul să-și joace rolul în fața mea, principalul lucru este că el mă ajută să revelez diverse forme ale atitudinii Creatorului față de mine.

Creatorul este un bine permanent, necondiționat, invariabil pe care nu îl pot vedea. Lumina superioară chiar acum umple toată realitatea, dar cine o vede? Faraonul îmi dă un negativ transparent, prin care eu mă uit la lumină și văd tot felul de imagini. Eu nu voi putea să înțeleg și să disting Creatorul, dacă nu ar fi fost Faraonul.

Cu cât Faraonul devine mai crud, cu atât mai contrastante sunt detaliile în care putem revela Creatorul. Fără Faraon nu este niciun Creator, prin urmare, Creatorul inițial a creat înclinația rea. Atunci când ne uităm la Creator. prin înclinația noastră rea, noi putem vedea tot felul de forme, tipuri de relații, acțiuni și intenții și, cu ajutorul Faraonului, noi putem învăța cum să devenim similari cu Creatorul.2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 4/24/19, Pesach (Paștele)

1 Minutul 0:20

2 Minutul 28:36

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care ar fi trei factori, din miile de factori din sistemul unic, care ne determină viitorul?

Răspuns: Numai un singur factor determină viitorul nostru: conexiunea oamenilor, între ei. Natura nu ne cere nimic altceva.

Adevărul este că suntem blocați într-un anumit sistem și trebuie să-l aducem la echilibru. Cu cât ajungem mai aproape de asta, cu atât ne vom simți mai confortabil și mai echilibrați. Fiecare dintre noi ar trebui să fie interesat să aducă acest sistem la reciprocitate.

Trebuie să înțelegem că nu avem dreptul să ne distrugem unul pe altul, pentru că putem să distrugem întregul sistem, atât de mult încât să ne întoarcem la gradul cel mai jos și să repetăm același lucru, din nou. Pentru noi nu este nimic mai problematic decât distrugerile reciproce, războaiele și așa mai departe.

Prin urmare, singurul factor care ne determină viitorul este să ajungem la o conexiune corectă între noi.

Desigur, la asta se adaugă mulți factori auxiliari, cum ar fi educația, creșterea, crearea a ceea ce numim grupuri de zece, adică grupuri mici în care putem realiza relativ rapid, conexiunea dintre oameni, într-un sistem corect.

Există un singur scop: să ne unim într-un sistem și să ne completăm reciproc, sistem în care rețeaua de conexiuni dintre noi devine mai importantă pentru noi, decât noi, înșine.

Creatorul este descoperit în acest sistem, adică numai în conexiunea dintre noi și nicăieri altundeva.

Iar când acest sistem este aranjat astfel, încât în interiorul lui să simțim interconectarea sa completă, atunci această conexiune reciprocă, creată de noi, va fi numită Creator.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 1/13/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum afectează viața mea spirituală, faptele mele rele din viața corporală?

Răspuns: Nicio faptă  din viața corporală nu influențează spiritualitatea, deoarece ele sunt toate dictate de egoism, care este controlat de Sus.

Singurul lucru care afectează spiritualitatea este cât de mult investești eforturi pentru a te conecta cu prietenii și a obține calitatea de dăruire. Doar asta! Toate celelalte sunt jucăriile noastre, în această lume.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 12/23/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă cele zece Sefirot corespund celor zece planete, de ce am descoperit numai nouă? Are acest fapt o cauză?

Răspuns: Faptul este că, în realitate, în univers există mai multe planete. Cabala a prevăzut asta cu mult timp în urmă.

În special, Cartea Zohar scrie multe despre asta, în diferite locuri. Pe mine nu m-a preocupat subiectul. Deși, în copilărie, am studiat astronomia, însă, de îndată ce m-am apropiat de Cabala, pentru mine consecințele spirituale ale lumii noastre au încetat să mai fie interesante.

Întrebare: Torah scrie: „Și planetele au apărut pe cer …” Despre ce vorbește?

Răspuns: Torah nu scrie despre planetele fizice, ci despre forțele spirituale. Pământul, Soarele și Luna sunt forțe spirituale și nu ceea ce putem vedea și observa. Deși folosim calendarul pământesc, trebuie să înțelegem în mod clar ce se referă la rădăcinile spirituale și ce se referă la consecințele lor.
Din lecția în limba rusă, 12/30/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem explica unei parţi de 99% dintre oameni ce este o viață bună?

Răspuns: Considerăm viața ca fiind bună în funcție de ceea ce este bun pentru noi.

Cu toate acestea, în timpurile noastre, având legături necorectate între noi, nu ne putem simți bine. Vedem că lumea se destramă, deoarece lumina superioară, care coboară asupra ei, vrea să o umple, iar lumea simte opoziția față de această lumină.

Cu cât bunătatea spirituală este mai apropiată de lumea noastră, cu atât ne simțim mai rău. Apropierea luminii superioare ne dă un sentiment de întuneric, pentru că suntem necorectați, opuși acesteia. Prin urmare, dacă vrem să simțim binecuvântările și toată bunătatea, trebuie să ne schimbăm pentru a fi asemănători cu lumina superioară, astfel încât să nu cădem în probleme și crize, când lumina se apropie și mai mult de noi. Cu alte cuvinte, trebuie să ne unim la nivelul acestei lumi. Aceasta este problema!

De exemplu, știrile anunță că un asteroid este pe cursul său spre Pământ și că planeta este în pericol, oamenii ar trebui să se simtă în pericol, fiindcă lumina superioară se apropie de noi, iar Creatorul dorește să fie dezvăluit creaturilor. De aceea suntem numiți „ultima generație”.

Am intrat pe un parcurs de creștere a presiunii asupra noastră. Iar acesta este motivul pentru care știința Cabala a devenit revelată; ea explică faptul că trebuie să ne adaptăm la lumina superioară, pentru a deveni oarecum asemănători cu ea.

Noi suntem Kli (vasul sufletului), iar Creatorul este lumina. Putem deveni asemănători cu El, numai dacă ne unim între noi. Cu alte cuvinte, dacă dorim un viitor mai bun, trebuie să ne unim.
Din Lecția de Cabala în limba rusă 2/11/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Corecția poate fi făcută doar cu ajutorul Torei, a luminii superioare, care inițial a umplut sufletul comun și apoi a ieșit din el și a rămas în afară ca lumina înconjurătoare. Lumina așteaptă ca dorințele să fie pregătite pentru a reintra în ele, conform legii similarității proprietăților. Prin urmare, toate corecțiile sunt posibile numai prin conexiunea noastră comună: mentală și fizică. De aceea, noi trebuie să încercăm să ne conectăm până când încetam să mai simțim că suntem separați de corpuri fizice.

Iar dacă vedem corpurile, acesta este un semn despre cât de diferiți suntem între noi. Și, de îndată ce începem să ne ridicăm deasupra corpurilor noastre materiale, deasupra divizării inițiale, lumea materială se „topește” și se pierde di percepția noastră.

Iar această lume nu va mai rămâne, ci numai dorințele noastre conectate între ele, ceea ce ne face să ne străduim pentru o și mai mare conexiune și unitate, pentru ca, în acest fel, să revelăm lumea superioară în schimbul lumii care este în fața noastră acum, Adică, cu alte cuvinte, să începem să vedem materia din interiorul nostru.

Din congresul mondial de Cabala „Ziua trei” – 2/21/19, „Legământul sării”, lecția 9

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cabala poate ajuta să schimbi harta destinului tău, chiar dacă este decis în stele?

Răspuns: Soarta fiecăruia dintre noi este foarte clar definită. Dacă luăm punctele de început și de final ale căii noastre, atunci, indiferent ce spui, fiecare suflet trebuie să treacă prin toate aceste etape și să ajungă la destinația sa finală, realizarea sa completă.

Depinde de cum vei păși pe calea ta: rapid sau lent, căzând sau târându-te sau urcând sau, invers, să zbori de la un punct la altul. Este o diferență mare dacă vei trece printr-o suferință serioasă, fiind în negativ sau dacă vei fi în pozitiv.

Cu toate acestea, punctul final pentru fiecare dintre noi a fost deja stabilit. Așa că, tot ceea ce ne oferă știința Cabala este cu scopul de a nu te încetini.

Să spunem că un suflet vine de la punctul „A” la punctul „B”. Tu te poți opri la punctul „n” și să mergi la punctul „m”, pe parcursul a câtorva vieți, într-o suferință teribilă, ori poți ajunge acolo repede, ca într-un zbor. Prin urmare, noi determinăm pasul avansării noastre, magnitudinea sa și calitatea sa. Asta depinde de noi!

Asta este ceea ce ne oferă știința Cabala, care ne lasă să vedem întreaga perspectivă și, astfel, să putem aproxima scopul ultim la care trebuie să ajungem.

În mod practic, fiecare segment al căii este obținerea scopului ultim, doar că pe o scală tot mai mare: Nefesh, Ruach, Neshama, Haya, Yechida, sau cele 125 de trepte ale dezvoltării graduale a sufletului.

În măsura în care ne dezvoltăm sufletul, noi începem să simțim cum dobândim și deschidem natura, să fim incluși în ea, să începem să o vedem și să o înțelegem. Este ca o mare simfonie care ne implică și pe noi și ne permite să fim participantul ei integral. Atingerea unei asemenea armonii, atunci când fiecare parte din miliardele de stări se conectează cu toate celelalte într-o interacțiune perfectă, este cea mai mare plăcere.

Întrebare: Noi avansăm pe o cale directă sau este tot timpul o undă sinusoidală?

Răspuns: O sinusoidă există, așa cum este spus: „Nu este niciun om drept în lume care să nu se împiedice”. Însă, ideea este că atunci când te împiedici, să te ridici imediat, să avansezi rapid, așa încât chiar și greșelile noastre vor servi pentru a ne împinge spre căutare, însemnătate și să ne inspire spre o avansare continuă.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 12/30/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→